Obligaţie de a face. Sentința nr. 373/2015. Judecătoria OLTENIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 373/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 373/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA OLTENIȚA JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Operator de date cu caracter personal nr.3270
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 373
Ședința publică din 25.03.2015
Instanța constituită astfel:
Președinte: M. A.
Grefier: E. M.-L.
Pe rol fiind pronuntarea asupra acțiunii civile formulate de reclamanții P. G., P. C. și P. F., toți domiciliați în mun. Oltenița, ., județul Călărași împotriva pârâtei . cu sediul în mun. Bacău, ., ., cam. 2, jud. Bacău, având ca obiect „obligația de a face”. (fond după casare)
Prin încheierea de ședință din data de 09.03.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanta a amânat pronunțarea la data de 16.03.2015, pentru a se obtine de la Tribunalul Călărași copia sentinței civile nr. 504/20.05.2014 cu mentiunea definitivă.
Prin încheierea de ședință din data de 16.03.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanta a amânat pronunțarea la data de 23.03.2015, pentru a se obtine de la Tribunalul Bacău copia sentinței civile nr. 504/20.05.2014 cu mentiunea definitivă.
Prin încheierea de ședință din data de 23.03.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanta a amânat pronunțarea la această dată, pentru a se obtine de la Tribunalul Bacău copia sentinței civile nr. 504/20.05.2014 cu mentiunea definitivă.
În urma deliberării, instanta a pronunțat următoarea sentință civilă:
JUDECATA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 2.03.2009, sub nr._ (prin declinare de competență de la Tribunalul Călărași, conform sentinței civile nr. 1495/20 octombrie 2008 în dosarul nr._ nr. format vechi 2226/C/2008), reclamanții P. G., P. C. și P. F., ( prin curator, P. C.) au chemat în judecată pe pârâta . Oltenița, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata sumei de 9.216 euro la val. în lei, din momentul pronunțării hotărârii judecătorești, cu titlu de c/val. a lipsei de folosință a terenului în suprafață de 32 mp. proprietatea sa, cum și la ridicarea construcției, tip magazin, pe cheltuiala sa.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că prin Ordinul Prefectului nr. 72/11.03.2002, au devenit proprietari asupra unei suprafețe de teren de 468 mp. intravilan, suprafață din care face parte și suprafața de 32 mp., pe care pârâta o ocupă fără drept din anul 2000.
Arată că sunt moștenitorii defunctei P. C., conform certificatului de moștenitor nr. 88/2002.
Reclamanții mai arată că au făcut demersuri pentru că pârâta să le plătească suma de bani solicitată, însă fără nici un rezultat.
La data de 17 iunie 2008 au convocat pârâta la conciliere, însă aceasta nu s-a prezentat.
În dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză tehnică imobiliară.
În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 7203, 7209 Cod pr.civilă, art. 998, art. 1075-1076 Cod civil.
Au depus la dosar actele de care au făcut vorbire.
Prin întâmpinarea formulată pârâta . Oltenița a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului având în vedere și valoarea litigiului care este sub 500.000 lei, considerând cauza ca fiind de natură civilă.
De asemenea s-a invocat excepția netimbrării corespunzătoare a litigiului și problema calificării naturii juridice a litigiului.
Pe fond, arată că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată.
Soluționând cauza, Tribunalul Călărași prin sentința civilă nr. 1495/2008 a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de pârâta . Oltenița și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oltenița.
La Judecătoria Oltenița, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
La termenul din 9 aprilie 2009,pârâta .-Oltenița, a completat întâmpinarea formulată în dosarul inițial, prin care a solicitat respingerea acesteia, apreciind că ea este nu numai nejustificată, dar și făcută cu rea credință.
Situația de fapt nu este cea pe care o expun reclamanții în motivarea acțiunii principale, ci cu totul alta. Deși contractul de închiriere a terenului pe care s-a edificat construcția era încheiat pentru perioada 30.03._01, reclamantul a evacuat-o prin șantaj și amenințări din acest spațiu comercial încă din luna august 2000, așadar cu 8 luni înainte de expirarea contractului, și a promovat în instanță o acțiune judecătorească, care a făcut obiectul dosarului nr. 2976/2000 al Judecătoriei Oltenița, solicitând să fie constatat proprietarul construcției în baza accesiunii imobiliare, cerere care a fost respinsă.
