Plângere contravenţională. Sentința nr. 1204/2015. Judecătoria OLTENIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1204/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1204/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA OLTENIȚA-JUDETUL CĂLĂRAȘI
Operator de date cu caracter personal nr. 3270
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1204
Ședința publică din data de 09.09.2015
Instanța constituită astfel:
PREȘEDINTE D. L.
Grefier D. P.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petentul T. E. V., domiciliat în A. I., Bld. Revoluției, nr. 47, ., ., Jud. A., impotriva procesului- verbal de contravenție . nr._ din data de 08.05.2015 încheiat de agentul de politie Barzulcă I. din cadrul Postului de Politie Spantov, jud. Călărași.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Procedând la verificarea din oficiu a competenței, instanța constată că are competență generală, materială și teritorială să soluționeze prezenta cauză civilă cu care a fost investită.
In conformitate cu dispoz. art. 238 C.., instanța apreciază că dosarul poate fi soluționat la termenul curent, situație în care ia în discuție cererea de probe formulate de părți și încuviințează pentru acestea proba cu înscrisuri.
Totodată, constată faptul că la dosarul cauzei intimatul, în cadrul acestei probe, a depus inregistrarea video a faptei contravenționale, graficul de patrulare al agentului constatator, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, atestatul de operator radar al agentului constatator, planșa foto cu privire la fapta contravenționala reținută în sarcina petentului, precum si cazierul auto al petentului.
Apreciind cauza în stare de judecată, instanta o reține în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instante la data de 22.05.2015, sub nr._, petentul Tarbalescu E. V., cu domiciliul în A. lulia, Bld. Revoluției, nr. 47, .. 4, ._, in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Politie Călărasi, a solicitat anularea procesului - verbal . numărul_ din data de 08.05.2015 și pe cale de consecință anularea sancțiunii de 9 puncte amendă și amenda în cuantum de 877.5 lei, cu restituirea amenzii achitate, în cuantum de 438.75 lei, achitată în data de 11.05.2015, conform chitanței_/11.05.2015, precum și restituirea permisului de conducere . (Categoriile AM, B1, B, C1, C, BE.C1E, CE).
In motivarea plângerii, se arată că, în data de 08.05.2015, se deplasa cu autovehiculul, având numărul de înmatriculare_, conducând dinspre Călărași spre Oltenița. La un moment dat, în . ieșirii din localitate, a fost somat de către un agent al unui echipaj de poliție să opreasca. Cu această ocazie, agentul de poliție i-a solicitat documentele personale și ale autoturismului, iar după aproximativ 10 minute acesta a revenit la mașină cu documentele și procesul-verbal întocmit și l-a anunțat că a fost depistat conducând cu o viteză de 101 km/h, iar în consecință, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 877.57 lei și reținerea permisului de conducere cu ..
În ciuda explicațiilor oferite și forțat de împrejurări - de atitudinea vădit constrângătoare a agentului de poliție - probabil și datorită faptului contestării vehemente a celor susținute de acesta a fost nevoit a semna procesul-verbal întocmit. Totodată, a solicitat documentele verificării metrologice pentru omologarea aparatului radar însă agentul de poliție a refuzat să-i acorde vreun răspuns, ori informații cu privire la acesta.
Ține să menționeze faptul că suspendarea dreptului de a conduce, chiar și pentru o perioadă de trei luni, i-ar aduce grave prejudicii de ordin material și profesional, activitatea curentă pe care o desfășoara fiind de conducător auto profesionist. Mai mult, fiind unic întreținător al familiei, cu activitate remunerată, suspendarea activității profesionale ar atrage în consecință și imposibilitatea de a achita ratele la bancă, ori alte obligații, poate și pierderea locului de muncă.
În acest sens, solicită a se constata nulitatea absolută a procesului - verbal pentru încălcarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea".
Încadrarea presupusei fapte indicate de către agentul de poliție nu își are temei legal, fiind depistat conducând în interiorul localității aproape de ieșirea din localitate unde regimul de viteză legal este de 50 km/h și cunoscând faptul că aparatele de radar verificate metrologic au o toleranță de +/- 4% sancțiunea pentru presupusa depășire a vitezei legale ar trebui redusă proporțional.
Potrivit dispozițiilor pct. 3.1.1 lit. c din normele de metrologie legală NML 021-05 / 23.11.2005, aprobate prin Ordinul nr. 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, în condiții normale de trafic: „pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei eroarea maximă tolerată este de +/- 4% din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h".
