Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 11066/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 06 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - C. E.
Grefier - I. A.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind petenta I. I. și intimatul I. JUDEȚEAN AL POLIȚIEI IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.02.2015 sub nr._, petenta I. I. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 02.02.2015 încheiat de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, solicitând anularea acestuia.
În motivare, petentul a arătat faptul că deplasându-se pe direcția Iași V., la . a observat în spatele autoturismului său o mașină radar neinscripționată, marca L. de culoare albastră. Susține că și-a continuat deplasarea respectând toate regulile de circulație; observând, totodată, că la o distanță foarte mică în spatele său se deplasa de mai mult timp o mașină despre care a constatat ulterior a fi de poliție, neinscripționată, cea avea montat radar. Înainte de a intra în localitatea Schitu D. a fost oprită de echipajul de poliție, agenții aducându-i la cunoștință faptul că a fost înregistrată circulând cu viteza de 104 km/h în interiorul localității, ulterior constatând că în procesul-verbal întocmit s-a consemnat viteza de 106 km/h.
Învederează că a efectuat obiecțiuni cu privire la viteza înregistrată, pe care o consideră ireală. Invocă nulitatea procesului-verbal ca urmare a lipsei mențiunilor referitoare la marca, tipul, . numărul aparatului radar folosit, precum și numărul de înmatriculare al autospecialei. Invocă nulitatea procesului-verbal și pentru situația în care nu se face dovada calității de agent constatator.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum și proba cu doi martori.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG 195/2002 și Codul de procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru conform OUG 80/2013 și a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, acesta a arătat că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate și temeinicie.
În dovedire, a depus înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001 și OUG 195/2002.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înregistrarea video și înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei următoarele: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 02.02.2015, chitanța ._/04.02.2015, copie C.I. petentă și martori, raport agent constatator, fotografiile efectuate după filmarea video, buletinul de verificare metrologică nr._/02.04.2014, atestat operator.
De asemenea, s-a încuviințat pentru petentă proba constând în audierea unui martor, fiind ascultată în această calitate numita A. A., declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor mijloacelor de probă administrate, instanța reține următoarele:
La data de 02.02.2015 un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care s-a constatat că petenta I. I. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 24, dinspre Iași – V., în localitatea Poieni cu viteza de 106 km/h, într-o zonă cu limitare de viteză de 50 km/h. De asemenea, nu avea nici actele asupra sa. Faptele săvârșite sunt prevăzute de art. 102, alin. 3, lit. e și art. 101, alin. 1, pct. 18 din O.U.G. 195/2002, aplicându-i-se o amendă contravențională în cuantum total de 877,5 lei și măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Conform art. 101, alin. 1, pct. 18 din OUG 195/2002: „constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra să documentele prevăzute la art. 35 alin. (2)”. Conform art. 35, alin. 2 din OUG 195/2002: „Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege”.
Potrivit art. 102, alin. 3, lit. e din OUG 195/2002: „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Instanța, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, urmează a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul-verbal . nr._ din 02.02.2015 fiind legal întocmit.
În ceea ce privește faptul că nu s-a consemnat marca, tipul aparatului video și numărul casetei cu care s-a efectuat înregistrarea, constată instanța că nu se poate reține această împrejurarea ca fiind un motiv de nulitate absolută a procesului-verbal, atât timp cât dispozițiile legale nu stabilesc expres această obligație, iar, pe de altă parte, din mențiunile inserate în procesul-verbal și înscrisurile depuse la dosar se poate identifica aparatul radar folosit pentru înregistrarea contravenției, respectiv prin coroborarea procesului-verbal și a certificatului de verificare metrologică.
Petenta susține și faptul că procesul-verbal este lovit de nulitate deoarece nu s-a făcut dovada calității de polițist rutier și de operator radar a agentului constatator. Cu toate acestea, instanța constată că agentul constatator, D. B., deține atât calitatea de polițist rutier (făcând parte din Serviciul Rutier Iași), cat și pe cea de operator radar, conform atestatului depus la dosar (fila 30).
Totodată, instanța notează că nu își însușește aspectul susținut de petentă constând în aceea că atestatul operatorului radar depus la dosar nu este cel corect, întrucât acesta aparține unei alte persoane, ori, din planșele foto reiese că persoana care a operat aparatul radar are ID ul 8810. Astfel, așa cum reiese din procesul-verbal, agentul constatator este reprezentat de D. B., persoană pentru care a fost depus atestatul de operator radar (fila 30), astfel că nu este necesară prezentarea unui alt document în acest sens.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, acesta se bucură de o prezumție relativă de veridicitate. Cade în sarcina petentului să răstoarne această prezumție. Simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Aplicarea acestei norme și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor trebuie privită din perspectiva sarcinii probațiunii, raportat la modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, în limite rezonabile.
