Acţiune în constatare. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 6852/2015
document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 09.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. E. M.
GREFIER - N. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții G. P. F., G. M. L. și pe pârâta O. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții G. P. F. personal și asistat de avocat cu delegație la dosar, G. M. L. prin același avocat și pârâta prin avocat cu delegație la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosar de către pârâtă note scrise cu privire la raportul de expertiză contabilă, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanții prin apărător solicită admiterea acțiunii, constatarea caracterului abuziv al clauzelor indicate în cuprinsul cererii și a nulității absolute a acestora, restituirea către reclamanți a sumei încasate în plus de către bancă, a sumei de .100 CHF percepută cu titlu de comision de acordare a creditului, cu cheltuieli de judecată, depunând concluzii scrise.
Pârâta prin avocat solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că acele clauze apreciate ca fiind abuzive de către reclamanți au fost înlăturate ca urmare a modificărilor legislative, iar față de pronunțarea deciziei nr. 1546/2010 de către Curtea Constituțională, prin modificarea contractului clauzele inițiale nu se mai regăsesc în cuprinsul acestuia. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 din NCPC,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 16.04.2015.
Pronunțată în ședința publică de la 09.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr.6852
Ședința publică de la 16.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. E. M.
GREFIER - N. S.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții G. P. F., G. M. L. și pe pârâta O. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.04.2015, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.08.2014 sub nr._, reclamanții G. P. F. și G. M. L. au chemat în judecată pe pârâta O. B. ROMANIA S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate ca fiind abuzive clauzele contractuale prevăzute la art.5.2, 5.3, 5.4 și 6.1 pct.b din contractul de credit nr.C_ încheiat la data de 09.01.2008, constatarea nulității absolute a acestora cu consecința repunerii părților în situația anterioară, restituirea către reclamanți a sumelor achitate în plus cu titlu de dobândă, cu dobânda legală aferentă ce se va calcula de la data plății de către reclamanți până la restituirea efectivă a sumelor încasate nelegal, restituirea către reclamanți a sumei de 1.100 CHF reprezentând comision de acordare a creditului în cuantum de 2% din valoarea creditului acordat în valoare de 55.000 CHF, cu dobânda legală aferentă ce se va calcula de la data de 09.01.2008 și până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că la data de 09.01.2008 între părți s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr.C_ în valoare de 55.000 CHF pe o perioadă de 300 luni cu o dobândă de 5,7%.
Cu referire la clauzele al căror caracter abuziv se solicită a se constata, reclamanții au precizat că la art.5.2 se prevede că dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii și care poate fi modificată unilateral de către aceasta, fără a exista consimțământul împrumutatului. Față de clauza de la art.5.3 din contract, reclamanții au arătat că, potrivit acesteia, noul procent de dobândă va fi comunicat clientului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont la adresa de corespondență, nefiind astfel necesară încheierea unui act adițional la prezentul contract de credit.
Cu privire la art.5.4 din același contract de credit, reclamanții au învederat că potrivit acesteia, ca urmare a modificării ratei dobânzii de către bancă, în eventualitatea în care clientul nu va rambursa ratele nescadente și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă, aspect față de care reclamanții apreciază că există o poziție de inferioritate a clientului față de bancă.
Reclamanții au arătat că, în ceea ce privește comisionul de acordare a creditului în cuantum de 1.100 CHF, prevăzut la art.6.1 din contractul de credit, acesta are un caracter flagrant abuziv, suma fiind încasată de bancă în mod nelegal, ceea ce contravine dispozițiilor art.15 din Legea nr.90/1999 privind creditul ipotecar.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.193/2000, OUG nr. 50/2010, OUG nr.13/2011.
În susținerea cererii au fost depuse, în copie, înscrisuri, iar în dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză specialitatea contabilitate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării capătului de cerere prin care se solicită restituirea unor sume, față de disp. art.3 din OUG nr.80/2013, excepția lipsei de obiect cu privire la capătul de cerere privitor la nivelul dobânzii și al modului de calcul al acesteia, față de disp .art.12 și 13 din Legea nr.193/2000, excepția lipsei de interes, având în vedere că acesta nu este nici născut și nici actual, că lipsește cauza acțiunii, iar dacă aceasta ar exista, ar fi falsă, apreciind că acțiunea este întemeiată pe acte normative fără aplicabilitate, doar pentru a masca adevăratul scop ilicit al reclamanților, acela de a obține un folos material de la pârâtă.
