Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 11071/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 06 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - C. E.
Grefier - I. A.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind petenta . și intimatul M. IAȘI, PRIN PRIMAR, având ca obiect plângere contravențională nr._.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe acestei instanțe la data de 01.04.2015 sub nr._, petenta . a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr._ din 20.03.2015 încheiat de către un agent din cadrul Municipiului Iași – Corp Control Primar, solicitând anularea acestuia.
În motivare, petenta a arătat, în esență, faptul că cele constatate de agentul constatator nu sunt conforme cu realitatea, iar în acesta nu s-a precizat ce fel de produse au fost găsite la comercializare și cum s-a constatat desfășurarea activității de bar sau alte produse. Susține că procesul-verbal este sumar întocmit și nu este însoțit de alte probe. Din moment ce petentul nu a recunoscut comiterea contravenției, iar intimatul nu a administrat probe și nici nu a descris corespunzător situația de fapt, există o puternică îndoială cu privire la existența contravenției.
Arată și faptul că procesul-verbal nu constată în sine desfășurarea activității de bar sau alimentație publică, ci numai lipsa autorizației. De altfel, în incinta punctului de lucru se desfășoară doar activitatea de jocuri de noroc.
Invocă în apărarea sa prezumția de nevinovăție stabilită prin jurisprudența CEDO, făcând o amplă prezentare a acesteia din urmă.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum și proba cu un martor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru conform OUG 80/2013 și a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, acesta a arătat că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate și temeinicie.
În dovedire, a depus înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 12/1990.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei următoarele: procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ din 20.03.2015, dovada de comunicare, planșă foto, extras Legea 12/1990.
De asemenea, instanța a încuviințat pentru petent proba cu un martor, dispunând citarea acestuia, însă la termenul din data de 25.09.2015, s-a constatat lipsa acestuia, deși legal citat. Totodată, instanța a luat act de renunțarea petentului la administrarea acestui mijloc de probă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor mijloacelor de probă administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 20.03.2015 un agent constatator din cadrul Municipiului Iași – Corp Control Primar a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ prin care s-a constatat că în urma controlului efectuat în data de 17.03.2015 la punctul de lucru al petentei din Iași, Bld. A. cel B., nr. 16, ., parter se desfășurau activități comerciale fără a deține autorizație de funcționare valabilă la data controlului, eliberată de municipiul Iași. Autorizația de funcționare nr. 602/2013prezentată la control nu era vizată pentru anii 2014-2015. Activitățile desfășurate au fost declarate la registrul comerțului sub codurile CAEN 471 și 5630. Fapta reținută este prevăzută de art. 1, lit. a din Legea 12/1990, petenta fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei.
Potrivit art. 1, lit. a din Legea 12/1990, „următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege”.
Instanța, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, urmează a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul-verbal nr._ din 20.03.2015 fiind legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de contravenție ce conține constatările personale ale agentului constatator face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar simpla negare a petentului, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atât timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate (Cauza A. împotriva României).
Hotărârea A. împotriva României, nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar a modului de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Prezumția de răspundere a petentului stabilită prin procesul-verbal de contravenție este una relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională, sarcina probei fiind stabilită în conformitate cu art. 10, alin. 1 și art. 249, alin. 1 din Codul de procedură civilă.
A conferi relevanță probatorie unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci reprezintă tocmai o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 par.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De altfel, în jurisprudența sa în materie contravențională, Curtea Europeană nu a statuat că procesul-verbal de constatare a contravenției ar fi lipsit de orice putere probatorie sau că organele administrative ar avea obligația ca pe lângă constatările personale, să prezinte și alte probe din care să rezulte vinovăția persoanei sancționate.
O asemenea interpretare, ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale de gravitate redusă, dar numeroase.
