Plângere contravenţională. Sentința nr. 1366/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 1366/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1366

Dosar nr._ -plângere contravențională-

cod operator 2720

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1366

Ședința publică din 22.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. R.

GREFIER: P. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL și pe intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER- I. TERITORIAL NR. 3 ZONA N-E SUCEAVA, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 08.04.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 25.06.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. sub nr._, petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/4.06.2014 încheiat de I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER .

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 3.06.2014,în jurul orei 23,34, pe DN 15, km 309, a oprit ansamblul format din autotractorul marca Iveco cu număr de înmatriculare_ și semiremorca_ utilizat de acesta și condus de D. V., pentru un control în trafic. Conform procesului verbal contestat, petenta se face vinovată de nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă de 9 ore,cu mai mult de o oră,dar mai puțin de două ore la data de 27.05.2014,înregistrând o perioadă maximă de odihnă de 7 ore și 34 minute, de la ora 7,18-27.05.2014 la 14,52-27.04.2014. Apreciază că este o gravă eroare a agentului constatator cu privire la întocmirea procesului verbal care atrage nulitatea acestuia pentru lipsa mențiunilor privind data săvârșirii contravenției. Deasemenea, din analiza diagramei tahograf care a fost introdusă la data de 27.05.2014 în aparatul analog aflat la bordul autotractorului marca Iveco cu număr de înmatriculare_ se constată că aspectele consemnate nu sunt conforme cu realitatea deoarece perioada de odihnă zilnică a fost realizată de la ora 10,00 până la ora 20,45.

În dovedire, a anexat,în copie: diagrama tahograf,carte de identitate O. A., certificat de înregistrare și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/4.06.2014

Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Prin întâmpinarea depusă, organul constatator a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, arătând că procesul-verbal de contravenție . nr._/4.06.2014 a fost legal și temeinic întocmit.

Se precizează că la controlul efectuat de inspectorii ARR în data de 3.06.2014,ora 23,34,km 309,Piatra N., județ N.,a fost oprit și verificat ansamblul de vehicule cu număr de înmatriculare_ /_, utilizat de petentă și condus de conducătorul auto D. V.,ce efectua un transport rutier de mărfuri în trafic național, în urma verificărilor de pe cardul tahograf al conducătorului auto, s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică,redusă cu mai mult de o oră dar mai puțin de două ore,respectiv o perioadă de odihnă zilnică prea scurtă cu o oră și 26 minute,abatere ce constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 2 pct. 6 din OG 37/2007. Mai precizează că s-a întocmit un formular de control în trafic . nr._, semnat de conducătorul auto căruia i s-a înmânat un exemplar.

Intimata mai învederează că motivația petentei referitoare la faptul că aspectele consemnate nu sunt conforme cu realitatea trebuie respinsă deoarece din cuprinsul procesului verbal rezultă fără dubii că fapta pentru care a fost sancționată petenta a fost săvârșită la data de 27.05.2014 de către angajatul acesteia,D. V..

Intimata mai învederează că vinovăția petentei este dovedită deoarece răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor legale revine operatorului de transport și nu conducătorului auto și că persoana juridică poate să sancționeze apoi conducătorul auto dacă respectiva contravenție s-a produs din vina acestuia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 din Codul de procedură civilă., ale OG nr. 2/2001, ale Ordinului nr. 1892/2006, precum și ale OG 37/2007 .

În dovedire, au fost anexate,în copie,următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._/4.06.2014, formular de control în trafic, lista contravenții și diagrama săptămânală.

Prin răspunsul la întâmpinare depus, petenta a reiterat aspectele învederate în plângere menționând că s-a constatat în mod eronat de către inspectorii intimatului nerespectarea perioadei de odihnă zilnică. Mai arată că din diagrama din data de 27.05.2014, pe care o anexează, rezultă că D. V. a efectuat timpii de odihnă în mod corect și solicită ca intimatul să depună la dosarul cauzei omologarea aparaturii folosite pentru măsurarea timpilor de pe diagrame.

În cadrul probei cu înscrisuri, la data de 26.01.2015, intimatul a depus la dosar contract de licență pentru utilizatorii software-ului INELO precizând că respectivul software este folosit în cadrul verificărilor perioadelor de conducere și odihnă ale conducătorilor auto și că nu există o dovadă a omologării,fiind utilizată licența respectivă

Instanța a încuviințat, pentru părțile prezentei cauze civile, proba cu înscrisurile depuse la dosar .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/4.06.2014, petenta . SRL a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. art.8 alin.2 pct.6 din OG 37/2007, respectiv pentru faptul că la controlul efectuat de inspectorii ARR în data de 3.06.2014,ora 23,34,km 309,Piatra N., județ N.,a fost oprit și verificat ansamblul de vehicule cu număr de înmatriculare_ /_, utilizat de petentă și condus de conducătorul auto D. V.,ce efectua un transport rutier de mărfuri în trafic național, în urma verificărilor de pe cardul tahograf al conducătorului auto,s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică, redusă cu mai mult de o oră dar mai puțin de două ore,respectiv o perioadă de odihnă zilnică prea scurtă cu o oră și 26 minute.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Sub aspectul legalității, instanța constată că, în cauză, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Aspectele invocate de petentă referitoare la inserarea eronată a datei de 27.04.2014 în loc de 27.05.2014 ca moment final al perioadei de odihnă nu sunt de natură a atrage nulitatea procesului verbal. Astfel, rezultă cu claritate că este o eroare materială în condițiile în care în procesul verbal este menționat ca debut al perioadei de odihnă 07.18/27.05.2014 iar punct final 14.52/27.04.2014,fiind doar o greșeală de scriere 27.04 în loc de 27.05.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, pe parcursul judecății, petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție .

Din înscrisurile depuse de intimată,respectiv diagrama săptămânală, rezultă că prepusul petentei, conducătorul auto D. V., nu a respectat perioada de odihnă minimă impusă de art.8 alin.2 pct.6 din OG 37/2007, potrivit modificărilor aduse de OG 21/2009, faptă ce reprezintă contravenție și este sancționată de dispozițiile art. 9 alin.1 lit.d din același act normativ cu amendă în cuantum de 3.000 lei.

În ceea ce privește apărarea petentei că fapta reținută este nereală, instanța constată că acesta este nefondată deoarece din întreaga documentație care a stat la baza încheierii procesului verbal, respectiv:formularul de control în trafic,diagrama săptămânală și fișa contravențiilor rezultă în mod cert săvârșirea contravenției. Totodată, activitatea desfășurată de prepusul petentei constând în efectuarea transportului de mărfuri cu regularitate implică o responsabilitate pe măsură iar inconvenientele create conducătorului auto ca urmare a oboselii determinate de nerespectarea perioadei de odihnă pot avea urmări de o gravitate deosebită punând în pericol siguranța traficului rutier.

Rezultă, așadar, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Instanța va reține deasemenea că au fost respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G 2/2001, potrivit cărora „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal” ,iar amenda aplicată este minimul prevăzut de lege.

În consecință, urmează să respingă plângerea petentei . SRL formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/4.06.2014, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta . SRL, cui RO_, cu sediul în Slobozia, ., ., județul Ialomița, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/4.06.2014, întocmit de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, C._, cu sediul în Suceava, .. 16, județul Suceava, ca nefondată.

Cu drept de apel la Tribunalul N. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. R. P. S.

Red.MR/29.07.2015

Tehnored.MR,MPS/04.08.2015

Ex. 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1366/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT