Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 30603/245/2014

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința din camera de consiliu de la 12 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

GREFIER M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . și pe pârât SC C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința din camera de consiliu din data de 11.12.2014, încheierea de ședință de la aceea dată făcând parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când instanța, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 25.08.2014, sub nr. de dosar_, reclamanta S.C. BB .. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta S.C. C.. la plata sumei de 2000 lei, reprezentând contravaloarea chiriei în temeiul contractului nr.24/12.12.2013, a penalităților în valoare de 3140 lei, calculate până la data de 25.07.2014 și a penalităților de 1% pe zi de întârziere calculate de la 26.07.2014 și până la achitarea integrală a chiriei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În acest scop, a depus formularul la care face referire art.1028 alin.1 și 2 C.pr.civ., pentru declanșarea procedurii privind cererile de valoare redusă.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

În temeiul contractului de subânchiriere nr.24/12.12.2013, a asigurat pârâtei folosința spațiului comercial în suprafață de 34 mp, din Iași, ., .>

La data de 25.03.2014 reclamanta i-a notificat rezilierea contractului de închiriere.

Pârâta nu a achitat contravaloarea debitului restant până la data introducerii acțiunii.

În drept, au fost invocate disp. art.1270, art.1777-1823 NCC, art.1025-1032 NCPC.

Cererea a fost legal timbrată.

În dovedirea cererii, reclamanta a anexat înscrisuri în copie certificată, f.7-23.

Formularul de cerere și înscrisurile au fost comunicate pârâtei dar aceasta nu a răspuns în termenul legal de 30 de zile prevăzut de disp. art.1029 alin.4 NCPC.

Instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând probatoriul administrat, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța urmează să admită cererea pentru considerentele ce succed:

În temeiul disp. art.6 alin.5 NCC, litigiul de față intră sub incidența prevederilor acestui act normativ.

Raporturile contractuale dintre părți s-au născut în temeiul contractului de subînchiriere nr.24/12.12.2013, f.7-11, reclamanta asigurând pârâtei folosința spațiului în suprafață de 34 mp, din Iași, ., . obligația corelativă a pârâtei de a achita contravaloarea chiriei la scadență (art. 6).

În temeiul contractului, reclamanta a emis facturile fiscale aflate în copie la f.13-14, în valoare totală de 2000 lei, care nu a fost achitată de către pârâtă.

În temeiul clauzei penale stipulate la art.13 din contract, pârâta datorează penalități de 1% pe zi de întârziere de la scadența fiecărei facturi și până la achitarea integrală a prețului.

Față de considerentele expuse, instanța urmează, în baza art. 1516 N.C.civ., a obliga pârâta la plata, către reclamantă, la plata sumelor solicitate.

În temeiul art.1031 din Noul C.pr.civ., instanța va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea taxelor judiciare achitate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. BB .., având CUI RO_ și J_, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta S.C. C.., având CUI_ și J_, cu sediul în Iași, .. 51B, ., ., cam. 2, jud. Iași.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2000 lei, reprezentând contravaloare chirie aferentă lunii martie 2014 și intervalului 01-10.04.2014 și suma de 3140 lei penalități de întârziere calculate până la data de 25.07.2014.

Obligă pârâta să plătească reclamantei 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2014.

Președinte, Grefier,

M.G.T.M.P.

Red./Tehnored. M.G.T.

4 ex. /23.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI