Obligaţie de a face. Sentința nr. 9462/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9462/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-07-2015 în dosarul nr. 9462/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9462/2015
Ședința publică de la 20 Iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. Z.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. E., reclamant B. O. - M. și pe pârât S.C. V. R. S.A., având ca obiect obligație de a face constatare nulitate absolută act.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 15.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 01.07.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 13.07.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanta retine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2015, sub nr._, așa cum a fost precizată, reclamanții B. E. și B. O. – M. au chemat in judecată pârâta S.C. V. R. S.A., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta să restituie reclamanților suma de 1733,5 CHF (franci elvețieni), reprezentând contravaloarea comisionului de administrare calculat in perioada 27.12._15, achitat în temeiul actelor aditionale nr. 1 si 2, ambele din 18.11.2010, incheiate la conventia de credit nr._/14.09.2007, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat următoarele:
Au încheiat cu pârâta V. R. convenția de credit nr._/14.09.2007, nenegociată, prin care s-a constituit un credit cu garanție reală imobiliară (ipotecă de rang I), garanție dublată o poliță de asigurare pentru orice riscuri ale imobilului.
Considerând că clauza referitoare la comisionul de risc are caracter abuziv, au introdus la 17.11.2010 o acțiune prin care au solicitat constatarea nulității clauzei privind comisionul de risc și restituirea comisioanelor încasate de la data semnării contractului, acțiunea ce le-a fost admisă prin decizia civilă nr.148/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, definitiva.
Mai arată ca a doua zi după introducerea actiunii, au fost invitati de banca să încheie cele doua acte adiționale care nu au fost negociate, prin care in fapt comisionul de risc a fost reintitulat comision de administrare, fiind vorba de inscrisuri preformulate care au avut la baza intentia băncii de a se sutrage efectelor unor prevederi legale. A mai precizat ca pârâta a exercitat asupra lor manopere dolosive in conditiile in care li s-a spus ca ar fi vorba de o obligatie legala in sarcina reclamantilor.
În drept, reclamanții au invocat art. 35 al 1 lit b, respectiv art. 95 al 4 din OUG nr 50/2010.
În susținerea pretențiilor lor, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copie actele de care au inteles să se foloseasca ( filele 10-37 ds).
Pârâta S.C. V. R. S.A. a depus întâmpinare la data de 20.03.2015 prin care a solicitat respingerea cererii și a arătat următoarele:
În primul rând, perceperea comisionului de administrare nu este supusă controlului privind caracterul abuziv al clauzei, dat fiind art.4 alin.6 din legea 193/2000, ce reprezintă o transpunere a Directivei 93/13/CEE/1993. Astfel, clauzele abuzive se referă la problematica legată de modul și condițiile în care părțile își încheie, execută și finalizează contractul, fără să poată viza obiectul contractului, adică suma împrumutată (în cazul împrumutatului) și rata lunară cu toate componentele sale (în cazul băncii). Comisionul de risc face parte din aceste componente.
O astfel de clauză poate face obiectul controlului, decât dacă este ascunsă, deoarece prețul este un domeniu în care agentul economic este suveran, atât timp cât se exprimă clar. Orice altă interpretare introduce o distorsiune gravă în circuitul civil.
În al doilea rând, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.4 alin.1, 2 și 5 ale legii 193/2000, pentru considera clauza respectivă ca fiind abuzivă.
Astfel, nu se poate reține că nu a existat o negociere, chiar dacă ea nu a avut loc de pe poziții echivalente. Consumatorii în speță nu sunt captivi, ca în cazul gazului metan sau al energiei electrice, unde nu există alternative și se poate vorbi de abuz de poziție dominantă. Noțiunea de negociere nu este definită de legiuitor, însă ea presupune libera formare a voinței juridice, cu posibilitatea de informare, gândire, răzgândire și alegere din partea ambilor semnatari, cu existența unui interval mimim de timp care să permită o reflecție conștientă asupra chestiunii, cu posibilitatea oricăreia dintre părți de a nu accepta sau refuza semnarea, cu posibilitatea de a face contrapropuneri. Această ultimă parte nu este totuna cu acceptarea contrapropunerii și înseamnă că cel în cauză trebuie să aibă un minim de diligență pentru interesele sale de a prezenta o contrapropunere.
Astfel, în speță negocierea a însemnat explicarea acestora ce înseamnă un contract de credit, în prezentarea ofertei, în trecerea unui interval de timp între discuția preliminară și semnarea contractului, toate acestea finalizate cu completarea particularizată a unui contract.
Reclamanții au avut în permanență posibilitatea să nu semneze actele aditionale.
În plus, prin acest comision nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților - comisionul reprezintă o parte a prețului.
Într-o societate capitalistă, băncile nu sunt instituții de binefacere, astfel încât este firesc să pretindă un plus pe lângă ce a oferit - ceea ce reprezintă D.. Dacă prețul este cunoscut de la început, el nu poate crea un dezechilibru.
În susținere, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.
În temeiul disp. art. 258 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu inscrisuri ca fiind utilă pertinentă si necesară soluționării cauzei si, in plus, pentru pârâta proba cu interogatoriul reclamantilor, răspunsul acestora fiind consemnat si atasat la dosar.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, precum și motivele și argumentele părților, instanța reține următoarele:
Între pârâta S.C. V. ROMANIA S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanți, în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenția de credit nr._/14.09.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantilor un credit în valoare de_ CHF, pe o durată de 300 de luni.
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct.5 lit.a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.
Reclamanții au introdus la 17.11.2010 o acțiune prin care au solicitat constatarea nulității clauzei privind comisionul de risc și restituirea comisioanelor încasate de la data semnării contractului, acțiunea ce le-a fost admisă prin decizia civilă nr.148/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, definitiva.
A doua zi după introducerea actiunii, reclamantii au fost invitati de banca să incheie cele doua acte aditionale atacate in prezenta cauza sub aspectul inserării comisionului de administrare, cu privire la care instanta arată care nu a fost negociate, prin care in fapt comisionul de risc a fost reintitulat comision de administrare, fiind vorba de inscrisuri preformulate, cuantumul comisionului de administrare fiind acelasi cu cuantumul comisionului de risc ce a fost anulat .Astfel, reclamantii au semnat aceste doua acte aditionale, intentia acestora fiind aceea de a respecta legea, reprezentantii băncii neexplicându-le continutul actelor aditionale .In plus, reclamantii nu au primit anterior proiectul de act aditional, neavând posibilitatea studierii acestuia, toate aceste aspecte rezultând din răspunsurile la interogatoriul luat reclamantilor.
In perioada 27.12._15, s-a achitat de către reclamanti suma de 1733,5 CHF (franci elvețieni) CHF cu titlu de comision de administrare.
Conform art.463 C.pr.civ. actual, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
Această prevedere statuează practic efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, unul care se producea și în temeiul vechii proceduri civile, chiar dacă era statuat expres doar efectul negativ.
În mod evident, chestiunile tranșate de decizia civilă nr. 148/21.03.2012 privesc caracterul abuziv al pct.5 lit.a din convenția de credit nr._/14.09.2007, precum și obligația pârâtei de a restitui sumele percepute reclamanților în temeiul acestei clauze.
Tot în acest sens, instanța reține că autoritatea lucrului judecat are la baza regula că o acțiune nu poate fi judecată irevocabil decât o singură dată și nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
Efectul acelei hotărâri în speță este că instanța nu va mai lua aceste chestiuni în discuție, ele fiind deja stabilite cu putere de lucru judecat, trebuind să se verifice dacă într-adevăr pârâta a perceput în continuare sume de bani în temeiul acelei clauze contractuale.
Astfel analizând extrasele de cont depuse de reclamanți, este evident că a fost percepută o astfel de sumă, fiind indiferent că banca a redenumit comisionul respectiv - un fapt evident și pe care de altfel nici nu l-a negat.
Instanta mai arata si următoarele aspecte:
Raporturile contractuale dintre reclamanta și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamanta), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Legea nr. 193/2000 prevede însă o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauza de la art. 5.1. lit b din cele doua acte aditionale nr 1 si 2 din 18.11.2010 încheiate la Convenția de credit nr._/14.09.2007 are ca obiect stabilirea unui comision ce se percepe pe toata perioada derularii contractului, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Ori, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de administrare este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de administrare .
