Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 23970/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 03 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul V. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 18.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 25.09.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 03.10.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29.07.2013 și înregistrată sub nr._, petentul V. I. a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ întocmit la data de 15.07.2013.

În motivarea cererii formulate, petentul a învederat faptul că are un loc de muncă stabil și nu se ocupă cu transportul ilegal de persoane.

În susținerea cererii, petentul a anexat copii după procesul verbal . nr._ din 15.07.2013, acte stare civilă.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Prin chitanța nr. ISXUC_ din data de 29.07.2013, petentul a depus 20,00 lei, reprezentând taxă judiciară timbru.

Legal citată, intimata I.P.J. Iași a formulat întampinare, solicitând respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentului s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001, agentul constatator nu a făcut decât să încadreze fapta săvârșită de către petent și să aplice prevederile legii.

A anexat raportul agentului constatator din 28.09.2013 pentru data de 15.07.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 15.07.2013 petentul a fost sancționat deoarece a efectuat acte de comerț fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Fapta este prevăzută de art. 1, lit. a din Legea nr. 12/1990.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/1 5001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Analizand procesul verbal, instanta constata, in primul rand indeplinirea tuturor conditiilor de valabilitate a caror nerespectare ar putea atrage nulitatea absoluta a actului constatator.

Sub aspectul legalității, instanța constată că, în cauză, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prev. de art. 17 din OG nr. 2/1 5001, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentului i s-a dat o corectă încadrare juridică și a fost legal individualizată, raportat la dispozițiile art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990 care prevede „Art. 1 Constituie activitati comerciale ilicite si atrag raspunderea contraventionala sau penala, dupa caz, fata de cei care le-au savarsit, urmatoarele fapte: a) efectuarea de acte sau fapte de comert de natura celor prevazute in Codul comercial sau in alte legi, fara indeplinirea conditiilor stabilite prin lege;”

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, pe parcursul judecății, petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție.

Rezultă, așadar, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Însă, deși nu înlătură existența contravenției și vinovăția petentului, aspectele învederate constituie totuși împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/ 1 5001.

Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G 2/1 5001, „sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal”.

Având în vedere toate aceste criterii raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. 2 lit. a din O.G. nr. 2/ 1 5001.

În consecință, instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și punându-i în vedere să respecte dispozițiile legale.

Față de aceste împrejurări, instanța va admite în parte plângerea formulată de petentul V. I. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.07.2013 și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentului cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de către petentul V. I. cu domiciliul în Iași, ..79, et1, ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/15.07.2013, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE Iași - Serviciul Politiei Rutiere Iași cu sediul în Iași, ..6, jud. Iași.

Înlocuiește sancțiunea de 1000 lei amendă contravențională aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție sus-menționat cu sancțiunea “avertisment”.

Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei și îi pune în vedere să nu mai săvârșească astfel de fapte în viitor.

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 03.10.2014.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

07.11.2014/ 5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI