Fond funciar. Sentința nr. 3049/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 3049/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 3049/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila Nr. 3049/2015

Ședința publică de la 31 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. M. L. G.

Grefier M. A. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. J., petent B. I. și pe intimat C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 ORADEA, intimat C. J. DE APLICARE A LEGII 18/1991 BIHOR, având ca obiect fond funciar

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca instanța a amânat pronunțarea pentru aceasta data, cauza fiind reținuta spre soluționare la data de 24.03.2015, încheierea de ședința de la acea data făcând parte integranta a prezentei hotărâri

INSTANȚA

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 23.12.2014 sub nr de dosar_, revizuenții B. J. și B. I. în contradictoriu cu intimatele C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 ORADEA și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 1590/10.02.2014 si Decizia nr. 382/A/2014 prin care a ramas definitiva, ambele pronunțate în dosarul nr._/271/2013.

In motivare arata ca sentința atacata reproduce în întregime considerentele sentinței cu nr._ privind emiterea titlului de proprietate nr. 1933/199 deși avea cu totul alt obiect și anume obligație de a face respectiv de a emite un titlul de proprietate respectându-se condițiile prevăzute de lege atât din punctul de vedere al conținutului acestuia cât și al validării în conformitate cu anexa la HGR nr. 131 nemodificată - poziția 95.

În acest context trebuie avută în vedere și ordonanța nr. 195/P/l 7.09.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea care deși clasează cauza pentru că faptele reclamate sunt prescrise, constată că titlul de proprietate nu coincide cu adeverința validată și cu procesul-verbal de punere în posesie existând o diferență de doi ari iar identificarea terenului este imposibilă, tocmai aspecte reclamate de ei în aceste cauze. Aceste elemente nu au fost luate în considerare de către instanțe deși este evident faptul că s-au făcut modificări în mod nelegal.

În aceste condiții susținerea instanței de apel în sensul că nu s-a solicitat expertiză topografică care să identifice terenul nu are susținere pentru că este de datoria pârâtelor ca la emiterea titlului să respecte prevederile legale în vigoare și pe baza validărilor și a punerii în posesie să identifice terenul pe versoul titlului de proprietate a cărei emitere a solicitat-o.

În drept invocă prevederile art. 509 pct. 1 Cod procedură civilă.

Intimatele legal citate nu au formulat intampinare si nu s-au prezentat in fata instantei in vederea sustinerii pozitiei lor procesuale.

La termenul din 24.03.2015 instanta a invocat din oficiu exceptia de necompetenta materiala.

În baza art. 248 al 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva exceptiei invocate instanta retine urmatoarele:

Prin prezenta cauza se solicita revizuirea a doua hotarari judecatoresti pronuntate in acelasi dosar civil, in faze procesuale diferite, respectiv fond si apel, pe considerentul ca instanta de apel a nesocotit sarcina probei in ceea ce priveste expertiza topo, iar aceasta dupa ce prima instanta s-ar fi pronuntat identic ca si in alt litigiu (dosar_/271/2010 al Judecatoriei Oradea, Sentinta 1131/30.01.2013) desi era vorba de obiecte diferite.

Ca si temei de drept a fost invocat insa art.509 pct.1 C., conform caruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Potrivit art.510 al.1 C., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. Insa aceasta prevedere trebuie corelata cu teza 1 a art.509 citat mai sus, care precizeaza ca revizuirea vizeaza o hotarare care evoca fondul

In principiu, pentru motivul de revizuire invocat, urmeaza a fi sesizata instanta care a pronuntat hotararea de fond, chiar daca in cauza au fost exercitate si cai de atac, insa cu mentiunea ca in acest caz prin caile de atac sa nu se fi evocat fondul cazei deduse judecatii, ci s-a solutionat litigiul in baza unei exceptii procesuale.

Or in speta, prin Decizia nr. 382/A/2014 a Tribunalul Bihor s-a evocat fondul litigiului, mentionandu-se expres in cuprinsul considerentelor ca „Asupra fondului cauzei, tribunalul deliberand ...” (fila 14 verso).

Judecatoria ar fi fost competenta daca hotararea sa ar fi ramas definitiva prin neapelare sau prin anularea apelului, respingerea sa pe baza unei exceptii ori perimarea apelului.

Cum in speta, Tribunalul Bihor a analizat fondul cauzei, rezulta ca aceasta instanta este ultima instanta care a evocat fondul problemei litigioase, si prin urmare competenta de solutionare a cererii de revizuire revine acestei din urma instante, fiind instanta mai inalta in grad.

Fiind o cale de atac de retractare, nu este permis ca Judecatoria, sa se pronunte si sa desfiinteze hotararea Tribunalului, cu atat mai mult cu cat aceasta din urma instanta este mai inalta in grad, neputandu-se proroga competenta materiala.

Față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 132 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția de necompetență materială și își va declina competența în favoarea Tribunalului Bihor .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială, invocată de instanta din oficiu și în consecință:

Declină competența de soluționare a cauzei avand ca parti in calitate de revizuenti pe B. J. domiciliat în Oradea, ., CNP_ și B. I. domiciliat în Oradea, . intimati pe C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 ORADEA cu sediul în Oradea, Piața Unirii nr. 1 și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 cu sediul în Oradea, .. 5, în favoarea Tribunalului Bihor și dispune înaintarea dosarului către această instanță.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 31.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

N. M. L. GHERMANMONICA A. B.

Red tehnored NG

6 ex 31 Martie 2015

4 .>

B. I.

C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 ORADEA

C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3049/2015. Judecătoria ORADEA