Anulare act. Sentința nr. 2603/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 2603/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 2603/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2603/2015

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. K.

Grefier A. O. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantele B. E., MAȘTEI A. și pe pârâta A. DE P. INDEPENDENȚEI 13, având ca obiect anulare act

La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă părțile.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut cauzei de către, dupa care:

Se constată că prin serviciul registratura părțile au depus concluzii scrise.

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 05.03.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru a depune părțile concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 19.03.2015, dată la care a pronunțat hotărârea.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantele B. E. și MAȘTEI A. au chemat în judecată pe pârâta A. DE P. INDEPENDENȚEI 13, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea parțială a Hotărârii Adunării Generale a membrilor Asociației de P. „Independenței 13” Oradea din data de 22.11.2011, în ceea ce privește obligația de plată stabilită în cuantum de 67 lei lunar; anularea tuturor hotărârilor Adunării Generale a membrilor Asociației de P. „Independenței 13” Oradea prin care s-a stabilit suportarea în mod egal a datoriilor acumulate de asociație către furnizorii de servicii; cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat, în esență, următoarele: în urma însușirii fără drept a unor sume de bani de către fostul președinte al Asociației de P., asociația de proprietari nu a achitat în timp datoriile către furnizorii de servicii; prin Hotărârea Adunării Generale din 22.11.2011 s-a stabilit în sarcina locatarilor plata sumei de 67 lei lunar în considerarea angajamentelor de plată încheiate la data de 25.10.2011; pentru achitarea pagubelor create de fosta conducere, proprietarii au fost obligați să achite lunar 230 de lei pe proprietate, fără a exista o hotărâre a Adunării generale în acest sens; sumele au fost stabilite în mod egal, fără a ține cont de consumul înregistrat pe fiecare apartament în parte; s-au încălcat prevederile art. 47 din Legea nr. 230/2007.

În drept, Legea nr. 230/2007.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18.07.2014, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune (în temeiul art. 26 din Legea nr. 230/2007) și excepția autorității de lucru judecat având în vedere Sentința civilă nr._/2013 pronunțată de Judecătoria Oradea.

Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă ca neîntemeiată prin Încheierea pronunțată în acest dosar la data de 20.11.2014 (f. 59), iar excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost unită cu fondul cauzei.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând, în esență, următoarele motive: hotărârile atacate au fost acceptate de către reclamante având în vedere că acestea au fost prezente la ședința adunărilor proprietarilor și au fost de acord cu achitarea sumelor în cuantumul stabilit de către toți locatari, Hotărârea a cărei anulare se solicită poartă semnătura reclamantei Maștei A.;nu există motive de nulitate ale Hotărârilor, iar modul de stabilire al sumelor datorate furnizorilor de servicii a fost dezbătut în dosarul cu nr._, având putere de lucru judecat; hotărârile au fost votate conform art. 24 alin. 1 din legea nr. 230/2007; sumele de bani reprezintă paguba creată de fostul administrator al Asociației de proprietari și nu cote de contribuție la cheltuielile asociației și se încadrează la art. 47 lit. f din Legea nr. 230/2007.

În drept, Legea nr. 230/2007.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 20.08.2014, reclamantele au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, față de Decizia Curții Constituționale nr. 670/2011.

Pe fond, au învederat, în esență, că modul de împărțire a cheltuielilor nu a respectat art. 47 din Legea nr. 230/2007.

În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială și interogatoriul părților.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

În vederea acoperirii datoriilor cauzate Asociației de proprietari de către fostul administrator al Asociației, s-a adoptat procesul-verbal din data de 22.11.2011 prin care s-a stabilit că, datoriile vor fi achitate de către proprietari, urmând a fi plătită suma de 67 lei/lună. Acest aspect nu a fost contestat de părți și reiese și din considerentele sentinței civile nr._/_, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul cu nr._, definitivă la data de 11.04.2014 (f. 32-43).

Procesul-verbal din data de 22.11.2011 al Asociației de proprietari a fost semnat de reclamanta Maștei A. (f. 8, poziția 9 din procesul-verbal). Acest aspect a fost recunoscut și de reclamanta Maștei A., cu ocazia administrării interogatoriului (f. 70-72).

Din răspunsurile date de reclamanta B. E. cu ocazia administrării interogatoriului rezultă că și aceasta a avut cunoștință de hotărârea Adunării generale din data de 22.11.2011, precum și de celelalte hotărâri adoptate ulterior cu privire la împărțirea datoriilor rezultate din paguba cauzată de fostul administrator al Asociației de proprietari (f. 67-69).