În această cauză, intimata Inspectoratul Județean de Poliție Oltenița - Poliția Comunitară Spantov nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că la măsurarea vitezei autovehiculului petentului nu s-a avut în vedere eroarea de măsurare precizată anterior. Pe cale de consecință, apreciază că măsurarea vitezei autovehiculului subsemnatului - petent face dovada absolută până la limita minimă de la care încep erorile de măsurare, respectiv până la 96 km/h (101 km/h valoarea măsurată - 4% din valoarea măsurată).
Având în vedere cele menționate și ținând cont că presupusa contravenție are un grad redus de pericol social, consideră că sancțiunea aplicată nu are suport legal, fiind încadrată în drept în mod eronat la altă categorie de puncte-amendă, faptă ce întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din OUG 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, neavând posibilitatea de a schimba încadrarea juridică și de a stabili o altă sancțiune, (conf. Sentinței Civile 2427/12 septembrie 2008 a Judecătoriei Câmpina).
În susținerea celor expuse, solicită proba foto/video prin care a fost surprins săvârșind presupusa contravenție având în vedere că Serviciul Rutier –Oltenita are sarcina de a proba că cele consemnate de către agentul constatator în procesul-verbal sunt reale, constatarea contravenției „ex propriis sensibus", nu este de natură să înlăture prezumția de nevinovăției a contravenientului - petent Tarbalescu E. V., prezumție prevăzută în art. 6 paragraful 2 din CEDO, cu atât mai mult cu cât obligația de a proba cele consemnate în procesul-verbal nu a fost îndeplinită.
În drept, în temeiul art. 118 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 31 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, solicită a se anula procesul - verbal . numărul_ din data de 08.05.2015 și pe cale de consecință a se anula sancțiunea de 9 puncte amendă în cuantum de 877.5 lei;restituirea amenzii achitate, în cuantum de 438.75 lei, achitată în data de 11.05.2015, conform chitanței_/11.05.2015, cu restituirea permisului de conducere . (Categoriile AM, B1, B, C1, C, BE.C1E, CE).
In temeiul art. 223 din noul Cod de Procedură Civilă, s-a solicitat judecarea în lipsă.
In dovedirea plangerii, petentul a depus la dosar un set de înscrisuri, constand în: fotocopie a procesului-verbal PCLX NR._, fotocopie a chitanței . NR._ din 11.08.2015, precum și fotocopie CI Tarbalescu E. V..
La data de 16.06.2015, prin serviciul arhivă-registratură, intimatul Inspectoratul de poliție al județului Călărași, cu sediul în ., Călărași, județul Călărași, a formulat întâmpinare la plângerea contravențională a petentului T. E. V. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.05.2015.
Se arată faptul că petentul solicită anularea procesului-verbal de contravenție, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.
La data de 08.05.2015, aflându-se în misiune agentul constatator a acționat în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor montată pe autospeciala de poliție.
La data și ora menționate în cuprinsul procesului verbal a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ care rula cu viteza de 101 km/h în localitatea Spanțov, DN 31.
După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului T. E. V., căruia i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală precum și cuantumul amenzii și sancțiunea complementară aplicată.
Astfel, s-a încheiat procesul-verbal sus-menționat pentru încălcarea prevederilor art. 49 alin. 1 OUG nr. 195/2002, respectiv depășirea limitei de viteză în afara localității, iar sancțiunea principală a amenzii a atras în mod corelativ și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Precizează faptul că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.
Agentul constatator i-a adus la cunoștință contravenientului faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la Judecătoria Oltenița, precum și faptul că are dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal.
De asemenea, solicită a se observa faptul că agentul constatator deține atestat conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar, și că acest aparat a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică anexat.
Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Solicită a se constata că în cuprinsul procesului-verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.
Analizând conținutul plângerii depuse de contestator, rezultă că acesta încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul contestator în procesul-verbal de contravenție, însă afirmațiile sale sunt contrazise de înregistrarea radar a autoturismului respectiv și viteza cu care a fost înregistrat.
Planșa foto depusă la dosar cuprinde aspectele prevăzute de pct. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală nr. 021-02 NML.
Procesul-verbal contestat a fost încheiat potrivit prevederilor art. 180 din H.G. nr. 1391/2006, conform modelului din Anexa nr. IA. Solicită a se constata că prevederile art. 181 nu se aplică în speța de față ci se aplică doar în cazul contravenienților care nu au fost opriți prin semnal regulamentar de agenții constatatori și procesul-verbal de constatare a contravenției se încheie în lipsă, după ce datele de identificare a contravenientului sunt comunicate, în scris, la cererea organelor de poliție, sub semnătura proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului.
