Plângere contravenţională. Sentința nr. 6210/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6210/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 6210/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6210/2015
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P.-S.-F. P.
Grefier R. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat I. B., având ca obiect plângere contravențională_
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petent av. P. T. în substituirea av. M. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art. 394 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Oradea.
Petenta, prin avocat, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate de intimată.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ la data de 04.02.2015, petenta S.C. N. T. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._/20.01.2015.
Prin întâmpinare, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Oradea și declinarea cauzei la Judecătoria Marghita.
Asupra excepției necompetenței teritoriale invocate, instanța reține următoarele:
În materie de plângeri contravenționale, legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă. Astfel, potrivit prevederilor art. 32 alin. 1 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În speță, contravenția în discuție a fost săvârșită și constatată pe DN19B, între localitățile Marghita și A., caz în care competența de soluționare în primă instanță a cauzei aparține Judecătoriei Marghita, conform HG 337/1993.
Față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 132 și art. 247-248 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. și va declina spre competentă soluționare Judecătoriei Marghita, plângerea contravențională formulată de petenta S.C. N. T. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/20.01.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B..
Declină spre competentă soluționare Judecătoriei Marghita, plângerea contravențională formulată de petenta S.C. N. T. S.R.L., cu sediul în comuna Lăzăreni, ., județul B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul în Oradea, Parcul T. nr.18, județul B., împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/20.01.2015.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 24.06.2015.
PREȘEDINTE Grefier
P. P. S. F. C. R.
RED P.P.
DACT R.C. 17.08. 2015- 2 EX
| ← Validare poprire. Sentința nr. 6023/2015. Judecătoria ORADEA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








