Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 24785/245/2012
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2014
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -C. E. D.
Grefier -D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "C.E.T. IAȘI" S.A., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA P. ".. I.1 - PT POITIERS, PRIN S.C. TERMOSERVICE S.A., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 04.11.2014, ulterior pentru 07.11.2014, apoi pentru astăzi,11.11.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.08.2012, sub dosar nr._, precizată la 24.09.2012 (fila 22 dosar) reclamanta S.C. C.E.T IAȘI S.A., prin administrator judiciar, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA P. ".. I.1 - PT POITIERS, obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 276.515,47 lei reprezentând contravaloare energie termică pentru intervalul febr 2009- oct.2011 (114.424,36 lei) și penalități calculate in intervalul nov.2006-aug.2012(162.091,11 lei ).
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza relațiilor contractuale dintre părți, a facturat energia termică furnizată către pârâtă. S-a învederat că, întrucât plata energiei termice nu s-a efectuat în termenul de scadență, au fost calculate penalități de întârziere potrivit prevederilor contractuale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1516, art. 1169, art. 1073, art. 1530 C.civ., Legea nr. 325/2006.
În susținerea cererii, au fost anexate la dosar, în copie certificată, referat de neprezentare la conciliere, adresa nr. 7786/2.05.2012 invitație la conciliere, 4 facturi fiscale, contract de contract de furnizare a energiei termice nr. 817/17.05.2011 (f. 4-15 dosar), componență sold clienți și facturi fiscale (f.24-89 dosar).
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 77 din Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19.09.2012, pârâta a invocat, pe cale de excepție, prematuritatea acțiunii, arătând că nu a fost îndeplinită procedura concilierii directe, conform art. 7201 C.proc.civ., întrucât invitația de conciliere nu a fost notificată în mod corect pârâtei. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece nu rezultă modul de calcul a penalităților.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 7201 C.proc.civ. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, pârâta a anexat adresa 8148/30.05.2012 .
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. TERMO SERVICE SA, lipsa calității de reprezentant pentru aceeași S.C. TERMO SERVICE SA, a solicitat respingerea excepției prematurității ca nefondată (f. dosarf.93,94 ds).
Pârâta a depus răspuns scris față de susținerile din răspunsul la întâmpinare și note scrise depuse pe parcusul judecății cauzei pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, lipsa de temeinicie a pretențiilor reclamantei, faptul că facturile nu cuprind data scandenței, suma nu este certă lichidă și exigibilă (f.100-102 ds).
S-au anexat: adresa 570/12.01.2012 a S.C. Termo Service către C. Iași și adresa de răspuns F20/06.01.2012 (f.104-107,140,147 dosar).
La termenul din data de 12.02.2013, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a prematurității cererii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe (f.98 dosar).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și cu expertiza contabilă.
Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă efectuat de expert.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, instanța reține că, între părți a fost încheiată convenția de furnizare a energiei termice nr. 817/17.05.2011 prin care reclamanta . se obligă să furnizeze energie termică pentru încălzit și apă caldă menajeră, iar pârâta se obligă să achite integral și la termen facturile emise de furnizor, sub sancțiunea plății de penalități.
Contractul a fost asumat pe bază de semnătură de ambele părți și nu a fost denunțat de nici una dintre părțile contractante.
În baza acestei convenții reclamanta a furnizat pârâtei, în beneficiul final al proprietarilor din condominiul pe care îl administrează, utilitățile reprezentate de energie termică și apă caldă pentru consum, facturând contravaloarea acestora conform disp art 6.1 și art.16 din contract, astfel cum rezultă din facturile depuse la dosar, componența soldului client.
Pârâta s-a obligat să achite integral și la termen c7val energiei termice furnizare conform art.9.1 din contract.
Prin apărările formulate în cauză pârâta nu neagă împrejurarea că reclamanta s-a achitat de obligația sa contractuală principală constând în furnizarea agentului termic și nici nu neagă faptul că obligație sa corelativă asumată, era aceea de a plăti contravaloarea acestui serviciu ci contestă modalitatea de calcul a penalităților și de asemenea invocă pe cale de excepție prescripția dreptului la acțiune al reclamantei.
În drept, aplicabile raporturilor juridice dintre părți sunt dispozițiile Codului civil de la 1865 așa cum rezultă din dispozițiile art.1 al acestui cod dar și din art.3 și 4 din Legea 71/2011, și art. 102 alin.(1) Legea nr. 71/2011, potrivit căruia „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiata în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Potrivit art.969 Cod Civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 970 alin.1 cod civil „convențiile trebuie executate cu bună credință”. Totodată, potrivit art.1073 Cod Civil, creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației..
Potrivit art.1068 și 1069 C.civ., în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul poate cere de la debitor pe lângă obiectul obligației principale și penalitatea, dacă aceasta a fost stipulată pentru simpla întârziere.
Instanța arată că în materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, neexecutarea culpabilă se prezumă câtă vreme debitorul nu face dovada faptului plății sau al unei cauze exoneratoare de răspundere.
