Plângere contravenţională. Sentința nr. 3599/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 3599/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 3599/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3599/2015

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. G.

Grefier S. O.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent T. B. S. și pe intimat I. DE POLIȚIA AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravenționala_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța constată că s-a invocat de către intimată, prin întâmpinare, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Oradea și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 06.02.2015 sub nr. de dosar_, petentul T. B. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a solicitat instanței in principal anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.01.2015 încheiat de intimat iar in subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment si înlăturarea sancțiunii complementare constând in suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Petentul a anexat în copie procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.01.2015.

Prin întâmpinarea formulata si depusa la dosar prin serviciul registratura al instanței intimatul a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Oradea, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C.pr.civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea invocată in cauză,se rețin următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.01.2015 (f 8 dosar) petentul a fost sancționat contravențional reținându-se pe seama acestuia faptul că la data de 25.01.2015 in loc Morlaca, pe DN 1E60 km 537 + 100m a efectuat o manevra de depășire a unui autoturism in zona de acțiune a indicatorului depășire interzisa, succesiune de curbe, marcaj dublu continuu. .

Potrivit art. 32 din OG nr. 2/2001, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, aceasta fiind competentă material și teritorial să judece plângerea contravențională.

În condițiile în care contravenția a fost săvârșită de petent pe raza localității Morlaca, jud. Cluj respectiv în circumscripția teritorială a Judecătoriei Huedin, rezultă că această instanță este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Întrucât normele care reglementează competența teritorială în această materie sunt de ordine publică, fiind vorba de o competență teritorială absolută și exclusivă, față de considerentele de mai sus, în baza art. 129 pct. 3 și art. 132 Cod pr. civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și va declina către Judecătoria Huedin, competența judecării plângerii contravenționale formulată de petent în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.01.2015, încheiat de intimat petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea.

Declină către Judecătoria Huedin competența judecării plângerii contravenționale formulate de petentul T. B. S., CNP_ cu domiciliul procedural ales in Oradea, .. 17 . Bihor, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ cu sediul in mun. Cluj N. ., județ Cluj, privind procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.01.2015.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. G. S. O.

Red.dact.jud. CMG- 2 .

4 ex./21.04.2015- T. B. S.

- IPJ CLUJ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

DIN 21.04.2015

C Ă T R E,

JUDECĂTORIA HUEDIN

Alăturat prezentei vă înaintăm dosarul nr._, în care, prin sentința civilă nr. 3599/2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul T. B. S., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, privind procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.01.2015, în favoarea JUDECĂTORIEI HUEDIN.

Dosarul conține . file.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. G. S. O.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

DIN 21.04.2015

C Ă T R E,

JUDECĂTORIA HUEDIN

Alăturat prezentei vă înaintăm dosarul nr._, în care, prin sentința civilă nr. 3599/2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul T. B. S., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, privind procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.01.2015, în favoarea JUDECĂTORIEI HUEDIN.

Dosarul conține . file.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. G. S. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3599/2015. Judecătoria ORADEA