Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 9522/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9522/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-07-2015 în dosarul nr. 9522/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9522/2015

Ședința publică de la 27 Iulie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. Z.

Grefier: A.-E. B.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea Ș. R. I. în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită; anulare executare silită.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanta retine următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.10.2014 sub nr._, contestatoarea Ș. R. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata ., contestație la executare, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 580/2014 al B. F. M., precum și suspendarea executării silite.

În fapt, contestatoarea a arătat că creanta nu este certa, lichida si exigibila, intimata a declarat anticipat scadent creditul fara a -i adresa anterior vreo notificare si ca nu i s-a comunicat decât o parte din primul titlu executoriu, incepând de la pg 3 si pâna la pg 13, iar contractul de garantie mobiliara nu i-a fost comunicat deloc . În drept, s-au invocat prevederile NCPC.

Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei pentru contestația la executare și în cuantum de 50 lei pentru cererea de suspendare a executării. La aceasta din ultima cerere, contestatoarea nu a mai insistat (fila 62 ds).

In dovedire, contestatoarea a atasat inscrisuri ( filele 17- 35 ds).

Intimata a formulat întâmpinare ( fila 66 si urm ds), dar si precizări ( fila 119 ds si urm).

În motivarea acestora,e fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, creanța pentru valorificarea căreia s-a declanșat executarea silită având caracter cert, lichid și exigibil. In plus, exista la dosarul de executare silita, dovada comunicării titlului executoriu, dovada comunicării si a scadentei anticipate, menționând si ca nu exista dovada comunicării contractului de garantei mobiliara către contestator având in vedere ca aceasta nu are calitatea de parte in el.

Întâmpinarea a fost motivata in drept pe prev art 205 si urm C..

La intâmpinare au fost atasate, de asemenea, inscrisuri ( filele 71.106 ds).

La solicitarea instanței B. F. M. a depus copie a dosarului execuțional nr. 580/2014.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Între numita Produra G. SRL, în calitate de împrumutat, și intimată, în calitate de bancă împrumutătoare, s-a încheiat contractul de credit bancar nr._/14.06.2011, prin care intimata a acordat acesteia un credit. Pentru garantarea executării obligațiilor asumate prin contract creditul a fost semnat si de contestatoare, in calitate de garant . Întrucât numita Produra G. SRL nu si-a îndeplinit la scadență obligațiile de rambursare a creditului bancar, intimata a declanșat executarea silită împotriva numitei Produra G. SRL si a contestatoarei, în cadrul dosarul execuțional nr. 580/2014 al B. F. M..

Potrivit art. 712 al 2 Cod proc civ, în cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o cale procesuală specifica pentru desființarea lui .

Pe de alta parte, se retine ca că nu s-au invocat motive temeinice de contestație la executare propriu-zisă. A., intimata a atașat întâmpinării notificarea de scadenta anticipata adresată debitorului - contestator si dovezile de comunicare a acesteia ( filele 98-99, 120-121 ds) .De asemenea, conform dovezii de comunicare atasata la fila 104 ds, rezultă că contestatoarei i s-a comunicat si titlul executoriu, find nereale sustinerile contestatoarei si sub acest aspect. De asemenea, sunt fondate sustinerile intimatei referitoare la faptul că nu exista obligatia comunicării contractului de garantie mobiliara nr._/14.06.2011 in conditiile in care acesta se refera la garantii instituite de către debitorul principal.

In plus, instanța nu a putut identifica, din oficiu, motive de nulitate absolută a actelor de executare silită. În consecință, va fi respinsă ca neîntemeiată contestația la executarea silită propriu-zisă.

Instanța arată că potrivit art. 249 Cod proc civilă cel ce face o propunere judecatii trebuie sa o dovedeasca. Ori, instanta constata ca toate actele de executare au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, respectiv cu respectarea normelor de procedura civilă .

D. urmare, va respinge ca neintemeiata contestația la executare formulată de contestatoarea Ș. R. I. în contradictoriu cu intimata . .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea Ș. R. I., cu domiciliul în domiciliul procedural ales la C. de avocat C. A.- G., cu sediul în IAȘI, .. 33-bis, ., ., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, Șoseaua Fabrica de Glucoză, nr.5-6, Business Centre Novo Park 3, Clădirea F, sector 2, prin N. P..

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusa la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.07.2015 .

Președinte, Grefier,

Z. I. B. A.-E.

RED./TEHNORED. Z.I./

4 EX./ 22.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 9522/2015. Judecătoria IAŞI