Contestaţie la executare. Sentința nr. 8440/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 8440/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 8440/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA O.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8440/2015

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L.-C. U.

Grefier F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator B. A. G. și pe intimat M. O. prin Primar, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. G. A. în substituirea av. C. P. în reprezentarea contestatorului, în baza delegației avocațiale de la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că cererea nu este timbrată, după care:

Avocata contestatorului depune la dosar taxa de timbru în cuantum de 59 lei, astfel că cererea este legal timbrată.

Instanța constată că nu există capăt subsidiar privind suspendarea executării silite sau întoarcerea executării silite, astfel că revine asupra dispoziției de obligare a contestatorului să achite și taxa judiciară de 50 lei.

În baza art. 131 al.1 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă material și teritorial în temeiul dispozițiilor art. 712 Cod procedură civilă coroborate cu art. 172 al.4 din OG 92/2003 să judece prezenta cerere.

În probațiune, avocata contestatorului solicită proba cu înscrisurile de la dosar.

În baza art. 255 coroborate cu art. 258 Cod procedură civilă încuviințează pentru contestator proba cu înscrisurile de la dosar în dovedirea cererii formulate.

Avocatul contestatorului arată că nu mai are alte probe de propus în cauză și solicită cuvântul pe fond.

Nemaifiind alte cereri de propus, probe de administrat, excepții de invocat, instanța consideră cauza lămurită, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Avocata contestatorului solicită admiterea contestației, să se ia act de poziția de neopunere a intimatului, cu cheltuieli de judecată. Arată că s-a achitat jumătate din minimul amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal, există plângere formulată împotriva procesului verbal, astfel că nu se putea începe executarea silită.

Instanța în baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fond.

INSTANȚA,

DELIBERÂND:

ISTORICUL CAUZEI

1. Prin contestația la executare înregistrată la data de 29.06.2015 pe rolul Judecătoriei O., contestatorul B. A.-G. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul M. O. prin Primar, să anuleze toate formele de executare silită efectuate de intimată, să se constate că debitul pentru care s-a început executarea silită a fost achitat prin chitanța nr._/26.04.2014 și să se dispună încetarea executării silite pornite împotriva sa, creanța nefiind datorată. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea de fapt arată că în data de 26.04.2015 a fost sancționat contravențional cu suma de 765 lei pentru săvârșirea unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice. A achitat pe loc jumătate din minimul amenzii, respectiv suma de 382,5 lei. A formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție în dosarul nr._/271/2014, respinsă prin sentința civilă_/271/2014. Hotărârea nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Tribunalul Bihor.

În drept invocă art. 711 Cod proc. civ.

În probațiune depune înscrisuri.

Contestația la executare a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 59 lei, conform art. 10 alin. 2 și art. 3 lit. b din OUG 80/2013.

2. Intimatul a formulat întâmpinare, înregistrată la instanță a 17.07.2015 (f.19), prin care arată că nu se opune contestației la executare, solicită respingerea ca rămasă fără obiect și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea de fapt arată că prin titlul executoriu și somația nr._/15.06.2015 contestatorul a fost notificat că figurează în evidențele fiscale ale Primăriei Mun. O. cu obligații de plată de 765 lei reprezentând amendă contravențională. Față de chitanța depusă de contestator în probațiune, intimatul a încetat executarea silită.

În drept invocă art. 454 cod proc. civ.

În probațiune depune dosarul execuțional.

3. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

ANALIZA INSTANȚEI

Situația de fapt reținută

Contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă de 765 lei prin procesul verbal . nr._/26.04.2014 emis de IPJ Bihor. În procesul verbal se menționează posibilitatea contravenientului de a achita jumătate din minimul amenzii, respectiv suma de 382,5 lei, în două zile lucrătoare de la primirea procesului verbal. Contestatorul a achitat suma de 382,5 lei în ziua întocmirii procesului verbal, sens în care i s-a eliberat de IPJ Bihor chitanța . nr._/26.04.2014.

