Plângere contravenţională. Sentința nr. 1127/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1127/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1127/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1127/2015
Ședința publică de la 05 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR NORD-VEST CLUJ - COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BIHOR, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederându-se instanței că în prezenta cauză s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 22.01.2015, fiind consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi.
Se constată că în termenul de pronunțare, în data de 04.02.2015, petenta a depus la dosar concluzii scrise.
JUDECĂTORIA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.09.2014, sub număr de dosar_, timbrată cu 20 lei taxă de timbru, petenta S.C. C. I. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD-VEST (CLUJ) - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BIHOR: să constate nulitatea absolută, în subsidiar netemeinicia și nelegalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției ._ nr. 932/04.09.2014, întocmit de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor și pe cale de consecință: să se anuleze procesul-verbal, să fie exonerată de la plata amenzii și a măsurilor complementare, iar în subsidiar să se aplice sancțiunea avertismentului.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate, deoarece descrierea faptei s-a făcut generic, fiind lipsită de conținut concret. Nu este vinovată de săvârșirea faptei, aceasta oricum neavând pericol social. Fapta a fost încadrată greșit din punct de vedere juridic, iar procesul-verbal de contravenție nu este semnat de vreun martor. A mai arătat că beneficiază de prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 CEDO.
În drept, a invocat OG nr. 2/2001, art. 194 și urm. NCPC, CEDO.
Intimata a depus întâmpinare (fila 24), solicitând respingerea plângerii. A motivat că faptele au fost descrise complet și explicit, amenda a fost aplicată spre minimul special și nu se impune înlocuirea sa cu avertisment. Petenta avea obligația legală de a se asigura că prețurile și tarifele produselor comercializate să fie indicate vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit.
În drept, s-a invocat OUG nr. 21/1992.
Instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ._ nr. 932/04.09.2014, încheiat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, petenta S.C. C. I. S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, în temeiul art. 25 raportat la art. 50, alin. 1, lit. d) din O.G. nr. 21/1992, republicată, și ,,avertisment’’, în temeiul art. 26, alin. 2 raportat la art. 50, alin. 1, lit. d) din O.G. nr. 21/1992, republicată (filele 13-14).
S-a reținut în sarcina petentei că, în urma reclamații privind asigurarea unor condiții necorespunzătoare de către unitatea de alimentație publică de tip bar privind pregătirea micilor, care au o culoare necorespunzătoare (fiind verzi), în urma verificărilor făcute, s-au constatat următoarele deficiențe: nu avea afișate denumirea și orarul de funcționare, iar pentru produsele de tip produse de patiserie și cafea naturală, nu avea afișate prețurile. S-a dispus de agenții constatatori oprirea temporară de la comercializare a produselor mai sus menționate, până la remedierea deficiențelor menționate, conform art. 55 din OG nr. 21/1992, modificată.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă cu respectarea termenului legal de 15 zile de la comunicare.
Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța constată că acesta a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16, art. 17 și art. 19 din O.G. nr. 2/2001, iar în urma coroborării materialului probator existent la dosarul cauzei, nu există indicii de natură să răstoarne prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta.
Raportat la motivele de nulitate ale procesului-verbal invocate de petentă, instanța va reține că, prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, publicată în M.Of. nr. 833/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a statuat că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG nr. 2/2001. În raport de acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. Prin prisma dispozițiilor acestei decizii, obligatorie pentru toate instanțele, în temeiul art. 3307 Cod procedură civilă, analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că motivele de nulitate invocate de petentă sunt cauze de nulitate relativă, care pot duce la anularea procesului verbal doar daca se face dovada producerii unei vătămări care nu poate fi altfel înlăturată, dovadă care nu a fost efectuată în cauză de petentă.
Astfel, petenta a susținut că beneficiază de prezumția de nevinovăție, contravenția reținută în sarcina sa are caracterul unei acuzații în materie penală, iar sarcina probei cade în sarcina agentului constatator. Raportat la aceasta, instanța consideră că procesul-verbal contravențional, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, o interpretare contrară fiind de natură a perturba funcționarea autorităților statului, deoarece ar fi extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase.
Instanța apreciază că o astfel de prezumție relativă de legalitate și temeinicie a procesului-verbal este rezonabilă si legitimă, ocrotind încrederea de care trebuie sa se bucure actul autorității. Hotărârea cauza A. c. României, invocată de petentă, nu lipsește procesul-verbal contravențional de forță probantă, ci critică doar modul de administrare a probelor în astfel de litigii. Astfel, sarcina probei în procedura soluționării plângerii contravenționale revine contravenientului, iar prin aceasta nu se încalcă dreptul acestuia la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă procesului penal, deoarece plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie, cu toate garanțiile ce decurg din aceasta.
În ceea ce privește susținerea petentei că nu i s-a dat posibilitatea să formuleze obiecțiuni la data întocmirii procesului-verbal, instanța apreciază că nu s-a cauzat petentei o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului sancționator, în contextul în care petenta a avut posibilitatea de a-și formula toate apărările în fața instanței, indiferent dacă procesul-verbal a fost întocmit în prezența sau în lipsa sa și indiferent dacă a formulat sau nu obiecțiuni la procesul-verbal întocmit.
Nu în ultimul rând, instanța va constata că starea de fapt consemnată în procesul-verbal de contravenție cuprinde o descriere clară a faptelor reținute în sarcina petentei, iar textele de lege sancționatoare au fost indicate corect, după cum instanța va detalia mai jos.