Potrivit art. 5.1. lit b, comisionul de administrare este perceput pentru administrarea de către banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către bancă.
În consecință, se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță.
De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. În cauza de față, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de administrare, aspect ce va fi analizat însă cu prilejul examinării cerinței bunei credințe în stipularea clauzei cenzurate.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens. Pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat clauza cu reclamanții. Prin urmare, in conditiile in care pirita nu a putut proba ca a negociat actele aditionale cu imprumutații, instanta constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc.
În condițiile în care însăși destinația comisionului de administrare nu a fost clarificată în actele aditionale, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda (respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului), nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut. In fapt, așa cum s-a precizat mai sus, s-a redenumit comisionul de risc in comision de administrare, cuantumul acestora fiind acelasi 0,15%, pentru ca ulterior, in aceeasi zi, prin actul aditional nr 2, pârâta să-l stabileasca la valoarea de 0,08%.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției referitoare la comisionul de administrare, mai este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanților) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc. Ori, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului – apartament mentionat in contract. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de administrare, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantei și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților semnatare ale convenției de credit .
Având în vedere că s-a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 5 lit. b din Actele Aditionale nr. 1 si 2 din 18.11.2010 incheiate între reclamanti, în calitate de împrumutați, și S.C. V. R. S.A., în calitate de Bancă, vizând „Comisionul de administrare” .
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare și s-a dispus anularea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de administrare, potrivit graficului de rambursare, capătă caracter de plăți nedatorate. În consecință, pârâta poate fi obligată la restituirea, către reclamanti, a contravalorii comisionului deja achitat.
Constatarea caracterului abuziv al clauzei care consacră comisionul de administrare s-a datorat faptului că banca nu oferea o contraprestație veritabilă în schimbul perceperii acestui comision. În lipsa unei contraprestații nu se pune problema restituirii acesteia, astfel că nu poate funcționa nici excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității. De altfel, pârâta nu poate invoca propria sa culpă, pentru a obține exonerarea de la restituirea valorii comisionului de administrare achitat.
In consecința instanța va obliga parata la restituirea catre reclamanti a sumei de 1733,5 CHF (franci elvețieni), reprezentând contravaloarea comisionului de administrare calculat in perioada 27.12._15, suma urmând a fi calculata in lei la data restituirii .
În temeiul art.453 C.pr.civ., va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanti, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat in cuantum de 3000 de lei, dovedit prin depunerea chitanței cu nr. 1564/30.03.2015, respingând ca neîntemeiata cererea pârâtei vizând reducerea cheltuielilor de judecata ale reclamantilor .
In temeiul principiului disponibilității, va lua act cu privire la pozitia pârâtei in sensul că va solicita obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata pe cale separata .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către reclamanții B. E., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat "Ț. G.-E.", cu sediul în Iași, . județul Iași si B. O. – M., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat "Ț. G.-E.", cu sediul în Iași, . județul Iași, în contradictoriu cu pârâta ., J_, CUI_, cu sediul în sector 2, București, Șoseaua P., nr. 42.
Constată nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 5 lit. b din Actele Aditionale nr. 1si 2 din 18.11.2010 incheiate între reclamanti, în calitate de împrumutați, și S.C. V. R. S.A., în calitate de Bancă .
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1733,5 CHF (franci elvețieni), reprezentând contravaloarea comisionului de administrare calculat in perioada 27.12._15 .
Obliga pârâta la plata către reclamanti a cheltuielilor de judecata in cuantum de 3000 de lei reprezentate de onorariu avocat, respingând cererea pârâtei vizând reducerea cheltuielilor de judecata ale reclamantilor .
Ia act cu privire la pozitia pârâtei in sensul că va solicita obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata pe cale separata .
Cu apel în 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași .
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 Iulie 2015 .
Președinte, Grefier,
Z. I. B. A.-E.
RED./TEHNORED. Z.I./B.A.E.
5 EX./ 24.09.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 9746/2015. Judecătoria IAŞI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
