Plângere contravenţională. Sentința nr. 1179/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1179/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1179/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 1179/2015
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. C. B.
Grefier C. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. L. G. și pe intimata C. N. DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravetionala.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu s-a prezentat nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părtilor conform art. 411 C.pr. civ., după care:
Procedând la verificarea din oficiu a competentei conform art. 131 alin. 1 NCPCiv. instanta constată că este competentă general să solutioneze cauza în baza art. 126 din Constitutia României, material în baza art. 94 pct.3 NCPCiv. și teritorial în baza art. 10 ind. 1 din OG 15/2001.
In baza art. 258 NCPCiv. instanta încuviintează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părti, în baza art. 244 NCPCiv. declară încheiată cercetarea procesului și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 394 NCPCiv. închide dezbaterile și reține cauza în pronuntare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 27.10.2014, sub nr._, petentul M. L. G., în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica (CESTRIN), a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/2014.
În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției întrucât în procesul verbal de constatare a contraventiei se arată că drumul national pe care ar fi circulat în data de 21.06.2014 vehicului proprietatea petentului este DN1B, km 24+785, pe raza localitătii Albesti, jud. Prahova. Petentul mai arată că autovehicului proprietatea sa, respectiv autoturismul DACIA L. cu nr. de înmatriculare_, de culoare albă, la data la care se sustine că se afla pe DN1B se afla în municipiul Oradea cu care a circulat la serviciu în acea zi.
În drept, petenta a invocat OG nr. 2/2001.
În probațiune petenta a depus, în copie, procesul verbal de contravenție . nr._/2014 (f.8), copie certificat de înmatriculare.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a achiesat la motivele plângerii și a solicitat să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța a încuviințat la solicitarea părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei, în baza art. 8 din O.G. nr. 15/2002 reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 21.06.2014 ora 11.49 localitatea Albești, jud. Prahova, autoturismul aparținând petentului nu deținea rovinietă valabilă.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termen legal de 15 zile de la data comunicării.
De asemenea, instanța constată că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 iar situația de fapt reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal constituie contravenție potrivit art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța constată că starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității întrucât intimatul a prezentat fotografii din care rezultă că autoturismul cu nr._ a fost identificat fără rovinietă valabilă și nu autoturismul petentului care are nr. de înmatriculare_ . De altfel, prin întâmpinare, intimatul a achiesat la motivele plângerii petentului.
Pentru aceste motive, în baza art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va admite cererea, va anula procesul-verbal de contravenție.
Cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20 lei reprezentând taxă de timbru va fi respinsă în temeiul art. 454 C., întrucât intimatul a recunoscut prin întâmpinare, înainte de primul termen de judecată, că fapta nu există.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. L. G. cu domiciliul în Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA- C.E.S.T.R.I.N. cu sediul în București, . 401A, sector 6.
Dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr_/2014.
Respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel care se înregistrează la Judecătoria Oradea în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.
Președinte,Grefier,
T. C. BaloghCamelia C.
RED. B.T.C./11.02.2015
TEHNORED. CC/11.02.2015
4 EX.
2 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1193/2015. Judecătoria... | Reziliere contract. Sentința nr. 1165/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








