Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 11162/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 07 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – B. M.

Grefier – A. D. L.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatoarea G. R. în contradictoriu cu intimata ., PRIN MANDATAR ., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită; întoarcere executare silită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22 septembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 6 octombrie 2015 și pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestatoarea R. G. a chemat în judecată pârâta G. H. LTD, prin mandatar ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea executării silite a actelor de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 160/2015 al B. A. C., anularea contractului de credit și a celui de cesiune, întoarcerea executării și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Contestatoare a înțeles să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru doar pentru contestația la executare, cererea de suspendare a executării fiind soluționată la termenul de judecată din 14.07.2015, în sensul anulării ca netimbrată.

În motivarea cererii contestatoarea a susținut că intimata creditoare nu justifică calitatea de a promova executarea silită împotriva sa, motivat de faptul că ea a încheiat contractul de credit, care constituie titlu executoriu și în baza căruia s-a demarat executarea silită împotriva ei, cu Raiffeisen Bank, nu i s-a comunicat faptul că a intervenit cesiunea de creanță, nici de existența debitului și cuantumul acestuia.

Totodată a înțeles să invoce excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului, în sensul că nu a fost depus un înscris care să ateste acest drept.

A mai arătat contestatoarea că înțelege să invoce nulitatea contactului de cesiune de creanță, motivat de faptul că creanța cesionată nu are un caracter cert, lichid și exigibil și nu îi este opozabil, nefiindu-i comunicat.

A solicitat contestatoarea să se constate nulitatea contractului de credit, ce constituie titlu executoriu, motivat de faptul că pe acesta nu există semnătură autorizată.

A invocat contestatoarea excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, care a început să curgă de la data de 07.09.2010, dată la care s-ar fi împlinit 30 de zile de la ultima plată a drepturilor salariale, iar de la acea dată nu a mai efectuat plăți și nici nu a primit înștiințări sau notificări cu privire la debit, apreciază că au trecut cei 3 ani de zile, astfel că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită.

În drept contestatoare a indicat disp. art. 711 și urm. C. proc. civ.

Alăturat cererii contestatoarea a depus înscrisuri.

Din oficiu, instanța de judecată a dispus atașarea dosarului de executare silită nr. 160/2015 al B. A. C..

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității capetelor 3 și 4 din cerere, privind constatarea nulității contractului de cesiune și a nulității contractului de credit, pentru nerespectarea disp. art. 194-197 C. proc. civ., respectiv pentru faptul că nu au fost indicate motivele de fapt și de drept pentru care s-a formulat această solicitare.

Totodată a invocate excepția inadmisibilității celor două capete de cerere raportat la prevederile art. 712 alin. 2 C. proc. civ., întrucât pentru desființarea acestor contracte legea prevede altă cale de atac.

A mai invocat intimata excepția lipsei calității sale procesual pasive pentru capătul 4 al contestației, privind anularea contractului de credit ce constituie titlul executoriu, motivat de faptul că nu a fost parte la încheierea acestuia.

Pe fondul cererii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În baza art. 224 C. proc. civ., în condiții de procedură completă și corect îndeplinită, instanța de judecată a pus excepțiile invocate în discuția contradictorie a părților și în baza art. 248 C. proc. civ. a procedat la soluționarea lor, în ordinea priorității.

Astfel cu privire la excepțiile lipsei calității procesual active a intimatei de a introduce cererea e executare silită, a lipsei calității de reprezentant și cea a prescripției dreptului de a cere executarea silită, instanța de judecată apreciază că sunt apărări ce privesc fondul contestației la executare, respectiv legalitatea și temeinicia actelor de executare, motiv pentru care, astfel că urmează a le soluționa după administrarea probatorului.

În ceea ce privește nulitatea celor două contracte, respectiv contractul de credit și contractul de cesiune de creanță - conform art. 713 alin. 2 C. proc. civ. „ În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”

Ori în speță, executarea silită a demarat în baza unui contract de credit ce constituie titlul executoriu, ceea ce ar presupune că contestatoarea ar putea invoca apărări de fond.

Însă, în speță pentru desființarea contractului de credit și respectiv a celui de cesiune de creanță, contestatoarea avea la dispoziție acțiunea pe calea dreptului comun, prin care putea solicita anularea celor două convenții, pentru considerentele expuse în prezenta contestație.

În condițiile în care textul legal sus citat condiționează, posibilitatea invocării acestor motive în cadrul contestației, de absența unei căi procesuale specifice, ori în speță contestatoarea avea deschisă o astfel de cale, aceasta prevedere referindu-se la admisibilitatea unei atare cereri formulate în cadrul procedurii contestației le executare, instanța de judecată constată că excepția este întemeiată și pe cale de consecință o va admite și va respinge cererea contestatoarei de constatare a nulității celor două convenții ca fiind inadmisibilă.

În baza art. 139 și 210 C. proc. civ. va respinge contestația la executare formulată de contestatoare privind anularea actelor de executare și întoarcerea executării silite și va fixa termen pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității invocată de către intimat, prin întâmpinare, și în consecință:

Respinge cererea contestatoarei R. G., domiciliată în Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimata G. H. LTD, cu sediul procesual ales la Top Factoring S.R.L., din București, .. 21, ., pentru capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractul de credit și a celui de cesiune de creanțe ca inadmisibile.

Constată că celelalte excepții invocate de către contestatoare, respectiv a lipsei calității procesual active a intimatei de a formula cererea de executare, cea a lipsei calității de reprezentant și cea a prescripției dreptului la acțiune sunt apărări ce privesc fondul contestație la executare.

Disjunge judecata contestației la executare formulată de contestatoarea R. G., domiciliată în Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimata G. H. LTD, cu sediul procesual ales la Top Factoring S.R.L., din București, .. 21, .,, privind anularea actelor de executare și întoarcerea executării și fixează termen pentru continuarea judecății la T. 03.11.2015 pentru când se vor cita părțile.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2015.

Președinte,Grefier,

B. MihaelaAnton D. L.

Red. B.M.

Tehnored. A.D./30.10.2015

Ex. 3/30.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI