Contestaţie la executare. Sentința nr. 573/2015. Judecătoria OLTENIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 573/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 573/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA OLTENIȚA-JUDETUL CĂLĂRAȘI
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3270
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.573
Ședința publică de la 06.05. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.
Grefier P. D.
Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de către contestatoarea B. S.A., cu sediul în mun.Bucuresti, .. 6 A, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucuresti sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimatii B. T. G., cu sediul in Bucuresti, Spaliul Unirii, nr. 35, ., sector 3 și P. (N.) M. L., domiciliată în ..
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
La prezentul termen de judecată, instanța constată completă procedura de citare și cu intimata P. ( N.) M. L., după cum o atestă dovada existentă la fila 149 dosar.
In consecinta, instanta constată că are competenta generală, materială si teritorială să solutioneze prezenta cauza civilă cu care a fost investită.
In raport de dispozitiile art. 238 C., instanta apreciază că prezenta cauză civilă poate fi solutionata la termenul curent.
In conformitate cu dispozitiile art. 208 alin 2 C., instanța constată că intimata persoana fizică este decazută din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, in afara celor de ordine publică, situatie in care ia in discuție cererea de probe formulată de către B. SA prin intermediul contestatiei la executare, cat si de către intimatul B. T. G., prin întâmpinare, iar in urma deliberării, incuviintează pentru părti proba cu inscrisuri, luand act că acesta au fost deja depuse la dosar.
Intrucat s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă, instanta constatand cauza in stare de judecata o retine in pronuntare.
INSTANȚA,
La data de 24.02.2015, pe rolul acestei instante a fost inregistrată sub nr._ contestația la executare formulată de către contestatoarea B. S.A., cu sediul în România, București, .. 6A, Sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J_, reprezentată convențional de și având sediul procesual ales la R. și Asociații S.P.R.L., cu sediul profesional în București. .. 15-17, Bucharest Tower Center, etaj 20, sector 1, în contradictoriu cu intimații BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC T. G., cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr. 35, ., ., sector 3, (denumit în continuare "B. T. G.") și N. M. L. cu domiciliul în com.Sohatu, ., având CNP_, prin intermediul căreia solicită anularea procesului verbal din data de 29.01.2015 incheiat in dosarul de executare nr. 725/2012 de B. T. G.; să se dispună continuarea executării silite în dosarul de executare nr. 725/2012, iar intimatul B. T. G. să fie obligat la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
In motivarea contestației la executare, contestatoarea arată faptul că la data de 15 mai 2012, B. a încheiat contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 („Contractul") cu Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. O., prin care părțile au agreat modalitatea desfășurării procedurii executării silite în privința debitorilor B..
În temeiul contractului, creditorul a transmis o cerere de executare silită împotriva debitorului acestuia, astfel fiind constituit dosarul de executare silită menționat („Dosarul de executare").
B. T. a preluat dosarul de executare constituit ca urmare a cereri B. ulterior dezasocierii față de executorul judecătoresc M. O..
În cadrul dosarului de executare silită, B. a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu și de cheltuieli de executare silită, în conformitate cu dispozițiile contractului.
Deși B. T. G. nu a recuperat de la debitor sumele cuprinse în titlul executoriu, acesta a transmis B. adresa cuprinsă în Anexa nr. 2 ("Adresa"), prin care a pus în vedere acesteia din urmă să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procese verbale de cheltuieli (excluzând sumele deja plătite cu titlu de avans).
Prin această adresă, executorul a menționat că „în condițiile în care creditorul nu va înțelege să îți îndeplinească obligația de plată a cheltuielilor de executare ce i-au fost solicitate a le avansa, considerăm că acesta înțelege să creeze o aparență a diligentelor pe care le exercită pentru valorificarea dreptului sau, împiedicând totodată desfășurarea normală a activității executorului judecătoresc urmând a constata că subzistă temeiul închiderii dosarului, lipsa de stăruință a acestuia urmând a fi calificată ca o manifestare tacită de renunțare la executare. în conformitate cu disp. art. 3717 alin. 2 cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare".
Alături de această adresă, B. T. G. a transmis procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, încheiate în cadrul dosarelor de executare, ce au fost astfel comunicate pentru prima dată B..
Precizează că aceste înscrisuri au fost transmise în cadrul a 204 de dosare de executare, în condițiile în care B. nu a renunțat în niciun fel la executarea silită în respectivele dosare, ci, dimpotrivă, a înaintat periodic către B. G. cereri de stăruire în executare, aspect reținut de instanțele de judecată și recunoscut chiar de către intimat în cadrul contestațiilor la executare.
La momentul formulării prezentei contestații, instanțele de judecată au dispus obligarea executorului la continuarea executării silite în 90 de dosare, și au dispus diminuarea onorariului acestuia în 6 dosare, în timp ce alte 47 de dosare sunt în curs de soluționare. Mai mult, 32 dintre aceste soluții sunt definitive și irevocabile potrivit Codului de procedură civilă de la 1865. Depune alăturat prezentei o evidență cu privire la aceste conestații la executare.
Cu toate că a fost obligat la continuarea executării silite într-un număr covârșitor de cauze, B. T. G. a început executarea silită împotriva subscrisei în baza proceselor verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, fiind înființate popriri pe contul bancar al B. deschis la Banca Națională a României.
Și împotriva acestor popriri au fost formulate contestații la executare în 126 de dosare de executare deschise împotriva subscrisei.
Cu toate că B. T. G. a obținut de la B. pe calea executării silite sumele stabilite prin procesele verbale cu titlu de cheltuieli de executare în 126 de dosare de executare, la data de 04.02.2015, subscrisei i-au fost comunicate procese verbale de încetare a executării silite într-un număr de 31 de dosare de executare, iar la data de 10.02.2015, în alte 11 dosare, întemeiate pe dispozițiile art. 3715 lit. b) din Codul de procedură civilă, apreciind că nu mai poate fi efectuată executarea silită din cauza lipsei de bunuri urmăribile ale debitorilor.
Subliniaza faptul că în toate cele 41 de dosare menționate B. T. G. și-a încasat în totalitate onorariile și cheltuielile efectuate, prin executarea silită a conturilor bancare ale subscrisei. Apreciaza că procesul-verbal care face obiectul prezentei contestații este o nouă măsură abuzivă întreprinsă de B. T. G., pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
II. Obligațiile legale și contractuale ale B. T. G.
Conform prevederilor art. 54 din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești, „executorul judecătoresc își îndeplinește atribuțiile cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, a statutului profesiei și a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum și ale Codului de procedură civilă și ale altor legi aplicabile în materie".
În același sens sunt și dispozițiile art. 54 din Statutul din 3 septembrie 2010 al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea 19/2010, potrivit căruia „obligațiile membrilor Uniunii sunt următoarele: a) să respecte dispozițiile legii, precum și ale regulamentului; b) să respecte dispozițiile prezentului statut și hotărârile Uniunii și ale Camerelor;[...] d) să respecte normele eticii și principiile deontologiei profesionale"
Potrivit art. 3711 alin. (3) din codul de procedură civilă de la 1865, legea aplicabilă față de data începerii executării silite, „executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare".
În acest sens, art. 3731 alin. (6) prevede obligațiile executorului judecătoresc în cursul executării silite, stabilind că „în tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate", [s.n.]
Mai mult, B. și B. T. G. au prevăzut prin contract faptul că executorul judecătoresc se obligă să execute dispozițiile rezultate din titlul executoriu a cărui executare s-a solicitat, urmând a lua toate măsurile pentru realizarea cu celeritate a drepturilor și obligațiilor rezultate din acesta.
Art. 5 din Contract: „executorul judecătoresc se obligă să execute în condițiile legii și a solvabilității debitorului dispozițiile rezultate din titlul executoriu a cărui executare s-a solicitat, urmând a lua toate măsurile pentru realizarea cu celeritatea a drepturilor și obligațiilor rezultate din acesta".
Contestația la executare formulată împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executare silită.
Astfel cum a menționat în cadrul secțiunii I, împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită în lipsa achitării integrale a sumelor reprezentând onorarii și cheltuieli, subscrisa a formulat contestație la executare, solicitând instanței de judecată obligarea B. T. G. la continuarea executării silite, anularea adresei, iar în subsidiar, în măsura în care ar fi constatată obligația subscrisei de a suporta aceste cheltuieli, diminuarea sumelor și anularea în tot sau în parte a proceselor verbale.
Precizeaza că și împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea în dosarul de executare 752/2012 a fost formulată contestație la executare, înregistrată sub număr de dosar_, ce a fost respinsă de instanța de judecată ca rămasă fără obiect, având în vedere că B. T. G. a efectuat noi acte de executare silită, obligându-l pe acesta din urmă la plata cheltuielilor de judecată. împotriva acestei sentințe, B. T. G. a formulat recurs, ce a fost respins.
Depune alăturat sentința și extras de pe portalul instanțelor judecătorești privind soluționarea recursului în Anexa 4.
Totuși, analizând actele de executare efectuate până la momentul soluționării contestației la executare, unele instanțe de judecată au apreciat demersurile efectuate de B. T. G. ca fiind insuficiente.
Astfel, Judecătoria Sector 6 București a reținut că „în speță nu a fost depusă la dosar dovada unor suficiente diligente pentru a identifica bunurile debitoarei, ci doar o adresă de răspuns de la AFP Sector 6, motiv pentru care instanța apreciază, în raport de actele existente la dosarul de executare, că nu este dovedită insolvabilitatea debitoarei."
În acest sens s-a pronunțat și Judecătoria Sectorul 4 București, reținând că „se constată că executorul judecătoresc nu a depus suficiente diligente pentru a identifica bunurile debitorului, a emis doar o adresă către DGITL - Primăria Municipiului T. (f 47) și nu a mai efectuat nicio altă verificare (ITM, CAS, ANAF)".4
Soluționând contestația la executare formulată împotriva executării silite începute împotriva subscrisei în baza proceselor verbale prin care s-au stabilit
Sentința civilă nr. 5540/25.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ ; în același sens și Sentința civilă nr. 5943 din 29.07.2014 pronunțată în dosarul nr._, Sentința civilă nr. 7517/12.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014; în aceleași sens și sentința civilă nr. 7516/12.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014, sentința civilă nr. 7518/12.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014, sentința civilă nr. 7519/12.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014, sentința civilă nr. 7520/12.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014. cheltuielile de executare, Judecătoria Sectorul 2 București5 a analizat și actele de executare efectuate de executor și a reținut că „din actele depuse de intimat nu rezultă nici că acesta a întreprins suficiente demersuri pentru a identifica bunurile debitoarei și nici ca debitoarea ar fi fost insolvabilă".
Depune alăturat prezentei câteva dintre sentințele la care am făcut referire mai sus, în Anexa 3.
IV. Actele de executare îndeplinite în dosarul de executare
Astfel cum rezultă din Procesul verbal încheiat în data de 29.01.2015, B. T. G. a continuat măsura popririi înființate anterior preluării dosarului de executare, și a transmis câte o adresă către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Primărie, Administrația Finanțelor Publice.
Menționeaza că executorul a revenit cu o nouă adresă către o singură instituție, respectiv Administrația Finanțelor Publice, în luna octombrie 2014.
Subliniază faptul că între data transmiterii adresei prin care executorul condiționa continuarea executării silite de achitarea integrală a cheltuielilor de executare și luna octombrie 2014, B. T. G. nu a mai efectuat niciun act de executare împotriva debitorului subscrisei.
Mai mult decât atât, executorul judecătoresc s-a mulțumit să transmită o adresă către Administrația Finanțelor Publice și o somație către debitor, ca apoi să constate imposibilitatea de continuare a executării silite.
În conformitate cu prevederile art. 3715 lit. b) din Codul de procedură civilă, executarea silită încetează dacă nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri.
În doctrină s-a reținut că „pentru a se stabili imposibilitatea de valorificare a bunurilor urmăribile este necesar să se facă dovada că executorul a săvârșit acte necesare executării în forma valorificării".
Apreciază că și în ipoteza lipsei de bunuri urmăribile ar trebui să se facă dovada că executorul a săvârșit toate actele și demersurile necesare executării.
Or, din actele din dosarul de executare reiese cu evidență faptul că B. T. G. nu a depus suficiente diligente în vederea recuperării creanței subscrise de la debitor.
Este cunoscut că situația financiară a debitorului se poate modifica, fie prin deschiderea unui nou cont bancar, fie prin încadrarea în muncă, fie prin dobândirea unui bun sau primirea unei sume de bani (aceste situații fiind enumerate cu titlu exemplificativ), astfel că se impune ca periodic B. T. G. să întreprindă acte de executare pentru a identifica și urmări bunurile debitorului.
Mai mult decât atât, B. T. G. a primit sprijin, precum și solicitări de a continua executarea silită de la reprezentanții B. în toate dosarele de executare pe care acesta le avea în lucru.
Astfel, menționează cu titlu de exemplu extras dintr-o corespondență electronică transmisă executorului la data de 05.09.2013 cu privire la situația dosarelor de executare, prin care subscrisa i-a comunicat următoarele aspecte:
„Pentru a reuși sa îmbunătățim rezultatele recuperărilor așteptam din partea biroului următoarele:
1. O centralizare a tuturor dosarelor in care exista bunuri identificate, situație in care sa se regasesca statusul executării imobiliare (partaj/ cota determinata/astept CF/ etc). Se poate actualiza ultima centralizare cu PV la bunuri, daca aceasta conține absolut toate bunurile identificate.
2. O centralizarea cu dosarele care consideri ca nu pot fi recuperate/insolvabile (ai depus toate diligentele si esti in imposibilitatea recuperării, indiferent care au fost modalitățile de executare).
Pentru aceste dosare trebuie sa întocmească un plan de acțiune cu specificarea aspectelor care mai pot fi realizate, analizând următoarele:
Data ultimei interogări DITL < 6="" luni="" (="" aici="" includem="" interogări="" la="" domiciliu+locul="">
Data ultime interogări CNPAS < 3="" luni,="" iar="" totalul="" reinterogarilor="" sa="" fie="" de="" minim="" 3="" -="" sa="" fie="" consecutive="" si="">e la interval de 4 luni;
Interogare la evidenta populației pentru a identifica domiciliul actual al debitorului, dupa care se verifica daca aceasta diferă de cea inițiala. Daca diferă, se face o noua interogare DITL;
Data ultimei interogări ANAF sa fie mai mica de 6 luni.
Te asiguram ca iti vom oferi in continuare tot suportul necesar pentru menținerea si îmbunătățirea rezultatelor si suntem siguri ca vei realiza toate acțiunile necesare pentru a depasi, așteptările noastre".
Menționează că astfel de corespondență și astfel de instrucțiuni au fost transmise lunar executorului, împreună cu informații privind sumele recuperate.
Or, B. T. G. a considerat suficient să înainteze doar anumite adrese, fără a reveni la aceste autorități conform solicitărilor creditorului, și fără a depune toate diligentele necesare, astfel cum era obligat conform prevederilor legale și contractuale menționate în cuprinsul Secțiunii II de mai sus. Cu titlu de exemplu menționează că un răspuns nefavorabil la o interogare privind bunurile mobile sau imobile deținute de debitor din anul 2013 nu poate fundamenta încetarea executării silite în anul 2015, în condițiile în care era obligat să facă astfel de interogări periodic.