Art. 180 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 prevede că "în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. IA, astfel că modelul prevăzut în Anexa nr. IA se aplică în cazul tuturor încălcărilor de norme rutiere, nu doar pentru "constatarea abaterilor în trafic", așa cum precizează petentul.
Art. 181 alin. (1) prevede că „în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției,potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.
(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului."
Astfel, solicită a se observa că modelul prevăzut în Anexa 1D este folosit doar în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic și contravenientul nu a fost oprit prin semnal regulamentar de agentul constatator, procesul-verbal de constatare a contravenției încheindu-se în lipsă și fiind expediat contravenientului prin poștă. De altfel, în conținutul modelului prevăzut în Anexa 1D se precizează că „Contravenientul poate achita în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției (conf. ștampilei).
In ceea ce privește solicitarea de înlocuire a sancțiunii amenzii amenzii cu avertisment, solicită a fi respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege. Petentul a avut posibilitatea de a plăti în termen de 48 de ore jumătate din acest minim.
In acest context, apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate și nu se justifică aplicarea avertismentului scris.
Menționează, de asemenea, că depășirea limitei maxime de viteză admisă reprezintă una din principalele cauze ale accidentelor de circulație care au loc pe drumurile naționale.
In această situație, solicită a se proceda la respingerea plângerii contravenționale, menținerea sancțiunii principale a ca fiind legal aplicată.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C. pr. Civ.
Solicita judecarea cauzei și în lipsa părților.
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin intermediul procesului -verbal de contravenție . nr._ din data de 08.05.2015 încheiat de I.P.J.Călărasi-serviciul rutier, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 877, 5 lei, motivat de faptul că, la data de 08.05.2015, ora 09:45, pe DN 31, in interiorul localității Spanțov, a condus autoutilitara marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 101 km/h fiind înregistrat cu aparatul radar . 225, montat pe auto MAI_, faptă ce a fost încadrată, în mod corect, în dispozițiile art. 49 alin 1 din OUG 195/2002 care prevăd că limita maximă de viteza in localități este de 50 km/h și sancționată, de asemenea corect, in conformitate cu dispozițiile art. 102 alin 3 litera ”e” din aceeași ordonanță, care prevăd că reprezintă contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută in clasa IV de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei constând in depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Art. 16 alineatul 1 din OG 2/2001, prevede că, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Examinând conținutul procesului -verbal de contravenție întocmit de catre agentul constatator se constata că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoz. art. 16 din OG 2/2001, singurele date reclamate de lege care au ramas neconsemnate fiind ocupatia si locul de muncă ale contravenientului, lipsuri care, însă, nu atrag nulitatea actului administrativ.
Având in vedere cele expuse, instanța urmează a înlătura susținerile petentului cu privire la nelegalitatea procesului verbal de contravenție, ca neîntemeiate.
In ceea ce privește temeinicia procesului- verbal, se constata, de asemenea, ca obiectiunile petentului formulate in acelasi sens, nu pot fi primite de catre instanta, intrucat inregistrarea video a faptei contraventionale inaintata la dosar de catre intimat, prin imaginile sale, atesta faptul că petentul, la data de 08.05.2015, ora 09:45, a circulat pe D.N. 31, in interiorul localitatii Spantov, la volanul autoutilitarei Mercedes, cu numar de inmatriculare_, avand o viteza de 101 km/h, viteza masurata cu aparatul radar . 225, montat pe auto tip Dacia L. MCV, inmatriculat sub nr MAI_, aparat pentru care a fost depus la dosar buletinul de verificare metrologica nr._/20.02.2015, cu o valabilitate de un an, înregistrare efectuată de către agentul constatator Barzulea I., care deține atestat de operator autovision nr._/13/04.03.2010.
Față de considerentele reținute, instanta constatand legal si temeinic procesul- verbal de contraventie atacat, urmeaza a respinge plangerea formulata de catre petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plangerea contravențională formulată de către petentul T. E. V., domiciliat în A. I., Bld. Revoluției, nr. 47, ., ., impotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul in mun.Călărași, ., jud. Călărași, ca neintemeiata.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pt. exercitarea caii de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Oltenita
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.
Președinte,Grefier,
D. LaurentiuDiaconu P.
Red/D.L.
Tehnored.P.D.
30.09.2015/ 5 ex.
Emis 2 .
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 1283/2015. Judecătoria OLTENIŢA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








