Întoarcere executare. Sentința nr. 2753/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 2753/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 2753/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

DOSAR NR._ contestație la executare

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2753

Ședința publică din data de 24.11.2015

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREȘEDINTE – A. L.

GREFIER - B. S. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. O. P. S.A., în contradictoriu cu intimații BÂLBAE V., A. D. și G. D., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat D. D., pentru intimați, lipsind contestatoarea.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat D. D. depune la dosarul cauzei chitanță onorariu avocat și hotărârea Tribunalului Bacău prin care s-a respins apelul formulat de contestatoare. Precizează că nu mai are cereri de formulat și dorește să pună concluzii la acest termen de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, conform art. 244 Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și conform art. 392 Cod de procedură civilă deschide dezbaterile pe excepția prescrierii și pe fond:

Avocat D. D., pentru intimați, solicită respingerea excepției prescrierii și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că un dosar de executare nu poate fi înregistrat la doi executori diferiți. executorul poate porni și continua executarea prin toate formele sale. Solicită a se avea în vedere și hotărârea pronunțată de Tribunalul Bacău. Depune la dosar și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe excepție și pe fond.

INSTANȚA

Deliberând,

Asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin cererea adresată Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 09.04.2015 și înregistrată sub nr._ contestatoarea S.C. O. P. S.A. cu sediul în București, ., sector 1 a chemat în judecată pe intimații B. V., domiciliat în orașul Comănești, .. 16, județul Bacău, A. D., domiciliat în ., G. D., domiciliat în . și pe terțul poprit B.R.D. G. SOCIETE GENERALE, cu sediul în București, .. 1-7, Turn B., sector 1, solicitând:

-anularea adreselor de înființare a popririi din dosarele nr. 60/2014, nr. 61/2014 și nr. 62/2014 ale B.E.J. B. J.;

-suspendarea executării silite din dosarele menționate;

-restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate, potrivit art. 723 Cod procedură civilă, în cazul în care executarea silită va fi terminată până la soluționarea acestei contestații la executare și actualizarea sumelor de bani cu indicele de inflație;

-plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că:

1)executorul judecătoresc și-a încălcat atribuțiile legale, respectiv, nu a așteptat soluția instanței de apel, Tribunalul Bacău, învestită cu soluționarea căii de atac în dosarul nr._ al Judecătoriei Onești pentru a continua executarea silită în dosarele nr. 60-62 ale B.E.J. B. J.;

2)executorul judecătoresc a depășit competența sa teritorială în materia popririi;

3)lipsa încuviințării executării silite prin poprire de către instanța de judecată;

4)contestatoarea a invocat excepția dreptului de a obține executarea silită;

5)există motive temeinice de suspendare a executării silite, respectiv, necesitatea stabilirii sumelor nete datorate fiecărui creditor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711, art. 718 Cod procedură civilă.

Contestația a fost timbrată cu 1350 lei, 465 lei și 908 lei taxe judiciare de timbru. Nu s-au achitat cauțiunile fixate de instanță.

Prin sentința civilă nr. 9909/25.05.2015 Judecătoria Sectorului 1 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

La Judecătoria Onești cauza a fost înregistrată la data de 15.07.2015.

În probațiune, contestatoarea a depus la dosar: încheierea nr. 2533/27.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, încheierea nr. 2534/27.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ și încheierea nr. 2532/27.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, toate ale Judecătoriei Onești.

Intimații au depus sentința civilă nr. 212/22.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Onești, decizia civilă nr. 425/29.06.2015 a Tribunalului Bacău.

Intimatul B.E.J. B. J. a depus dosarele execuționale nr. 60/2014, nr. 61/2014 și nr. 62/2014.

În baza art. 258 Cod procedură civilă instanța a încuviințat proba cu înscrisuri ca fiind concludentă cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă instanța va da rezolvare mai întâi excepției prescrierii dreptului de a cere executarea silită:

Contestatoarea susține că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, raportat la data introducerii cererilor de încuviințare a executării silite pentru dosarele de executare nr. 60-62 ale B.E.J. B. J., 25.06.2014 și la titlul executoriu care este decizia civilă nr. 935/06.06.2011 a Curții de Apel Bacău.

Analizând considerentele sentinței civile nr. 212/22.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Onești, instanța observă că aceeași creditori, B. V., A. D. și G. D. au demarat procedura de punere în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 935/06.06.2011 a Curții de Apel Bacău încă din anul 2011, dar aceste forme de executare au fost anulate de instanță prin hotărâri judecătorești. Acesta este motivul pentru care creditorii au reluat procedura de executare silită la data de 02.06.2014, prin cereri adresate executorului judecătoresc și nu la data de 25.06.2014.

Pe cale de consecință, excepția va fi respinsă.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Creditorii B. V., A. D. și G. D. au formulat, separat și prin intermediul avocatului, la data de 02.6.2014, cereri privind punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 935/06.06.2011 a Curții de Apel Bacău care au fost înregistrate la B.E.J. B. J. la data de 02.06.2014 (filele 45, 80 și 117 dosar inițial).

