Anulare act. Sentința nr. 3355/2015. Judecătoria ORADEA

Judecătoria ORADEA - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 3355/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 3355/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3355/2015

Ședința publică de la 06 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. O. G.

GREFIER: D. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. C. și pe pârâții: B. L., L. M. S., L. A. R. și B. M. M., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că prin serviciul registratură s-au depus la data de 01.04.2015 concluzii scrise din partea pârâților B. M., L. A. și L. M., iar la data de 03.04.2015, concluzii scrise din partea reclamantului M. C..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 23.03.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 06.04.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată sub dosarul nr._ din 11.03.2014, timbrată cu 3.354,50 lei, reclamantul M. C. i-a chemat în judecată pe pârâții B. L., L. M. S., L. A. R. și B. M. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal, să constate întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu constând în contractul de împrumut cu garanție imobiliară și, pe cale de consecință, să dispună anularea contractului de vânzare – cumpărare și restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul întabulării imobilului situat în Oradea, .. 27, . reclamantului, iar în subsidiar, să constate întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu constând în contractul de împrumut cu garanție imobiliară și, pe cale de consecință, să dispună obligarea pârâtului de rândul I la restituirea sumei de 25.000 euro, echivalentul prețului imobilului executat silit; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, între reclamantul M. C., în calitate de împrumutat, și pârâtul B. L., în calitate de împrumutător, s-a încheiat, la data de 12.11.2008, contractul de împrumut cu garanție imobiliară, pentru suma de 25.000 euro. S-a arătat că reclamantul avea obligația de a restitui suma împrumutată până la data de 13.02.2009. S-a arătat că reclamantul a restituit suma de 25.000 euro în două tranșe, respectiv suma de 15.000 euro în luna aprilie și suma de 10.000 euro în luna iunie 2009, astfel că obligația de a restitui împrumutul a fost îndeplinită de către reclamant. S-a arătat că ulterior restituirii împrumutului, pârâtul B. L. a pus în executare contractul de împrumut cu garanție imobiliară, iar SEJ B. a procedat la executarea silită a imobilului deținut în proprietate de către reclamant, situat în Oradea, .. 27, . care pârâtul de rândul I l-a adjudecat în contul creanței. S-a arătat că, luând cunoștință despre executarea silită pornită de către executorul judecătoresc, referitor la scoaterea la licitație publică a imobilului amintit anterior, reclamantul a formulat contestație la executare. S-a arătat că cererea reclamantului a fost soluționată favorabil de către Judecătoria Oradea, prin sentința civilă nr._/06.10.2010, prin care s-a dispus anularea tuturor formelor de executare silită. S-a arătat că hotărârea Judecătoriei Oradea a fost contestată cu recurs de către pârâtul B. L., însă Tribunalul Bihor a dispus, prin decizia civilă nr. 619/R/2011 respingerea recursului și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond. S-a arătat că pârâtul B. L. a formulat și împotriva deciziei Tribunalului Bihor contestație în anulare, acțiune care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 646/R/2012 de Tribunalul Bihor. S-a arătat că, astfel, executarea silită pornită de către pârâtul de rândul 1 împotriva reclamantului, prin executarea silită a imobilului deținut în proprietate a fost anulată de către instanțele de judecată, prin decizie definitivă și irevocabilă. S-a arătat, totodată, că instanța de judecată a dispus întoarcerea executării silite în sensul restabilirii situației anterioare acesteia. Față de acest aspect, s-a apreciat că, în ceea ce privește întoarcerea executării silite, există putere de lucru judecat, instanța pronunțând în dosarul de contestație la executare hotărârea și cu privire la restabilirea situației anterioare executării silite. S-a arătat că executarea silită fiind desființată în întregime, contestatorul, în calitate de proprietar al bunului executat silit în mod nelegal, are interesul legitim de a solicita întoarcerea executării silite în sensul stabilirii situației anterioare de carte funciară asupra imobilului în discuție. S-a arătat că întoarcerea executării silite nu poate opera sine die, ci este necesară solicitarea în acest sens a celui interesat, în speță a reclamantului debitor. S-a arătat că imobilul a fost achiziționat de către pârâții L. M. S. și L. A. R. la data de 13.11.2009. S-a apreciat că nu poate fi vorba despre bună credință din partea pârâților de rândul 2 și 3, cât timp la data dobândirii imobilului se cunoștea existența unei contestații la executare împotriva legalității și temeiniciei executării silite pornite de către SEJ B. la solicitarea creditorului B. L.. S-a apreciat că actul subsecvent, respectiv contractul de vânzare – cumpărare, se impune a fi anulat ca urmare a anulării actului principal, respectiv a actelor de executare silită, potrivit principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”. S-a arătat că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. S-a arătat că, în egală măsură, Constituția României consacră și ea inviolabilitatea dreptului de proprietate privată, sens în care dreptul de proprietate este un drept absolut și inviolabil. S-a apreciat că, în atare situație, un subdobânditor nu poate fi preferat în detrimentul adevăratului proprietar, cu atât mai mult cu cât actele în baza cărora proprietarul a pierdut proprietatea sa au fost anulate în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În măsura în care instanța va aprecia că nu se impune anularea contractului de vânzare – cumpărare al pârâților L. M. și L. A., s-a solicitat obligarea pârâtului de rândul I la plata sumei de 25.000 euro, reprezentând valoarea imobilului stabilită prin contractul de împrumut. S-a arătat că, în prezent, pârâtul B. L. a fost îndestulat de două ori în baza aceluiași titlu, creându-se astfel o creștere nejustificată în patrimoniul său cu consecința diminuării patrimoniului reclamantului, în sensul că pârâtul a primit de două ori suma împrumutată de 25.000 euro, atât de la reclamant, astfel cum s-a dovedit n cadrul litigiului având ca obiect contestația la executare, cât și prin executarea silită a imobilului deținut în proprietate de către reclamant. S-a arătat că, astfel, pârâtul de rândul I a primit în mod nejustificat suma de 25.000 euro, ca urmare a vânzării la licitație a imobilului reclamantului, în prejudicierea patrimonială a acestuia.

În drept, s-au invocat prevederile art. 722 alin. 1, 2, art. 723 din Codul de Procedură Civilă.

Pârâtul B. L. a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a invocat mai multe excepții, respectiv excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea de întoarcere a executării silite care a fost soluționată în dosarul nr._/271/2009, excepția dreptului de a cere întoarcerea executării silite, excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumei de 25.000 euro reprezentând echivalentul prețului imobilului executat silit, iar pe fond a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, a celor două capete de cerere.

În ceea ce privește cadrul procesual al prezentei cauze, s-a arătat că reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 722 și 723 din Codul de Procedură Civilă, privind întoarcerea executării silite, însă, cu toate acestea, acțiunea formulată cuprinde două capete alternative de cerere, și anume: 1) în principal, instanța să constate întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu constând în contractul de împrumut cu garanție imobiliară și, pe cale de consecință, să dispună anularea contractului de vânzare – cumpărare și restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul întabulării imobilului situat în Oradea, .. 27, . reclamantului, sau 2) iar în subsidiar, instanța să constate întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu constând în contractul de împrumut cu garanție imobiliară și, pe cale de consecință, să dispună obligarea pârâtului de rândul I la restituirea sumei de 25.000 euro, echivalentul prețului imobilului executat silit. S-a arătat că, la o analiză atentă a petitului acțiunii, se observă că primul capăt de cerere privește de fapt anularea contractului de vânzare – cumpărare prin care pârâtul B. L. a înstrăinat imobilul în cauză către pârâții de rândul 2. S-a apreciat că operațiunea juridică vizată este readucerea imobilului în patrimoniul pârâtului B., pentru ca să poată opera sentința civilă nr._/2010, care a dispus întoarcerea executării silite față de pârâtul B.. S-a arătat că se poate vorbi despre întoarcerea executării în natură doar după eventuala anulare a actului de înstrăinare subsecvent. S-a apreciat astfel că primul capăt de cerere cuprinde, pe lângă o așa-zisă constatare a întoarcerii executării silite, și un capăt de cerere principal – care nu este nicidecum accesoriu și condiționează executarea hotărârii de repunere în situația anterioară – o acțiune în anularea unui transfer de proprietate, cu repunerea în situația anterioară (readucerea imobilului în patrimoniul pârâtului B.), capătul de cerere principal fiind de fapt o acțiune care se timbrează, potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 80/2013. S-a arătat că, potrivit art. 34 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel. S-a arătat că capătul 2 de cerere privind restituirea sumelor rezultate din executarea silită era singurul care ar fi putut fi pus în aplicare de către reclamant, potrivit sentinței civile nr._/2010, însă reclamantul a optat pentru reiterarea acestei solicitări pe calea unei acțiuni separate în repetițiune. S-a arătat că obligația de restituire a sumelor rezultând din executarea silită este de fapt cuprinsă în dispozitivul sentinței civile nr._/2010, care dispune întoarcerea executării. S-a apreciat că modalitatea întoarcerii și cuantumul pretențiilor trebuiau individualizate printr-o cerere, în temeiul art. 2811 din Vechiul Cod de Procedură Civilă.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea de întoarcere a executării, s-a arătat că sentința civilă nr._/2010 dispune întoarcerea executării silite, astfel că o nouă acțiune cu același obiect nu mai este permisă. S-a arătat că, capătul II de cerere, formulat în subsidiar prin acțiunea reclamantului, putea și trebuia clarificat printr-o cerere în temeiul art. 2811 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, motiv pentru care se impune admiterea excepției puterii de lucru judecat, conform prevederilor art. 431 din Codul de Procedură Civilă. S-a arătat că, potrivit alin. 1 din acest text legal, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar potrivit alin. 2 din același text legal, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere întoarcerea executării, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 722 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință. S-a arătat că dreptul de a cere restituirea fiind un drept de creanță, este supus prescripției stabilite de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. S-a apreciat astfel că se impune admiterea excepției mai sus arătate și respingerea acțiunii privind întoarcerea executării, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a se cere restituirea sumelor rezultate din vânzare, s-a arătat că dreptul la acțiune privind restituirea prețului rezultat din vânzare este supus termenului de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, act normativ sub aplicarea căruia a început să curgă termenul de prescripție, astfel că se impune admiterea excepției mai sus arătate și respingerea capătului de cerere privind restituirea sumei de 25.000 euro, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

Pe fond s-a solicitat instanței să respingă, ca neîntemeiate, ambele capete de cerere.

Cu privire la anularea contractului de vânzare – cumpărare prin care pârâtul B. a înstrăinat imobilul în cauză către pârâții de rândul 2, s-a arătat că acest contract de vânzare – cumpărare a fost încheiat în data de 13.11.2009, dată la care pârâtul B. era adjudecatar al imobilului în litigiu, dreptul acestuia fiind înscris în cartea funciară în data de 09.11.2009. S-a arătat că, la data înstrăinării, imobilul era liber de sarcini, iar contestația la executare prin care au fost mai târziu anulate actele de executare nici măcar nu fusese depusă la Judecătoria Oradea, aceasta fiind înregistrată abia câteva zile mai târziu, în data de 16.11.2009, dată la care dreptul de proprietate al pârâților de rândul 2 fusese deja înscris în cartea funciară. S-a menționat că atât pârâtul B. cât și pârâții de rândul 2 erau contractanți de bună credință. S-a arătat astfel că, potrivit art. 723 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de caret funciară. Față de argumentele mai sus arătate, s-a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare – cumpărare nr. 1221/13.11.2009, autentificat de B.N.P. M. M..

Cu privire la restituirea sumei de 25.000 euro, s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, ca fiind neîntemeiat. S-a apreciat că reclamantul dorește obținerea unui folos material injust, profitând de o conjunctură dubioasă, care a fost întreținută de acesta inclusiv pe parcursul contestației la executarea silită, judecată în dosarul nr._/271/2009. S-a arătat că prețul de adjudecare a imobilului situat în Oradea, .. 27, . procedurii de executare silită a fost de 65.846,57 lei, diferența până la valoarea de 25.000 euro urmând a fi executată în cadrul dosarului execuțional nr. 850/E/2009 al S.E.J. B.. Față de argumentele mai sus arătate, s-a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, a pretențiilor reclamantului, de restituire a sumei de 25.000 euro.

În temeiul art. 453 din Codul de Procedură Civilă, s-a solicitat instanței să dispună obligarea reclamantului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 205, respectiv art. 722 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei, reclamantul M. C. a răspuns la excepțiile invocate de către pârât.

Astfel, referitor la excepția autorității de lucru judecat cu privire la întoarcerea executării silite, s-a arătat că, prin însăși cererea de chemare în judecată s-a făcut referire la aspectul legat de existența puterii de lucru judecat cu privire la întoarcerea executării silite. Față de dispozitivul sentinței civile nr._/2010 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin decizia nr. 619/R/2011 a Tribunalului Bihor, s-a apreciat că instanța s-a pronunțat și asupra întoarcerii executării silite prin restabilirea situației anterioare, motiv pentru care, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat să se constate întoarcerea executării silite, și nicidecum să se realizeze acest drept. Pe cale de consecință, s-a apreciat că nu suntem în prezența autorității de lucru judecat, cât timp nu s-a solicitat întoarcerea executării silite, aspect deja soluționat de către instanța de judecată, ci prin acțiunea introductivă se solicită restabilirea efectivă a situației anterioare executării silite.

Referitor la excepția prescripției dreptului de a cere întoarcerea executării silite, s-a solicitat respingerea acesteia, raportat la faptul că, prin acțiunea introdusă nu se solicită întoarcerea executării silite, astfel că pârâtul B. este în eroare cu privire la petitul acțiunii introductive. S-a apreciat că, chiar dacă am fi în prezența unei acțiuni având ca obiect întoarcerea executării, termenul de prescripție de 3 ani s-ar împlini la data de 15.09.2014, iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la data de 11.03.2014. S-a arătat astfel că, pe cale de consecință, nu a intervenit prescripția dreptului de a cere întoarcerea executării silite. S-a arătat că, potrivit art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în cazul când prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată sau de arbitrare sau printr-un act începător de executare, noua prescripție nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare. S-a arătat că rațiunea acestei prevederi legislative era aceea că, atât timp cât judecarea cauzei nu era finalizată, partea nu putea fi sigură că dreptul său a rămas câștigat, o astfel de siguranță nefiind dobândită decât la data la care au fost epuizate toate căile de atac la care cealaltă parte era îndreptățită prin lege. S-a apreciat că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația de a formula cerere de întoarcere a executării pe cale separată, iar instanța superioară să modifice soluția primei instanțe, în sensul menținerii formelor de executare în sensul menținerii formelor de executare, situație în care cererea de întoarcere a executării nu ar mai avea finalitate, aspect care contravine atât voinței legiuitorului cât și spiritului legii. S-a arătat că astfel, datorită căilor de atac formulate de către pârâtul B. L. împotriva sentinței civile nr._/2010 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a admis contestația la executare formulată de reclamantul M. C., momentul la care hotărârea Judecătoriei Oradea a rămas definitivă și irevocabilă a fost data de 15.09.2011, când Tribunalul Bihor a pronunțat decizia nr. 646/R/2012. S-a apreciat că, pe cale de consecință, de la această dată începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

De asemenea, s-a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor rezultate din vânzare. În susținerea acestei poziții, s-a arătat că pretențiile reclamantului se raportează strict la suma pentru care s-a pornit executarea silită asupra imobilului reclamantului, respectiv suma de 25.000 euro. S-a arătat că dreptul reclamantului de a pretinde această sumă, în situația în care repunerea în situația anterioară nu se va putea realiza în natură, se naște de la momentul la care instanța a dispus anularea actelor de executare silită și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia. S-a arătat că este de principiu ca restituirea să se realizeze în natură, motiv pentru care, în principal, reclamantul a solicitat anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul B. L. și pârâții de rândul 2 și 3, și doar atunci când aceasta nu mai este cu putință, restituirea urmează a se face prin echivalent. S-a apreciat însă că, în toate împrejurările în care nu mai este posibilă restabilirea situației anterioare prin predarea bunului în natură, aceasta se va realiza prin echivalent. S-a arătat astfel că termenul general de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit la momentul introducerii acțiunii introductive, dreptul de a pretinde bunul fie în natură fie în echivalent născându-se la momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă cu privire la legalitatea actelor de executare silită care au avut ca obiect bunul pretins de către reclamant.