Mai mult decât atât, având în vedere imaginea completă a desfășurării evenimentelor prezentate mai sus, rezultă fără putință de tăgadă reaua-credință a B. T. G. și abuzurile săvârșite de acesta în legătură cu dosarele de executare instrumentate de acesta, în care subscrisa are calitatea de creditor.
Astfel, refuzând să continue executarea silită pentru a încasa onorariul și cheltuielile de executare de la debitor, B. T. G. a preferat să execute silit B. pentru realizarea pretinsei creanțe. Ulterior, în condițiile în care acesta a încasat în întregime onorariile și cheltuielile de la creditor (i.e. B.), executorul judecătoresc nu mai are nici un interes în urmărirea creanței împotriva debitorului, declararea insolvabilității acestuia din urmă și închiderea dosarului de executare fiind soluția cea mai convenabilă pentru B. T. G..
În consecință, solicită a se constata că procesul-verbal contestat este ilegal și constituie o nouă manifestare a relei-credințe de care dă dovadă B. T. G..
Pentru toate cele menționate anterior, solicită respectuos instanței de judecată să admită prezenta contestație și, pe cale de consecință, să dispună anularea procesului verbal din data de 29.01.2015 prin care a fost dispusă încetarea executării silite,obligarea B. T. G. la continuarea executării silite,obligarea B. T. G. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
In temeiul art. 242 alin. (2) din Codul de procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsă.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399 a Cod pr.civila de la 1865.
La data de 09.03.2015, G. T., executor judecătoresc, in calitate de intimat in prezenta cauza, in contradictoriu cu B. S.A., cu sediul in București -_, .. 6. sector 2,in termen legal si in conformitate cu art. 115 C.pr.civ. a formulat intampinare la contestația la executare formulata de B. SA prin care solicita respingerea acesteia, ca neintemeiata.
In motivarea intampinării, solicită a se avea in vedere următoarele apărări de fond.
I. S. prezentare a situației de fapt
Contestatoarea B. SA a investit executorul judecătoresc in anul 2012 cu o cerere de continuare a executării silite începute de executorul bancar inca din anul 2010 împotriva debitorului, fiind format pe rolul biroului executorului judecătoresc dosarul de executare nr. 725/2012.
Executorul judecătoresc a întreprins masurile necesare identificării veniturilor si bunurilor debitorului, emițând adrese de poprire asupra conturilor bancare, dar si adrese de interogare la direcțiile de impozite si taxe locale de la domiciliul debitorului, răspunsurile primite de la aceste instituții fiind insa negative. Totodată, potrivit dispozițiilor legale, executorul judecătoresc a emis si comunicat creditorului procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare silita din 06.07.2012 si 27.03.2014, punandu-i in vedere sa achite cheltuielile necesare desfășurării executării silite, cheltuieli din care la înregistrarea dosarului pe rolul biroului executorului judecătoresc B. a achitat un avans de 60 lei din onorariul executorului judecătoresc si 100 lei avans din restul cheltuielilor de executare silita, refuzând a mai efectua alte plați pentru continuarea procedurii de executare silita, desi este parte interesata in cadrul procedurii, fiind cea care a solicitat concursul executorului judecătoresc in vederea recuperării creanței sale.
Având in vedere ca in urma demersurilor efectuate nu au fost identificate bunuri sau venituri ale debitorului, executorul judecătoresc a emis la data de 29.01.2015 procesul-verbal de încetare a executării silite, proces-verbal împotriva căruia B. SA a inteles sa formuleze prezenta contestație.
II. Contestația la executare formulata de contestatoarea B. SA este neintemeiata fata de următoarele considerente:
In ceea ce privește motivarea in fapt a contestației formulate, solicită a se observa afirmațiile contestatoarei sunt irelevante in raport de situația concreta a cauzei.
Astfel, desi afirma ca procesul-verbal de încetare a executării întocmit de executorul judecătoresc in dosarul de executare nr. 725/2012 ar fi ilegal, contestatoarea dezvolta pe mai multe pagini aspecte ce nu au nicio legătura cu speța si/sau cu dosarul de executare, face referire la hotărâri ale instanțelor judecătorești ce nu au fost pronunțate cu privire la dosarul de executare nr. 725/2012, mai mult chiar, cu privire la dosarul de executare nr. 725/2012 instanța de judecata - Judecătoria Oltenița, respectiv Tribunalul Călărași - in Dosarul nr._ . cu toate ca a apreciat ca ar exista un refuz al executorului de a continua executarea silita, nu retine sub nicio forma ca in dosarul de executare nu ar fi fost făcute suficiente demersuri pentru identificarea bunurilor debitorului.
F. de cele invocate de B. SA ca motive ale prezentei contestații, este evident ca cele reținute de alte instanțe in cu totul alte dosare de executare nu pot face temeiul cauzei deduse judecații si nu ar putea sub nicio forma justifica anularea procesului-verbal din data de 29.01.2015 prin care a fost dispusa încetarea executării silite in dosarul nr. 725/2012. Instanța investita cu soluționarea prezentei cauze are obligația de a aprecia asupra celor solicitate in concret, in raport de actele ce se regăsesc la dosarul de executare si pe care instanța trebuie sa le analizeze in integralitatea lor.
