Pretenţii. Sentința nr. 1090/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1090/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 1090/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
Dosar nr._ - pretenții -
Înreg. la 29.10.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1090
Ședința publică din data de 08.05.2015
Completul de judecată format din:
Președinte - C. S.
Grefier - M. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 3 Tg. Ocna și pe pârâtul A. V., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Președintele Asociației de P. nr. 3 Tg. Ocna – A. C.-M. pentru reclamantă și avocat P. A. E. pentru pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța în temeiul art. 219 Cod procedură civilă, verifică identitatea numitului A. C.-M. care se legitimează cu C.I. . nr._ și CNP –_, domiciliat în Tg. Ocna, .. A5, ., județul Bacău.
Președintele Asociației de proprietari nr. 3 Tg. Ocna depune la dosarul cauzei copii ale listelor de plată, facturilor către furnizori, state de plată către femeia de serviciu, casier sau administrator. Comunică un exemplar și reprezentantei pârâtului.
La interpelarea instanței, numitul A. C. M. arată că nu există hotărâri ale Adunării Generale sau un Comitet Executiv prin care să se fi stabilit salariile angajaților.
La interpelarea instanței, reprezentanta pârâtului arată că este de acord cu dezbaterea fondului la termenul de astăzi.
Conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, nemaifiind probe de administrat sau alte cereri de formulat instanța declară terminată cercetarea procesului și în temeiul art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra excepției prescripției și fondului cauzei și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Președintele Asociației de proprietari nr. 3 Tg. Ocna arată că pârâtul în anul 2011 a efectuat 5 plăți la întreținere, de unde rezultă că avea cunoștință de datoria existentă. Solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata debitului. Precizează că datoriile mari adunate la asociație au dus la concedierea angajaților, locatarii ce nu și-au achitat dările fiind cei care au distrus asociația, cu toate că li s-au pus la dispoziție toate cele necesare.
Avocat P. A. E. solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, debitul fiind prescris pentru sume scadente cu mai mult de trei ani înainte de introducerea acțiunii.
Pe fondul cauzei reprezentanta pârâtului solicită respingerea cererii de chemare în judecată; precizează că lumina de pe casa scării este asigurată de către locatari din propriile locuințe, nu reiese de nicăieri în ce bază au fost calculate salariile angajaților iar la scara respectivă nici nu există femeie de serviciu.
Cu cheltuieli de judecată. Reprezentanta pârâtului depune la dosarul cauzei chitanță onorariu avocat.
Nemaifiind alte probe de administrat, excepții de invocat în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /29.10.2014, Asociația de Proprietari nr. 3 Tîrgu Ocna a chemat în judecată pe pârâtul A. V. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1813,17 lei reprezentând cota parte din cheltuielile comune.
În motivarea în fapt reclamanta arată că pârâtul este proprietarul apartamentului situat în Tîrgu Ocna, .. F1, . a achitat cota parte din cheltuielile de întreținere pentru perioada 2010 – 30.05.2013.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007 și HG nr. 1588/2007, iar în dovedire s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
În susținerea cererii reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: lista lunară de plată pe luna aprilie 2013, fișă de debit, notificare adresată pârâtului și dovada comunicării acesteia.
La solicitarea instanței reclamanta a mai depus liste de plată aferente perioadei pentru care solicită obligarea pârâtului la plată, evidența costurilor comune pe anii 2010 – 2012, registru de evidență a încasărilor și state de plată pentru salariați permanenți.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat la judecată prin apărătorul ales și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul din 28.01.2015 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sume scadente cu mai mult de trei ani anterior formulării cererii de chemare în judecată, respectiv anterior datei de 29.10.2011.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța va avea în vedere prevederile legale în vigoare la momentul începerii curgerii termenului de prescripție, respectiv cele ale Decretului nr. 167/1958, dintre care sunt relevante următoarele:
ART. 1
Dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
ART. 3
Termenul prescripției este de 3 ani […].
ART. 7
Prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
ART. 12
În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Având în vedere că cererea reclamantei vizează prestații succesive, respectiv plata cotei din cheltuielile comune pentru fiecare lună din intervalul 2010 – mai 2013, termenul de prescripție începe să curgă, potrivit art. 7 și 12 anterior enunțate, de la scadența plății fiecărei sume lunare. Raportat la faptul că acțiunea a fost introdusă la data de 29.10.2014 instanța constată că termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la această dată în ceea ce privește debitul principal datorat până la data de 29.10.2011, astfel că pentru debitul anterior acestei date excepția invocată urmează să fie admisă și cererea respinsă ca prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la fondul cauzei, raportat la perioada ulterioară datei de 29.10.2011 și până la data de 30.05.2013, instanța are în vedere următoarele dispoziții legale aplicabile:
Art. 3 din Legea nr. 230/2007 – În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i)cheltuieli ale asociației de proprietari – cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale, iar j)cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari – suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.