Contrar celor susținute de petentă, instanța va reține că nu era necesară menționarea unui martor în procesul-verbal de contravenție, în contextul în care acesta a fost semnat și ștampilat de chiar societatea petentă.
Față de acestea, instanța de fond constată că nu există motive de nulitate sau de anulare a procesului-verbal menționat. Astfel, nulitatea procesului verbal de contravenție nu poate fi antrenată de orice eroare a agentului constatator ci numai de acele lipsuri care sunt declarate de lege ca fiind esențiale, mai exact cele indicate de art. 17 din O.G.2/2001 sau acele lipsuri ce atrag vătămări esențiale, constatate ca atare de instanță, ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea procesului verbal. O interpretare mult prea extensivă a cauzelor de nulitate ar contraveni intenției legiuitorului și ar fi de natură să încurajeze încălcarea normelor legale.
În drept, instanța constată că prima fapta reținută în sarcina petentei îmbracă forma contravenției prevăzută și sancționată de art. 25 raportat la art. 50, alin. 1, lit. d) din OG nr. 21/1992, republicată.
Astfel, potrivit art. 25 din OG nr. 21/1992, republicată, privind protecția consumatorilor, ,,prețurile și tarifele trebuie indicate în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit’’.
Potrivit art. 50, alin. 1, lit. d) din același act normativ, ,,constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: … d) încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1), art. 17-25 și art. 26 alin. (1) și (2), cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 10.000 lei’’.
Cea de-a doua fapta reținută în sarcina petentei îmbracă forma contravenției prevăzută și sancționată de art. 26 raportat la art. 50, alin. 1, lit. d) din OG nr. 21/1992, republicată.
Astfel, potrivit art. 26, alin. 2 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, ,,sunt obligatorii afișarea, în mod vizibil, a denumirii unității, a codului unic de înregistrare la registrul comerțului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societății pentru care este autorizată să funcționeze, precum și afișarea și respectarea orarului de funcționare’’.
Potrivit art. 50, alin. 1, lit. d) din același act normativ, ,,constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: … d) încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1), art. 17-25 și art. 26 alin. (1) și (2), cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 10.000 lei’’.
Instanța va considera că cele două contravenții reies din starea de fapt consemnată în procesul-verbal de contravenție, iar petenta nici nu a răsturnat în vreun fel prezumția de temeinicie a procesului-verbal cu privire la acestea, deși ,,cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească’’, potrivit art. 249 Cod procedură civilă.
Față de argumentele ce preced, instanța va reține că faptele petentei îmbracă forma contravențiilor reținute în sarcina sa.
Însă, potrivit art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța poate proceda la individualizarea cuantumului amenzii aplicate, conform criteriilor de individualizare prevăzute de textul menționat, în raport de pericolul social concret al faptei săvârșite, împrejurarea în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
Dispozițiile amintite permit instanței să individualizeze sancțiunea în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, aceasta nefiind un atribut exclusiv al agenților constatatori. Activitatea petentei, din această perspectivă, nu este exceptată de la controlul judecătoresc, o interpretare contrară încălcând principiul liberului acces la justiție.
Instanța are în vedere că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că aceasta ar mai fi fost sancționată contravențional, anterior, pentru aceeași faptă. Scopul răspunderii contravenționale poate fi și unul preventiv, nu doar coercitiv, astfel încât petenta să realizeze pe viitor importanța respectării normelor legale.
Pentru considerentele expuse, instanța va reindividualiza sancțiunea contravențională aplicată petentei prin Procesul-verbal de constatare a contravenției ._ nr. 932/04.09.2014, întocmit de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, în sensul că va reduce amenda aplicată pentru contravenția prevăzută și sancționată de art. 25 raportat la art. 50, alin. 1, lit. d) din OG nr. 21/1992, republicată, de la cuantumul de 5.000 lei la cuantumul de 2.000 lei, apreciind că reducerea amenzii corespunde scopului preventiv și punitiv al sancțiunii contravenționale.
Raportat la contravenția prevăzută și sancționată de art. 26, alin. 2 raportat la art. 50, alin. 1, lit. d) din O.G. nr. 21/1992, republicată, instanța va considera că sancțiunea aplicată este cea mai ușoară care putea fi aplicată petentei, și anume sancțiunea ,,avertismentului’’.
Pentru toate aceste argumente de fapt și de drept, instanța va admite în parte plângerea, conform dispozitivului prezentei.
Raportat la art. 453, alin. 1 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a petentei, instanța va respinge cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată, luând act că intimata nu a solicitat astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. C. I. S.R.L., având sediul în ., ., județul Bihor, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, și sediul procesual ales la Cabinet de Avocat C. D., situat în Oradea, .. 62, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD-VEST CLUJ - COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BIHOR, sediul in Oradea, ./A, județul Bihor și în consecință:
Reindividualizează sancțiunea contravențională aplicată petentei prin Procesul-verbal de constatare a contravenției ._ nr. 932/04.09.2014, întocmit de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, în sensul că reduce amenda aplicată pentru contravenția prevăzută și sancționată de art. 25 raportat la art. 50, alin. 1, lit. d) din OG nr. 21/1992, republicată, de la cuantumul de 5.000 lei la cuantumul de 2.000 lei. Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 05 februarie 2015.
Președinte, Grefier,
V. M. C. M.
Red.jud. V.M.
Dact.gref.C.M.
Data red.– 13.02.2015
Nr. ex. – 4
Emis 2 comunicări
- petent - .
- intimat - A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR NORD-VEST CLUJ - COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR BIHOR
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1037/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 899/2015.... → |
|---|








