Plângere contravenţională. Sentința nr. 154/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 154/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 154/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL B.
Dosar nr._ plângere contravențională
Înreg. 16.10.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 154
Ședința publică din data de 16.01.2015
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:
PREȘEDINTE –A. D. E.
GREFIER – G. M.
Astăzi a fost pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul A. V., cu domiciliul în B., ., ., județul B., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – BDNE Onești, cu sediul în B., .. 2, județul B., având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat A. V. pentru petent, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care,
Potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei și prevederile art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză și în baza art. 238 noul Cod de procedură civilă, estimează durata procesului la 30 zile.
Acordă cuvântul pentru formulare de probe.
Avocat A. V. pentru petent solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar. Arată însă că intimatul nu a depus certificatul de omologare a aparatului radar, manualul cinemometrului, ordinul de serviciu al agentului constatator și buletinul de verificare metrologică.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată că la dosarul cauzei există buletinul de verificare metrologică radar și CD-ul cu înregistrarea contravenției, înscrisuri suficiente pentru soluționarea cauzei, celelalte nefiind utile.
Instanța, conform art. 244 cod procedură civilă, constată închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat A. V. pentru petent arată că din probele dosarului nu rezultă că petentul a fost surprins în localitate. Fotografiile și buletinul de verificare metrologică nu se pot compara cu mențiunile din procesul verbal. . radar nu este vizibilă. Viteza era sub 100 Km/h, motiv față de care nu era aplicabilă sancțiunea de ridicare a permisului de conducere. Intimata nu a prezentat certificatul de omologare. Față de aceste considerente, solicită admiterea plângerii, desființarea procesului verbal de contravenție. Fără cheltuieli de judecată. Depune note scrise.
Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 16.10.2014 sub nr._, petentul A. V., cu domiciliul în B., ., ., județul B., a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – BDNE Onești, cu sediul în B., .. 2, județul B., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat de intimat în data de 06.10.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a cerut să i se arate înregistrarea video, ocazie cu care a observat că i-a fost înregistrată partea din spate a autoturismului, deși se deplasa spre Onești, iar mașina de poliție se deplasa spre A.. Nu avea cum să aibă viteza respectivă, deoarece mașina de poliție se afla în mișcare. A mai arătat că a achitat suma de 405 lei.
În drept, plângerea nu a fost motivată.
În dovedirea plângerii, petentul a depus procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 06.10.2014 (fila 6), dovada achitării sumei de 405 lei (fila 8).
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
În timpul parcurgerii etapei preliminare intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată, arătând că viteza consemnată este cea reală așa cum rezultă din planșele foto, înregistrarea abaterii la viteză efectuându-se cu respectarea prevederilor NML 21-05 din 23.11.2005.
În drept, întâmpinarea a fost motivată pe dispozițiile art. 148, 205, 315 din Codul de procedură civilă, HG nr. 1391/2006, OUG nr. 195/2002 și OG nr. 2/2001.
În dovedirea întâmpinării intimatul a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator (fila 20), buletin de verificare metrologică (fila 28), atestat operator radar (fila 26), planșe foto (file 22-23), CD (fila 24).
Petentul a depus concluzii scrise.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, inclusiv proba video, potrivit dispozițiilor art.255 raportat la art.258 din Codul de procedură civilă, ca fiind admisibile și putând duce la soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 06.10.2014 a fost întocmit de către un agent constatator al intimatului procesul verbal . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentul A. V. a contravenției prevăzute de art. 121 al. 1 din H.G. nr. 1391/2006, constând în aceea că în ziua de 06.10.2014, ora 20.34, în locul DN 11A, în localitatea Coțofănești, a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 101 km/h, constatare filmată și înregistrată video cu aparatul Autovision montat pe auto MAI_.
Pentru săvârșirea contravenției petentului i s-a aplicat o amendă de 900 lei, conform art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Petentul a semnat procesul verbal arătând că nu are mențiuni.
În drept, instanța constată că potrivit art. 121 al. 1 din H.G. nr. 1391/2006 „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.
Depășirea acestei viteze constituie contravenție care se sancționează în cauza de față cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, conform art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
Potrivit art. 98 alin. 4, lit. d din același act normativ clasa a IV-a de sancțiuni este de la 9 sau 20 puncte-amendă, respectiv de la 810 lei la 1.800 lei.
Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța constată că plângerea contravențională formulată de către petent a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, procesul-verbal de contravenție fiind înmânat petentului la data de 06.10.2014, iar plângerea fiind depusă la instanța de judecată la data de 16.10.2014.