Contestatorul a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal ce formează obiectul dosarului nr._/271/2014 al Judecătoriei O., soluționat la 04.11.2014 prin respingerea plângerii. Sentința nr._/2014 a Judecătoriei O. a fost atacată cu apel la Tribunalul Bihor, având termen de soluționare 14.12.2015.

Intimatul a emis la 15.06.2015 titlul executoriu_ pe seama contestatorului având ca obiect amenzi de circulație în baza procesului verbal de contravenție . nr._/26.04.2014 și sentinței civile_/2014 pentru recuperarea sumei de 765 lei. Titlul executoriu și somația prin care i se pune în vedere contestatorului să achite debitul în 15 zile de la primire au fost comunicate la 19.06.2015.

Soluția instanței

Contestatorul a executat obligația de plată ce-i revenea în baza procesului verbal de contravenție . nr._/26.04.2014 prin achitarea la 26.04.2014 a sumei de 382,5 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii aferente contravenției reținute în sarcina sa. În aceste condiții executarea silită efectuată de intimat în baza titlului executoriu_/15.06.2015 pentru suma de 765 lei este nelegală. Chiar dacă intimatul a dat de înțeles prin întâmpinare că nu va proceda la continuarea executării silite, soluția instanței nu va fi de respingere a contestației la executare ca rămasă fără obiect, atât timp cât intimatul nu a emis el însuși un act de încetare a executării silite pe considerentul că debitul nu există. Instanța va admite contestația la executare și, în temeiul art. 720 alin. 1 Cod proc. civ., va dispune anularea executării silite însăși efectuată de intimat în temeiul titlului executoriu_/15.06.2015.

Cheltuielile de judecată

Prin recunoașterea pretențiilor contestatorului în cadrul întâmpinării intimatul nu beneficiază exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată reglementată de art. 454 Cod proc. civ., întrucât în cadrul executării silite contestatorul nu are posibilitatea de a-l pune în întârziere anterior introducerii contestației la executare. Contestatorul a avut la dispoziție un termen legal de decădere de 15 zile de la primirea somației în care să formuleze contestație la executare, neavând obligația și timpul necesar ca în prealabil să îl informeze pe intimat de eroarea sa și să aștepte reglementarea situației. În plus, intimatul a cunoscut existența dosarului nr._/271/2014 al Judecătoriei O. întrucât a emis titlul executoriu și pe baza sentinței civile nr._/2014, astfel că trebuia să cunoască și faptul că sentința nu era definitivă la data de 15.06.2015, având termen de judecată la Tribunalul Bihor 14.12.2015. Așadar, chiar dacă nu ar fi știut la momentul emiterii titlului executoriu faptul că amenda fusese achitată, intimatul avea obligația să facă aplicarea art. 37 din OG 2/2001, conform căruia constituie titlu executoriu hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat definitiv plângerea contravențională.

Pentru aceste motive, instanța, în temeiul art. 452 cod proc. civ., va obliga intimatul să achite contestatorului cheltuieli de judecată de 559 lei formate din taxă judiciară de timbru de 59 lei și onorariu avocat de 500 lei achitat cu chitanța nr. 132/30.07.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul B. A.-G., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. P. din O., .. 1, . în contradictoriu cu intimatul M. O. prin Primar, cu sediul în O., Piața Unirii, nr. 1, județul Bihor.

Anulează executarea silită însăși efectuată de intimată în temeiul titlului executoriu_/15.06.2015.

Obligă intimata să achite contestatorului cheltuieli de judecată de 559 lei.

Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, depus la Judecătoria O..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. C. U. F. Ș.

red. jud. L.C.U.

gref. Ș.F.

4 ex./02.11.2015

- 2 .

- contestator - B. A. G.

- intimat - M. O. PRIN PRIMAR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8440/2015. Judecătoria ORADEA