Contestaţie la executare. Sentința nr. 1094/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1094/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1094/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._ disjuns din dosar nr._/271/2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1094/2015
Ședința publică de la 5.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. K.
Grefier A. O. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator P. C. F. și pe intimat H. M., având ca obiect contestație la executare
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul prin av. Chisalita L. în baza împuternicirii avocatiale depusă la dosar, intimatul prin av. H. V. în substituirea av. B. F., în baza delegației de substituire depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale a judecătoriei Oradea, invocată de către intimat prin întâmpinare.
Reprezentantul intimatului susține excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Oradea, solicită declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Carei, începută în dosar executional nr. 434/2014 al B. G. marius.
Reprezentantul contestatorului solicită respingerea excepției, este competentă Judecătoria Oradea să soluționeze dosarul.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a judecătoriei Oradea, invocată de către intimat prin întâmpinare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2014, contestatorul P. C. F., în contradictoriu cu intimatul H. M., a formulat contestație împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 434/2014 al B. G. M. F., solicitând anularea actelor de executare.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 05.02.2015, în dosarul cu nr._/271/2014 al Judecătoriei Oradea, instanța a dispus disjungerea contestației la executare formulată cu privire la executarea silită imobiliară ce face obiectul dosarului execuțional nr. 434/2014 al B. G. M. și formarea unui dosar separat.
Cu privire la acest capăt de cerere, instanța a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimat.
În temeiul art. 248 C.pr.civ., pronunțându-se cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea în soluționarea contestației la executare imobiliară, instanța reține următoarele:
În dosarul execuțional nr. 434/2014 al B. G. M., împotriva contestatorului a fost demarată executarea silită prin două forme.
Astfel, prin Încheierea nr. 6108/02.06.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul cu nr._/271/2014, s-a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. 434/2014 al B. G. M. F., având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditorul urmăritor H. M. împotriva debitorului P. F. C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de SENTINȚA CIVILĂ NR. 434/2009 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._, DECIZIA CIVILĂ NR. 202/. Tribunalul Satu M. în dosar nr._, DECIZIA CIVILĂ NR. 1751/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în același dosar, SENTINȚA CIVILĂ NR. 1070/2012 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._ și DECIZIA CIVILĂ NR. 16/. Tribunalul Satu M. în același dosar; s-a dispus autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu, și anume pentru recuperarea sumei de 105.000,00 lei reprezentând diferența de preț și 2.603,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale (f. 44 dosar execuțional).
Ulterior, prin cererea înregistrată la dosarul execuțional la data de 03.06.2014, s-a solicitat încuviințarea urmăririi silite imobiliare de către Judecătoria Carei, asupra unor imobile situate în loc. Cauaș (f. 41 dosar execuțional).
Prin Încheierea nr. 1675/12.06.2014, pronunțată de Judecătoria Carei în dosarul cu nr._, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, în baza titlului executoriu și pentru recuperarea creanței menționate prin Încheierea nr. 6108/02.06.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul cu nr._/271/2014 (f. 45-46 dosar execuțional).
Prin urmare, a fost începută executarea silită imobiliară asupra imobilelor indicate în procesele-verbale de situație depuse la filele 57-65 dosar execuțional, urmărirea silită imobiliară fiind notată în CF (f. 88-104).
Conform art. 713 alin. 1 C.pr.civ., contestația se introduce la instanța de executare.
Instanța de executare este, potrivit art. 650 alin. 1 C.pr.civ., judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Potrivit art. 819 C.pr.civ. după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare in circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 si 665 aplicându-se in mod corespunzător.
Din dispozițiile legale sus evocate rezultă că, în cazul urmăririi silite imobiliare, codul de procedură civilă prevede o competență absolută, instanța de executare fiind cea în circumscripția căreia se află imobilul.
Având în vedere că, în speță, urmărirea silită imobiliară a fost încuviințată de Judecătoria Carei, în circumscripția căreia se află imobilele urmărite, și ținându-se cont că, în cazul instanțelor de executare Codul de procedură civilă nu prevede cazuri de prorogare legală a competenței, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea cu privire la contestația la executare silită imobiliară desfășurată în dosarul execuțional nr. 434/2014 al B. G. M..
Prin urmare, instanța va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestator cu privire la contestația la executare silită imobiliară desfășurată în dosarul execuțional nr. 434/2014 al B. G. M., în favoarea Judecătoriei Carei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea cu privire la contestația la executare silită imobiliară desfășurată în dosarul execuțional nr. 434/2014 al B. G. M..
Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul P. C. F., cu domiciliul procesual ale la sediul Cabinet de Avocat Chisalita L. C. din Oradea, ., ., în contradictoriu cu intimatul H. M., cu domiciliul procesual ales în Marghita, .. 3, jud. Bihor, cu privire la contestația la executare silită imobiliară desfășurată în dosarul execuțional nr. 434/2014 al B. G. M., în favoarea Judecătoriei Carei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. K. A. O. S.
red. KM
2ex./10.03.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA - JUDEȚUL BIHOR
- SECȚIA CIVILĂ -
DOSAR NR._ disjuns din dosar nr._/271/2014
Din 10.03.2015
C ă t r e,
JUDECĂTORIA CAREI
Alăturat vă trimitem dosar nr._ privind contestatorul P. C. F. și pe intimatul H. M., având ca obiect contestație la executare, întrucât prin sentința civilă nr. 1094/2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea dumneavoastră.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. K. A. O. S.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1418/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1387/2015.... → |
|---|