Referitor la presupusa „bună-credință” atât a pârâtului B. L. cât și a cumpărătorilor, pârâții de rândul 2, s-a apreciat că principiul bunei credințe nu este suficient pentru a justifica dobândirea dreptului de proprietate sau a altui drept subiectiv civil cu caracter patrimonial, în detrimentul adevăratului proprietar. S-a arătat că, în materia bunurilor imobile, simpla bună-credință este insuficientă pentru asigurarea transferului dreptului de proprietate de la un proprietar aparent în dauna adevăratului proprietar. S-a apreciat, de asemenea, că nu poate fi vorba despre bună credință din partea pârâților 2 și 3, cât timp la data dobândirii imobilului se cunoștea existența unei contestații la executare împotriva legalității și temeiniciei executării silite pornită de către S.E.J. B. la solicitarea creditorului B. L.. S-a arătat că, urmare a anulării tuturor actelor de executare silită care au stat la baza adjudecării imobilului de către pârâții L. M. și L. A., potrivit principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”, actul subsecvent, respectiv contractul de vânzare – cumpărare, se impune a fi anulat ca urmare a anulării actului principal – actele de executare silită. În ceea ce privește „folosul material injust”, pe care consideră pârâtul că îl dorește reclamantul, s-a învederat faptul că pârâtul B. L. este cel care a obținut în mod injust un folos material și a încercat prin mijloace nelegale obținerea unui profit care nu i se cuvenea, reclamantul urmărind doar realizarea dreptului, ca efect al hotărârii rămase definitivă și irevocabilă, aspect ce rezultă din admiterea contestației formulate de către reclamant.

Pentru aceste considerente s-a solicitat respingerea excepțiilor invocate și, pe fondul cauzei, s-a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Pârâții L. A. – R., L. M. – S. și B. M. – M. au depus o întâmpinare la dosarul cauzei, prin care au solicitat instanței, pe cale de excepție, să respingă capătul de cerere principal, privind constatarea întoarcerii executării silite, anularea contractului de vânzare – cumpărare și restabilirea situației anterioare de carte funciară, ca fiind inadmisibil; să respingă cererea privind restabilirea situației anterioare ca fiind prescrisă; să respingă capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare – cumpărare ca fiind inadmisibil. Pe fond, s-a solicitat respingerea, ca netemeinic și nelegal, a capătului de cerere principal privind constatarea întoarcerii executării silite, anularea contractului de vânzare – cumpărare și restabilirea situației anterioare de carte funciară; cu cheltuieli de judecată.

În susținerea excepției inadmisibilității cererii de constatare a întoarcerii executării silite, de anulare a contractului de vânzare – cumpărare și de restabilire a situației anterioare, s-a considerat că întoarcerea executării silite nu a operat față de acești pârâți, aceștia nefiind parte în dosarul nr._/271/2009, sentința civilă nr._/2010 prin care s-a dispus întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare nefiind opozabilă acestor pârâți. S-a arătat că, deși reclamantul cunoștea sau putea lua cunoștință de calitatea pârâților sus arătați de proprietari ai imobilului de pe . târziu din data de 17.11.2009, când dreptul de proprietate al pârâților a fost înscris în cartea funciară, timp de aproape 5 ani, până la data acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul nu a invocat nicio pretenție cu imobilul dobândit pârâții sus menționați, nici în cadrul contestației la executare care a făcut obiectul dosarului nr._/271/2009, nici printr-o acțiune separată. S-a apreciat că, întrucât în cadrul contestației la executare, reclamantul s-a îndreptat numai împotriva pârâtului B. L., singura modalitate de restabilire a situației anterioare este restituirea de către acesta din urmă a sumelor rezultate din executarea silită de către reclamant. S-a apreciat că în niciun caz nu se poate dispune anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între acești pârâți și pârâtul B. L., în baza unei hotărâri care nu le este opozabilă acestor pârâți. S-a arătat că, mai mult decât atât, această hotărâre a fost pronunțată într-un dosar de care pârâții mai sus arătați nu au avut cunoștință, astfel că aceștia nu au avut posibilitatea de a interveni în interes propriu pentru a se apăra în fața pretențiilor reclamantului, invocând buna credință.

În susținerea excepției prescripției cu privire la capătul de cerere ce vizează restabilirea situației anterioare, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 4042 alin. 1 coroborat cu alin. 3 din Codul de Procedură Civilă, în vigoare la data introducerii contestației la executare, dacă instanța care a desființat titlul executoriu sau actele de executare nu a dispus prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii. S-a arătat astfel că, chiar dacă restabilirea efectivă a situației anterioare nu ar fi fost dispusă prin sentința nr._/2010 din data de 06.10.2010, termenul de prescripție de 3 ani, până la care ar fi putut fi introdusă o acțiune în restabilirea situației anterioare pe cale separată s-a împlinit în anul 2013, cu mențiunea că pârâții nu cunosc data comunicării către reclamant a sentinței menționate pentru a calcula cu exactitate momentul împlinirii termenului de prescripție.

În susținerea excepției inadmisibilității cu privire la capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare – cumpărare, s-a arătat că, din modul de redactare a acțiunii de către reclamant rezultă că acesta a solicitat „anularea contractului de vânzare – cumpărare”, și nu constatarea nulității absolute a acestuia. S-a arătat însă că anularea unui contract de vânzare – cumpărare nu poate fi cerută de către reclamant, care este terț față de contractul încheiat între pârâții sus arătați și pârâtul B. L..

Pe fondul cauzei pârâții sus arătați au menționat că aceștia au calitatea de terți dobânditori de bună credință și cu titlu oneros, în sensul art. 723 alin. 1 teza a II-a din Noul Cod de Procedură Civilă, motiv pentru care nu se poate aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de către acești pârâți. S-a arătat astfel că art. 723 alin. 1 teza a II-a din Noul Cod de Procedură Civilă prevede expres că, în cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de carte funciară. S-a arătat că, potrivit prevederilor art. 722 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință. S-a arătat că buna-credință a pârâților sus-arătați este dovedită prin faptul că, contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat de acești pârâți cu un vânzător al cărui titlu era înscris în cartea funciară, anterior acțiunii prin care titlul a fost contestat în justiție. S-a arătat că, la data perfectării contractului de vânzare – cumpărare, în cartea funciară nu era notat niciun proces cu privire la imobil și nicio interdicție de înstrăinare, lucru care le-a fost confirmat pârâților și de către notarul public M. M. M., care le-a confirmat acestora că imobilul este liber de sarcini și dreptul de proprietate al acestora poate fi înscris fără probleme în cartea funciară. S-a invocat, de asemenea, buna credință, conform regulilor de carte funciară (art. 31 din Legea nr. 7/1996, în forma aflată în vigoare la data încheierii contractului). S-a mai arătat că nu i se poate cere cumpărătorului să verifice însăși valabilitatea titlului, astfel de operațiuni ținând de competența exclusivă a instanțelor de judecată, iar reclamantul nu i-a introdus pe acești pârâți în dosarul nr._ . S-a mai invocat aplicabilitatea principiului validității aparenței în drept, securității dinamice a circuitului civil, încrederii în operațiunile consemnate în registrele publice. Totodată, s-a arătat că buna credință se prezumă, menționându-se că reclamantul nu a adus nicio probă prin care să dovedească reaua credință a acestor pârâți. S-a mai arătat că buna credință a acestor pârâți a fost recunoscută și de pârâtul B. L. prin întâmpinarea sa.

În drept, s-au invocat prevederile Codului Civil, Codului de Procedură Civilă, Legea nr. 7/1996, precum și celelalte dispoziții menționate prin întâmpinare.

În caz de neprezentare, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa acestor pârâți.

La data de 18.09.2014, reclamantul M. C. a depus la dosarul cauzei o precizare de acțiune, prin care a precizat capătul principal de cerere din acțiunea introductivă, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate inopozabilitatea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul de rândul I și pârâții de rândul II și III; să dispună anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul de rândul I și pârâții de rândul II și III; să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâții de rândul I și pârâții de rândul II și III.

În susținerea acestei precizări s-a arătat, în esență, că, în ceea ce privește sancțiunea incidentă în situația vânzării unui bun ce nu aparține titularului obligației de înstrăinare, în doctrină s-au conturat trei opinii. Într-o primă opinie, sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă, promovată fie pe considerente de eroare cu privire la substanța lucrului, în condițiile în care cumpărătorul a socotit că acesta este proprietatea vânzătorului, fie cu privire la eroarea asupra persoanei vânzătorului. S-a arătat că, în doctrină, nulitatea relativă mai este susținută cu aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 1311 din Codul Civil, care arată că vânzarea este nulă, în situația în care lucrul este pierit în întregime la data încheierii contractului. Într-o a doua opinie, sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută, determinată de inexistența cauzei la momentul contractării, situație în care unele instanțe de judecată au admis desființarea contractului doar în situația reținerii unei rele credințe a cumpărătorului, în timp ce alte instanțe de judecată au admis acțiunea necondiționat de dovedirea bunei sau relei credințe. Într-o a treia opinie, sancțiunea aplicabilă este inopozabilitatea, prin raportare la dispozițiile art. 973 din Codul Civil, potrivit căruia convențiile nu produc efecte decât în privința părților contractante.

În aceste condiții, în vederea calificării acțiunii reclamantului, acesta a solicitat instanței să aibă în vedere că, în principiu, susține soluția inopozabilității actului juridic încheiat de către un neproprietar, situație ce este necesar doar a fi constatată de către instanța de judecată. S-a arătat că, în măsura în care instanța va constata existența unei inopozabilități în ceea ce îl privește pe reclamant, soluția va fi aceea a comparării celor două titluri: unul fiind cel deținut de reclamant și care provine de la un proprietar al cărui titlu nu este supus îndoielii, și respectiv cel al terțului dobânditor, pârâții L. și B., care provine însă de la o persoană care nu este proprietarul lucrului. S-a apreciat că acest din urmă titlu este mai puțin caracterizat (mai puțin preferabil decât cel dintâi), în condițiile în care terțul subdobânditor nu poate dobândi de la vânzător mai multe drepturi decât are acesta. S-a apreciat că situația este similară în condițiile Noului Cod Civil, care prevede expres valabilitatea vânzării lucrului altuia, sancțiunea în ceea ce îl privește pe adevăratul proprietar fiind inopozabilitatea, în condițiile în care în doctrina unanimă, fiind preluată soluția majoritară anterioară, s-a arătat că acest contract nu dă naștere în sarcina adevăratului proprietar la drepturi sau obligații. S-a mai arătat că, la data formulării contestației,k dreptul de proprietate asupra imobilului se afla în proprietatea pârâtului B., situație în care reclamantul M. C. nu a avut cunoștință de o înstrăinare ulterioară, acesta fiind considerentul pentru care pârâții L. și B. nu au fost introduși în contestația la executare și reprezintă totodată rațiunea pentru care s-a promovat acțiunea din prezentul dosar. În concluzie, s-a arătat că acțiunea din prezentul dosar vizează restabilirea situației anterioare, ca efect al hotărârilor judecătorești indicate. S-a arătat că modalitatea în care reclamantul înțelege să susțină acțiunea ce face obiectul prezentului dosar este în principal prin raportare la inopozabilitatea actului juridic ce nu poate produce efecte în raport cu reclamantul, terț față de contract. În subsidiar, s-a apreciat că se impune anularea contractului respectiv, respectiv ca o a doua solicitare constatarea nulității absolute a acestuia, în vederea atingerii obiectivului de restitutio in integrum. S-a apreciat că, desigur, în fiecare situație, câtă vreme reclamantul nu are posesia bunului, acțiunea acestuia, în modalitatea în care a fost formulată, este calificată și ca o acțiune în revendicare (restabilirea situației anterioare presupunând redobândirea posesiei bunului), singura discuție privind modalitatea în care aceasta operează, respectiv consecutiv constatării inopozabilității sau a nulității absolute sau a anulării titlului translativ de proprietate. S-a menționat că, atât în doctrină cât și în jurisprudență, s-a arătat că cele două sancțiuni pot opera și concomitent, inadmisibilitate în raport cu adevăratul proprietar și nulitate în raport cu terțul cumpărător.

