Contestaţie la executare. Sentința nr. 9452/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9452/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-07-2015 în dosarul nr. 9452/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9452/2015
Ședința publică de la 17 Iulie 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. E. D.
Grefier:D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. M. T. S.R.L. în contradictoriu cu intimații D. C., R. C., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra excepției inadmisibilității contestației și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.07.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru depunerea concluziilor scrise și pentru atașarea dosarului civil nr._ al Judecătoriei Iași a amânat pronunțarea hotărârii pentru 14.07.2015, ulterior, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17.07.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 6 mai 2015 contestatoarea S.C. M. T. S.R.L. în contradictoriu cu intimații D. C., R. C. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în parte a executării silite pentru fiecare dintre cei doi intimati creditori pentru suma de_,5 respectiv până la concurența sumei de 9792,7 lei pentru intimatul D. C., și 9827,23 lei pentru R. C., ca urmare a intervenirii compensației legale cu consecința anulării în parte și a onorariului de executor stabilit.
S-a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației s-au învederat în esență următoarele: contestatoare este debitoarea intimaților în urma sentinței civile 6956/2013 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Iași, definitivă.
Contestatoarea nu a achitat această datorie astfel încât în mod corect cei doi creditori au trecut la executarea silită. Cu toate acestea cei doi creditori omit să ia în considerare faptul că sunt la rândul lor debitorii contestatoarei pentru suma de 10.000 euro (44.279 lei), datorie divizată de drept între aceștia. Izvorul acestei creanțe îl reprezintă contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 6269/2006 la BNP „D. B.” în urma căruia a rămas de achitat un rest de preț. Datoria a fost convențional tranferată către . prin contractul de cesiune de creanță autentificat sub numărul 117/02.01.2009 la BNP „C.” și a devenit scadentă odată cu sentința de care a fost legată activarea clauzei de rest de preț.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1615-1618 Cod civil.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri (s-au anexat cererii copii ale actelor de executare silită, copie a Sentința civilă 6956/30.04.2013, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 6269/2006 la BNP „D. B.” contractul de cesiune de creanță autentificat sub numărul 117/02.01.2009 la BNP „C. Ș.”, notificare și dovada comunicării prin intermediul executorului judecătoresc - filele 7-23 dosar).
Cererea a fost legal timbrată conform dispozițiilor art.10 din OUG nr.80/2013, cu taxă de timbru in cuantum de 1.050 lei - filele 4 și 32 dosar.
În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea contestației către intimați. În termenul acordat aceasta a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației și a cererii de suspendare ca neîntemeiate.
În apărare intimații au învederat în esență următoarele: intimații nu datorează nicio sumă de bani contestatoarei astfel încât nu le poate fi opusă compensația legală; obligația de plată a creanței în cuantum de 10.000 euro era afectată de condiția suspensivă a efectuării partajului, prin demersurile vânzătorului Linx I., în modalitatea expres stabilită prin contract, respectiv astfel încât cumpărătorii să devină proprietarii exclusivi ai lotului de teren compact identificat în detaliu la pct.3 pg 3 din contract. În acest sens părțile au întocmit și atașat contractului o schiță anexă.
De asemenea o altă componentă a condiției suspensive de care depinde nașterea obligației de plată a diferenței de preț era constituirea în favoarea cumpărătorilor în partea de est a amplasamentului a unui drept de servitute de trecere pietonală și pentru autovehicule de minim 5 metri liniari la . mult decât atât restul de preț urma a fi achitat în termen de 60 de zile de la întabularea lotului împreună cu dreptul de servitute in Cartea funciară. Or, în cauză partajul nu s-a efectuat în modalitatea convenită iar cumpărătorii au dobândit prin Sentința civilă nr.6956/2013 un alt lot de teren decât cel prevăzut in convenție iar dreptul de servitute nu s-a constituit în favoarea cumpărătorilor. Creanța din convenția părților nu are caracter cert, lichid și exigibil astfel încât nici contractul in discuție nu are caracter executoriu conform dispozițiilor Legii nr.36 /1995.
