Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 325/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 325/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 15-01-2016 în dosarul nr. 325/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 325/2016

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. M.

Grefier S. B.

Pe rol judecarea cauzei civil având ca obiect contestație la executare+suspendare executare, formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata ..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul și stadiul de soluționare al cauzei, după care:

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 121 alin.5 din Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/17.12.2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședință, la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul și stadiul de soluționare al cauzei, după care:

Din oficiu, instanța invocă excepția netimbrării atât a contestației la executare cât și a cererii de suspendare și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., ulterior declinată în favoarea Judecătoriei Pitești, contestatoarea S.C. S. S. S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. T. I. S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva executării silite și a tuturor actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc M. E., în dosarul de executare silită nr.215/2015, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea actelor de executare.

A mai solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În motivarea contestației la executare a arătat că la data de 26.05.2015, a emis către .. un bilet la ordin . nr._, iar la data de 22.05.2015 a emis biletul la ordin . nr._, cu titlu de garanție pentru o comandă de mărfuri ce urma să fie ridicată de la .. la o dată ulterioară.

Precizează că întrucât .. a intrat în incapacitate de plată nu a mai putut ridica comanda din Combinatul Arcelor Mittal Steel G. cu care aceasta din urmă avea contract direct, și prin urmare nu și-a mai executat comanda față de S.C. S. S. S.R.L.

Mai arată că a solicitat acesteia să returneze instrumentele de plată cu titlu de garanție, dar că aceasta a tergiversat predarea instrumentelor de plată cu titlu de garanție reprezentate de biletele la ordin din 26.05.2015 . nr._, iar la data de 22.05.2015 a emis biletul la ordin . nr._, iar ulterior au primit somația de plată a sumei de 152.109,13 lei.

Totodată arată că a solicitat rezolvarea pe cale amiabilă a acestei sitiații, însă fără rezultat.

Prin rezoluția din 14.09.2015 s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 543,3 lei aferentă contestației la executare și 50 lei aferentă cererii de suspendare a executării silite.

La data de 06 octombrie 2015, contestatoarea a depus cerere de reexaminare (filele 31-32).

Prin încheierea din 23 noiembrie 2015 s-a dispus respingerea cererii de reexaminare, ca tardiv formulată.

La data de 15.01.2016 instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării.

Analizând cu prioritate excepția netimbrării, în raport de disp. art.237 și art.248 alin.(1) Cod proc. civ., instanța constată și reține următoarele:

Prin rezoluția din 14.09.2015 s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 543,3 lei aferentă contestației la executare și 50 lei aferentă cererii de suspendare a executării silite.

La data de 06 octombrie 2015, contestatoarea a depus cerere de reexaminare (filele 31-32).

Prin încheierea din 23 noiembrie 2015 s-a dispus respingerea cererii de reexaminare, ca tardiv formulată.

Contestatoarea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente contestației la executare și cererii de suspendare.

Este adevărat că la data de 10 decembrie 2015 contestatoarea a depus cererea (filele 56-57) prin care arată că în prezent se află în procedura simplificată de faliment, dosar nr._ aflat pe rolul tribunalului Specializat Argeș, însă instanța apreciază că susținerea contestatoarei potrivit căreia ar fi scutită de plata taxei judiciare de timbru este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 115 alin.(1) din Legea nr.85/2014, ,,toate acțiunile introduse de administratorul judiciar și de lichidatorul judiciar în aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru”.

Or, în prezenta cauză acțiunea este introdusă de administratorul statutar, iar nu de administratorul judiciar.

Din evidența informatizată a instanței reiese că dosarul nr._ a fost depus la data de 07.09.2015, deci ulterior depunerii contestației la executare și a cererii de suspendare (31.07.2015).

Cum dispozițiile legale mai sus menționate prevăd scutirea de taxe de timbru doar a acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, iar nu și de administratorul statutar, cum este cazul în speța de față, instanța apreciază ca neîntemeiată susținerea contestatoarei.

Având în vedere considerentele expuse, cât și disp. art.197 Cod proc. civ., instanța va admite excepția netimbrării contestației la executare și a cererii de suspendare și va anula contestația la executare și cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării contestației la executare și a cererii de suspendare.

Anulează contestația la executare și cererea de suspendare formulate de contestatoarea S.C. S. S. S.R.L., cu sediul în Mioveni, ., ., parter, jud. Argeș, împotriva intimatei S.C. T. I. S.R.L., cu sediul în G., . 30, ..26, jud. G..

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Pitești.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2016

Președinte,

F. M.

Grefier,

S. B.

4 ex./red. F.M./tehn..F.M./19 Ianuarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 325/2016. Judecătoria PITEŞTI