Plângere contravenţională. Sentința nr. 4317/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4317/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 4317/2015
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
GREFIER M. P.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4317/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent D. C. și pe intimat I. IAȘI -SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 05.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru 12.03.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru 19.03.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată spre soluționare, sub nr._ /31.03.2014, plângerea formulată de petentul D. C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/27.03.2014, în contradictoriu cu I. Iași, prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea înscrisului contestat și exonerarea de la plata amenzii.
În motivare a arătat petentul că, în momentul în care a fost oprit purta centura de siguranță și avea luminile de drum aprinse. Agentul constatator i-a spus că îi aplică amenda pentru depășirea vitezei iar când a primit procesul-verbal a constatat că sancțiunile aplicate vizau alte fapte. Se reține că faptele au fost săvârșite la data de 28.03.2014 or, la acea dată nu se afla în localitate iar menționarea greșită a datei echivalează cu lipsa acesteea, procesul-verbal fiind lovit de nulitate.
În drept, au fost invocate disp. art.31, 16,17 din OG nr.2/2001
La plângere au fost anexate, în copie certificată, procesul-verbal contestat și chitanță.
În termen legal, intimatul a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât petentul se face vinovat de săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina sa, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit.
La data de 26.05.2014, a înaintat intimatul raportul agentului constatator din 19.05.2014 (f.22) .
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, planșe foto depuse de către petent și proba testimonială, fiind audiat martorul A. B.-I..
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța constată următoarele:
Conform mențiunilor din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 28.03.2014, reiese că la acea dată petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, pe DN 28, la km 64, fără să folosească centura de siguranță și luminile de întâlnire. Auto avea aplicată pe geamurile laterale față ale autoturismului folie neomologată RAR, fapte ce au fost încadrate de agent în disp. art.108 lit. a) pct.3 din OUG nr.195/2002, pentru care a primit sancțiunea amenzii în valoare de 170 lei (2PA); disp. art.108 lit. a) pct.2 din OUG nr.195/2002, pentru care a primit sancțiunea amenzii în valoare de 170 lei (2PA) și disp. art.102 alin.1 din OUG nr.195/2002, pentru care a primit sancțiunea amenzii în valoare de 765 lei (9PA) și sancțiunea complementară a reținerii certificatului de înmatriculare.
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța constată că în speță nu există nicio încălcare care să atragă nulitatea absolută a înscrisului constatator.
În ceea ce privește data săvârșirii faptelor contravenționale, petentul nu a dovedit, prin nici un mijloc de probă, că la data de 28.03.2014 se afla în altă localitate și că data menționată în procesul-verbal este greșită.
Cu privire la temeinicie, instanța reține că potrivit art. 1 din O.G. nr.2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală și constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege (în sens larg). Aceste caracteristici generale ale contravenției, care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentei, determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și, deci, includerea în câmpul de aplicare al art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acest aspect a fost reținut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care în mod constant a reținut că deși norma internă nu include domeniul contravențional în domeniul penal, caracterul de generalitate al normei de incriminare, precum și scopul deopotrivă preventiv și represiv al sancțiunii imprimă procedurii în cauză un caracter penal.
Instanța reține aplicabilitatea în speță a garanțiilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din CEDO garanții procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de alin. (2) al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101).
Așadar, reținând concluziile Curții în materie contravențională instanța reține că prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție.
Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Faptele contravenționale au fost constate în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator, astfel cum reiese din raportul întocmit de către acesta la data de 19.05.2014.
Din declarația martorului A. B.-I. instanța reține că la momentul opririi de către agentul constatator, petentul purta centura de siguranță, considerent pentru care instanța reține că fapta prevăzută de disp. art.99 alin.1 pct.8 și sancționată de disp. art.108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG nr.195/2002 nu a fost săvârșită de către petent, considerent pentru care instanța va anula actul sancționator pentru această faptă.
În ceea e privește celelalte două fapte contravenționale, instanța reține că situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator.
În ceea ce privește fapta prevăzută de disp. art.102 alin.1 pct.35 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificări și completări, constituie contravenție, după cum se arată în Ghidul de cerințe tehnice privind instalarea pe autovehiculele rutiere a foliilor pentru geamurile de securitate, al Registrului Auto Român, toate geamurile, cu excepția celor utilizate pentru vehiculele speciale blindate contra agresiunii trebuie să poarte un marcaj de omologare în conformitate cu Regulamentul 43 CEE-O. constituit dintr-un cerc cu raza minimă de 8 mm în care se găsește inscripția ” E ”, urmat de o cifră sau două, reprezentând codul țării ce l-a omologat.
Totodată, în afara cercului se găsește inscripția 43 R urmată de numărul certificatului, având marcat deasupra simbolul ce identifică materialul și tehnologia de fabricație folosită, iar inscripția” fără marcaj” corespunde geamului securizat, altul decât parbrizul, ce are o transmitanță normală a luminii mai mare de 70%.
Ghidul cuprinde de asemenea un set de cerințe tehnice ce trebuie respectat la montajul foliilor pe geamul de securitate, arătându-se că, după efectuarea operațiunii pe fiecare geam se va aplica marcajul de certificare RAR aferent tipului de folie aplicat și o etichetă specifică agentului economic care să-l identifice (nume, număr autorizație) și să precizeze gradul de trasmitanță finală a geamului.
În speță, instanța constată că petentul nu a dovedit, prin nici un mijloc de probă împrejurarea că folia aplicată pe geamurile laterale față era omologată RAR.
Pentru considerentele expuse și în sensul celor arătate, instanța va admite în parte plângerea formulată de petentul D. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul D. C., având CNP_, cu domiciliul în P., . ape, nr. 5, jud. Iași în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, având C.F._, cu sediul în Iași, ..6, jud. Iași.
Anulează în parte procesul-verbal de contravenție . nr._ din 28.03.2014, respectiv pentru fapta prevăzută de disp. art.108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG nr.195/2002, pentru care i-a fost aplicată petentului sancțiunea amenzii în valoare de 170 lei, reprezentând 2 puncte amendă și 2 puncte penalizare.
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție contestat.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2015.
Președinte, Grefier,
T. M. G. Pentru grefier aflat în C.O. semnează
grefierul șef al secției civile
Red./Tehnored. M.G.T.
4 ex. / 14.07.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3003/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8472/2015.... → |
|---|