În perioada august 2000- octombrie 2006, reclamantul P. G. nu a fost de acord ca în magazinul construit de pârâtă, să se desfășoare vreo activitate comercială, preferând și impunând ca spațiul să stea încuiat, ceea ce a făcut ca acesta să se deprecieze și să ajungă o adevărată ruină. În luna octombrie a anului 2006, a ajuns la un acord cu reclamantul P. G., prin care acesta era de acord să primească, cu titlu de lipsă de folosință a terenului de sub construcție, o indemnizație lunară de 300 RON ( respectiv 125 USD, adică circa 4 USD/ m.p.), indemnizație pe care a primit-o în perioada ianuarie 2007- aprilie 2008 personal de la salariatul pârâtei I. Pompilian. Urmare a acestui acord, a reamenajat, modernizat și utilat construcția din temelii, investind în total peste 40.000 RON, astfel încât magazinul să corespundă tuturor normelor sanitare si sanitar-veterinare, și să reintre în circuitul comercial al municipiului Oltenița.
O astfel de investiție nu poate fi amortizată din profit decât într-o perioadă de minimum 5-6 ani.
Din fotografiile realizate înainte si după realizarea investițiilor de renovare și reamenajare, se poate observa cum vechiul spațiu comercial, ajuns o adevărată ruină, s-a transformat într-un magazin modern, care corespunde tuturor standardelor de exigență.
Cuantumul facturilor pentru cumpărarea materialelor folosite la reamenajarea spațiului comercial dovedesc adevărata dimensiune a investițiilor realizate. Singura perioadă pentru care reclamanții ar fi fost îndreptățiți să ceară compensații pentru lipsa de folosință a terenului este mai 2008- septembrie 2008, întrucât după comunicarea către ei a convocării la conciliere directă, ocazie cu care au avansat pretenții absolut fanteziste și de rea-credință, nu au mai solicitat sau acceptat suma de 300 RON. Consideră pretenția reclamantului de a primi 8 euro/m.p., pentru lipsa de folosință a terenului ca fiind complet lipsită de temei, atâta timp cât, în aceeași zonă, alți proprietari solicită 0,5 USD/m.p., iar prețul de vânzare al terenurilor nu depășește 25 USD/ m.p. în această zonă mediană a orașului.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii principale, a înțeles să invoce excepția autorității de lucru judecat, întrucât între ei s-a mai purtat un proces care a făcut obiectul dosarului nr. 2976/2000 al acestei instanțe.
Cu acea ocazie, reclamantul P. G. a chemat în judecată pe el, B. S. și Primăria Oltenița, prin care să se constate că a devenit proprietar, în virtutea accesiunii imobiliare artificiale, al construcției ce formează obiectul prezentului proces.
În același proces, ., prin asociatul unic B. S., a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței de judecată să fie autorizată pentru a ridica de pe terenul reclamantului construcția edificată de către ea. Prin sentința civilă nr. 344 din9.02.2001 a Judecătoriei Oltenița, au fost respinse atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională. Împotriva acestei hotărâri judecătorești, reclamantul P. G. a declarat apel. Apelul a format obiectul dosarului nr. 796/2001 a Tribunalului Călărași, și s-a finalizat prin pronunțarea deciziei civile nr. 311/A din 27.04.2001, prin care apelul a fost respins. Ambele hotărâri au rămas definitive si irevocabile. Solicită a se observa că în ambele procese, respectiv procesul de față și procesul anterior, există identitate de părți, obiect și cauză și în privința capătului de cerere relativ la ridicarea construcției în litigiu. Precizează că se află într-o situație din cele prevăzute de dispozițiile art. 166 Cod pr.civilă, astfel că, solicită să se aprecieze ca fondată excepția și să fie admisă ca atare.
