Pretenţii. Sentința nr. 3368/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3368/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 3368/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3368/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier N. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant K. G.
și pe pârât A. I. ORADEA, având ca obiect pretenții DOSAR DISJUNS.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul și reprezentantul pârâtei cons.jur.B. C..
Procedura este legal îndeplinită prin citarea părților în dosarul_/271/2014 din care s-a disjuns prezenta cauză.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele de mai sus.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale privind pretenția reclamantului de restituire a sumei de 300 lei.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției.
Reclamantul lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin disjungerea pretenției de restituire a sumei de 300 de lei ca urmare a ridicării autoturismului reclamantului din dosarul_/271/2104 al Judecătoriei Oradea s-a format prezentul dosar privind pe reclamantul K. G. și pârâta Administrația Imobiliară Oradea, având ca obiect pretenția mai sus amintită.
Asupra excepției de necompetență materială, invocate de către intimată, instanța reține următoarele:
Definiția legală a actului administrativ este cuprinsă în prevederile art. 2, alin. c din legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, text de lege care statuează:” act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, în regim de putere publică, în vederea organizarii executarii legii sau a executarii în concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”
Pârâta a emis dispoziția de ridicare a autoturismului reclamantului, dispoziție înregistrată sub nr._ din 24.11.2014 iar pentru ridicarea și depozitarea autoturismului a perceput taxa de 300 de lei a cărei restituire o solicită reclamantul.Dispoziția amintită reprezintă un act administrativ iar restituirea sumei de 300 de lei reprezintă prejudiciul cauzat printr-un act administrativ considerat nelegal de către reclamant, astfel că prezenta cauză se circumscrie litigiilor de contencios administrativ, reglementate de art. 8, alin.1 din legea 554/2004, modificată.
Competența de soluționare a acestui tip de litigiu de contencios administrativ revine tribunalului, conform prevederilor Legii 554/2004.
Față de considerentele mai sus expuse, în baza în baza art. 132 alin.3 din Noul cod procedură civilă, instanța va admite excepția de necompetență materială și își va declina competența în favoarea Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor-Secția de contencios administrativ și fiscal și dispune înaintarea dosarului către această instanță și va dispune înaintarea dosarului către această instanță..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială, invocată de către intimată și în consecință:
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor-Secția de contencios administrativ și fiscal și dispune înaintarea dosarului către această instanță.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.04.2015.
P. GREFIER
A.- D. B. N. S.
Red.ADB/10.04.2015
Tehn.NS/ 2 ex/ 16.04.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 3355/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3362/2015.... → |
|---|