Intimatul B.E.J. B. J. a solicitat instanței încuviințarea executării silite a debitoarei S.C. O. P. S.A. la cererea celor trei creditori în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 935/2011 a Curții de Apel Bacău. Cererile au fost admise prin încheierea nr. 2533/27.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, încheierea nr. 2534/27.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ și încheierea nr. 2532/27.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, toate ale Judecătoriei Onești.

Executorul judecătoresc a alcătuit dosarele de executare nr. 60/2014 pentru creditorul B. V., nr. 61/2014 pentru creditorul A. D. și nr. 62/2014 pentru creditorul G. D.. În fiecare dintre aceste dosare a emis somații, la data de 18.07.2014, fiecare pentru sumele de 9660 lei, reprezentând drepturi salariale și de 3036 lei cheltuieli de executare (filele 59, 94 și 132 dosar inițial). Aceste somații au făcut obiectul unui control judecătoresc prin contestația promovată de S.C. O. P. S.A. ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Onești. Prin sentința civilă nr. 212/22.01.2015 pronunțată în dosarul anterior menționat, rămasă definitivă prin respingerea apelului (decizia civilă nr. 425 din 29.06.2015 a Tribunalului Bacău), s-au menținut somațiile până la concurența următoarelor sume: somația nr. 60/2014, pentru creditorul B. V. – 6655 lei, reprezentând drepturi salariale și 2380 lei cheltuieli de executare; somația nr. 61/2014, pentru creditorul A. D. – 6682 lei, reprezentând drepturi salariale și 2380 lei cheltuieli de executare; somația nr. 62/2014, pentru creditorul G. D. – 6682 lei, reprezentând drepturi salariale și 2380 lei cheltuieli de executare.

Întrucât, potrivit art. 651 al. 4 Cod procedură, hotărârea instanței de executare este executorie, în mod legal, executorul a emis câte o adresă de înființare a popririi pentru sumele de: 9035 lei (6655 lei debit și 2380 lei) privind pe creditorul B. V. (fila 66 dosar inițial); 9062 lei (6682 lei debit și 2380 lei) privind pe creditorul A. D. (fila 101 dosar inițial); 9062 lei (6682 lei debit și 2380 lei) privind pe creditorul G. D. (fila 139 dosar inițial), respectiv, exact pentru sumele prevăzute în sentința civilă nr. 212/22.01.2015.

În drept, potrivit art. 712 al. 1 Cod procedură civilă, cu denumirea marginală Obiectul contestației,„Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.

În forma inițială, art. 650 al. 1 Cod procedură civilă, cu denumirea marginală Instanța de executare„Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Articolul susmenționat a făcut obiectul unui control de constituționalitate și, prin decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 a fost declarat neconstituțional. D. urmare, la republicarea Codului de procedură civilă și ca urmare a modificărilor aduse de Legea nr. 138/2014, art. 650 a devenit art. 651, cu denumirea marginală Instanța de executare, cu următorul conținut:

„(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(4) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.”

Considerentele pe care se întemeiază soluția instanței:

Analizând condițiile de fond și de formă ale executărilor silite din dosarele 60-62/2014 ale B.E.J. B. J., instanța constată că au fost respectate dispozițiile legale în materia executării silite, inclusiv, normele care reglementează competența teritorială a executorului judecătoresc. Chiar dacă nu s-a cerut încuviințarea executării silite într-o anumită formă sau s-a cerut încuviințarea executării silite în toate formele de executare și prin raportare la dispozițiile art. 813 al. 5 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc care a început executarea rămâne competent a finaliza executarea silită începută.

Așa fiind, contestația la executare va fi respinsă, inclusiv pentru cheltuielile de judecată solicitate.

Față de rezolvarea ce s-a dat contestației la executare, vor fi respinse capetele de cerere privind suspendarea executării silite și restabilirea situației anterioare.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată, instanța va admite cererea formulată de intimați și va obliga pe contestatoare la plata acestora conform chitanțelor depuse la dosar.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatoarea S.C. O. P. S.A.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. O. P. S.A., înregistrată sub nr. J_, CUI_, cu sediul în municipiul București, ., sector 1 în contradictoriu cu intimații B. V. – CNP_, domiciliat în orașul Comănești, .. 16, județul Bacău, A. D. – CNP_, domiciliat în comuna Balcani, ., G. D. – CNP_, domiciliat în comuna Berești – Tazlău, . și cu terțul poprit B.R.D. G. SOCIETE GENERALE, cu sediul în București, .. 1-7, Turn B., sector 1.

Respinge capetele de cerere privind suspendarea executării silite și restabilirea situației anterioare.

Menține adresele de înființare a popririi, emise de B. B. J. la data de 01.04.2015, în dosarele de executare nr. 60/2014, nr. 61/2014 și nr. 62/2014.

Obligă contestatoarea să plătească intimaților B. V., A. D. și G. D. cheltuieli de judecată în sumă de 1950 lei, reprezentând onorariu avocat.

La rămânerea definitivă prezenta se comunică, din oficiu și de îndată, executorului judecătoresc.

Executorie.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.L. – 17.12.2015

Tehn. B.S.M. – 17.12.2015

Exemplare: 7 (șapte)

..12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 2753/2015. Judecătoria ONEŞTI