Or, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția de autenticitate și veridicitate și are forță probantă prin el însuși, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Ceea ce este imperios necesar constă în acordarea contravenientului a unor garanții suficiente pentru respectarea dreptului la apărare. În dreptul nostru, aceste garanții sunt recunoscute și acordate prin reglementarea dreptului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și prin posibilitatea de a proba contra împrejurărilor constatate.
În concret, sub aspectul temeiniciei, constată instanța că petenta susține că cele constatate de agentul constatator nu sunt conforme cu realitatea, iar în acesta nu s-a precizat ce fel de produse au fost găsite la comercializare și cum s-a constatat desfășurarea activității de bar sau alte produse. Susține că procesul-verbal este sumar întocmit și nu este însoțit de alte probe. Din moment ce petentul nu a recunoscut comiterea contravenției, iar intimatul nu a administrat probe și nici nu a descris corespunzător situația de fapt, există o puternică îndoială cu privire la existența contravenției.
Arată și faptul că procesul-verbal nu constată în sine desfășurarea activității de bar sau alimentație publică, ci numai lipsa autorizației. De altfel, în incinta punctului de lucru se desfășoară doar activitatea de jocuri de noroc.
Cercetând probele administrate în cauză, instanța constată că în procesul-verbal contestat s-a efectuat o amplă descriere a situației de fapt, specificându-se că petenta desfășoară activități comerciale, fără a deține o autorizație de funcționare. De asemenea, agentul constatator a menționat faptul că i s-a prezentat o autorizație de funcționare, cu nr. 602/2013, însă aceasta nu era vizată pentru anii 2014-2015.
Mai mult de atât, intimatul a depus o planșă foto (fila 23), efectuată la data controlului, care prezintă mărfurile ce erau expuse spre vânzare, făcând astfel dovada efectuării de activități comerciale de către petentă.
Deși petenta a susținut că instanța nu ar trebui să țină cont de această forografie, întrucât nu are niciun element de identificare care să creeze convingerea instanței că au fost efectuate la locul constatării contravenției, instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate. Astfel, fotografia poartă data și ora la care a fost efectuată, care se coroborează întru totul cu cele consemnate în procesul-verbal. Ori, în lipsa unor probe sau altor motive temeinice pentru care să se considere că fotografia nu a fost efectuată la locul constatării contravenției, instanța nu are niciun motiv pentru care să nu țină cont de aceasta.
Pe de altă parte, deși petenta a solicitat administrarea probei cu audierea martor, probă ce a fost încuviințată, a renunțat ulterior la aceasta, iar în susținerea celor invocate prin cerere nu a adus niciun mijloc de probă.
Întrucât, pe parcursul judecății contestatoare nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 10, alin. 1 și 249 Cod Procedură Civilă, ei îi incumba sarcina acestei probe, și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțe personale ale contravenientului.
Totodată, se constată că amenda contravențională de 2.000 lei stabilită pentru săvârșirea acestei contravenții a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege - conform art. 1, lit. a raportat la art. 2, alin. 1 din Legea nr. 12/1990. Instanța consideră că agentul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea, nefiind puse în evidență aspecte pentru care ar fi necesar a se proceda la reindividualizarea acesteia.
Pentru cele de mai sus, instanța consideră că nu se impune înlocuirea sancțiunii aplicate, deoarece nu există motive pentru care instanța să considere că în prezenta cauză gradul de pericol social concret nu este la nivelul celui caracterizat ca pericol contravențional și evaluat abstract de către legiuitor prin reglementarea din art. 1, lit. a raportat la art. 2, alin. 1 din Legea nr. 12/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul ales în Iași, .. 5, .. Iași, la Cabinet avocat C. H., în contradictoriu cu intimatul M. IAȘI, prin PRIMAR, cu sediul în Iași, Bld. Ș. cel M. și Sfânt, nr. 11, jud. Iași, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de contravenție nr._ din data de 20.03.2015.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2015.
Președinte, Grefier,
E. C. A. I.
Red./Tehn. Jud. E.C.
4 ex/26.10.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2015/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 9597/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
