Plângere contravenţională. Sentința nr. 74/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 74/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 74/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL B.
DOSAR NR._ plângere contravențională
SENTINȚA CIVILĂ NR. 74
Ședința publică din data de 13.01.2015
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:
PREȘEDINTE – A. L.
GREFIER - B. S. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. L.-R., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. - POLIȚIA STAȚIUNII SLĂNIC M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul registratură petentul a depus cerere de renunțare la audierea martorului L. C., după care:
Instanța ia act că petentul a renunțat la proba cu martorul L. C..
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, conform art. 244 noul Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și în conformitate cu dispozițiile art. 394 noul Cod de procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând,
Asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.09.2014 sub nr._, petentul M. L. R. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B., să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.08.2014 încheiat de Poliția orașului Slănic-M..
În motivare, petentul a arătat că în procesul verbal de contravenție s-a reținut faptul că la data de 30.08.2014, ora 16:59, a condus autoutilitara_ pe . orașul Slănic-M. cu viteza de 104 km/h. Petentul consideră că actul sancționator este nelegal pentru că nu a fost întocmit pe formularul 1D, indicarea greșită a dispozițiilor legale pe care s-a întemeiat procesul verbal și nu s-a aplicat marja de eroare legală în aprecierea vitezei de circulație. Solicită ca organul constatator să facă dovada că aparatul radar cu care a măsurat viteza este omologat, are verificarea metrologică la zi și este corect calibrat.
Petentul a indicat ca temei de drept al plângerii: O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006, O.G. nr. 2/2001, Ordinul nr. 301/2005 și jurisprudența CEDO.
Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru și a urmat procedura de etapă scrisă în cadrul căreia:
-la data de 11.09.2014 plângerea a fost comunicată intimatului;
-la data de 06.10.2014 intimatul a depus întâmpinare;
-la data de 10.10.2014 întâmpinarea a fost comunicată petentului;
-la data de 23.10.2014 petentul a dat răspuns la întâmpinare.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal, precum și judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul a arătat că la data de 30.08.2014, orele 16:51, petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/30.08.2014 cu amendă în cuantum de 810 lei corespunzătoare a 9 puncte-amendă, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 49 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că la data și ora menționate mai sus a condus autoutilitara marca VW Transporter cu nr. de înmatriculare_, pe . orașul Slănic-M., fiind înregistrat de aparatul video-radar marca PYTHON montat pe auto cu nr. MAI_, având o viteză de deplasare de 104 km/h. S-a arătat că abaterea contravențională a fost constatată, potrivit art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, împrejurare dovedită prin documentele anexate. S-a menționat că nu trebuie omisă nici importanța valorilor sociale apărate de lege în ce privește fapta, având în vedere și recrudescența accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei maxime admise, cu consecințe de cele mai multe ori grave, apreciind că sancțiunea a fost aplicată în mod legal și temeinic.
Prin răspunsul la întâmpinare, petentul a reiterat motivele expuse prin plângere.
Petentul a depus, în copie, procesul-verbal de contravenție. A solicitat audierea unui martor, probă la care a renunțat la termenul de astăzi.
În susținerea celor arătate în întâmpinare intimatul a anexat în două exemplare următoarele înscrisuri: raportul detaliat al agentului constatator P.C. datat 02.10.2014, atestatul operatorului radar agent șef adjunct P.C., buletinul de verificare metrologică nr._/19.08.2014 al aparatului radar PYTHON, montat pe auto cu nr. MAI_, procesul verbal contestat, planșe foto și suport digital DVD.
Conform art. 258 Cod de procedură civilă instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și cu un martor ca fiind admisibile, pertinente și concludente.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.08.2014, petentul M. L. R. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei (9 puncte amendă) pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 49 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în cuprinsul acestuia că a condus autoutilitara marca VW Transporter cu numărul de înmatriculare_, în Slănic-M., fiind înregistrat de aparatul radar PYTHON, având o viteză de deplasare de 104 km/h.
Procesul verbal de contravenție a fost semnat de agentul constatator și de petent. La rubrica „Alte mențiuni” agentul de poliție a consemnat: „Nu sunt de acord cu viteza menționată și că eram în localitate, voi depune contestație, alte obiecțiuni nu sunt”.
Prezenta plângere a fost formulată în termenul prevăzut de lege.
În drept, conform art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii autovehiculelor trebuie să respecte regimul legal de viteză, limita maximă de viteză în localități fiind, potrivit art. 49 alin.1 din același act normativ, de 50 km/h.
Verificând legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Afirmația petentului că au fost indicate texte de lege greșite, nu se confirmă, încadrarea juridică a faptei fiind una legală.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
De aceea, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. Mai mult decât atât, susținerile petentului care nu sunt probate în niciun fel, conform cărora viteza nu este cea reală, nu numai că sunt lipsite de probe, dar sunt chiar infirmate de fotografiile radar efectuate în momentul depistării în trafic și de suportul digital DVD, care confirmă că petentul a circulat cu o viteză de 104 km/h.