Revine așadar debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art.1169 cod civ., text conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, rezultă că pârâta nu s-a achitat de obligațiile contractuale față de furnizoare la termenul de scadență, astfel încât datorează reclamantei atât contravaloarea utilităților furnizate cât și plata penalităților de întârziere mai puțin cele cu privire la care instanța va constata intervenită prescripția dreptului la acțiuneși cele care exced intervalului de timp dedus judecății .
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, lucrare la care părțile nu au avut de formulat obiecțiuni, suma facturată de reclamantă cu titlu de debit principal constând în contravaloare energie termică furnizată în intervalul februarie 2009- octombrie 2011 este cea indicată prin precizările depuse la acțiune respectiv de 114.424,36 lei (f.230 ds concluzii obiectiv nr 1).
În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de penalități, instanța reține că, potrivit calculelor expertizei, pentru neachitarea la termen a facturilor de către pârâtă în intervalul dedus judecății respectiv nov 2006-aug 2012, penalitățile cumulate ajung la suma de 114,642,79 lei (răspuns obiectiv nr.2 la raport, fila 230 ds) .
Cum reclamanta prin acțiunea precizată a pretins un debit total reprezentând penalitate, pentru intervalul analizat, nov 2006-aug 2012, de 162.091,11 lei, rezultă că diferența între suma pretinsă de reclamantă și cea calculată de expertul contabil desemnat apare ca o pretenție neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință (162.091,11 lei -114.642,79 lei=47.448 lei).
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, se va reține caracterul parțial întemeiat al acesteia în privința sumelor solicitate cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 al.2 coroborat cu art.3 și cu art.12 din Decretul 167/1958, cu privire penalitățile aferente sumelor achitate cu întârziere (penalitățile având caracter accesoriu față de debitul principal), dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii lor, prin prescripții separate (astfel cum se prescriu și sumele facturate cu titlu de debit principal).
Cel mai târziu prescripția acestor sume se împlinește la data prescrierii dreptului la acțiune privind debitul principal.
Potrivit art.16 litera a) și art.17 din același act normativ cursul prescripției se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie iar după această întrerupere o nouă prescripție cu aceeași durată începe să curgă.
Așadar chiar dacă pârâta a efectuat plăți în contul facturilor cuprinzând debitul principal, fapt de natură a întrerupe prescripția dreptului la acțiune în favoarea reclamantei, această întrerupere nu s-a produs cu efect nelimitat deoarece din același moment o nouă prescripție a început să curgă și, dată fiind vârsta debitelor, acesta s-a împlinit din nou anterior introducerii acțiunii de față.
Analiza tabelelor de calcul efectuate de expert arată că din totalul sumei facturată cu titlu de c/val energie termică de reclamantă (114,424,36 lei), termenul de prescripție a dreptului material la acțiune s-a prescris pentru suma de 13.854,08 lei, facturată conform unor documente de plată emise in intervalul 31.03._09, scadente cel mai târziu la 31.07.2009 și pentru care s-au făcut plăți cu efect întreruptiv de prescripție cel mai târziu la 30.06.2009 (f.234 dosar)
Pentru aceste motive instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 13.854,08 lei, și va respinge pretenția reclamantei în consecință.
În ceea ce privește penalitățile calculate instanța are în vedere faptul că în Anexa 2 a raportului de expertiză, expertul a evidențiat facturile cronologic și plățile efectuate în contul acestora.
Din analiza acestui tabel instanța reține că apar ca fiind prescrise sumele pretinse de reclamantă cu titlu de penalitate pentru facturi primare integral stinse cel mai târziu la data de 27.07.2009 (_,83 lei) dar, întrucât accesoriul nu poate supraviețui, sub aspect prescriptiv, principalului, și sumele reprezentând penalități aferente debitelor primare aflate de instanță prescrise în cele ce au precedat (în total10.096,3 lei).
Pentru facturile de utilități pentru care s-au efectuat plăți în mod succesiv de către pârâtă, cu efect întreruptiv de prescripție, conform aceluiași tabel de calcul întocmit de expert, și în privința cărora noul termen de prescripție început nu era împlinit la data introducerii acțiunii, instanța va acorda penalitățile solicitate de reclamantă (în total suma de 81.682,60 lei).
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
Admite în parte acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S.C. C. IAȘI S.A. cu sediul în municipiul Iași, Calea Chișinăului, nr.25, societate aflată în insolvență, prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. cu sediul în Municipiul Iași, . în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari BLOC BI1, C._, cu sediul în mun Iași Bvd Poitiers nr.39 . ales pentru comunicarea actelor de procedură la . mun Iași . PT Metalurgie.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.570,28 lei reprezentând contravaloarea energiei termice facturată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 81.682,60 lei penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a facturilor de energie termică .
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumelor de 13.854,08 lei c/val facturi și 32.906,19 lei penalități ca fiind prescrise.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 47.448,31 lei cu titlul de penalități în intervalul nov.2006- aug.2012 ca neîntemeiată.
Constată că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, 11.11.2014.
Președinte, C. E. D. | ||
Grefier, D. V. |
Red/teh/ced
30.01.2015,4ex
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 662/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1240/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