Pârâții au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, astfel cum a fost aceasta precizată, invocând, în esență, aceleași motive exprimate prin întâmpinările mai sus arătate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantul M. C., în calitate de împrumutat, și pârâtul B. L., în calitate de împrumutător, s-a încheiat, la data de 12.11.2008, contractul de împrumut cu garanție imobiliară, pentru suma de 25.000 euro. În baza contractului de împrumut mai sus arătat, reclamantul avea obligația de a-i restitui pârâtului suma împrumutată până la data de 13.02.2009.

Reclamantul a restituit suma de 25.000 euro în două tranșe, respectiv suma de 15.000 euro în luna aprilie și suma de 10.000 euro în luna iunie 2009, astfel că obligația de a restitui împrumutul a fost îndeplinită de către reclamant.

Ulterior restituirii împrumutului, pârâtul B. L. a pus în executare contractul de împrumut cu garanție imobiliară, iar S.E.J. B. a procedat la executarea silită a imobilului deținut în proprietate de către reclamant, situat în Oradea, .. 27, . care pârâtul de rândul I l-a adjudecat în contul creanței.

Luând cunoștință despre executarea silită pornită de către executorul judecătoresc, referitor la scoaterea la licitație publică a imobilului amintit anterior, reclamantul a formulat contestație la executare. Contestația reclamantului a fost soluționată favorabil de către Judecătoria Oradea, prin sentința civilă nr._/06.10.2010, prin care s-a dispus anularea tuturor formelor de executare silită. Hotărârea Judecătoriei Oradea a fost contestată cu recurs de către pârâtul B. L., însă Tribunalul Bihor a dispus, prin decizia civilă nr. 619/R/2011 respingerea recursului și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond. Pârâtul B. L. a formulat și împotriva deciziei Tribunalului Bihor contestație în anulare, acțiune care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 646/R/2012 de Tribunalul Bihor.

Astfel, executarea silită pornită de către pârâtul de rândul 1 împotriva reclamantului, prin executarea silită a imobilului deținut în proprietate a fost anulată de către instanțele de judecată, prin decizie definitivă și irevocabilă. Totodată, instanța de judecată a dispus întoarcerea executării silite în sensul restabilirii situației anterioare acesteia.

Raportat la starea de fapt mai sus arătată, analizând excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtul B. L., prin întâmpinarea formulată de acesta, instanța apreciază că această excepție este neîntemeiată, în condițiile în care între acțiunea precizată dedusă judecății în prezentul dosar și contestația la executare dedusă judecății în dosarul nr._/271/2009 nu există mici identitate de obiect și nici identitate de părți. Însăși natura cererilor formulate în cele două dosare este una fundamental diferită, acțiunea ce face obiectul prezentului dosar fiind una de drept comun, în vreme ce contestația la executare este o cerere accesorie executării silite, prin care se poate pune în discuție doar executarea silită. În plus, în prezentul dosar sunt părți și subdobânditorii imobilului mai sus arătat, respectiv pârâții L. A. – R., L. M. – S. și B. M. – M., aceștia nefiind părți în dosarul având ca obiect contestația la executare.

În consecință, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția mai sus arătată.

Analizând excepția prescripției dreptului de a cere întoarcerea executării silite, invocate de către pârâtul B., respectiv excepția prescripției dreptului de a cere restabilirea situației anterioare, invocată de către pârâții L. A. R., L. M. S. și B. M. M., instanța apreciază că și aceste excepții sunt neîntemeiate. În condițiile în care excepțiile mai sus arătate sunt identice, instanța va proceda la analizarea împreună a acestora.

Astfel, în condițiile în care hotărârea instanței de fond, respectiv sentința civilă nr._/06.10.2010 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2009, a fost atacată cu recurs, instanța consideră că, pe timpul judecării recursului, nu se poate pune problema curgerii dreptului de prescripție în favoarea debitorului obligației de întoarcere a executării silite. Instanța consideră că, chiar dacă cel care a promovat recursul a fost pârâtul B. L., prin solicitarea de respingere a recursului, reclamantul din prezenta cauză și-a manifestat, în cadrul unui proces, solicitarea de a se dispune întoarcerea executarea executării silite. Prin urmare, prin atitudinea manifestată în cadrul judecării recursului împotriva sentinței civile nr._/06.10.2010, reclamantul a întrerupt termenul de prescriere a dreptului de a cere întoarcerea executării silite, un nou termen de prescripție începând să curgă abia de la momentul rămânerii irevocabile a sentinței civile mai sus arătate, prin decizia civilă nr. 619/R/15.09.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care a fost respins recursul declarat de pârâtul B. L.. Soluția mai sus arătată se impune, raportat la prevederile art. 16 alin. 1 lit. b și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat. Prin urmare, raportat la momentul pronunțării deciziei mai sus arătate de către instanța de recurs – 15.09.2011 – termenul de prescripție de 3 ani se împlinește la data de 15.09.2014, astfel că acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, înregistrată la instanță la data de 11.03.2014, nu este prescrisă.

