Plângere contravenţională. Sentința nr. 2595/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2595/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 2595/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA Nr. 2595/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. K.
Grefier A. O. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S. M. A. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională_.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 05.03.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 19.03.2015, dată la care a pronunțat hotărârea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2014, sub nr._, petentul S. M. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenție . nr._/24.06.2014, întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatului, solicitând instanței anularea procesului-verbal; în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivare, petentul a învederat, în esență, că agentul constatator nu poate dispune cu privire la suspendarea dreptului de a conduce; a solicitat aplicarea marjei de eroare tolerată.
În drept, invocă OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002; HG nr. 1391/2006, Ordinul nr. 301/2005 al B.R.M.L.
Intimatul, prin întâmpinarea înregistrată la data de 12.11.2014, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei T., instanță competentă față de locul constatării faptei
În drept, invocă dispozițiile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.
Instanța, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, prin prisma excepției de necompetență teritorială invocată prin întâmpinare, reține următoarele:
Competența teritorială reprezintă posibilitatea acordă de legiuitor unei instanțe judecătorești ca aceasta, în temeiul prevederilor legale, a unor hotărâri judecătorești sau pe baza voinței părților să judece un litigiu.
În acest sens, instanța, analizând regulile art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care stabilesc că plângerile contravenționale se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția, constată că prevederile mai sus amintite instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.
În acest sens sunt și prevederile art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.
Astfel, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/24.06.2014, instanța constată că presupusa faptă ilicită a fost săvârșită pe A3 Transilvania km 12+400, aflat în raza de competență a Judecătoriei T., astfel cum rezultă și din mențiunile agentului constatator consemnate în cuprinsul actului sancționator.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultând că presupusa fapta ilicită a fost săvârșită pe raza teritorială a Judecătoriei T., instanța apreciază, având în vedere și faptul că prevederile art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 stabilesc o competență teritorială exclusivă, că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea invocată prin întâmpinare este întemeiată și, în consecință, va admite excepția și, în temeiul art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, va declina judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei T. în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea, invocată de către intimat.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul S. M. A., cu domiciliul în loc. Suplacul de Bacău, .. 45, ., ., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 6, ., în contradictoriu cu intimatul INPSECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect plângere contravențională la procesul-verbal . nr._/24.06.2014, în favoarea Judecătoriei T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2015.
Președinte, M. K. | ||
Grefier, A. O. S. |
red. KM
2ex./ 05 Mai 2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA - JUDEȚUL BIHOR
- SECȚIA CIVILĂ -
DOSAR NR._
Din 11.05.2015
C ă t r e,
JUDECĂTORIA T.
Alăturat vă trimitem dosar nr._ privind pe petentul S. M. A. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională, întrucât prin sentința civilă nr. 2595/2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea dumneavoastră.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. K. A. O. S.
| ← Anulare act. Sentința nr. 2603/2015. Judecătoria ORADEA | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