De asemenea, s-a mai arătat faptul că nu sunt îndeplinite cerințele art.1617 cod civil câtă vreme nu este exigibilă creanța. Dintr-o altă perspectivă s-a invocat faptul că oricarea dintre părți poate renunța la compensație conform art.1617 alineat 3 din Codul civil, aceasta nefiind o instituție de ordine publică.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite s-a arătat faptul că nu s-au dovedit motivele sau indiciile temeinice și nici iminența unui prejudiciu ce s-a r produce contestatoarei prin continuarea executării silite.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1617 Cod civil, art.718 Cod cpr civilă.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri. S-au atașat întâmpinării: Sentința civilă 6956/30.04.2013, raport expertiză Keller I. efectuat în dosarul_ și Anexa 5 la acesta, copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 6269/2006 la BNP „D. B.” și plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate (f. 44- 57 dosar).
Întâmpinarea formulată a fost comunicată contestatoarei. În termenul de 10 zile, prevăzut de lege, acesta nu a depus un răspuns scris la întâmpinare.
La termenul de judecată fixat instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de părți și cele din dosarul de executare silită (atașat dosarului nr._/245/2015 având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite). Din oficiu instanța a dispus atașarea dosarului nr._ în termenul de amânare a pronunțării. Părțile au depus la dosar note și concluzii scrise.
Analizând contestația formulată, probele administrate, apărările invocate si dispozițiile legale incidente instanța reține caracterul neîntemeiat al contestației formulate, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
În cadrul dosarului 469/T/2015 aflat pe rolul B. „A. și Asociații” s-a declanșat procedura de executare pe cale silită a unei creanțe în cuantum de 66.907,7043 lei în temeiul titlului executoriu Sentința civilă nr.6956/30.04.2013 a Judecătoriei Iași, definitivă .
Susține contestatoarea faptul că această creanță deținută de intimați împotriva sa s-a stins parțial prin compensarea cu o altă creanță reprezentând diferența de preț (de 10.000 euro) datorată de intimați contestatoarei în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 6269/2006 la BNP „D. B.” și contractului de cesiune de creanță autentificat sub numărul 117/02.01.2009 la BNP „C. Ș.”. De reținut faptul că în cadrul contestației de față s-a invocat compensația legală (care a operat automat în opinia contestatoarei).
Intimata în apărare susține faptul că nu a putut opera compensația întrucât creanța de 10.000 euro nu are caracter cert, lichid și exigibil fiind afectată de o condiție suspensivă care nu s-a îndeplinit iar în subsidiar susține că nu a putut opera compensația deoarece intimații au renunțat la aceasta. Prin concluziile formulate intimata a mai susținut că este inadmisibilă contestația formulată față de prevederile art.712 alin.2 Codul de procedură civilă.
Instanța reține următoarele:
În ceea ce privește caracterul inadmisibil al contestației formulate, instanța reține că potrivit art. 713 codul de procedură civilă „ Condiții de admisibilitate – (1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.”
Condiția de admisibilitate instituită la art.713 alin.1 Codul de procedură civilă urmărește protejarea efectului autorității de lucru de judecat al unei hotărâri judecătorești definitive și reprezintă un adevărat fine de neprimire al contestației la executare silită. Textul invocat interzice la modul absolut repunerea în discuție, cu prilejul contestației la executare, a temeiniciei și adevărului celor stabilite prin hotărârea judecătorească pusă în executare silită.
Excepția invocată de intimată nu este însă incidentă în cauză. Contestatoarea nu invocă motive de fapt și de drept care să repună în discuție creanța stabilită prin hotărârea definitivă, ce face obiectul executării silite; dimpotrivă, contestatoarea arată că recunoaște caracterul cert, lichid și exigibil al acestei creanțe.
Contestatoarea invocă propria sa creanță rezultată dintr-un raport juridic obligațional distinct (contract de vânzare cumpărare și contract de cesiune) față de cel care a făcut obiectul analizei în acțiunea de partaj (starea de indiviziune).