Instanța este obligată să verifice dacă în cauză este vorba despre „o acuzație în materie penală” în sensul art. 6 CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii: 1. dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2. natura faptei, 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate (Cauza A. împotriva României).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că din cauza caracterului preventiv, punitiv și disuasiv al sancțiunii aplicate pentru încălcarea codului rutier, garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, H. împotriva României).
În cauza H. împotriva României, Curtea a constatat conformitatea procedurii cu exigențele art. 6 CEDO și că instanțele naționale au analizat credibilitatea probelor prezentate, în special a proceselor-verbale întocmite de polițiștii rutieri, în lumina circumstanțelor particulare și și-au motivat în mod corespunzător hotărârile. Simplul fapt că instanțele au decis, motivat (a se vedea per a contrario A. contra României), să nu acorde încredere anumitor elemente de probă pe care nu le-au considerat credibile și să se bazeze mai mult pe altele, care figurau, de asemenea, la dosar, nu poate afecta procedura în cauză prin inechitate sau arbitrar.
Hotărârea A. împotriva României, nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar a modului de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, iar prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul-verbal nu este una nerezonabilă (Cauza Blum contra Austriei).
În materie de circulație rutieră, Curtea a stabilit că art. 6 par. 2 din Convenție nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră.
Prezumția de răspundere a petentului stabilită prin procesul-verbal de contravenție este una relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională, sarcina probei fiind stabilită în conformitate cu art. 10, alin. 1 și art. 249, alin. 1 din Codul de procedură civilă.
A conferi relevanță probatorie unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci reprezintă tocmai o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 par.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De altfel, în jurisprudența sa în materie contravențională, Curtea Europeană nu a statuat că procesul-verbal de constatare a contravenției ar fi lipsit de orice putere probatorie sau că organele administrative ar avea obligația ca pe lângă constatările personale, să prezinte și alte probe din care să rezulte vinovăția persoanei sancționate.
O asemenea interpretare, ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale de gravitate redusă, dar numeroase.
Or, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția de autenticitate și veridicitate și are forță probantă prin el însuși, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Ceea ce este imperios necesar constă în acordarea contravenientului a unor garanții suficiente pentru respectarea dreptului la apărare. În dreptul nostru, aceste garanții sunt recunoscute și acordate prin reglementarea dreptului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și prin posibilitatea de a proba contra împrejurărilor constatate.
Potrivit art. 3.5.1. din Ordinul nr. 301/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
- data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța constată că înregistrarea a fost efectuată cu respectarea tuturor acestor dispoziții legale.
Cele constatate prin procesul-verbal contestat - că petenta a condus cu viteza de 106 km/h în localitate, într-o zonă în care exista o limitare de viteză de 50 km/h, sunt confirmate de imaginile surprinse de aparatura video-radar montată pe auto_, atestată conform buletinului de verificare metrologică nr._ din 02.04.2014 (fila 30). Aceleași aspecte sunt puse în evidență și de înregistrarea video.
În ceea ce privește imaginile surprinse de aparatura video, contestatoarea a susținut că nu pot fi avute în vedere de instanță, întrucât pe tot parcursul înregistrării apar fluctuații de la 50 km/h la 0 km/h, de la 112 km/h la 0 km/h, astfel că instanța nu poate verifica viteza cu care a circulat petenta; depunând în acest sens un desfășurător al înregistrării.
Vizionând înregistrarea instanța constată că cele susținute de petentă sunt împrejurări veridice, existând, cu adevărat unele fluctuații ale aparatului radar, ce înregistrează diferite viteze într-un interval de timp scurt.
Cu toate acestea, consideră instanța că acest aspect nu este de natură a duce la înlăturarea înregistrării video ca mijloc de probă în prezenta cauză, și nici de a considera că nu se poate verifica viteza de rulare a autoturismului petentei. Astfel, ceea ce este neapărat necesar, conform dispozițiilor legale, este ca autoturismul să fie surprins cu numărul de înmatriculare, punându-se, totodată, în evidență și viteza de deplasare. Ori, din înregistrarea video depusă la dosar se poate constata faptul că, cel puțin, în intervalul 12:52:00 – 12:52:06, autoturismul condus de petentă a circulat cu o viteză de peste 50 km/h față de limita legală de viteză, respectiv 50 km/h în localitate. În raport de acestea, consideră instanța că sunt întrunite exigențele legale pentru a se verifica temeinicia procesului-verbal sub acest aspect.
