Plângere contravenţională. Sentința nr. 124/2015. Judecătoria JIBOU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 124/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 124/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA JIBOU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator_
SENTINTA CIVILĂ NR. 124
Ședința publică din data de 03 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. F.
GREFIER: C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul M. I. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., având ca obiect plângere contravetionala L 61/1991.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, personal și asistat de av. G. A., în substituirea apărătorului titular av. S. Z., cu delegație de substituire la dosar (f. 37), martorii P. I.-S., M. I. și B. V., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata.
Instanța procedează la îndepărtarea martorilor din sală, punându-le în vedere că urmează a fi audiați pe rând.
În continuare, instanța procedează potrivit dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă și formulează întrebări prealabile pentru martorul M. I., după care procedează la audierea acestuia, sub prestare de jurământ, potrivit prevederilor art. 319 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, cu respectarea prevederilor alin. 9 și 10 al aceluiași articol, cele declarate fiind consemnate în declarația de martor atașată la dosarul cauzei la fila 38. Potrivit acelorași dispoziții legale instanța procedează și la audierea martorilor B. V. (f. 39) și P. I.-S. (f. 99).
Întrebată fiind, reprezentanta petentului declară că nu mai are alte cereri de formulat ori incidente de soluționat, prin urmare, instanța, potrivit dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, declară închisă cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pentru dezbaterea în fond a cauzei.
Reprezentanta petentului, av. G. A. solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal nr._ din data de 01.09.2014 și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Menționează că în sarcina petentului s-a reținut că în perioada de 22-28.08.2014 a pășunat pe terenul numitului M. I..
Menționează că din declarațiile martorilor audiați în fața instanței a rezultat faptul că cultura aflată pe terenul numitului M. era recoltată în aceea perioadă, chiar dacă s-ar fi dorit, animalele nu ar fi avut ce să pască. Mai mult, precizează faptul că petentul suferă de diabet și este dependent de insulină, astfel că nu se poate deplasa pe distanțe mari, motiv pentru care persoanele care se ocupă de oile dânsului sunt fiul dânsului și partenerul său. În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, declară că contestă acest lucru întrucât petentul nu este cel care a lăsat oile să pășuneze terenul, mai mult animalele neavând ce să pască atâta timp cât cultura era recoltată.
Instanța constată că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că potrivit dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare, în baza actelor și lucrărilor existente la dosar.
INSTANȚA
Deliberand, asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea sa petentul M. I. a chemat in judecata pe intimatul I. Judetean de Politie Salaj solicitand instantei anularea procesul-verbal . nr._/01.09.2014 întocmit de intimat, susținând că cele mentionate in procesul verbal de contraventie nu corespund realitatii, sustinand ca amenda i-a fost data cu dusmanie .
Prin intampinare intimatul solicita respingerea plangerii petentului si mentinerea procesului verbal de contraventie ca fiind temeinic si legal. Intimatul a depus la dosar actele ce au stat la baza incheierii procesului verbal de contraventie (raportul agentului constatator si declaratii de martori ) .
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea stare de fapt si de drept:
Prin procesul-verbal . nr._/01.09.2014 s-a retinut ca în perioada 22 – 28.08.2014 petentul M. I., in calitate de ingrijitor al unei turme de ovine le-a lasat fara supraveghere, pasunand 1 ha din cultura de ghizdei apartinand numitului M. I. din locul numit „Dos”. Totodata, la data de 01.09.2014 ora 09,00 petentul nu s-a prezentat la Politia Cristolt la invitatia justificata a organelor de politie .
Fapta contravențională este prevăzută de art. 2 pct. 17 si pct. 31 din Legea nr. 61/1991 și este sanctionata conform art. 3(1) lit. a din Legea nr. 61/1991, iar petentului i-a fost aplicată amenda contravențională rezultanta în cuantum de 600 lei .
Procesul verbal de contravenție împreună cu raportul agentului constatator, nu pot face dovada prin ele însuși, astfel încât să conducă la răsturnarea prezumției de nevinovăție care funcționează în favoarea petentului, iar contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei acuzații în materia penală în sensul art. 6 par.1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare a Legii nr. 61/1991 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are un caracter represiv și preventiv, așa cum a stabilit CEDO în cauza A. contra României.
Amenda aplicată în temeiul actelor normative in materia contraventionala și masurile complementare se includ în sfera acuzației în materie penală. Scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, au fost cele două elemente determinante care au permis Curții să aprecieze că în cauză sunt aplicabile garanțiile specifice materiei penale. Curtea nu înlătură prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, așa cum a stabilit CEDO în cauza I. P. contra României.
Procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, investit cu autoritatea statala pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedura speciala prevăzută de lege, astfel ca se bucura de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însa este relativă și poate fi răsturnată de probe de către contravenient conform dispozițiilor art. 1169 cod civil care reglementează sarcina probei .
În cazul de fata procesul verbal de contravenție este susținut atât prin constatarea agentului, cât și prin declaratia martorilor M. I. si B. V. (f. 17 – 19 ) .
Declaratiile martorilor M. I. si B. V., audiati inaintea instantei, confirma starea de fapt retinuta de agentul constatator in procesul verbal de contraventie contestat, si anume ca turma petentului a pasunat terenul cultivat cu ghizdei a lui M. I. distrugand recolta acestuia si ca in luna august 2014 petentului i s-a comunicat o citatie din partea politiei fiind inmanata sotiei sale (f. 38, 39) .
Pe baza considerentelor susmenționate instanța constată că starea de fapt descrisă în procesul verbal de contravenție este dovedită de către intimat, astfel că ea corespunde realității, sens în care se va respinge plângerea petentului ca nefondata, iar procesul verbal de contravenție va fi menținut ca fiind legal si temeinic .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE:
Respinge ca nefondata plângerea contravențională formulată de petentul M. I., avand CNP_, cu domiciliul procesual ales in Jibou, .. 17, ., jud. Salaj în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S. cu sediul în Z., .. 14, jud. S., privind anularea procesului verbal de contravenție . nr._/01.09.2014 prin care s-a aplicat petentului amenda contraventionala in suma de 600 lei.
Fără cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 03.03.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. FlaviusCrăciun A.
Red. A.F./06.04.2015
Dact. C.A. / 4 ex/06.04.2015
./ 06.04.2015
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 45/2015. Judecătoria JIBOU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 81/2015.... → |
|---|








