Acţiune în constatare. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 11234/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A.-M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ȘIRETEANU M. - D. A. LA SCA P. ȘI ASOCIATII și pe pârât S.C. P. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect: acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamantul prin avocat cu delegație la dosarul cauzei, pârâta prin avocat cu delegație la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Având cuvântul, reclamantul prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Având cuvântul, pârâta prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei și interogatoriul reclamantului pentru a dovedi aspectele de fond.
Pârâta prin avocat, consideră caracterul negociat al contractului de credit
Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri
Respinge proba cu interogatoriul reclamantului, deoarece faptul negocierii din contract poate fi dovedit prin proba cu înscrisuri.
Respinge proba testimonială solicitată de către pârâtă ca neutilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stadiu de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, reclamantul prin avocat, solicită admiterea acțiunii cu capetele de cerere pentru argumentele pe care le prezintă pe scurt.
Este vorba despre constatarea nulității absolute a unor clauze.
Solicitarea se referă la obligația de informare și că prezenta instanță ar putea să plece de la conjunctura economică. Susținerea cu privire la caracterul nenegociabil al contractului este un argument în plus. Cu cheltuieli de judecată.
Pârâta prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii și solicită să se observe faptul că banca și-a îndeplinit obligațiile, nefiind vorba despre un produs financiar toxic. Solicită să se observe faptul că i s-a acordat reclamantului un credit în CHF, iar orice alte considerente referitoare la modificarea cursului valutar intră pe alt teren.
Invocă dispozițiile art. 1057 Cod Civil.
Având cuvântul în replică, reclamantul prin avocat, arată că dispozițiile invocate de către pârâtă sunt inexplicabile, acest text de lege fiind desuet, nereferindu-se la contracte de credit reglementate prin legi speciale.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea la data de 09.06.2015,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 09.06.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. S.
Grefier A.-M. I.
Pe rol pronunțarea cauzei Civil privind pe reclamant ȘIRETEANU M. - D. A. LA SCA P. ȘI ASOCIATII și pe pârât S.C. P. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect: acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Dezbaterile în ședință publică au avut loc la data de 02.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă cu prezenta, și, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.06.2015, deliberând următoarele:
INSTANȚA
Prin Sentinta civila nr.194/C/2015 pronuntata de Tribunalul Bihor – Sectia a II- a Civila s-a admis exceptia de necompetenta materiala si teritoroiala a acestei instante si s-a declinat competenta de judecare a prezentei cauze in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Se retine faptul ca prin actiunea formulata la data de 9.04. 2014 si inregistrata pe rolul Tribunalului Bihor reclamantul S. M. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu parata P. B. Romania SA sa se constate nulitatea absoluta ca clauzelor indicate in Anexa 1 coloana din contractele de credit indicate in coloana in Anexa 1 coloana F respectiv din conditiile generale Anexa 4 pentru incalcarea de catre banca a obligatiilor de informare, consultare si avertizare a consumatorilor, obligatia de a nu pune in vanzare servicii defectuoase - toxice, obligatia de a nu utiliza practici inselatoare, obligatia de a nu introduce clauze abuzive in contractele de credit.
Se solicita sa se dispuna obligarea bancii la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecarui contract de credit.
Se solicita obligarea patratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
In sustinerea actiunii s-a depus la dosarul cauzei contarct de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum, grafic de rambursare, situatia soldului si alte inscrisuri.
In motivarea actiunii se arata de reclamant ca prezenta cerere de chemare in judecata se refera la analiza unui portofoliu de credite in CHF acordate de banca reclamantului.
Se arata ca riscul cel mai mare implicat de creditele denominarte in CHF era variatia cursului valutar, aspect asupra caruia consuimatorii nu au fost avertizati in nici un fel.
Se arata ca contractul de credit nu poate fi unul aleatoriu si un astfel de contract nu permite imprumutatului aprecierea impactului economic al acestuia.
Se arata de reclamant ca riscurile de indexare a cursului valutar nu au fost discutate cu clientii, parata incalcandu- si obligatiile de informare care ii reveneau potrivit dreptului comun si potrivit legislatiei specifice din domeniul protectiei consumatorilor.
Se arata ca evolutia cursului CHF a adus prejudicii consistente debitorilor si a avantajat bancile care obtin un profit suplimentar consistent.
Se invoca prevederile Recomandarii CERS /2011/1 .
Arata reclamantul ca el nu a fost informat despre volatilitatea cursului de schimb valutar si nu aveau cum sa anticipeze riscurile aferente unui contract de credit.
Se arata ca la momentul incheierii contractului de imprumut francul elvetian se afla in pragul minim istoric inregistrat si de asemenea se sustine faptul ca nu este logic ca un stat european sa ofere credite in alta moneda starina in afara de Euro, cu exceptia situatiilor in care consumatorul face dovada unor venituri constante in alta moneda straina .