Pe de altă parte, în dovedirea celor menționate în actul constatator, intimatul a depus înscrisuri (raportul detaliat al agentului constatator, fotografiile radar efectuate în momentul depistării în trafic, atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar PYTHON) care demonstrează fără echivoc existența faptei reținută în sarcina petentului prin procesul verbal.
Cu privire la formularul (1D sau 1A) pe care trebuia încheiat procesul verbal, instanța constată că formularul 1D se întocmește în situația excepțională prevăzută de art. 181 din H.G. nr. 1391/2006, respectiv, în cazul în care un autoturism este depistat și înregistrat că a circulat cu viteză, nu este oprit în trafic, iar pentru aplicarea măsurilor legale, organul constatator procedează la emiterea unei adrese către proprietarul sau deținătorul autoturismului identificat, pentru ca acesta să comunice informațiile prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice. Art. 102 alin. 1 pct. 14 din același act normativ încriminează necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus.
Față de împrejurarea că excepțiile sunt de strictă interpretare, rezultă că nu se poate imputa organului constatator nerespectarea formularului 1D.
Interpretând sistematic dispozițiile H.G. nr. 1391/2006, instanța constată că în cazul în care petentul este înregistrat cu un mijloc tehnic certificat sau un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și este totodată oprit în trafic, acestuia i se va întocmi procesul verbal potrivit formularului 1A. În acest sens, este de menționat că acest formular cuprinde rubrica referitoare la “alte mențiuni” care trebuie completată cu eventualele obiecțiuni ale contravenientului, rubrica “contravenient-am luat la cunoștință” în care petentul are dreptul să semneze luarea la cunoștință de conținutul procesului verbal. Dacă s-ar întocmi procesul verbal după formularul 1D, s-ar ajunge la situația absurdă în care eventualele obiecțiuni ale contravenientului nu ar fi consemnate, deoarece nu există această rubrică, iar neconsemnarea obiecțiunilor este prevăzută sub sancțiunea nulității exprese, potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, vătămarea fiind prezumată.
De asemenea, chiar dacă contravenientul și-ar exprima dorința de a semna procesul verbal, în sensul luării la cunoștință de conținutul acestuia, s-ar ajunge la aceeași situație absurdă de a nu i se permite aceasta, întrucât formularul 1D cuprinde rubrica doar cu semnătura agentului constatator (tocmai pentru că persoana contravenientă nu este oprită în trafic, nefiind de față la întocmirea procesului verbal).
Din interpretarea topografică și teleologică a N.M.L. 021-05 care include eroarea maxim tolerată la capitolul privind cerințele metrologice, rezultă că aceasta este avută în vedere numai la verificarea metrologică a aparatului radar, nu și ulterior, la momentul înregistrării, altfel neputându-se realiza o încadrare legală certă a faptelor contravenționale constând în depășirea vitezei maxim admise. Dacă s-ar proceda altfel, s-ar ajunge în situația incertitudinii tuturor determinărilor de interes public supuse cerințelor de metrologie legală deoarece toate mijloacele de măsurare științifică au o anumită eroare tolerată. În cadrul evaluării acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificării metrologice periodice se verifică încadrarea lor în limitele erorilor tolerate impuse, această cerință neaplicându-se în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor. Astfel, dacă un cinemometru, în condiții normale de utilizare, afișează o viteză de 104 km/h, asta înseamnă că autovehiculul are această viteză, nemaifăcându-se alte ajustări ale valorii afișate de cinemometru, operatorul doar constatând valoarea măsurată și afișată de cinemometru.
Instanța a mai constatat că, pentru fapta contravențională prevăzută de art. 49 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei, corespunzătoare a 9 puncte amendă, neavând elemente pentru a aprecia că această sancțiune este disproporționată. Această sancțiune corespunde atât gradului de pericol social generic cât și gradului de pericol social concret al faptei, conform criteriilor obligatorii prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Din cazierul auto al petentului reiese că acest a mai fost sancționat pentru fapte contravenționale la regimul circulației rutiere, ceea ce denotă persistență în activitatea contravențională.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a apreciat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, motiv pentru care, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va respinge plângerea petentului ca neîntemeiată și, în consecință va menține actul constatator al contravenției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul M. L. R., CNP_, domiciliat în municipiul Focșani, ., . V. împotriva intimatului Inspectoratul de Poliție Județean B..
Menține procesul verbal de contravenție . nr._/30.08.2014 încheiat de Poliția Stațiunii Slănic-M., județul B..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.L. – 29.01.2015
Tehn. B.S.M. – 29.01.2015
Exemplare: 4 (patru)
..01.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 73/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 50/2015. Judecătoria ONEŞTI → |
|---|








