Plângere contravenţională. Sentința nr. 450/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 450/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 450/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 450/2016

Ședința publică din data de 19 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. F.

Grefier: S. N.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul Z. M. și pe intimatul I. DE P. AL JUDETULUI I., având ca obiect plângere contravențională P.VB._/15.06.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. A. M. pentru petentul lipsă, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 16.12.2015, prin serviciul registratură, s-au depus la dosar precizări de către intimat.

Instanța pune în discuție excepția de necompetență teritorială invocată prin întâmpinare.

Apărătorul petentului solicită instanței admiterea excepției de necompetență teritorială.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială.

INSTANȚA

Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 23.06.2015, sub nr._ petentul Z. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI I., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 15.06.2015.

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

La dosar s-au depus înscrisuri.

În ședința publică din 19.01.2016 instanța a invocat excepția de necompetență teritorială.

Analizând cu prioritate excepția potrivit dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. instanța reține următoarele:

Pe data de 15.06.2015 a fost oprit în trafic pe DN 2, km 42 pe raza localității Movilița, jud. Ialomița, autoturismul înmatriculat sub nr._ aparținând petentului aducându-i-se la cunoștință faptul că a circulat cu viteza de 110 km/h în localitate depășind cu 60 de km/h limita admisă pe acel sector de drum.

Potrivit disp art. 32 din OG 2/2001 plângerea contravențională se soluționează de instanța în a cărei rază teritorială se află locul săvârșirii contravenției.

În cauză localitatea Movilița se află în circumscripția Judecătoriei Urziceni .

Necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura conform art. 129 al.1 pct 3 C.pr.civ.

Pentru considerentele expuse în baza disp art. 132 alin 1, 3 C.pr.civ., instanța va declina competența în favoarea Judecătoriei Urziceni.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe petentul Z. M., domiciliat în com. Poiana Lacului, .. 63, jud. Arges și pe intimatul I. DE P. AL JUDETULUI I., cu sediul în mun. Ialomița, .. 13-15, jud. Ialomița, în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016.

Președinte,

E. F.

Grefier,

S. N.

Red. EF

Tehn. L.B. 21 Ianuarie 2016

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 450/2016. Judecătoria PITEŞTI