Obligația de plată a proprietarilor pentru cota de contribuție la cheltuielile de întreținere este prevăzută de art. 46 din Legea nr. 230/2007 – Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Se mai are în vedere că stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se face, conform art. 48 din Legea nr. 230/2007, proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună iar modul de calcul și suma de plată ce revine fiecărui apartament este evidențiată în lista de plată lunară, precum și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr.230/2007, pentru recuperarea datoriilor, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, se va avea în vedere și art. 36 din Legea nr. 230/2007, care prevede următoarele:
„(1) Pentru activitatea de administrare care include activități de administrare tehnică, de contabilitate și casierie, asociația de proprietari poate angaja fie persoane fizice atestate pentru funcția de administrator de imobile, fie poate încheia contract de administrare cu persoane juridice specializate și autorizate, care au ca obiect de activitate numai domeniul asociațiilor de proprietari ori care au ca activitate principală administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract. Administratorilor de imobile li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 21 alin. (2) și ale art. 22.
(2) Persoanele fizice pot fi angajate prin încheierea unui contract individual de muncă, conform celor stabilite prin negociere directă.
(3) Candidații pentru funcția de administrator de imobile trebuie să prezinte comitetului executiv al asociației de proprietari documentele solicitate, garanțiile profesionale și materiale prevăzute de lege și trebuie să nu fi suferit nicio condamnare.
(4) Comitetul executiv adoptă decizii asupra cuantumului salariilor, al indemnizațiilor și al eventualelor premieri care se acordă personalului încadrat cu contract individual de muncă, precum și asupra valorii și a modalităților de contractare, în cazul în care administrarea clădirii este asigurată de persoane juridice, în limita bugetului de venituri și cheltuieli adoptat de adunarea generală a proprietarilor.
(5) De asemenea, comitetul executiv decide și asupra acordării unor drepturi bănești membrilor asociației de proprietari care desfășoară activități lucrative folositoare acesteia, în limita bugetului de venituri și cheltuieli adoptat de adunarea generală a proprietarilor.”
În cauză pârâtul are calitatea de membru al asociației de proprietari nr. 3 Tîrgu Ocna și potrivit susținerilor acesteia nu și-a achitat cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere, așa cum acestea au fost stabilite și evidențiate în listele lunare de plată. Din listele de plată depuse de reclamantă instanța reține că aceste cheltuieli se compun din sume reprezentând cheltuieli cu energia electrică, salariul femeii de serviciu și al administratorului/casier și alte cheltuieli administrative.
În ceea ce privește salariile invocate de reclamantă instanța reține că deși acestea sunt evidențiate în statele de salarii depuse de aceasta, nu s-a făcut dovada că în condițiile art. 36 din Legea nr. 230/2007, anterior citat, au fost încheiate contracte de muncă pentru femeia de serviciu și administrator/casier (alin. 2) și nici cu privire la adoptarea unor decizii de către comitetul executiv cu privire la cuantumul salariilor, în limita bugetului de venituri și cheltuieli adoptat de adunarea generală a proprietarilor (alin. 4), situație în care pârâtul în calitate de proprietar nu poate fi obligat la plata acestor sume, nefiind cert că ele sunt datorate în cuantumul solicitat și nici măcar parțial.
În privința cheltuielilor administrative menționate în fiecare listă lunară nu există nicio justificare în privința modului în care aceste sume au fost cheltuite, astfel că nici ele nu pot fi considerate ca fiind datorate de proprietari.
În ceea ce privește cheltuielile pentru alimentarea cu energie electrică instanța reține că deși acestea sunt înscrise în listele de plată nu au fost depuse facturi emise de furnizorul de electricitate, pentru a se putea verifica realitatea existenței unui consum și nivelul acestuia, aferent perioadei supuse analizei, mai ales că potrivit susținerilor pârâtului iluminatul casei scărilor se face de fiecare proprietar în dreptul apartamentului propriu, situație în care nu poate fi reținut ca fiind dovedit caracterul cert al acestor cheltuieli, pentru a putea fi obligat pârâtul la plata lor.
Față de aceste considerente urmează ca cererea de chemare în judecată cu privire la cheltuielile de întreținere aferente perioadei ulterioare datei de 29.10.2011 să fie respinsă ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
H O T Ă R Ă ȘT E:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sume scadente anterior datei de 29.10.2011 și respinge cererea pentru sumele solicitate aferent acestei perioade ca prescrisă.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. nr. 3 TÎRGU OCNA, cu sediul în Tîrgu Ocna, .. A10, ., în contradictoriu cu pârâtul A. V., cu domiciliul în Tîrgu Ocna, .. F1, ., jud. Bacău, pentru sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei ulterioare datei de 29.10.2011.
Obligă reclamanta la plata sumei de 400 de lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. S. M. P.
Red. Jud. C.S. - 28.05.2015
Tehnored.- M.P. – 28.05.2015
Ex.- 4/ comunicat părți – 28.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1076/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1204/2015. Judecătoria ONEŞTI → |
|---|