În continuare, se mai arată că spațiul comercial a fost edificat în baza unui acord expres al proprietarului terenului, care se regăsește în contractul de închiriere nr. 54 din 30.03.1993, încheiat între reclamantul P. G. și pârât, pe o perioadă de 8 ani, pentru suprafața de teren de 32, 5 m.p. liberă de construcții, în vederea construirii unui spațiu comercial. Conform autorizației de construire nr. 28 din 16.04.1993, eliberată de Primăria Oltenița, construcția are statut de construcție definitivă, iar nu provizorie. Întrucât construcția s-a edificat cu acordul expres al proprietarului și în baza unei convenții civile cu acesta, ea a dobândit calitatea de proprietari ai ei. Chiar și fiind considerați constructori de bună credință, în înțelesul art. 494 alin 3 teza ultimă Cod civil, a dobândit un drept de creanță asupra construcției. A încercat să-și fructifice acest drept, propunând proprietarului terenului, în răspunsul la chemarea la conciliere, să o despăgubească cu valoarea spațiului comercial, care, eventual, să fie stabilită printr-o expertiză tehnică imobiliară, propunere cu care acesta nu a fost de acord. Reclamanții nu sunt îndreptățiți să-i solicite ridicarea construcției, întrucât această posibilitate ar fi existat numai în cazul în care pârâta are fi fost constructor de rea credință, ceea ce nu este cazul. În anul 2000, urmare a numeroaselor conflicte cu reclamanții, a intenționat totuși să desființeze acest spațiu comercial, pentru a le crea acestora o situație similară cu cea pe care a găsit-o până la a se decide să edifice acest magazin, respectiv teren destinat cultivării de legume. În acest scop a făcut toate demersurile necesar, respectiv a achitat unei firme autorizate contravaloarea întocmirii proiectului de demolare nr. 27/2000, în vederea obținerii din partea Primăriei Oltenița a autorizației de desființare, a obținut toate autorizațiile cerute de lege, i s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 265/29.11.2000, ultimul act premergător eliberării autorizației de desființare, care urma să stea la baza demolării spațiului comercial.
Toate demersurile sale în ceea ce privește demolarea magazinului și-au pierdut însă valabilitatea, fiind zădărnicite de reclamantul P. G., care s-a opus demolării spațiului comercial, promovând în instanță acțiunea judecătorească de care a vorbit, prin care solicită să fie constatat proprietar al construcției prin accesiune imobiliară, pretenție ce i-a fost respinsă atât de Judecătoria Oltenița ( dosar nr. 2976/2000- sentința civilă nr. 344/09.02.2001), cât și de Tribunalul Călărași ( dosar nr. 796/2000-decizia civilă nr. 311/A/27.04.2001). Concluziile care se impun din această situație sunt următoarele:
- Construcția a fost edificată cu acordul proprietarului terenului și în baza unei convenții cu acesta. Acest acord a fost exprimat de către proprietar în mod expres si fără dubiu. De asemenea, convenția pe care el s-a întemeiat l-a constituit contractul de închiriere nr. 54 din 30.03.1993.
- Reclamanții o asimilează cu constructorul de rea credință, însă în realitate, are situația unui constructor de bună credință. Mai mult decât atât, întrucât proprietarul terenului și-adat acordul expres la edificarea acestei construcții, ea a dobândit dreptul de proprietate asupra acesteia, devenind, nici mai mult nici mai puțin, decât proprietarii ei.
- A arătat mai sus că a intenționat să ridice această construcție de pe terenul reclamanților și chiar a solicitat instanței de judecată să o autorizeze în acest sens. Instanța de judecată i-a respins însă solicitarea. Soluționarea acestei chestiuni s-a făcut prin hotărâri definitive si irevocabile. Pentru a nu se mai repeta, face trimitere la punctul II A cu privire la consecințele unei astfel de situații.
Din partea ei, a existat toată disponibilitatea pentru a se ajunge la soluționarea pe cale amiabilă a prezentului litigiu. În vederea stingerii pe cale amiabilă a litigiului, a oferit reclamantului toate variantele posibile, din care să o aleagă pe cea care îi este mai favorabilă, și anume: 1.să se mulțumească cu suma de 3000 lei ca indemnizație lunară pentru lipsa de folosință a suprafeței de 32 m.p. de teren. 2. să preia administrarea construcției, urmând să-i achite lunar o sumă de 600 lei, conform unui raport construcție - teren de 2:1.3 cumpărarea sau construirea ( pe un teren aflat în proprietatea firmei lor) de către reclamantul P. G. a unui spațiu comercial de aceleași dimensiuni si finisaje, astfel încât să poată face schimb reciproc avantajos de spații comerciale. 4 să apeleze la serviciile unui expert tehnic imobiliar, care să stabilească indemnizația lunară pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o primească pentru lipsa de folosința a terenului, valoarea de piață a terenului, în cazul în care reclamanții ar fi ales să vândă aceasta suprafața de teren, stabilirea valorii de piață a spațiului comercial, astfel încât reclamanții să o despăgubească cu suma rezultată și să intre în proprietatea construcției, întrucât aceștia nu și-au exprimat în nici un fel poziția cu privire la aceste propuneri. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea ca nefondată a acțiunii principale pe ambele sale capete de cerere.
