Succesiune. Sentința nr. 338/2015. Judecătoria OLTENIŢA

Sentința nr. 338/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 338/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA OLTENIȚA-JUDETUL CĂLĂRAȘI

Operator de date cu caracter personal nr. 3270

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.338

Ședința publică din data de 18.03.2015

Instanța constituită astfel:

Președinte: G. C. O.

Grefier C. Anișoara

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta L. M. L., domiciliată in București, Ale. C. H. nr. 24-26, ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâții L. I., domiciliat in Mun. Oltenița, .. 193, Județul Călărași, CNP_, L. I. C., domiciliată in Mun. Oltenița, .. 193, Județul Călărași, CNP_, si L. D., domiciliat in Mun. Călărași, ., ., ., Județul Călărași, CNP_, având ca obiect „succesiune”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 06.03.2015, când părtile au pus concluzii în fond, consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, și când instanța, la cererea reclamantei prin apărător, a amânat pronunțarea pentru azi, 18.03.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2014, sub nr._, reclamanta L. M. L., domiciliată in București, Ale. C. H. nr. 24-26, ., ., CNP_, a chemat în judecată pe pârâții L. I., domiciliat in Mun. Oltenița, .. 193, Județul Călărași, CNP_, L. I. C., domiciliată in Mun. Oltenița, .. 193, Județul Călărași, CNP_, si L. D., domiciliat in Mun. Călărași, ., ., CNP_, solicitând ca instanța să constate:

- in temeiul art. 651, 659, 689 C.civ (1864), deschisa succesiunea defunctei bunici O. L., decedata la data de 27.05.2008, având ultimul domiciliu in Mun.Oltenita, Jud.Călărași;

- ca defuncta mama lor L. I. culege întreaga masa succesorala in calitate de unica fiica;

- compunerea masei succesorale;

- in temeiul art. 954, 963, 971, 975, 1110 NCC. deschisa succesiunea defunctei L. I. decedata la data de 28.07.2014 cu ultimul domiciliu in Mun. Oltenița;

- ca moștenitorii legali ai acesteia sunt părtile din proces: L. M. L., L. I.-C. si L. D. cărora le revine cate o cota succesorala legala de cate 1/4din mostenire, in concurs cu tatăl lor L. I. care in calitate de soț supraviețuitor al defunctei culege cota succesorala legala de 1/4din moștenire;

- compunerea masei succesorale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că:

În fapt, bunica lor O. L. a decedat la data de 27.05.2008, având ultimul domiciliu in Mun.Oltenița.

In timpul vieții, acesteia i-a fost reconstituita o suprafața de 2 ha și 7200 mp teren situat in . nr._/30.05.1997.

La data decesului a lăsat ca moștenitoare pe mama lor fiind singura fiica a acesteia. Bunicul O. M. era predecedat cu mulți ani in urma.

Succesiunea lăsata de bunica a fost acceptata in mod tacit de mama lor prin preluare de bunuri, avand conform legii si calitatea de moștenitor sezinar.

Masa succesorala lăsata de aceasta se compune din suprafața de 2 ha 7200 mp teren arabil situat in extravilanul .>

- suprafața de 4700 mp teren in tarlaua 2/1, . vecini la N-Vatafu C.I., la E-antena, la S-L. I.S., Ia V-drum;

- suprafața de 1 ha 0300 mp teren, in tarlaua 86, . vecini la N-canal, la E-canal, la S-canal, la V-L. C.:

- suprafața de 1 ha 2200 mp teren, in tarlaua 52, . vecini la N-drum, la E-canal, la S-canal, la V-L. I.Ș.:

Prin Sentința civila nr.676/2005 pronunțata de Judecătoria Oltenița in dosarul nr. 1193/2005 a fost consțataț drepțul de proprietate al părinților lor cu privire la imobilul compus din teren in suprafața de 740 mp si locuința compusa din cinci camere situata in mun. Oltenița ..193.

In anul 2006 imobilul a fost intabulat iar din măsurători a rezultat o suprafața de 775,180 mp teren si o suprafața de 109,33 mp. pentru locuința.

La data de 28.07.2014 încetează din viata si mama lor L. I. lăsând ca moștenitori pe ei cei trei descendenți si pe tatăl lor in calitate de sot supraviețuitor.

Potrivit cotelor succesorale legale fiecare dintre părti moștenește o cota de 1/4 din masa succesorala.

Masa succesorala lăsata de mama lor se compune din următoarele bunuri imobile:

- suprafața de 2 ha 7200 mp teren arabil situate in extravilanul . TP nr.61.485/30.05.1997 pe care a moștenit-o de la O. L.;

- cota de 1/2 din imobilul situat in mun. Oltenita, .. 193, compus din suprafața de 740 mp (din măsurători 775.180 mp) si locuința in suprafața de 109.33 mp edificata din caramida, avand ca vecini la N- P. D., la E-I. C., la S-., la V-. cotei indivize de 1/2 din locuința aparține tatălui lor L. I. ca bun propriu.

Succesiunea lăsata de L. I. a fost acceptata in mod tacit de toți moștenitorii care au intrat de drept in posesia bunurilor succesorale ca moștenitori sezinari.

Având in vedere aceste motive solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata.

In drept, au fost invocate dispozițiile art.651, 659, 689 C.civ. (1864), art. 954, 963, 971, 975, 1110 NCC.

Pârâții nu au depus întâmpinare.

Analizând probele existente la dosar, instanța constată că:

În baza Legii 18/1991, Comisia Județeană Călărași a eliberat Titlul de proprietate nr._/30.05.1997 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2,7200 ha teren situat în extravilanul Comunei R., Județul Călărași, numitei O. L..

Conform certificatului de deces depus la dosar, O. L. a decedat la data de 27.05.2008, iar reclamanta a depus la dosar Încheierea notarială prevăzută de art. 193 alin. 2 C..

Astfel, instanța urmează a constata deschisă succesiunea defunctei O. L. și faptul că din masa succesorală a acesteia face parte suprafața totală de 2,7200 ha teren arabil extravilan, situat în ., asupra căruia defunctei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991 conform Titlului de proprietate nr._/30.05.1997 eliberat de Comisia Județeană Călărași, formată din: 0,4700 ha în tarlaua 2/1, . ha în tarlaua 86, .,2200 ha în tarlaua 52, .> Având în vedere declarația martorului propus de reclamantă și actele de stare civilă depuse la dosar, instanța urmează a constata că unicul moștenitor legal al defunctei O. L. este L. I., în calitate de fiică, iar aceasta culege întreaga masă succesorală.

Prin Sentința civila nr. 676/11.05.2005 pronunțata de Judecătoria Oltenița in Dosarul nr. 1193/2005, a fost constataț drepțul de proprietate al pârâtului L. I. și al numitei L. I., părinții reclamantei, asupra imobilului situat în Mun. Oltenița ..193, Județul Călărași, compus din teren in suprafața de 740 mp si locuința compusa din cinci camere, o baie și o bucătărie plus anexe gospodărești, ca efect al uzucapiunii.

Prin Încheierea din data de 20.07.2006, OCPI Călărași a dispus întabularea dreptului de proprietate cu privire la imobilul situat în Oltneița, .. 193.

Conform extrasului de carte funciară emis la data de 09.03.2015, imobilul situat în Mun. Oltenița, .. 193, Județul Călărași, este înscris în Cartea Funciară a Mun. Oltenița nr._, fiind format din teren intravilan în suprafață de 775 mp (conform măsurătorilor), nr. cadastral 1758 și locuință în suprafață de 109,33 mp, nr. cadastral 1758-C1.

Conform certificatului de deces depus la dosar, L. I. a decedat la data de 28.07.2014, iar reclamanta a depus la dosar Încheierea notarială prevăzută de art. 193 alin. 2 C..

Astfel, instanța urmează a constata deschisă succesiunea defunctei L. I. și faptul că din masa succesorală a acesteia fac parte:

- suprafața totală de 2,7200 ha teren arabil extravilan, situat în ., asupra căruia defunctei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991 conform Titlului de proprietate nr._/30.05.1997 eliberat de Comisia Județeană Călărași, formată din: 0,4700 ha în tarlaua 2/1, . ha în tarlaua 86, .,2200 ha în tarlaua 52, .> - cota de 1/2 din imobilul situat în Mun. Oltenița, .. 193, Județul Călărași, înscris în Cartea Funciară a Mun. Oltenița nr._, format din teren intravilan în suprafață de 775 mp (conform măsurătorilor), nr. cadastral 1758 și locuință în suprafață de 109,33 mp, nr. cadastral 1758-C1.