Astfel, instanta este rugata sa aiba in vedere in dosarul de executare nr. 725/2012 s-au efectuat numeroase demersuri pentru identificarea bunurilor si veniturilor debitorului, nu numai de către executorul judecătoresc - dupa investirea sa cu cererea de continuare a executării silite,ci si de către executorul bancar inca de la nivelul anului 2010, cand Corpul Executorilor Bancari al B. SA a inceput procedura de executare silita impotriva debitorului.
Dupa cum executorul judecătoresc a menționat in chiar cuprinsul procesului-verbal contestat, imediat dupa înregistrarea dosarului pe rolul biroului executorului judecătoresc, la data de 16.07.2012, respectiv 19.07.2012 s-au emis adrese de continuare a popririlor înființate de executorii bancari asupra conturilor bancare deschise la BRD, Raiffeisen Bank. Banca Transilvania si BCR. iar la data de 04.12.2012 s-a emis adresa de înființare a popririi si asupra contului bancar deschis la B.. Din răspunsurile primite reiese ca debitorul nu are disponibil in conturi.
Totodată, s-au făcut demersuri la Direcția pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date pentru identificarea domiciliului actual de debitorului.
Pentru identificarea bunurilor imobile si mobile ale debitorului s-a emis adresa catre Primăria in circumscripția căreia are domiciliul debitorul.
La data de 28.10.2013. instituția a comunicat prin Adresa nr. 3416 ca debitorul nu deține bunuri mobile sau imobile in proprietate.
Despre toate aceste demersuri creditorul a fost instiintat la data de 13.05.2014.
La data de 24.10.2014 s-a emis adresa la Administrația Finanțelor Publice de Ia domiciliul debitorului in vederea comunicării conturilor bancare deschise pe numele debitorului, dar si a veniturilor acestuia. Având in vedere răspunsul primit, se observa ca asupra conturilor bancare identificate a fost deja infiintata poprirea, fara ca acestea sa prezinte disponibil. Totodată, prin adresa nr. 5156/14.11.2014,Administrația Finanțelor Publice in circumscripția căreia se afla domiciliul debitorului a comunicat ca la nivelul anului 2013 debitorul a înregistrat venituri din salarii. La data de 17.11.2014 s-a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor salariale obținute de debitor, insa conform răspunsului primit la data de 24.1 1.2014 prin adresa nr. 1662. angajatorul a comunicat ca debitorul nu este angajat la societății.
In urma verificărilor recente pentru identificarea angajatorului debitorului, s-a constatat ca acesta nu figurează ca angajat, sens in care in mod cu totul justificat executorul judecătoresc a intocmit procesul-verbal din 29.01.2015 de incetare a executării silite in temeiul art. 3715 lit. b C.pr.civ., din toate actele dosarului de executare fiind evidenta lipsa bunurilor debitorului.
Solicită a se observa ca intocmirea procesului-verbal contestat s-a făcut dupa o perioada de aproape cinci ani de cand debitorul se afla in executare silita si doar dupa ce au fost făcute toate investigațiile necesare pentru identificarea bunurilor si veniturilor acestuia, fiind măsura legala care se impune ., si sub nicio forma fiind luata in mod discreționar de către organul de executare. Cata vreme vorbim de o lipsa totala de bunuri urmaribile ce pot forma obiect al executării silite si cata vreme textul legal prevede printre situațiile de incetare a executării silite si cea in care aceasta nu poate fi efectuata din cauza lipsei de bunuri urmaribile,asa cum este cazul dosarului de executare nr. 725/2012. este vădit neîntemeiata solicitarea contestatoarei de anulare a procesului-verbal de incetare a executării si de obligare a executorului judecătoresc de continuare a executării silite.
F. de actele dosarului de executare, este evident ca executorul judecătoresc a depus toate diligentele in vederea recuperării creanței, toate instituțiile comunicând o lipsa totala de bunuri si venituri ale debitorului, sens in care este nejustificata pretenția contestatoarei de continuare a executării silite din moment ce debitorul nu figurează cu bunuri in proprietate, nu figurează cu venituri sau angajat si nu are disponibil in conturi.
In speța, se solicita cu totul neîntemeiat obligarea executorului judecătoresc sa continue o executare silita împotriva unui debitor insolvabil, la nesfârșit, pe cheltuiala sa urmând sa recupereze cheltuielile efectuate din propriul sau buzunar de la debitor (daca acesta va fi solvabil), creditorul refuzând sa achite orice costuri pe care le ridica procedura de executare silita - in acest sens anexam cu titlu de exemplu al poziției pe care B. SA o adopta in raport de dosarele de executare instrumentate corespondenta electronica din data de 03.03.2015, in care este cat se poate de evident ca desi i-a fost solicitata achitarea taxelor poștale B. SA refuza plata acestora, conditionand-o de incheierea unui contract, desi in chiar prezenta contestație susține ca intre parti exista deja unul.
Mai mult decât atat, desi in prezent, dupa comunicarea procesului-verbal de incetare executare pentru imposibilitatea efectuării acesteia din lipsa totala de bunuri urmaribile ale debitorului,B. solicita anularea acestui act si continuarea executării silite împotriva unui debitor care s-a dovedit a fi insolvabil, Ia sfârșitul anului 2013 aprecia ea insasi ca dosarul de executare nr. 725/2012 este neperformant si produce doar costuri si solicita executorului sa nu mai aloce resurse - corespondenta electronica din data de 11.12.2013.
