Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 15215/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât . SRL, pârât . SRL PRIN ADM. Ț. P. A., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că prezenta cauză este la primul termen de judecată precum și faptul că a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsa părților, după care.
Instanța procedează cu prioritate la verificarea competenței în baza dispozițiilor art. 131 alin.1 Cod Procedură Civilă și art. 94 lit. j C.p.c si constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Având in vedere probele solicitate de reclamantă prin cererea de chemare in judecată adresată instanței, constată că sunt utile și pertinente cauzei și față de dispozițiilor art. 255 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, le apreciază ca admisibile, motiv pentru care, in baza art 258 C.p.c urmează a le încuviința apreciindu-le utile, pertinente și concludente cauzei, constată că pârâta nu a depus întâmpinare și o decade din dreptul de a propune probe și invoca excepții altele decât cele de ordine publică.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile deschise și având in vedere că s-a solicitat judecata cauzei in lipsă, in temeiul art. 394 C.p.c declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta S.C. T. P. S.R.L. la plata sumelor de 185 lei, cu titlu de preț și 10,21 lei, cu titlu de penalități, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat următoarele:
Pârâta nu a înțeles să-și achite obligațiile izvorâte din contractul nr._/19.03.2013, privind plata prețului, astfel încât s-a acumulat debitul menționat, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru luna aprilie 2013.
Penalitățile solicitate sunt datorate în temeiul art. 8.3 din contract, în coeficient egal cu cel utilizat pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat, conform legii 210/04.07.2005, respectiv OUG 39/2010.
Pârâta este obligată conform art. 8 pct.6 și 6 pct. 2 din contract să achite contravaloarea serviciilor prestate în termen de 15 zile de la primirea facturii, data emiterii, a predării, în cazul când e transmisă prin delegat și a scadenței facturii, fiind înscrise pe aceasta și că plata contravalorii serviciului se face pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar. Art.5.5 reglementează acceptarea prezumată la plată în lipsa contestării facturilor.
Conform art. 720 ind. 1 C. pr. civ., pârâtei i-a fost trimisă o convocare la conciliere, dar nu s-a prezentat la termenul stabilit.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1516 C.Civ..
În dovedirea celor afirmate, a solicitat proba cu înscrisuri. A depus la dosar: convocatoare la conciliere; contractul nr._/19.03.2013, grafic cu calculul penalităților; facturile aferente debitului indicat.
Pârâta nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări, fiind legal citată.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Instanța, la ultimul termen, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând lucrările dosarului și legislația incidentă, instanța constată următoarele:
Între reclamantă (în calitate de furnizor) și pârâtă (în calitate de beneficiar) a intervenit contractul de prestări servicii de salubritate nr._/19.03.2013, prin care aceasta din urmă se angaja să plătească în schimbul respectivelor servicii prețul stabilit.
Cu privire la acest tarif s-a mai stabilit că acesta nu poate face obiectul negocierii, modificându-se „prin negociere directă cu organele abilitate” (art.9.1).
Conform art.8.3 din contractul mai sus menționat, “neachitarea facturii, în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
În perioada arătată, reclamanta a emis mai multe facturi, în cuantumul total indicat. Având în vedere existența contractului dintre părți, în care sunt indicate valoarea lunară a obligațiilor de plată, scadența acestora și cuantumul lor, modalitatea de modificare a tarifului și existența facturilor comunicate beneficiarilor și necontestate de aceasta, instanța va reține că obligațiile de plată ale pârâtei există în cuantumul invocat de reclamantă.
Totodată, graficul cu calculul penalităților, depus de reclamantă, a fost întocmit corect, pe bază de calcul matematic, potrivit verificărilor instanței.
În aceste condiții, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată și urmează să o admită, pentru considerentele expuse mai jos.
Potrivit art. 1270 alin. 1 din Noul cod civil (aplicabil în speță, ținând cont de data contractului), contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Totodată, potrivit art.1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Potrivit art. 43 alin. 5 din Legea 51/2006, prețurile și tarifele pentru plata serviciilor de utilități publice se propun de operatori și se stabilesc, se ajustează sau se modifică prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale. Având în vedere această prevedere legală, apare ca fiind justificată clauza contractuală menționată anterior potrivit căreia tarifele nu se negociază cu beneficiarii.
În fine, art. 1 din O.G. 13/2011 prevede că părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. În cazul de față, părțile au stabilit rata prin trimitere la nivelul dobânzii în cazul obligațiilor bugetare, prevăzut de art. 120 alin. 7 C. pr. fiscală.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, din care a rezultat că beneficiara nu și-a achitat obligațiile contractuale față de furnizoare, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumelor solicitate de aceasta.
În temeiul art. 453 C. pr. civ., pârâta va fi obligat în mod corespunzător și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea sumelor achitate de reclamantă cu titlul de taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâta S.C. T. P. Iași S.R.L., cu sediul în Iași,., ., apt. 41, camera 1.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 185 lei reprezentând servicii de salubritate prestate și neachitate pentru luna aprilie 2013, suma de 10,21 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului și suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de mediere.
Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2014.
Pentru judecător aflat în CO Grefier
Semnează președintele Secției Civile M. A.
Judecător I. I.
Red./Tehnored. jud. B.M.
4 ex/08.01.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 11-11-2014,... → |
|---|