Conform declarațiilor martorului și actelor de stare civilă depuse la dosar, L. I. a avut 3 (trei) copii: reclamanta L. M. L. și pârâții L. I. C. și L. D.. De asemenea, la data decesului, L. I. era căsătorită cu L. I..

La termenul de judecată din data de 06.03.2015, pârâtul L. I., în calitate de soț supraviețuitor a declarat că renunță la drepturile succesorale ce i se cuvin de pe urma defunctei L. I..

Pe cale de consecință, va constata că pârâtul L. I. a renunțat la succesiunea defunctei L. I..

Totodată, va constata că moștenitorii legali ai defunctei L. I. sunt reclamanta L. M. L., în calitate de fiică, și pârâții L. I. C. si L. D., în calitate de fii, fiecare dintre ei moștenind 1/3 din masa succesorală.

Cu privire la cererea de restituire a taxei de timbru:

Conform rezoluției din data de 13.11.2014, taxa de timbru datorată de reclamantă, calculată conform art. 5 alin. 1 lit. a și b din OUG 80/2013, este de 1.380 lei.

Conform chitanței . nr._/17.10.2014, reclamanta a achitat taxa de timbru în sumă de 2.115 lei.

Având în vedere că reclamanta a achitat o sumă mai mare decât ce datorată, în baza art. 45 alin. 1 lit b din OUG 80/2013 instanța va dispune restituirea către reclamanta L. M. L. a sumei de 735 lei, achitată în plus față de cuantumul legal datorat cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța va lua act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta L. M. L., domiciliată in București, Ale. C. H. nr. 24-26, ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâții L. I., domiciliat in Mun. Oltenița, .. 193, Județul Călărași, CNP_, L. I. C., domiciliată in Mun. Oltenița, .. 193, Județul Călărași, CNP_, si L. D., domiciliat in Mun. Călărași, ., ., CNP_.

Constată deschisă succesiunea defunctei O. L.,decedată la data de 27.05.2008, cu ultimul domiciliu în Mun. Oltenița, Județul Călărași.

Constată că din masa succesorală, rămasă de pe urma defunctei O. L., face parte suprafața totală de 2,7200 ha teren arabil extravilan, situat în ., asupra căruia defunctei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991 conform Titlului de proprietate nr._/30.05.1997 eliberat de Comisia Județeană Călărași, formată din: 0,4700 ha în tarlaua 2/1, . ha în tarlaua 86, .,2200 ha în tarlaua 52, .> Constată că unicul moștenitori legal al defunctei O. L. este L. I., în calitate de fiică, iar aceasta culege întreaga masă succesorală.

Constată deschisă succesiunea defunctei L. I.,decedată la data de 28.07.2014, cu ultimul domiciliu în Mun. Oltenița, Județul Călărași.

Constată că din masa succesorală, rămasă de pe urma defunctei L. I., fac parte:

- suprafața totală de 2,7200 ha teren arabil extravilan, situat în ., asupra căruia defunctei i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991 conform Titlului de proprietate nr._/30.05.1997 eliberat de Comisia Județeană Călărași, formată din: 0,4700 ha în tarlaua 2/1, . ha în tarlaua 86, .,2200 ha în tarlaua 52, .> - cota de 1/2 din imobilul situat în Mun. Oltenița, .. 193, Județul Călărași, înscris în Cartea Funciară a Mun. Oltenița nr._, format din teren intravilan în suprafață de 775 mp (conform măsurătorilor), nr. cadastral 1758 și locuință în suprafață de 109,33 mp, nr. cadastral 1758-C1.

Constată că pârâtul L. I. a renunțat la succesiunea defunctei L. I..

Constată că moștenitorii legali ai defunctei L. I. sunt reclamanta L. M. L., în calitate de fiică, și pârâții L. I. C. si L. D., în calitate de fii, fiecare dintre ei moștenind 1/3 din masa succesorală.

Dispune restituirea către reclamanta L. M. L. a sumei de 735 lei, achitată în plus față de cuantumul legal datorat cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Oltenița.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.03.2015.

Președinte, Grefier,

G. C. – O. C. Anișoara

Red.G.C.O.

Tehnoredactat A.C.

17.04.2015/6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 338/2015. Judecătoria OLTENIŢA