Se arata de asemenea ca banca a incalcat obligatia precontractuala de informare, obligatia de consiliere si avertizare a consumatorului neavizat.
Arata reclamantul ca pentru nerespectarea obligatiei precontractuale generale de informare clauzele din contract afectate de neindeplinirea acestei obligatii sunt lovite de nulitate absoluta.
Se invoca faptul ca caracterul abuziv al clauzelor care instituie obligatia imptumutatilor de a restitui in CHF suma creditului, respectiv suportarea riscului valutar de consumatori.
Cu privire la incidenta art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 se arata ca unele clauze sunt nenegociate si in cadrul acestui contract exista un dezechilibru nesemnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in defavoarea consumatorului.
Se arata de asemenea faptul ca banca a fost de rea credinta in sensul ca eaa stiut ca moneda se va devaloriza si nu i - a incunostiintat clientii despre acest aspect.
In drept reclamanta isi intemeiaza cererea de chemare in judecata pe prevederile Legii 193/ 2000.
La data de 8.06. 2015 parata . SA a formulat concluzii scrise in care solicita respingerea actiunii introductive de instanta ca neintemeiata.
Se arata de parata ca intelege sa solicite cheltuielile de judecata pe cale separata.
Instanta analizand actele dosarului si vazand materialul probator administrat in cauza retine
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile legale invocate în cuprinsul său.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a invocat excepția de necompetență materială și teritorială a Tribunalului Bihor și a solicitat disjungerea cererii reclamantei și respingerea acesteia ca nefondată cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,
Prin contractul de credit nr. 420202AO_ din 12.05. 2008 reclamantul a primit un credit de refinanțarea a unui credit de consum pentru suma de_ CHF pe o durată de 120 luni. Conform art. 3 alin. 1 teza a doua din condiții speciale: „ Împrumutatul este de acord să plătească Băncii dobânda împreună cu rata lunară de capital, la datele de scadență lunare, astfel cum sunt acestea specificate în Graficul de rambursare, parte integrantă a prezentului contract de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum.”
Conform Secțiunii 2 Condițiile împrumutului în art. 8.1 „Împrumutatul și/sau Împrumutatul Solidar va/vor rambursa împrumutul și dobânda aferentă în rate lunare egale (anuitați), conform Graficului de rambursare, parte integrantă a prezentului contract de împrumut în valuta în care a fost acordat împrumutul, până la rambursarea integrală a sumelor datorate, în temeiul prezentului Contract, în conformitate cu termenii specificați în Cap.III Termenii Împrumutului.”
Conform art. 8.4 „Îmrumutatul și Împrumutatul Solidar mandatează prin prezenta Banca în mod expres, irevocabil și necondiționat, să debiteze, la libera sa apreciere, contul curent menționat în Cap. III Termenii Împrumutului și orice cont al Împrumutatului și al Împrumutatului Solidar, la datele de scadență ale acestora. Dacă moneda oricărui astfel de cont diferă în moneda în care a fost acordat Împrumutul sau în care sunt datorate celelalte sume din dau în legătură cu prezentul Contract, Banca este autorizată expres prin prezentul Contract să utilizeze disponibilitățile respective pentru a cumpăra o sumă egală cu cea în moneda sumelor datorate, aplicând rata de schimb a băncii și poate debita contul respectiv cu costul aferent cumpărării și alte taxe, după caz.”
În drept,
În raport de data încheierii contractului, respectiv 12.05. 2008, conform art. 102 din Legea 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864 iar în raport de art. 26 alin.1 din codul de procedură civilă puterea doveditoare a probelor este subordonată Codului civil din 1864 și celor ale Codului comercial, precum și conform dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociații care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”.
Pârâta este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor, acționează în cadrul activității sale comerciale. Reclamanta este consumator în sensul aceleiași legi, întrucât în contractul încheiat cu pârâta a acționat în scopuri personale, respectiv în scopul de a realiza o investiție imobiliară.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 3 alin. 1, 8.1 și 8.4, având în vedere situația de fapt menționată anterior, instanța reține că Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, prevedea la art. 4 că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai mult, alineatele 2 și 3 ale aceluiași articol prevăd că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În acest sens, condiția prevăzută de art. 4 al. 2 privind lipsa unei negocieri directe este îndeplinită întrucât contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze (orice probă contrară revenind intimatei, potrivit art. 4 al. 3).
Mai mult, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și de nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil, fară a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial și Solvat Editores și Hot. din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hot. Oceano Editorial).
Instanța mai are în vedere faptul că art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 impune și o altă condiție pentru existența unei clauze abuzive – clauza trebuie să creeze, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părâți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
Legea 193/2000 impune o excepție prin prevederile art. 4 alin.6 conform cărora “Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
4. Pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie astfel să verifice următoarele condiții:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată:
2) prin ea însăși clauza contractuală creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Aceste condiții sunt cumulative astfel încât dacă una dintre ele nu este îndeplinită clauza contestată nu poate fi considerată abuzivă.
În ceea ce privește buna credință, tribunalul are în vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia ; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, potrivit art. 77 din Legea nr.296/2004 privind Cod Consum .
În acord cu principiul interpretării conforme, prevederile actului normativ național prin care sunt transpuse în dreptul intern dispozițiile dintr-o directivă, trebuie interpretate, inclusiv în litigiile ce opun doi particulari, în lumina prevederilor directivei transpuse, iar nu în sens contrar. D. urmare, deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului prezintă relevanță pentru stabilirea sensului art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, în concret pentru a se determina sensul expresiei „limbaj ușor inteligibil”, folosite în partea finală din art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, pct. 61 pentru ca instanța națională să poată analiza (controla) dacă o clauză are sau nu caracter abuziv este necesar să fie îndeplinite două cerințe cumulative: clauza să nu privească definirea obiectului contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, față de serviciile sau bunurile prestate și clauza să nu fie exprimată în mod clar și inteligibil.
În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, pct. 42, excepției prevăzute de art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului, de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive, trebuie să i se dea o interpretare strictă.
Tot în hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, pct. 49 și 50, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, clauzele care stabilesc prestațiile esențiale ale contractului și care, ca atare, îl caracterizează, în timp ce clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
De asemenea, în hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit următoarele:
„ (…) cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul (sic !) să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului (…) la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește”.
Este de notat însă că atât în hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai (pct. 51), cât și în hotărârea pronunțată la data de 26.02.2015 în cauza C – 143/13, M. și M. (pct. 53 și 72), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că revine instanței naționale dreptul de a aprecia, „având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut, precum și contextul său juridic și factual” (pct. 51 din hotărârea pronunțată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai) dacă o clauză reglementează sau nu un element esențial al prestației debitorului și dacă aceasta a fost redactată în mod clar și inteligibil.
Clauzele denunțate de reclamantă ca având caracter abuziv vizează modul în care debitorul principal și cei accesorii trebuie să îndeplinească obligația de plată a ratelor.
Pârâta nu a probat că vreuna din clauzele în litigiu ar fi fost negociată deși sarcina probei asupra acestui aspect îi revenea. Prin urmare prima condiție prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru ca acestea să fie declarate abuzive este îndeplinită.
Articolul 8.1 din contract care instituie obligația reclamantei, în calitate de împrumutat, de a restitui creditul în valuta prevăzută în graficul de rambursare descrie obiectul principal al contractului, respectiv obligația principală a împrumutatului (aceea de restituire a creditului primit de la Bancă).
De asemenea, art. 3 alin. 1 teza a II a din contract, referitoare la obligația împrumutatului de a restitui rata lunară conform graficului de rambursare, descrie tot obiectul principal al contractului.
D. urmare, în raport de prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și de cele ale art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului, clauzele de la art. 3 alin. 1 teza a II a și art. 8.1 din contract nu sunt supuse controlului judecătoresc, respectiv instanța nu poate aprecia asupra caracterului abuziv sau nu al acestora.
Clauza 8.4 reglementează un mandat dat pârâtei de toți cei care și-au asumat obligația de restituire a debitului de a debita orice cont în vederea efectuării plății parțiale scadente, precum și posibilitatea pârâtei de a utiliza disponibilitățile bănești ale debitorilor deținute în alte monede decât cea în care trebuie efectuată plata, în vederea cumpărării respectivei monede la cursul de schimb practicat de bancă.
Această clauză nu face parte din categoria celor care se asociază cu definirea obiectului principal al contractului deoarece nu instituie nici o obligație caracteristică din cele ce revin împrumutatului în cadrul unui contract de credit bancar, respectiv garantului, într-un contract de garanție personală.
D. urmare, în raport de prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și de cele ale art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 a Consiliului, instanța poate verifica dacă această clauză are sau nu un caracter abuziv. Având în vedere că în prealabil, instanța a statuat că părțile nu au negociat clauzele contestate, această analiză se va limita numai la a verifica dacă prin ea însăși clauza contractuală creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar dezechilibrul astfel creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Invocarea hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai, obligatorie pentru instanțele din statele membre ale Uniunii Europene nu poate conduce per se la reținerea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.3 contractul de credit.
Este incontestabil că prin această hotărâre Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit între altele că „o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator (…), în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute (…) în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă (…)” însă o astfel de soluție nu echivalează cu reținerea caracterului abuziv al unei astfel de clauze, în condițiile în care doar instanța națională învestită cu soluționarea litigiului poate face aprecierea caracterului abuziv/licit al clauzei contestate, astfel cum a indicat de nenumărate ori în hotărârile sale Curtea de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv în hotărârea pronunțată în cauza C – 26/13, Kásler și Káslerné Rábai (paragraful nr. 74).
În cauza dedusă judecății, astfel cum fără echivoc rezultă din interpretarea literală a art. 8.4, obligația de achiziționare a monedei străine în care trebuie achitate ratele la scadență (CHF), prin folosirea de către pârâtă, în temeiul autorizării primite de la titularii conturilor în temeiul art. 8.4, a sumelor aflate în conturile curente ale împrumutaților/co-plătitorului/garantului, după caz, la cursul de schimb al pârâtei, decurge dintr-un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect moneda străină, iar nu din contractul de împrumut.
Spre deosebire de situația de fapt din cauza Kásler și Káslerné Rábai, în prezentul litigiu clauza de la art. 8.4 din contractul de credit, care instituie obligația împrumutatului (și a debitorilor accesorii) de a restitui creditul în CHF și totodată, implicit, și obligația de a suporta și diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, practicate de Banca pârâtă, nu reprezintă o remunerație pentru o prestație efectuată de Bancă, ci o prestație caracteristică a cumpărătorului în cadrul contractului de vânzare – cumpărare al monedei străine, astfel cum explicit se arată în cuprinsul clauzei de la art. 8.4 în cuprinsul căreia se face referire la cumpărarea monedei străine de pârâtă în numele și pe seama clienților, în baza autorizării date conform clauzei de la art. 8.4. Contractul de împrumut în temeiul căruia îi revine consumatorului obligația de restituire a împrumutului în rate lunare este un raport juridic distinct de cel constând în contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect achiziționarea monedei străine în care trebuie plătită rata la scadență.
De altfel, clauza de la art. 8.4 din contractul de credit nu este aplicabilă decât în subsidiar, în situația în care împrumutatul omite să depună cel mai târziu în ziua scadenței ratei, în contul curent suma necesară efectuării plății parțiale, în valuta prevăzută în graficul de rambursare. Nimic nu îl împiedică pe împrumutat să obțină moneda în care trebuie achitată rata în alt mod decât prin cumpărare de la banca de la care a împrumutat banii și să alimenteze la scadență contul curent în această monedă, în vederea efectuării plății.
În absența altor argumente ale reclamantei cu privire la caracterul abuziv al prevederilor din cuprinsul art. 8.4 din contract, instanța nu are nici un motiv pentru care ar putea considera întemeiată cererea reclamantei referitoare la această clauză.
Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract de credit care să prevadă restituirea creditului în lei, prin luarea în considerare a cursului CHF – RON de la data încheierii contractului de credit nu este întemeiată. Această cerere are caracter accesoriu față de cea având ca obiect constatarea nulității absolute a art. 8.1 și 8.4 din condițiile speciale ale contractului de credit, cerere pe care instanța a apreciat-o ca fiind nefondată.
Instanța reține că în virtutea principiului nominalismului monetar împrumutatul este obligat să restituie creditul în moneda în care l-a primit. Desigur că norma care îl instituie are un caracter supletiv, fapt ce permite părților să deroge de la regula restituirii creditului în moneda în care a fost acordat de către bancă (de altfel, însăși stipularea art. 8.1) din condițiile speciale ale contractului de credit a fost posibilă urmare a caracterului supletiv al art. 1578 C.civ., însă din moment ce părțile au încheiat o convenție de împrumut prin care nu au derogat de la principiul nominalismului monetar, acestea sunt obligate, conform art. 969 C.civ. și principiului forței obligatorii a contractelor, să respecte acest principiu, revenindu-i consumatorului obligația de a restitui creditul în moneda în care i-a fost pus la dispoziție.
Cu privire la capatul de cerere privind obligarea bancii la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecarui contract de credit se va retine faptul ca instanta nu poate interveni si sa se stabileasca un nou mod de derulare a contractului atata vreme cat clauzele din contract nu au fost anulate.
D. urmare, constatând că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate, instanța va respinge cererea de chemare în judecată.
In temeiul art. 453 Ncpc se va respinge cererea reclamantei de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea privind pe reclamant ȘIRETEANU M. - D. A. LA SCA P. ȘI ASOCIATII domiciliat în București, SPLAIUL UNIRII, nr. 223, . pârât S.C. P. B. ROMÂNIA S.A sector 1, București, .. 29-31 sub ambele capete de cerere ca neintemeiata.
Respinge cererea reclamantilor de cheltuieli de judecata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I.S/A.I/07.01.2016/4 ex
| ← Pretenţii. Încheierea nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Pretenţii. Hotărâre din 11-06-2015, Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|