Chiar dacă s-ar accepta că termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării hotărârii instanței de fond, instanța apreciază că un astfel de termen începe ar să curgă de la data identificării topografice a imobilului de către instanța de fond, deoarece doar de la această dată reclamantul avea indicate toate elementele de identificare ale imobilului, prin hotărârea judecătorească, și avea astfel posibilitatea să solicite întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare. Or, așa cum se poate observa la dosarul cauzei, prin Încheierea din 23 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2009 (fila 20), instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele și în dispozitivul sentinței civile nr._/2010, în sensul individualizării din punct de vedere topografic a imobilelor ce au făcut obiectul executării silite imobiliare în dosarul execuțional nr. 850/E/2009 al S.E.J. B.. Or, raportat la data pronunțării Încheierii mai sus arătate de către instanța de fond – 23.05.2012 – termenul de prescripție se împlinește la data de 23-05.2015, astfel că acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, înregistrată la instanță la data de 11.03.2014, nu este prescrisă.

În consecință, instanța va respinge și aceste excepții, ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumei de 25.000 euro, echivalentul prețului imobilului executat silit, instanța consideră că și această excepție este neîntemeiată, considerentele mai sus expuse, privitoare la excepția prescripției dreptului de a cere întoarcerea executării silite, fiind în întregime valabile și în ceea ce privește această excepție.

În consecință, instanța va respinge, ca fiind neîntemeiată, și această excepție invocată de către pârâtul B. L..

În ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâții L. A. R., L. M. S. și B. M. M., privind inadmisibilitatea capătului de cerere principal, privind întoarcerea executării silite, anularea contractului de vânzare – cumpărare și restabilirea situației anterioare de carte funciară, respectiv inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare – cumpărare, invocate de către aceiași pârâți, instanța califică aceste excepții ca fiind apărări de fond, urmând să le analizeze odată cu fondul cauzei.

Pe fondul cauzei, în condițiile în care reclamantul urmărește pronunțarea unei hotărâri care să producă efecte juridice și asupra contractului de vânzare – cumpărare mai sus arătat, încheiat între pârâtul B. și ceilalți pârâți din prezenta cauză, instanța consideră că și pârâții L. A. R., L. M. S. și B. M. M. au calitate procesuală pasivă în cauză, iar acțiunea este admisibilă față de aceștia.

Instanța apreciază însă că, capetele de cerere precizate, formulate de reclamant, prin care se solicită a se constata inopozabilitatea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul de rândul I și pârâții de rândul II și III, a se dispune anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul de rândul I și pârâții de rândul II și III, respectiv a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâții de rândul I și pârâții de rândul II și III, sunt neîntemeiate, în condițiile în care pârâții L. A. R., L. M. S. și B. M. M. au calitatea de cumpărători de bună-credință. Astfel, instanța consideră că nu există nici un element probatoriu din care să se rețină reaua credință a acestor cumpărători, în condițiile în care cumpărătorii au dobândit imobilul printr-un act autentificat, de la un vânzător, respectiv de la pârâtul B. L., care, la momentul vânzării imobilului, avea întabulat sub B4-1 dreptul de proprietate asupra imobilului în Cartea Funciară a imobilului, cu nr._-C1-U4, provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr._ Oradea (filele 12 – 16). Împrejurarea că actul de adjudecare era un titlu executoriu aflat în termenul de contestație sau că vânzarea imobilului a avut loc la 4 zile de la adjudecarea imobilului de către pârâtul B. L. nu reprezintă o dovadă a relei credințe a celorlalți pârâți, în condițiile în care aceștia au cumpărat imobilul de la un proprietar tabular, iar în CF nu apărea notat niciun proces cu privire la acel imobil.

Sub acest aspect, dispozițiile din Noul Cod de Procedură Civilă, în vigoare la data înregistrării acțiunii formulate de reclamant, sunt foarte clare. Astfel, conform prevederilor art. 723 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. În cazul în care bunul supus executării silite este un bun imobil, instanța va dispune asupra efectuării operațiunilor de carte funciară necesare, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință, potrivit regulilor de carte funciară. În ceea ce privește reținerea bunei-credințe a cumpărătorilor imobilului, respectiv a pârâților L. A. R., L. M. S. și B. M. M., instanța apreciază că aceasta se impune și raportat la prevederile art. 31 din Legea nr. 7/1996, republicată, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1221 din data de 13.11.2009. Astfel, potrivit alin. 1 al art. 31 din Legea nr. 7/1996, republicată, cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară. Potrivit alin. 2 al art. 31 din Legea nr. 7/1996, republicată, dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.

Astfel, apreciind că pârâții L. A. R., L. M. S. și B. M. M. au fost cumpărători de bună-credință la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare mai sus arătat, instanța apreciază că dreptul de proprietate al acestora, dobândit asupra imobilului prin contractul de vânzare – cumpărare sus arătat, nu mai poate fi pus în discuție. În consecință, instanța va respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere precizate, formulate de reclamantul M. C., prin care acesta a solicitat instanței să constate inopozabilitatea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul de rândul I și pârâții de rândul II și III; să dispună anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul de rândul I și pârâții de rândul II și III; să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâții de rândul I și pârâții de rândul II și III. Pentru aceleași motive, instanța va respinge și cererea accesorie formulată de reclamant, de a se dispune restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul întabulării imobilului situat în Oradea, .. 27, . reclamantului M. C..

În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, formulat de reclamantul M. C., prin care acesta a solicitat instanței să constate întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu constând în contractul de împrumut cu garanție imobiliară și, pe cale de consecință, să dispună obligarea pârâtului de rândul I la restituirea sumei de 25.000 euro, echivalentul prețului imobilului executat silit, instanța consideră că acest capăt de cerere este întemeiat, în parte.

