Pretenţii. Sentința nr. 993/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 993/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 993/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 993/2015
Sedinta publică din 02-02-2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE: B. T. C.
GREFIER: Z. G. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. MILCOVULUI 169 și pe pârât Ș. P., pârât Ș. M., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă paratii prin reprezentanta convențională, av. P. M. T., in baza imputernicirii avocatiale, depuse la dosar, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, după care:
Reprezentanta paratilor arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat. La intrebarea instanței, arată că paratii au achitat debitul, prin chitanta nr._/10-10-2014, acestora li s-au spus ca au de achitat 2500 lei, ulterior, au aflat ca li se solicită achitarea unui debit pentru o perioadă mult mai mare; reclamanta nu a precizat debitul. La intrebarea instantei, reprezentanta paratilor invederează că pe chitanta invederata anterior, paratii au achitat debitul pentru perioada iulie 2012- ianuarie 2013.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de propus, instanța constată cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvantul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta paratilor solicită respingerea actiunii.
Instanta rămâne in pronuntare asupra fondului cauzei.
După rămânerea in pronuntare a instantei de judecată, se prezintă reprezentantul convențional al reclamantei, av. M. G., in baza imputernicirii avocatiale depuse la dosar, caruia i se comunica masurile dispuse.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2014, reclamanta Asociația de proprietari Milcovului 169 în contradictoriu cu pârâții Ștefănesc P. și Ștefănesc M., obligarea la plata sumei de 3.333 lei reprezentând cota parte din cheltuielile comune ale asociației de proprietari în perioada august 2013 – aprilie 2014, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere calculate de la data scadenței și până la plata integrală a debitului, fără ca penalitățile să depășească debitul.
În motivarea cererii s-a arătat că parata nu a achitat cheltuielile de întreținere aferente perioadei august 2013 – aprilie 2014.
Pârâții au depus întâmpinare (f. 22) prin care au solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că a achitat întreaga datorie, anexând în probațiune . nr._/15.10.2014 (f. 24).
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
În fapt s-a arătat că paratii, in calitate de proprietari ai apartamentului situat in Oradea, ., .. 14, jud. Bihor, nu a achitat cheltuielile de intretinere in suma de 3333 lei reprezentând cota parte din cheltuielile comune ale asociației de proprietari în perioada august 2013 – aprilie 2014.
În conformitate cu prevederile art. 50 alin. 1Legea nr.230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Art. 49 din același act normativ statuează că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată iar penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Aliniatul 2 al aceluiași articol de lege dispune că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Instanța constată că creanța reclamantei este certă, respectiv existența sa este neîndoielnică, rezultând din înscrisurile depuse la dosar de creditoare –listele de plată, este lichidă – câtimea ei este precis determinată prin listele de plată depuse la dosar și exigibilă – este ajunsă la scadență.
Creanța în sumă de 3333 lei reprezentând cota parte din cheltuielile comune ale asociației de proprietari în perioada august 2013 – aprilie 2014 și creanța reprezentând penalități de întârziere, este dovedită prin înscrisuri.
Apărările pârâților în sensul că au achitat debitul nu sunt întemeiate întrucât chitanța nr._/15.10.2014 (f. 24) depusă în probațiune, atestă faptul că s-a achitat debitul pentru o altă perioadă, respectiv iulie 2012 – ianuarie 2013.
Având în vedere că pârâții nu și-au executat obligația de plată, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Milcovului 169, cu sediul procesual ales în Oradea, Parcul T., nr. 1, . în contradictoriu cu pârâții Ștefănesc P. și Ștefănesc M., ambii cu domiciliul în Oradea, ./A, ., județul Bihor.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 3.333 lei reprezentând cota parte din cheltuielile comune ale asociației de proprietari în perioada august 2013 – aprilie 2014, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere calculate de la data scadenței și până la plata integrală a debitului, fără ca penalitățile să depășească debitul.
Cu apel care se va înregistra la Judecătoria Oradea în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. T. C. Z. G. M.
Red. BTC – 4 ex. – 24.02.2015
Tehnored. ZMG – 24.02.2015
5 ex.
2 .- reclamanta Asociația de Proprietari Milcovului 169
pârâții Ștefănesc P.
Ștefănesc M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 904/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1141/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








