Rezoluţiune contract. Sentința nr. 1870/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1870/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1870/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1870/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. O. B.
Grefier R. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. F., reclamant P. F. și pe pârât H. V., pârât H. V., având ca obiect rezoluțiune contract
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanți av. D. M. și pentru pârâti av. T.-D. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art. 394 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanții, prin reprezentant, depune la dosar cerere de renunțare la judecată, solicitând a se lua act de aceasta. Fără cheltuieli de judecată.
Pârâtii, prin avocat, sunt de acord cu cele solicitate de reclamanti, fără cheltuieli de judecată
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus reclamantii P. F. si P. F. au chemat în judecată pe parații H. V. si H. V..
Luând în considerare faptul că reclamanții, prin înscrisul depus la dosar în data de 25.02.2015 au învederat că renunță la judecată, instanța în baza art. 406 C.pr.civ. va lua act de renunțarea la judecată formulată de aceștia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantilor P. F. si P. F., domiciliati in HIDIȘELU DE SUS, nr. 234, la judecarea cererii de chemare in judecata formulate împotriva paratilor H. V. si H. V., domiciliati in HIDISELU DE SUS, nr. 234.
F. cheltuieli de judecata.
Cu recurs în 30 zile de la comunicarea prezentei hotarari, care se va depune la Judecatoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2015.
PREȘEDINTE Grefier F. O. B. C. R.
Red F.B.
Dact R.C. 09 Martie 2015- 6 ex
4 .> si P. F.
- H. V. si H. V.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1796/2015. Judecătoria ORADEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3331/2015.... → |
|---|