La cererea părților, instanța în temeiul art. 167 alin 1 Cod pr.civilă, a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu martori, expertiză tehnică imobiliară.
Pentru reclamanții, a fost audiat martorul M. I., ce a declarat că magazinul ce se află în curtea reclamanților a fost construit de aceștia, însă îmbunătățirile au fost aduse de către pârâta . Oltenița. Magazinul a fost construit după revoluție, iar pârâta folosește magazinul din anul 2000. Inițial a existat contract de închiriere între părți, dar din anul 2001 nu mai există. Din spusele reclamantului Pitu G. știu că patronul firmei . îi dădea periodic câte o sumă de 100.000 lei vechi, 500.000 lei vechi. Patronul firmei îl ducea cu vorba și nu le plătea chirie reclamanților. Este prieten cu reclamantul P. G. de când s-a mutat în Oltenița și acesta i-a spus cele mai sus declarate. A mai arătat că a intrat în magazin, îl cunoaște personal pe administratorul B., și știe că una din vânzătoare se numea G.. Când . a început să folosească magazinul nu era nici un fel de îmbunătățire, era o clădire veche.
Pentru pârâtă, a fost audiat martorul L. D., ce a declarat că el îl ajuta pe vânzătorul I. Pompilian care este salariat la .-Oltenita. Administratorul firmei este B. S., magazinul se află situat pe terenul proprietatea reclamanților. A existat o înțelegere ca . să renoveze acest magazin, să-l folosească și să plătească o chirie de 3.000.000 lei / lună. Această înțelegere a avut loc acum 3-4 ani. Pârâta a plătit chirie 3 milioane pe lună, prin intermediul său. O dată i-a dat un avans de 12 milioane lei, când băiatul reclamantului Pitu C. a avut nuntă sau botez. El a cumpărat materialele pentru îmbunătățirile pe care . le-a adus magazinului. Din auzite, știe că magazinul a fost construit de ., și nu crede că între părți a existat contract de închiriere, ci doar o înțelegere. A mai declarat că înainte de renovare a fost și el de față la negocierea ce a avut loc între părți. În urma negocierii, s-a stabilit ca . să renoveze magazinul. Deși . 3.500.000 lei pe lună și P. G. a oferit 3 milioane lei pe lună. Tot timpul s-a plătit chiria de 3 milioane lei pe lună. A plătit atât el cât și I. Pompilian . Aproximativ 5 ani de zile, magazinul nu a fost folosit pentru că între părți a existat un litigiu. Reclamanții au pus lacăt pe ușă și nu a mai putut intra nimeni în magazin. În afară de renovările de la magazin, pârâta a mai edificat și o alee de beton. Nu există înscrisuri din care să rezulte că . a achitat suma de 3 milioane lei/ lună. Înainte de renovare ., le-a solicitat reclamanților să încheie contract de închiriere, însă reclamanții nu au vrut, au spus că se rezolvă între ei, nu știe însă în ce an. De la negociere, la aproximativ o lună de zile, a început renovarea.
Soluționând cauza, Judecătoria Oltenița prin sentința civilă nr. 517/2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză.
A obligat pârâta la 145,6 lei către reclamanți, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 32,5 m.p. situat în mun. Oltenița, ., județul Călărași. A respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta . Oltenița. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei să ridice pe cheltuiala sa construcția tip magazin edificată pe terenul proprietatea reclamanților. A admis în parte cererea privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată. A obligat pârâta la 1714,6 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâții.