Analizând legalitatea procesului verbal de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 17 din O.G. nr.2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovadă până la proba contrarie, iar sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cărei jurisprudență a devenit obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției Europene și care se aplică cu preeminență față de dispozițiile dreptului intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României), în cauzele A. contra României, din 4 oct. 2007 și Telfner contra Austriei, din 20 martie 2001, a apreciat faptul că materia contravențională aparține domeniului penal, acuzatul-contravenient beneficiind de prezumția de nevinovăție, sarcina probei contrare incumbând acuzatorului, respectiv organului constatator.
În cauză, intimatul a depus la dosar planșe foto (fila 22) din care reiese faptul că petentul a circulat cu viteza de 101 km/h, aceasta fiind viteza cea mai mare cu care s-a deplasat petentul. Astfel, în urma vizualizării CD-ului depus la dosar instanța reține că după observarea mașinii de poliție viteza autoturismului cu care se deplasa petentul a scăzut într-o secundă până la 86 km/h, acesta cunoscând că circulă cu o viteză mult mai mare decât cea permisă, încercând să se încadreze în limita legală de viteză. În concluziile scrise depuse la dosar petentul a arătat că nu rezultă că înregistrarea a fost făcută în localitate, însă chiar acesta arată în cuprinsul plângerii că a fost oprit de echipajul de poliție în localitatea Coțofănești. A mai arătat petentul că nu putea să aibă viteza de 101 km/h deoarece în momentul în care a fost înregistrat de aparatul radar mașina de poliție se afla în mișcare, însă cu privire la acest aspect instanța reține că din buletinul de verificare metrologică depus la dosar (fila 27) rezultă că cinemometrul de control rutier tip Autovision (de tipul celui menționat în procesul verbal) este montat pe auto tip Dacia L. cu nr. MAI_ (cea menționată în procesul verbal), aparat care măsoară în regim staționar și în regim de deplasare, fiind depus și atestatul agentului constatator pentru a desfășura activități în calitate de operator radar.
Referitor la erorile de măsurare invocate de petent în cuprinsul concluziilor scrise, instanța constată că prin decizia nr. 506 din 22.03.2011, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, s-a reținut că din interpretarea topografică și teleologică a NML 021-05 care include eroarea maxim tolerată la capitolul privind cerințele metrologice, rezultă că aceasta este avută în vedere numai la verificarea metrologică a aparatului radar, nu și ulterior, la momentul înregistrării, altfel neputându-se realiza o încadrare legală certă a faptelor contravenționale constând în depășirea vitezei maxim admise. Dacă s-ar proceda altfel, s-ar ajunge in situația incertitudinii tuturor determinărilor de interes public supuse cerințelor de metrologie legală deoarece toate mijloacele de măsurare științifică au o anumită eroare tolerată. Această apreciere a fost confirmată în dosarul arătat mai sus și de adresa Biroului Român de Metrologie Legală, în care se menționează că în cadrul evaluării în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificării metrologice periodice se verifică încadrarea lor în limitele erorilor tolerate impuse, această cerință neaplicându-se în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor. Astfel, dacă un cinemometru, în condiții normale de utilizare, afișează o viteză de 100 km/h, asta înseamnă că autovehiculul are această viteză, nemaifăcându-se alte ajustări ale valorii afișate de cinemometru, operatorul doar constatând valoarea măsurată și afișată de cinemometru.
Instanța nu poate reține nici susținerea petentului conform căreia nu rezultă că autoturismul se deplasa pe drumul public, acest lucru rezultând în mod clar din înregistrarea video depusă la dosar.
Potrivit art. 3.5.1. din ORDINUL Nr. 301/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)": Înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
- data și ora la care a fost efectuată măsurarea;
- valoarea vitezei măsurate;
- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța constată că în planșele foto depuse la dosar, precum și în înregistrarea video, se observă imaginea autoturismului condus de către petent și este pus de asemenea în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Prin urmare, având în vedere cele arătate anterior, instanța reține că petentul a săvârșit contravenția pentru care a fost încheiat procesul verbal, situație în care, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea și să mențină procesul-verbal . nr._ din 06.10.2014.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul A. V., CNP_, cu domiciliul în B., ., ., județul B., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. – BDNE Onești, cu sediul în B., .. 2, județul B..
Menține procesul-verbal . nr._ din 06.10.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
redactat – D.E-.A.- 11.02.2015
tehnoredactat – M.G.-12.02.2015
exemplare – 4- comunicat părți -12.02.2015
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 31/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 146/2015.... → |
|---|