În ceea ce privește fluctuațiile apărute pe înregistrare, consideră că nu pot fi reținute ca temei de constatare a netemeiniciei procesului-verbal, atât timp cât în cauză ne aflăm în prezența unui mijloc tehnic, omologat și verificat metrologic, neexistând un alt mijloc de probă, de o valoare probatorie cel puțin egală care să răstoarne forța acestuia. Nu este suficient a se susține că fluctuațiile duc la ideea incorectei funcționări a aparatului radar, atât timp cât acest aspect nu a fost confirmat printr-o eventuală expertiză tehnică de specialitate sau un alt asemenea mijloc de probă. La fel de bine se poate considera că fluctuațiile se datorează faptului că traseul, marcat de un segment cu multe curbe, își modifică direcția, astfel că și autoturismul țintă intră sau iese din raza de acțiune a aparatului radar.
Însă o concluzie certă că fluctuațiile aparatului duc la imposibilitatea constatării vitezei de deplasare nu poate fi trasă, în condițiile în care mijlocul tehnic folosit în cauză beneficiază de verificările și omologările cerute de lege și depuse, de altfel, la dosar.
În ceea ce privește declarația martorului audiat în cauză, numita A. A., reține instanța că aceasta a menționat că aflându-se în autoturismul petentei, a observat, în localitatea Poinei, faptul că în spate se afla un autovehicul al poliției, dotat cu aparat radar, concluzie trasă din aceea că a observat în acest autoturism agenții de poliție, dar și aparatul radar. Atrăgându-i atenția petentei asupra acestei împrejurări, cea din urmă a replicat că are cunoștință de mai mult timp de prezența mașinii de poliție în spatele său. Martora a mai declarat și faptul că s-a uitat în bordul autoturismului petentei, atunci când a observat autoturismul de poliție, și a observat că circula cu viteza de 60 km/h; specificând și că ulterior s-a mai uitat la kilometraj, dar nu poate menționa viteza de circulare.
Aspectele învederate de martoră referitoare la viteza de deplasare sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv înregistrarea video, care, așa cum s-a indicat și mai sus, a surprins autoturismul condus de petentă circulând cu viteza de 106 km/h.
Împrejurarea arătată de martoră și constând în aceea că a sesizat prezența unui autoturism de poliție în spatele autovehiculului petentei, deși acesta era unul neinscripționat, a fost susținută și de petentă prin plângerea formulată, respectiv: la . a observat în spatele autoturismului său o mașină radar neinscripționată, marca L. de culoare albastră, astfel că și-a continuat deplasarea respectând toate regulile de circulație. Deși instanța nu neagă posibilitatea ca aceste aspecte să fie adevărate, nu își poate explica atitudinea petentei, care în intervalul 12:52:32 – 12:52:36 (deci în perioada în care știa că în spatele său este un echipaj de poliție), efectuează o manevră de încălcare cu o jumătate din autoturismul său a marcajului longitudinal continuu, manevră ce pare a fi efectuată cu intenția de a depăși un microbuz într-o zonă în care, deci, depășirea este interzisă.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 101, alin. 1, pct. 18 din OUG 195/2002, constată instanța că nu a fost criticată sub aspectul temeiniciei de către petentă.
Întrucât, pe parcursul judecății contestatoarea nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 10, alin. 1 și 249 Cod Procedură Civilă, ei îi incumba sarcina acestei probe, și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțe personale ale contravenientului, prin raportare cu preponderență la viteza de deplasare în localitate, aceasta fiind una deosebit de mare, punând în pericol atât pe ceilalți participanți la trafic, cât și pe cei aflați în autoturismul petentului.
Instanța apreciază că prin raportare la aceste criterii nu se impune aplicarea unei alte sancțiuni petentului sau înlăturarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce.
De asemenea, instanța apreciază că scopul preventiv-educativ al sancțiunilor contravenționale în cazul nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice se atinge prin reținerea permisului de conducere - pe lângă sancțiunea amenzii contravenționale - care duce la imposibilitatea exercitării dreptului de a conduce pentru o anumită perioadă de timp, aspect perceput foarte intens de către contravenient, mult mai mult decât în cazul plății unei amenzi contravenționale. Astfel, se impune menținerea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, neexistând motive pentru care instanța să considere că în prezenta cauză gradul de pericol social concret nu este la nivelul celui caracterizat ca pericol contravențional și evaluat abstract de către legiuitor prin reglementarea celor două contravenții analizate în cauză.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază plângerea îndreptată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 02.02.2015 ca neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta I. I., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., parter, jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI cu sediul în Iași, .. 6, jud. Iași, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de contravenție ., nr._ din data de 02.02.2015.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2015.
Președinte, Grefier,
E. C. A. I.
Red./Tehn. Jud. E.C.
4 ex/30.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|