De altfel, in situația intocmita de B. SA si anexata email-ului mai sus menționat se poate observa ca pentru dosarul de executare nr. 725/2012 nu au existat incasari de la nivelul anului 2009 (si atunci in cuantum de 50,64 Iei), in cadrul procedurii de executare silita, atat cea instrumentata de executorul bancar in 2010-2012, cat si in cea instrumentata de executorul judecătoresc in 2012-2015 nefiind recuperata nicio suma.
In raport de aceste aspecte, trebuie observat ca in mod legal si temeinic executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal de incetare a executării, neexistand motive care sa justifice si sa conducă la anularea acestuia.
In drept, s-au invocat dispoz. art. 115. art. 37 13 C.pr.civ.
In dovedirea întâmpinarii, s-au depus inscrisuri, constand in: corespondenta electronica din data de 11.12.2013,corespondenta electronica din data de 03.03.2015
Contestatoarea B. SA a depus la dosar note scrise, prin intermediul cărora mentionează faptul că B. T. G. a depus extrase din corespondența atașată prezentei în mai multe dosare între aceleași părți. Aceste dosare au ca obiect fie contestație la executare împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită în lipsa achitării integrale a sumelor stabilite prin procesele verbale, fie contestație la executare formulată împotriva executării silite începute împotriva subscrisei în baza acestor procese verbale, fie contestații la executare formulate împotriva proceselor verbale prin care s-a dispus încetarea executării silite.
1. Aspecte privind extrasele de corespondență purtate în decembrie 2013
1.1 Inducerea în eroare a instanței de judecată cu privire la pretinsa renunțare la executare silită prin depunerea unui extras din corespondență
B. T. G. a depus o corespondență purtată între părți în data de 11.12.2013, prin care subscrisa menționează un număr de aproximativ 200 de dosare neperformante, în care nu s-au recuperat sumele datorate, cu privire la care nu s-ar mai dori alocarea de resurse, fiind atașată o listă cu aceste dosare.
Cu toate acestea, dorim să subliniem reaua-credință de care dă dovadă executorul judecătoresc, atașând doar o parte din corespondența purtată între părți cu privire la aceste dosare de executare, iar nu și finalizarea acestei corespondențe, încercând astfel să inducă în eroare instanța de judecată.
În primul rând, doreste să clarifice că acest demers al subscrisei, de a solicita comunicarea cuantumului cu care au fost depășite cheltuielile avansate în vederea închiderii unor dosare, s-a datorat faptului că la acel moment, subscrisa dorea să înstrăineze o parte din creanțele deținute împotriva debitorilor acesteia, printre care și aceste dosare de executare.
Menționează că acest demers nu a fost limitat la dosarele de executare instrumentate de B. T. G. și depunem în acest sens astfel de solicitări transmise altor executori judecătorești cu care subscrisa colaborează.
Subliniază că, urmare a consultării părților asupra acestor dosare de executare, nu s-a decis încetarea executării silite. De asemenea, solicitarea comunicării costurilor ce depășesc sumele avansate în vederea închiderii dosarelor de executare silită nu echivalează cu renunțarea creditorului la executarea silită, deoarece, astfel cum a reținut și Curtea de Apel București, „renunțarea la continuarea executării și realizarea restului de creanță trebuie să fie pură și simplă, o manifestare unilaterală de voință neechivocă și fermă, exteriorizată în sensul producerii de efecte juridice, concretizate în încetarea executării silite, conform art. 3715 C. proc. Civ. (s.n.)."
În același sens s-a exprimat și doctrina, menționând că „renunțarea creditorului la executare poate fi făcută în scris sau verbal, însă, în acest din urmă caz, executorul judecătoresc este obligat să încheie un proces-verbal.[...] încheierea trebuie motivată în fapt și în drept, cu menționarea cauzei de încetare a executării, ea urmând a fi comunicată de îndată creditorului și debitorului"1.
Totodată subliniază că executorul judecătoresc s-a opus închiderii dosarelor de executare, menționând că în unele dosare de executare au fost indisponibilizate bunuri, în unele dosare consideră că în viitor mai sunt șanse de recuperare, și de asemenea că „nu este cazul să se închidă unele dosare, din moment ce se încasează sau se va recupera integral".
Având în vedere toate aceste aspecte, decizia subscrisei a fost de a se continua executarea silită, astfel cum e menționat în corespondența transmisă executorului judecătoresc la data de 13.02.2014, corespondență ce în mod voit nu a fost depusă la dosar de către B. T. G., prin care s-a stabilit că „dosarele selectate, pentru proiectul lansat mai jos, nu vor mai fi retrase. Având în vedere acest aspect, te rog să continui acțiunile pe aceste dosare, așa cum procedezi și cu celelalte".
1.2 Cheltuielile solicitate de executorul judecătoresc
Reitereaza faptul că în aceste aproximativ 200 de dosare de executare silită, deși s-a solicitat continuarea executării silite, B. T. G. a emis o adresă prin care a solicitat achitarea în întregime a sumelor stabilite prin procesele verbale, în caz contrar urmând a se închide dosarele de executare ca urmare a renunțării tacite a creditorului.