Deși este adevărat faptul că exista pentru contestatoare posibilitatea de a deduce judecății în procesul de partaj și acest drept de creanță, totuși nu mai puțin adevărat este faptul că nu era ținută să facă acest lucru. Posibilitatea sa reprezenta în același timp și o facultate a sa, iar nu o obligație.
Prin invocarea compensației legale în cadrul contestației la executare de față contestatoarea nu repune în discuție fondul drepturilor litigioase deja tranșate prin sentința definitivă ce constituie în același timp și titlul pus în executare silită.
Pentru motivele expuse, excepția invocată se va respinge ca nefondată.
În ceea ce privește susținerile părților relative la compensație instanța reține următoarele:
Potrivit art.1617 Codul civil aprobat prin Legea nr.287/2009 intrat în vigoare la 01.10.2011 „Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură.(2) O parte poate cere lichidarea judiciară a unei datorii pentru a putea opune compensația.(3) Oricare dintre părți poate renunța, în mod expres ori tacit, la compensație.”
Analizând textul de lege invocat instanța reține că alineatul 1 al art.1617 reglementează compensația legală, alineatul 2 al aceluiași text reglementează succint (mai curând sugerează) compensația judecătorească iar alineatul 3 al aceluiași text consacră dreptul fiecărei părți a raportului juridic de a renunța la (invocarea) compensație(-i).
Alineatul 3 reliefează, așa cum au susținut intimații, caracterul de ordine privată al instituției. Natura privată a interesului ocrotit nu produce însă efectul invocat de intimati. Aceștia susțin că se prevalează de dreptul lor de a renunța la compensație însă, de fapt, invocă un pretins drept de a refuza efectul compensatiei (legale, în cazul de față).
Într-adevăr, cererea de executare silită a întregii creanțe a intimaților față de partea adversă poate fi interpretată drept o renunțare a intimaților la dreptul lor de a invoca compensația dar nu poate fi interpretată și ca o renunțare a intimaților la dreptul celeilalte părți de a cere compensatia. Acest drept al părților nu este unul comun, indiviz. Părțile au drepturi concurente din acest punct de vedere. Compensația presupune existența unui raport juridic obligațional cu dublu sens în care fiecare parte este și creditor și debitor în raport de partea adversă. Deci fiecare parte a acestui raport juridic are dreptul să invoce compensația; invocarea sau nu, în concret, a acestei modalități de stingere a obligației tine de caracterul actual al interesului părții la un moment dat. În cauza de față inclusiv intimații puteau invoca, teoretic, compensația. Intimații au, evident, și dreptul de a se opune compensației (opoziție privită ca o componentă a dreptului lor la apărare) însă nu pot pretinde că alineatul 3 al articolului 1617 Cod civil „legiferează” dreptul lor de a bloca accesul celeilalte părți la instituția compensației (un veritabil drept de veto).
Pentru ca alineatul 3 al articolului 1617 Cod civil să își păstreze scopul pentru care a fost edictat, instanța reține că prin renunțare la compensație nu poate se înțelege altceva decât renunțarea la dreptul a opune compensația părții adverse. O altă interpretare, conformă cu scopul legii, nu este posibilă. Însăși noțiunea de renunțare înglobează în sine ideea de drept, de îndreptățire. Nu se poate renunța decât la un drept propriu, la un beneficiu propriu; nu se poate renunța la un drept al altei persoane.
Așadar, în pofida formulării ușor ambigue a textului alin.3 al art.1617 Cod civil, acesta nu poate fi, în opinia instanței de față interpretat, în sensul în care cel căruia i se opune compensația poate refuza pur și simplu efectele ei atunci când partea adversă cere să se constate intervenită compensația.
Când este vorba despre compensație legală (care potrivit alin.1 operează de plin drept) cu atât mai puțin poate fi acceptată această idee deoarece ea vine în contradictie cu faptul că efectele compensației legale se produc ope legis. A accepta o asemenea interpretare ar echivala cu a lăsa părții adverse facultatea de a refuza arbitrar efectul compensației legale, ar echivala cu a goli de conținut instituția în sine. Nu s-ar fi justificat legiferarea în alineatul 1 al art.1617 Cod civil, a instituției compensației legale, dacă legiuitorul ar fi dorit ca o condiție pentru ca aceasta să opereze să fie reprezentată de acordul de voință al părții adverse (pentru că era suficientă compensația convențională).