Prin decizia civilă nr. 959/R/29 octombrie 2010 a Tribunalului Călărași, s-a admis recursul declarat de reclamanții P. C., P. F. și P. G. împotriva sentinței civile nr. 517 din 18 aprilie 2010 a Judecătoriei Oltenița, pe care a casat-o în parte și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, numai în ceea ce privește cererea despăgubirilor pentru lipsă de folosință teren. S-a respins recursul declarat de pârâta . Oltenița împotriva aceleiași sentințe. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Primind dosarul spre rejudecare, a fost înregistrat la Judecătoria Oltenița sub nr._ din 11.01.2011.
La solicitarea instanței, prin dispoziția nr. 343/16.03.2011 a Primarului mun. Oltenița, s-a instituit curatela și s-a numit în calitate de curator al reclamantului bolnav P. F., dl. P. C. (reclamant în aceeași cauză), pentru a-i apăra interesele și a-l reprezenta în prezenta cauză.
Reclamantii au fost reprezentați în cauză de apărător avocat ales conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 22 din dosar.
La solicitarea reclamantilor, s-a dispus și efectuat în cauză, expertiză tehnică judiciară având ca obiectiv stabilirea contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 32 m.p. proprietatea reclamantilor care face parte din suprafața de 468 m.p. situată în Oltenița ..
Prin încheierea din 18 iulie 2011 instanța a dispus în temeiul art. 36 din Lg. nr. 85/2006 suspendarea judecății, reținând că pârâta . cu sediul în jud. Bacău, se află sub incidența Lg. 85/2006 privind procedura insolvenței, în baza sentinței pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul_, așa cum rezulta din fișa de furnizare informații emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu nr. 3757/2.06.2011 (filele 45-47 din dosar).
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, la data de 11.02.2015, cu termen de judecată la 9.03.2015, instanța obținând în prealabil fișa de furnizare informații extinse de la Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă că societatea pârâtă este radiată în baza sentinței civile nr. 504/27.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Bacău - Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal.
Din aceeași fișă, rezultă că pârâta . înregistrată în registrul comerțului cu nr. J_ cu sediul social în mun. Oltenița . nr. 144, .. 11, jud. Călărași, apare radiată la data de 3.03.2010, cu motiv radiere schimbare sediu în alt județ, iar numărul nou de înmatriculare în registrul comerțului este J_ .
La solicitarea instanței, Tribunalul Bacău a înaintat sentința civilă 504/20.05.2013 pronunțată în dosarul_ ** definitivă și executorie la data de 20.05.2013 și irevocabilă prin nerecuerare la 16.01.2015. Din această hotărâre, rezultă că în temeiul art. 131 din Lg. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei . cu sediul în mun. Bacău, ., . jud. Bacău, înmatriculată în ORC de pe lângă Tribunalul Bacău sub nr. J_ și s-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.
Față de această situație rezultată din înscrisurile menționate anterior, instanța a invocat din oficiu în ședința publică din 9.03.2015, excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei ., excepție pe care o constată întemeiată.
Instanța reține că societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române. Aceasta înseamnă că după îndeplinirea formalităților de constituire în condițiile legii, societatea comercială dobândește personalitate juridică în temeiul căreia dobândește și dreptul de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă. Acest drept, subzistă până la data radierii societății din registrul comerțului, aceasta fiind, în realitate, și momentul încetării existenței sale ca persoană juridică. Din acest moment, societatea nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile sau, altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept și nici nu mai are îndreptățirea legală de a fi parte în proces, întrucât este lipsită de legitimațio ad causam.
Față de aceste considerente, constatând că pârâta nu are capacitate procesuală, instanța va admite excepția și pe cale de consecință va respinge cererea reclamantei formulată împotriva unei pârâte radiată din registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei . Bacău, si, pe cale de consecință, respinge acțiunea reclamanților P. G., P. C. și P. F., toți domiciliați în mun. Oltenița, ., județul Călărași împotriva pârâtei . cu sediul în mun. Bacău, ., ., ., jud. Bacău,
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 25.03.2015 în ședință publică.
Președinte, Grefier,
M. A. E. M.-L.
RD/MA/VM
30.04.2015
6 ex.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 347/2015. Judecătoria OLTENIŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 280/2015.... → |
|---|
