Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3516/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3516/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 3906/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 10 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. D.
GREFIER- N. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3516
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. N. în contradictoriu cu pârâții M. M., M. O., C. P. (F. A. ), M. A., M. F., A. E., C. I., C. C., C. I., C. M., C. G., C. P., C. M., C. M., C. I., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul asistat de avocat H., avocat P. pentru pârâtul M. F., lipsă fiind ceilalți pârâți.
La apelul nominal făcut în ședința publică
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamantul, prin avocat depune prezentei adeverință eliberată de Primăria Comunei Roșcani pentru combaterea excepției invocate din oficiu de către instanță, la termenul anterior de judecată.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, pentru toate părților litigante.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin avocat solicită respingerea excepției invocată din oficiu de către instanță la termenul anterior de judecată, iar pe fondul cauzei pune concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul M. F., prin reprezentant convențional solicită admiterea excepției nulității actului, pe fond pune concluzii de respingere a acțiunii, nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, reclamantul A. N. i-a chemat în judecată pe pârâții M. M., M. O., C. P. (fostă A. ), M. A., M. F. și A. E., solicitând să se dispună pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul casă de locuit și teren de 250 mp din satul Roșcani, . la care pârâții s-au obligat prin zdelca din 12 aprilie 1998, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că este fiul Eleonorei A. și bunica sa M. A. a avut o relație de concubinaj cu numitul A. M., în urma căreia au rezultat cinci frați ai mamei acestuia (reclamantului). M. A. împreună cu A. M. au achiziționat un teren în satul Roșcani, . și au edificat o construcție pe această suprafață de teren constând într-o casă de locuit și anexe.
M. A. a decedat la 12.01.1983.
În imobil a rămas reclamantul cu părinții săi și A. M..
De la această dată mama sa, A. E. a fost cea care s-a îngrijit de casă și teren, achitând impozitele și taxele.
La 21.02.1998 A. M. a decedat.
Reclamantul a decis să achiziționeze în mod corespunzător imobilul de la moștenitorii bunicii sale, M. A..
La 12.04.1998 s-a încheiat o zdelcă cu M. M., M. O., M. E., A. P. și A. A. din care rezultă în mod clar intenția promitenților-vânzători de a vinde imobilul din ., jud. Iași și a reclamantului de a-l achiziționa.
A mai arătat că pârâtul M. F. refuză perfectarea contractului în formă autentică.
A invocat art. 1073 și 1077 cod civil și art. 5 titlul X al Lg. 247/2005.
A depus copii după: declarații și împuternicire avocațială.
Pârâtul M. F. a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția lipsei calității procesuale pasive. A arătat că dânsul nu a semnat zdelca, iar ceilalți nu au semnat zdelca ca și coproprietari ai imobilului.
A invocat excepțiile de litispendență și prematurității.
A depus copie după certificatul de moștenitor nr. 704/1984.
M. M., Morarul O. și A. E. au solicitat admiterea acțiunii, arătând că sunt de acord cu aceasta.
Au arătat că au semnat înscrisuri intitulat „Declarație” și încheiat la 12.04.1998 și că au consimțit la înstrăinarea casei de locuit și a suprafeței de teren aferente din satul Roșcani, jud. Iași.
Au confirmat că reclamantul le-a achitat suma de 1.500.000 ROL.
Au solicitat respingerea excepțiilor.
Au invocat art. 115-118 C.pr.civ.
Prin răspuns la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepțiilor.
Pentru excepția lipsei calității procesuale pasive a solicitat unirea cu fondul cauzei.
A depus copie după notificare, adeverință.
Analizând actele dosarului instanța constată următoarele:
A.Excepțiile de litispendență și prematuritate sunt neîntemeiate și, prin urmare, instanța le va respinge.
Reclamantul are deschisă calea unei acțiuni în justiție pentru valorificarea dreptului său înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de D 167/1958.
Ca urmare a soluționării irevocabile a dosarului nr._/245/2012 prin sentința civilă nr._ a Judecătoriei Iași, excepția de litispendență este neîntemeiată și se va respinge, dar se va admite ca întemeiată excepția autorității de lucru judecat pentru triplă identitate de părți, obiect și cauză conform art. 120 Cod civil.
Cum la data promovării acțiunii C. P. era decedată, rezultă că aceasta nu are capacitate și instanța va admite excepția lipsei capacității acesteia (b).
Totodată, instanța va admite ca întemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive (pentru M. F.) pentru motivul că nu a semnat actul, iar pentru ceilalți pârâți pentru motivul că nu sunt moștenitorii A. M..
Pentru aceste motive, dar și pentru faptul că zdelca nu are la bază acte de proprietate (titlu, contract de vânzare-cumpărare, schimb, donație) rezultă că este nulă.
În aceste condiții, acțiunea este și neîntemeiată deoarece promitenții – vânzători nu au calitatea de proprietari ai bunului vândut.
Față de cele reținute, instanța va respinge prezenta acțiune.
De asemenea, instanța va respinge cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată deoarece nu s-a făcut dovada plății acestora cu chitanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
A.Respinge excepția de prematuritate.
B.a)Admite excepția lipsei calității procesuale pasive, autorității de lucru judecat și nulității actului (conform considerentelor).
b) Admite excepția lipsei de capacitate pentru C. P..
2.Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. N. - ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâții M. M. – com Trifești, ., M. O. – Bivolari, ., C. (A.)P., M. A. – Roșcani, jud. Iași, M. F., A. E. – com Trifești, ., C. C. –Iași, .- Ursulea, J. Iași, C. I. - Iași, .- Ursulea, J. Iași, C. M. – idem, C. G.- idem, C. P.- idem, C. M. – idem, C. M. - idem, C. I. – idem.
Respinge cererea pârâților privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 10 Martie 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Redactat D.P. – 12.03.2014
Tehn. 18 ex.- I.L. – 09.04.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1240/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3999/2014.... → |
|---|