Dorește să sublinieze că executorul judecătoresc a comunicat subscrisei sumele suportate de acesta ce depășesc sumele avansate de către subscrisa, și ce ar urma să fie achitate de aceasta din urmă, cu titlu de cheltuieli de executare și onorariu al executorului judecătoresc. Precum se poate observa, aceste sume sunt mult inferioare celor stabilite prin procesele verbale și solicitate prin intermediul adresei transmise, ce au făcut ulterior obiectul executării silite împotriva B..
Astfel, deși în cadrul corespondenței purtate în Decembrie 2013 B. T. G. menționa costuri necesar a fi achitate de B. în cuantum de 50 lei, prin Adresa emisă în luna mai 2014, acesta solicită achitarea în întregime a sumelor stabilite prin procesele verbale, în cuantum de 2.863,30 lei.
În consecință, este evident că sumele stabilite prin procesele verbale nu reprezintă cheltuieli de executare efectiv suportate de executorul judecătoresc, acesta din urmă încercând să obțină sume stabilite în mod abuziv și arbitrar cu titlu de onorariu, stabilit la plafonul maxim permis de lege.
Deși au fost formulate contestații la executare împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită, majoritatea acestora fiind admise, B. T. G. a început executarea silită împotriva subscrisei în baza proceselor verbale de stabilire a cheltuielilor de executare.
Astfel, executorul judecătoresc a obținut, prin poprirea contului subscrisei deschis la Banca Națională a României, atât cheltuielile de executare cât și onorariul maxim permis de prevederile legale, fără a întreprinde însă demersurile necesare pentru recuperarea creanței.
Ulterior, într-un număr de 41 de dosare de executare silită, B. T. G., după ce a transmis o nouă adresă către administrația financiară și o somație către debitor, a dispus încetarea executării silite, apreciind că nu mai poate fi efectuată executarea silită din cauza lipsei de bunuri urmăribile ale debitorilor.
2. Aspecte privind corespondența purtată în martie 2015
În ceea ce privește corespondența purtată între părți în luna martie 2015, subliniază că și de această dată B. T. G. prezintă cu rea-credință situația de fapt.
Motivul pentru care subscrisa a solicitat acestuia încheierea unei convenții este că acordul inițial, materializat prin Contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 din 15.05.2012, a fost încheiat între subscrisa și Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. O.. Ulterior desființării acestei forme de exercitare a profesiei, executorul T. G. a continuat instrumentarea dosarelor de executare în conformitate cu prevederile contractuale, în cadrul formei de exercitare Biroul Executorului Judecătoresc T. G..
Cu toate acestea, ulterior diferendului apărut între părți și a formulării contestațiilor la executare, B. T. G. nu a mai respectat prevederile contractuale, formulând apărări în cadrul contestațiilor la executare în sensul că acest contract nu îi este opozabil, fiind încheiat cu o altă formă de exercitare și că prevederile contractuale ar fi lovite de nulitate absolută.
Subliniază că instanțele de judecată au statuat asupra netemeiniciei acestor apărări, constatând valabilitatea contractului și faptul că B. T. G. este ținut de prevederile contractuale, fiind succesorul B. T. G. și M. O., semnând atât contractul, cât și actele adiționale, precum și continuând executarea silită în aceste dosare. Aceste aspecte rezultă din practica judiciară depusă în prezenta cauză.
În aceste condiții, reprezentanții subscrisei au considerat necesar inițierea unor negocieri, în vederea consemnării modificării formei de exercitare a profesiei a executorului judecătoresc T. G., a preluării dosarelor de executare silită de către acesta și pentru a asigura respectarea prevederilor contractuale de către acesta din urmă.
Astfel, având în vedere abuzul constant al executorului judecătoresc, solicităm respectuos instanței să aibă în vedere aspectele menționate mai sus la analiza înscrisurilor depuse de intimat.
Depune alaturat corespondență purtată în perioada decembrie 2013 - februarie 2014 privind posibilitatea închiderii unor dosare de executare, exa 2 - Lista sumelor solicitate de B. T. G. în cadrul corespondenței depuse ca Anexa 1Anexa 3 - Corespondență similară celei depuse ca Anexa 1 transmisa altor executor, judecătorești cu privire la posibilitatea închiderii unor dosare de executare.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, instanța solicitând totodată, executorului judecătoresc să înainteze, in copii conforme cu originalul, dosarul de executare nr. 725/2012.
Examinând actele dosarului, instanța retine următoarele:
Prin încheierea pronunțată de către Judecătoria Oltenița la data de 19.01.2010, in dosarul nr._, a fost încuviințată, în baza cererii de încuviințare formulată de M. F. L., executor bancar in cadrul Corpului Executorilor Bancari al B. SA, executarea silită a titlului executoriu constând în contract de credit de consum nr.724CIS_/20.06.2007, împotriva debitoarei N. M. L. pentru suma de 3560, 64 euro, reprezentând credit restant, dobânzi restante și comision restant de administrare lunară a creditului, la care se adaugă dobânzile viitoare și cheltuielile de executare, urmare a cererii de executare silită formulată de contestatoarea din prezenta cauză civilă.