Din moment ce, prin considerentele sentinței civile nr._/2010 pronunțate de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2009, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, se reține cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul M. C. i-a restituit pârâtului B. L. suma de 25.000 euro împrumutată de la acesta din urmă, și în condițiile în care instanța va respinge, prin prezenta hotărâre, cererile reclamantului privitoare la inopozabilitatea, anularea sau constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare, instanța consideră că se impune a se dispune prin prezenta hotărâre obligarea pârâtului B. L. să îi restituie reclamantului din prezenta cauză suma de 25.000 euro, reprezentând echivalentul prețului imobilului executat silit. În consecință, raportat la dispozitivul sentinței civile nr._/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._/271/2009, prin care s-a dispus întoarcerea executării silite, instanța va dispune, prin dispozitivul prezentei hotărâri, obligarea pârâtului B. L. să îi restituie reclamantului M. C. suma de 25.000 euro reprezentând echivalentul prețului imobilului executat silit. Instanța apreciază că, în prezent, aceasta este singura modalitate concretă posibilă de întoarcere a executării silite, în condițiile în care, așa cum s-a reținut mai sus, pârâții L. A. R., L. M. S. și B. M. M. au fost cumpărători de bună-credință la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare mai sus arătat, astfel că, raportat la considerentele mai sus expuse, dreptul de proprietate al acestora, dobândit asupra imobilului sus arătat, nu mai poate fi pus în discuție.

În condițiile în care instanța urmează să admită capătul de cerere subsidiar al acțiunii reclamantului, împotriva pârâtului din prezenta cauză, instanța, în baza prevederilor art. 453 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, îl va obliga pe pârâtul B. să îi plătească reclamantului M. suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 3.355 lei reprezintă taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor de 25.000 euro, achitată de reclamant (300 lei prin Chitanța OP_ BH din 07.03.2014 de la fila 5 și 3.055 lei prin Chitanța GG_ BH din 25.03.2014 de la fila 25/a), și suma de 1.645 lei reprezintă parțial onorariu de avocat achitat de reclamant, din totalul onorariului de 4.500 lei achitat de acesta prin Chitanța nr. 266 din 11.02.2014 de la fila 150 din dosarul cauzei. Instanța consideră că, în condițiile în care instanța va respinge cele trei capete de cerere principale din precizarea de acțiune formulată de reclamant, nu se impune obligarea pârâtului B. la plata către reclamant a unei părți mai mari din onorariul avocațial achitat de reclamant. Astfel, suma de 1.645 lei reprezintă puțin mai mult de 1/3 părți din întregul onorariu avocațial achitat de reclamant, reprezentând însă, în condițiile în care cele trei capete de cerere principale din precizarea de acțiune a reclamantului vor fi respinse, ca neîntemeiate, de către instanță prin prezenta hotărâre, nu se justifică obligarea pârâtului la plata unei sume de bani mai mare din acest onorariu avocațial.

În condițiile în care instanța va admite chiar și un capăt de cerere subsidiar formulat în contradictoriu cu pârâtul B., instanța va respinge cererea acestuia din urmă privitoare la plata unor cheltuieli de judecată de către reclamant sau de către ceilalți pârâți.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către pârâții L. A. R., L. M. S. și B. M. M., instanța consideră că cererea acestora este întemeiată doar în parte. Astfel, din Chitanța cu nr. 373 din 29.05.2014 de la fila 60 din dosarul cauzei rezultă că pârâtul L. M. a achitat un onorariu avocațial de 1.000 lei. Din actele dosarului nu rezultă achitarea altor sume cu titlu de onorariu avocațial de către acești pârâți.

În consecință, în condițiile în care prin prezenta hotărâre vor fi respinse toate cererile formulate de reclamant prin care acesta a pus în discuție dreptul de proprietate dobândit de pârâții L. A. R., L. M. S. și B. M. M. asupra imobilului sus arătat, instanța, în baza prevederilor art. 453 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, îl va obliga pe reclamant să îi plătească pârâtului L. M. S. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu onorariul avocațial mai sus arătat.

Instanța va respinge cererile celorlalți pârâți privind acordarea unor cheltuieli de judecată, în condițiile în care pârâții nu au probat avansarea altor cheltuieli în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de către pârâtul B. L. în contradictoriu cu reclamantul M. C. și cu pârâții L. M. S., L. A. R. și B. M. M..

Admite, în parte, acțiunea precizată, formulată de reclamantul M. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocat Bar M. A. din Oradea, ., ., în contradictoriu cu pârâții B. L., domiciliat în Oradea, ., ., L. M. S., domiciliat în Oradea, .. 40, jud. Bihor, L. A. R., domiciliată în Timișoara, Int. Curcubeului, nr. 2, ., jud. T., ambii cu reședința în Franța, Rue de l’Abbaye, nr. 4, Moyenmoutier, și B. M. M., domiciliată în Oradea, ., nr. 27, ., ultimii trei pârâți având domiciliul procesual ales în Oradea, ., ., jud. Bihor, și, în consecință:

Obligă pe pârâtul B. L. să îi restituie reclamantului M. C. suma de 25.000 euro reprezentând echivalentul prețului imobilului executat silit.

Respinge, în rest, acțiunea precizată, formulată de reclamant în prezenta cauză.

Obligă pe pârâtul B. L. să îi plătească reclamantului M. C. suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă pe reclamantul M. C. să îi plătească pârâtului L. M. S. suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Fără alte cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 aprilie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. O. G. D. C.

Plecat în concediu de odihnă, Plecat în concediu de odihnă,

Semnează Judecător delegat, Semnează Grefier Șef Secție Civilă,

H. R. C. R. M.

Red. C.O.G.

Dact. D.C./7ex/03.08.2015

Comunicări 5ex- M. C.

- B. L., L. M. S.,

- L. A. R., B. M. M.

← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3354/2015. Judecătoria ORADEA  Pretenţii. Sentința nr. 3368/2015. Judecătoria ORADEA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 3355/2015. Judecătoria ORADEA