Așadar instanța va reține drept ineficace susținerea intimaților în sensul că ar fi renunțat la compensația legală și deci ea nu putea (oricum) opera la cererea contestatoarei.
Instanța găsește însă întemeiată susținerea intimaților relativă la neîndeplinirea cerințelor legale pentru a reține incidența compensației legale ca modalitate de stingere de plin drept (dar parțială) a obligațiilor dintre părți.
Conform art.1617 Cod civil „Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură.”
Așadar pentru a opera compensația legală ambele creanțe trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele de a fi certe, lichide și exigibile (art.662 alin.1-4 Codul de procedură civilă ).
În privința creanței pusă în executare silită ambele părți sunt de acord că aceasta reprezintă o creanță certă lichidă și exigibilă.
În ceea ce privește însă creanța reprezentată de diferența de preț prevăzută în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 6269/2006 la BNP „D. B.”, susțin intimații faptul că aceasta nu întrunește cerințele de a fi certă, lichidă și exigibilă, fiind afectată de o condiție ce nu a fost îndeplinită.
Instanța reține că obiectul contractului de vânzare cumpărare l-a reprezentat dreptul de proprietate asupra unei cote-părți indivize, de 1/9, dintr-un imobil iar prin clauza menționată cumpărătorul s-a obligat la achitarea unei diferențe de preț „la momentul efectuării partajului astfel incât cumpărătorii să devină proprietari exclusivi ( în indiviziune și în conte egale) ai lotului de teren identificat prin schița anexă necadastrală la prezentul act”. În continuare prevederea contractuală dezvoltă ce anume se înțelege prin dobândirea proprietății exclusive de către cumpărători și ce anume se înțelege prin lotul dobândit prin partaj.
Instanța nu poate să nu remarce faptul că, atașând contestației la executare actul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 6269/2006 la BNP „D. B.”, contestatoarea nu a atașat și schița „anexă necadastrală la prezentul act”, pomenită în clauza menționată.
Intimata, pe de altă parte, a atașat întâmpinării sale un plan de amplasament cu reprezentarea lotului asupra căruia cumpărătorii previzionau dobândirea dreptului de proprietate exclusivă în urma partajului, plan de amplasament asupra căruia contestatoarea nu a formulat nicio observație.
Se mai reține și faptul că în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași (atașat din oficiu pentru deliberare) intimații au formulat o cerere de modificare a acțiunii introductive solicitând ieșirea din indiviziune fie prin atribuirea întregului bun, fie prin lotizarea sa conform unor variante propuse de aceștia.
Sentința de partaj depusă de ambele părți la dosarul cauzei a pus capăt stării de indiviziune într-o variantă de lotizare care nu se suprapune cu cea vizată prin schița anexă la contractul de vânzare cumpărare depus de intimată la dosar și nici cu cea propusă de intimați în cursul judecății partajului.
Pe baza acestor constatări instanța reține că prevederea contractuală care viza diferența de preț din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 6269/2006 nu instituie, în mod cert, o obligație simplă. Clauza în discuție nu pare să instituie nici o obligație afectată de un termen (data la care urma să se efectueze partajul) așa cum sugerează contestatoarea. Termenii în care clauza a fost concepută sugerează ideea că părțile (sau cel puțin cumpărătorii) au urmărit mai mult decât stipularea unui termen suspensiv pentru obligația de plată a diferenței de preț, că pentru părți (cumpărători, în special) modalitatea de sistare a stării de coproprietate (dobândirea unui lot din imobil cu o anume poziționare) a fost un element destul de important în asumarea obligației de plată a diferenței de preț.
Lucrările dosarului atașat nr.579/2007 conturează și ele aceeași idee și anume că rezultatul concret al partajului nu era o chestiune indiferentă cumpărătorilor, aceștia solicitând partajul conform anumitor variante de lotizare. Cât de importantă/determinantă a fost pentru cumpărători situarea lotului aferent cotei lor ideale instanța de față nu poate cunoaște deoarece nu este învestită a cerceta pe fond raporturile juridice dintre vânzători și cumpărători.
În orice caz instanța nu poate să își însușească, în acest cadrul procesual, punctul de vedere al contestatoarei anume că prin modalitatea complexă (chiar alambicată) de redactare a clauzei contractuale analizate părțile nu au dorit nimic altceva decât fixarea unui termen limită pentru plata diferenței de preț.
Instanța de față reține că analiza mecanismului compensației legale, (singura care poate fi opusă ca simplă apărare, așa cum a opus-o contestatoarea în cadrul contestației la executare de față) presupune un examen formal al celor două creanțe.
Pentru a opune pe cale de apărare creditorului compensația legală, creanța exhibată de debitor trebuie să fie în mod evident certă, lichidă și exigibilă; ea trebuie să fie suficient de caracterizată cât să poată fi pusă ea însăși în executare silită. Creanța nu trebuie să fie „discutabilă”.
Art. 662 alin.5 Codul de procedură civilă prevede în acest sens faptul că nu poate fi pusă în executare silită creanța afectată de termen sau condiție.
Instanța reține că în cazul creanțelor cu termen de execuție sau a celor stabilite sub condiție suspensivă, stabilirea caracterului cert, lichid și exigibil presupune în primul rând a se stabili dacă termenul sau, după caz, condiția cu efect suspensiv s-a îndeplinit iar aceasta implică, în majoritatea covârșitoare a situațiilor, cercetarea unor evenimente/stări care nu sunt contemporane cu momentul nașterii raportului juridic, a unor împrejurări extrinseci contractului.
În cauza de față, stabilirea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței reprezentată de diferența de preț, presupune chiar mai mult decât a stabili dacă termenul/condiția s-a îndeplinit. În opinia instanței de față, având în vedere și poziția părților, stabilirea caracterului cert, lichid și exigibil presupune mai întâi a clarifica, pe baza un probatoriu suplimentar față de cel necesar obiectului cererii cu care a investit contestatoarea instanța, natura/semnificația clauzei privind diferența de preț - termen suspensiv sau condiție suspensivă, și abia ulterior a stabili dacă acesta s-a împlinit sau nu, eventual în ce proporție s-a îndeplinit.
Practic într-o situația precum cea analizată contestatoarea nu putea opune compensația legală, ci doar pe cea judecătorească solicitând, pe cale de acțiune, mai întâi „lichidarea judiciară a datoriei” (conform alin.2 al art.1617 Cod civil), ulterior compensația și în cele din urmă, eventual, admiterea contestației la executare silită.
Pentru motivele expuse instanța va reține că nu este întemeiată contestația la executare formulată de contestatoare, nefiind îndeplinite cerințele legale pentru a se reține incidența compensației legale.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite și văzând dispozițiile art.718 Codul de procedură civilă instanța, o va respinge ca rămasă fără obiect, având în vedere soluționarea cauzei la același termen cu discutarea cererii de suspendare.
Față de dispozițiile art.451-453 Codul de procedură civilă, văzând soluția dată contestației și cererea intimaților de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, instanța o va admite dispunând obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată către intimați în cuantum de 1300 lei (onorariu apărător ales).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca devenită fără obiect cererea de suspendarea a executorii silite.
Respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de intimați.
Respinge ca nefondată contestația la executare silită formulată de contestatoarea ., J22-2298/2003, CUI_, cu sediul în mun. Iași, ..55A, județ Iași, în contradictoriu cu intimații D. C. și R. C. ambii având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun Iași ..2, ..24, jud Iași, la Cabinet avocat „C. C.” .
Obligă contestatorii la plata sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 10 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată astăzi, 17 iulie 2015.
Soluția se va pune la dispoziția părților, la cerere, prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte,
C. E. D.
Grefier,
D. V.
Red/teh/ced
11.09.2015,5ex
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9786/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 9440/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