Urmare a modificării dispozițiilor legale în materie, la data de 28.06.2012, contestatoarea din prezenta cauză civilă, s-a adresat executorului judecătoresc G. T., intimatul din prezenta cauză civilă, cu o cerere de continuare a executării silite și înregistrării dosarului împotriva debitorului N. M. L. pentru recuperarea debitului restant in valoare de 5084, 73 euro, cu care aceasta figura in evidentele creditorului la data de 18.06.2012, credit acordat in baza contractului de credit nr. 724CIS_/20.06.2007.
Urmare a promovării dosarului de executare silită pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc la datele de 16.07.2012, respectiv 19.07.2012, s-au emis adrese de continuare a popririi înființate de către executorul bancar asupra conturilor bancare deschise la BCR, BRD, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania, iar la data de 04.12.2012, s-a înființat poprire și asupra contului deschis pe numele debitorului la B. SA. Cu adresa nr. 517B/_/31.12.2012, terțul poprit B. a comunicat infiintarea popririi asupra disponibilitatilor bănesti viitoare existente in conturule debitorului pana la concurenta sumei menționate in adresa de infiintare a popririi, menționand că impotriva aceluiasi debitor a mai solicitat inființarea unei popriri si B. N. C. A. pentru suma de 839, 86 lei.
Prin inștiințarea din data de 04.12.2012, debitorul N. M. L. a fost inștiințată în legătură cu instituirea popririi, inștiințare ce a fost receptionata de catre aceasta la data de 14.12.2012.
Totodată, in dosarul de executare s-au făcut demersuri la DEPABD pentru identificarea domiciliului actual al debitorului.
In vederea identificării bunurilor imobile si mobile ale debitorului, s-a emis de asemenea, adresă către Primăria comunei Sohatu, iar cu adresa nr. 3416/28.10.2013 respectiva instituție a comunicat ca debitorul N. M. L., nu figurează in evidentele fiscale ale Administrației Publice Sohatu, jud.Călărași cu bunuri mobile sau imobile.
După aceasta, la data de 24.10.2014, s-a emis adresă către AFP Budești, in vederea comunicării conturilor bancare deschise pe numele debitorului, dar și a veniturilor înregistrate de către acesta.
Cu adresa nr. 5156/14.11.2014, AFP Budești a comunicat executorului judecătoresc că debitorul Pircă M. L. figurează cu venituri la nivelul anului 2013 si cu conturi bancare deschise/ inchise.
Avand in vedere relatiile comunicate de catre AFP Budesti, la data de 17.11.2014, executorul judecătoreasc a dispus înființarea popririi asupra cotei de 1/3 din totalul sumelor de bani pe care terțul poprit . datora debitorului N. ( Pircă ) M. L., masura ce a fost comunicată și debitorului, insă cu adresa nr. 1662/24.11.2014, terțul poprit a comunicat executorului judecatoresc că debitorul nu este salariata sa.
În urma celor constatate, la data de 29.01.2015, B. T. G., prin intermediul procesului- verbal încheiat în dosarul de executare nr. 725/2012 a constatat că executarea silită nu mai poate fi efectuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ale debitorului, dispunând încetarea acestei proceduri in conformitate cu dispoz. art.371/5 VCPC, remițând creditorului, respectiv contestatoarei din prezenta cauză civilă, titlul executoriu, respectiv contractul de credit nr. 724CIS_/20.06.2007.
Potrivit dispoz. art.371/5 lit b din VCPC, executarea silita încetează dacă nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri; în aceste cazuri, executorul va remite personal creditorului sau reprezentantului acestuia, titlul executoriu menționând pe acesta cauza restituirii si partea de obligație ce a fost executata.
Raportand dispozitiile legale citate la cazul de speță, se constată că executorul judecatoresc, in mod corect, a procedat, constatând încetarea executării silite, întrucat debitorul N. ( Pircă) M. L., conform verificarilor efectuate in cadrul dosarului de executare silită nr. 725/2012, este un debitor insolvabil, iar continuarea procedurii respective impotriva sa, cel putin la acest moment, nu are ca efect realizarea creantei datorate, insa poate determina efectuarea unor cheltuieli suplimentare, ceea ce s-a si intamplat, a caror recuperare este impiedicata tocmai de lipsa bunurilor urmaribile sau valorificabile in patrimoniul debitorului.
Chiar dacă in speță s-a constatat încetată executarea silită, nimic nu impiedică creditorul, respectiv contestatoarea din prezenta cauză civilă, să uzeze de dispoz. art. 371/6 VCPC, în sensul de a cere reluarea executarii silite, in situatia in care debitorul N. ( Pircă) M. L. devine solvabil, inlauntrul termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita.
Având in vedere considerentele expuse, instanta constatand ca executorul judecatoresc a procedat in conformitate cu dispozitiile legale in materia executarii silite, va dispune respingerea contestatiei la executare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea B. S.A., cu sediul în mun.Bucuresti, .. 6 A, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucuresti sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimatii B. T. G., cu sediul in Bucuresti, Splaiul Unirii, nr. 35, ., ., sector 3 și P. (N.) M. L., domiciliată în com. Galbinasi, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi 06.05.2015.
Președinte,Grefier,
D. LaurențiuDiaconu P.
Red/D.L.
Tehnored.P.D.
26.05.2015- 5 ex.
Emis 3 .
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 660/2015. Judecătoria OLTENIŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 611/2015.... → |
|---|