Din declarația martorului O. I. instanța reține că, toți proprietarii știau de modul de împărțire a datoriilor, care s-a făcut prin hotărâri separate (f. 53).

În temeiul art. 248 C.pr.civ., pronunțându-se cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâtă, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 36 C.pr.civ. coroborat cu art. 46 din Legea nr. 230/2007, va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. E., având în vedere că, din extrasul CF nr._ rezultă că aceasta este proprietara imobilului situat în Oradea, ., .).

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că, potrivit art. 26 din Legea nr. 230/2007, dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acționarea în justiție nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanța dispune suspendarea acesteia.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 670/2011 s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 și s-a constatat că sintagma "de la adoptarea acesteia" este neconstituțională.

Având în vedere natura Deciziei Curții Constituționale, care este una interpretativă, în sensul că textul de lege criticat este neconstituțional doar în măsura în care termenul de 45 de zile se calculează de la adoptarea hotărârilor, ținându-se cont și de art. 25 alin. 4 din Legea nr. 230/2007, potrivit cărora hotărârile adunării generale se comunică, în scris, tuturor proprietarilor, instanța reține că, termenul de 45 de zile pentru contestarea hotărârilor curge de la data comunicării acestora.

Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada comunicării hotărârilor conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 230/2007, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, neputându-se stabili cu exactitate data la care reclamantelor le-au fost comunicate hotărârile atacate.

Pe fondul cauzei, instanța reține că, reclamantele nu au contestat cotele de contribuție ce le revin în calitate de proprietar. Sumele stabilite în procesele verbale contestate reprezintă datoriile Asociației de P. față de furnizorii de servicii ca urmare a însușirii de către fostul administrator al Asociației a sumelor de bani din fondurile Asociației. Hotărârile au fost adoptate în urma unor angajamente de plată de eșalonare a datoriilor față de furnizorii de servicii, aspect ce rezultă din sentința civilă nr._/2013, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul cu nr._, definitivă la data de 11.04.2014 (f. 35). Astfel, cotele de contribuție datorate de proprietari Asociației au fost achitate de către proprietari, dar nu au fost plătite furnizorii de servicii din cauza însușirii sumelor de bani de către fostul administrator al Asociației.

Acest aspect a fost stabilit cu putere de lucru judecat și prin Decizia civilă nr. 472/R/2014 a Tribunalului Bihor, prin care s-a precizat că, aceste datorii sunt menite să acopere un prejudiciu suferit de toți membri asociației în urma unei fapte penale a fostului președinte al asociației de proprietari, sume pe care proprietarii sunt obligați să le achite furnizorilor în scopul de a nu se ajunge la stoparea furnizării serviciilor de către aceștia. Prin aceeași decizie, s-a mai arătat că, aceste sume pot fi recuperate de la cel răspunzător de producerea pagubei (f.43).

Prin urmare, contrar susținerilor reclamantelor, stabilirea și repartizarea acestor sume nu se face conform art. 48 din Legea nr. 230/2007, care se referă la cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea.

În aceste condiții, hotărârile contestate sunt legale în măsura în care la adoptarea lor s-au respectat prevederile art. 24-25 din Legea nr. 230/2007.

Or, reclamantele nu au invocat niciun motiv de nelegalitate cu privire la procedura adoptării hotărârilor.

Pe de altă parte, instanța constată că, prin modul de stabilire a cotelor de contribuție la datorii nu este de natură să producă daune interese reclamantelor, în condițiile în care s-a stabilit o sumă fixă și egală pentru fiecare proprietate.

Fiind adoptate în conformitate cu prevederile art. 24-25 din Legea nr. 230/2007, hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii și pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari, în temeiul art. 24 alin. 4 din Legea nr. 230/2007.

Raportat la starea de fapt reținută și dispozițiile legale evocate, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. E., invocată de pârâtă.

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B. E. și MAȘTEI A., ambele cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului de Avocat B. I. V., situat în Oradea, ./A, ., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. INDEPENDENȚEI 13, cu sediul procedural ales în Oradea, .. 6, jud. Bihor, având ca obiect anulare act.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. K. A. O. S.

red/tehn.KM

5ex./ 25 Mai 2015

3com./ B. E.

MAȘTEI A.

ASOCIAȚIA DE P. INDEPENDENȚEI 13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2603/2015. Judecătoria ORADEA