Fond funciar. Sentința nr. 4703/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4703/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 4703/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA - JUD. BIHOR
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4703/2015
Ședința publică din 12.05.2015
Completul constituit din:
Președinte: A.-D. B.
Grefier: M. M.
Pe rol este pentru azi judecarea cauzei civile înaintată de reclamanta C. locală pentru aplicarea legii 18/1991 C. reprezentată prin primar în contradictoriu cu pârâții C. F., C. V. și C. Județeană pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, a răspuns pentru reclamantă – av. A. A. și pârâtul C. F., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
Reprez. reclamantei depune la dosar note cu privire la calitatea de reclamant în prezenta cauză, menționând că, C. Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 are calitatea de reclamant. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, în baza art. 392 N. C.pr.civ., socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprez. reclamantei solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin adresa Tribunalului Bihor înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3520/R/271/2013*, Judecătoria Oradea a fost învestită ca urmare a casării cu trimitere cu rejudecarea cererii prin care reclamanta C. locală pentru aplicarea legii 18/1991 C. reprezentată prin primar a chemat în judecată pe pârâții C. F., C. V. și C. Județeană pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să anuleze titlului de proprietate nr._/16.08.2010, emis de C. Județeană pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor.
În motivare, în esență, reclamanta învederează că în titlu de proprietate în litigiu trebuiau incluși în calitate de cotitulari, numiții L. G. și L. M., în calitate de moștenitori testamentari ai lui I. M. soră cu antecesorul pârâților C..
În drept invocă legea 18/1991.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Trebuie făcută distincție între instituția juridică a anulării titlului de proprietate și instituția juridică a corectării sau modificării titlului de proprietate, reglementate diferit, prima de prevederile art. III din legea 169/1997 iar cea de a doua de art. 58 din legea 18/1991, modificată.
Anularea titlului de proprietate corespunde în principiu cazurilor în care titularii înscriși în titlu de proprietate nu aveau îndreptățire la reconstituirea dreptului de proprietate.
În speță este necontestat faptul că pârâții C. F. și C. V. aveau îndreptățire la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile înscrise în titlului de proprietate nr._/16.08.2010.Prin urmare este nefondată pretenția de anulare a titlului de proprietate nr._/16.08.2010.
Ceea ce s-ar putea pune în discuție ar fi corectarea sau modificarea titlului de proprietate nr._/16.08.2010 prin înscrierea și a altor cotitulari în acest titlu de proprietate alături de pârâții C. F. și C. V., însă reclamanta nu a formulat o atare pretenție.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează a respinge ca nefondată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea formulată de către reclamanta C. locală pentru aplicarea legii 18/1991 C. reprezentată prin primar, cu sediul în loc. C., . A, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâții C. F., domic. în loc. Chijic, nr. 12, jud. Bihor, C. V., domic. în loc. Chijic, nr. 56, jud. Bihor și C. Județeană pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor, cu sediul în Oradea, P-cul T., nr. 5, jud. Bihor.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-D. B. M. M.
A.D.B/M.M.
6 ex./18.05.2015
4 ./ - reclamant C. locală Legea 18/1991 C., reprezentată prin primar
- pârâți C. F.
C. V.
C. Județeană pentru aplicarea legii 18/1991 Bihor
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4806/2015. Judecătoria ORADEA | Fond funciar. Sentința nr. 4701/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