Totodată, pârâta a invocat excepția prescripției extinctive în privința capătului de cerere prin care se solicită restituirea unor sume pentru perioada 2008-2011, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție și excepția inadmisibilității cererii, motivat de faptul că urmare a intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, fluctuația ratei dobânzii se poate face exclusiv în funcție de variația indicelui LIBOR 3L, iar în formula de calcul a ratei dobânzii intră o marjă fixă, astfel că ceea ce solicită reclamanții se aplică deja din anul 2010, urmărindu-se aplicarea retroactivă a legii civile.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 11.12.2014, instanța a respins ca excepția inadmisibilității, și a calificat drept apărări de fond excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes, pentru motivele reținute în încheierea de ședință (f.79).
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri și expertiză specialitatea contabilitate, raportul de expertiză fiind depus la dosar (filele 97-127).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Între părțile din prezenta cauză s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr.C_ din data de 09.01.2008, prin care pârâta O. B. ROMANIA S.A. a acordat reclamanților G. P. F. și G. M. L., în calitate de împrumutat și co-debitor, un credit pentru nevoi personale în valoare de 55.000 CHF, pe o perioadă de 300 luni.
În cuprinsul art.5 din contract au fost inserate mențiuni privitoare la dobânda percepută de Bancă, având următorul conținut: la data încheierii contractului, rata dobânzii curente este de 5,7%, dobânda fiind stabilită în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă.
Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii; dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, fără a exista consimțământul Clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate (5.2.).
Noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondență specificată de acesta sau prin afișare la sediile unităților bancare. Clientul consimte că această metodă de notificare este suficientă, nefiind necesară încheierea unui act adițional la contract, renunțând la orice eventuală plângere/opoziție/contestație ulterioară (5.3.).
În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către Bancă, Clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării privind modificarea dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă (5.4.).
Conform art.6.1. pct.b din contract, pentru creditul acordat, Banca percepe un comision de acordare de 2%, perceput o singură dată, la valoarea creditului acordat. Comisionul de acordare se reține, în valuta creditului, de către Bancă, din creditul acordat în momentul utilizării creditului.
Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „(1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
În ceea ce privește comisionul de acordare, instanța reține că Banca percepe acest comision în procent de 2% din valoarea creditului acordat, o singură dată, la data tragerii creditului, potrivit art.6.1. pct.b din contract, citat mai sus.
Pentru a determina dacă o anumită prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr 193/2000.
O primă condiție ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul.2 al art.4 din Legea nr.193/2000 definește noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
În fine, cu privire la cea de-a treia cerință, aceasta se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, această cerință vizează comportamentul neloial al co-contractantului.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art.4 alin.5 și 6 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului precum și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele și serviciile oferite în schimb.
Cât privește solicitarea de constatare ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute la art.6.1. lit.b privind comisionul de acordare a creditului, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual abuziv al acestei clauze, se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art.4 alin.2 conform căreia "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Dobânda anuală, comisioanele etc., intră în sfera noțiunii de preț a contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE: „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
În cauza dedusă judecății, comisionul perceput constituie un element al prețului, iar prevederea art.6.1. lit.b din contract cu privire la comisionul de acordare este clară și redactată fără echivoc, fiind însușită de reclamanți prin semnarea contractului.
Se va reține totodată că acest comision a fost calculat procentual la valoarea creditului, iar acest fapt era cunoscut de către reclamanți la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, comisionul, ca și componentă a prețului creditului, este exceptat în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lui în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.6.1. din contractul încheiat de părți, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar dacă s-ar aprecia verifica îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că acest comision nu poate fi considerat abuziv.
Cât privește prima condiție prevăzută de lege, instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că prevederile inserate la art.6.1. lit.b din contract au fost supuse negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba despre clauze care au fost impuse reclamantului în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din lege.
Cu toate acestea, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată (o singură dată) a unui comision de 2% din valoarea creditului, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, deși prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispozițiilor Legii nr.193/2000, având în vedere că, așa cum afirmă însăși Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, instanța constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 și 2 și art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Or, dispoziția amintită nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de acordare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii.
Tocmai pentru acest motiv, faptul că nu este indicată în mod expres în contract contraprestația băncii pentru perceperea comisionului de acordare nu este de natură să imprime acestuia caracter abuziv.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că prevederile art.6.1. lit.b din contract au fost redactate de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare.
Simpla împrejurare că suma reprezentând comisionul de acordare reprezintă un cost suplimentar pentru reclamanți nu poate constitui un argument pentru admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cuantumul acestuia - raportat la procentul de 2% a fost cunoscut de la momentul contractării creditului și asumat de împrumutați prin semnarea contractului.
Mai mult, un asemenea comision este permis în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare, prevăzut la art.6.1. pct.b din contractul de credit încheiat de părți.
Cât privește cererea de restituire a sumei de 1.100 CHFachitată cu titlu de comision de acordare, instanța apreciază că este neîntemeiată în lumina considerentelor expuse mai sus, urmând a fi respinsă, față de caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere și soluția adoptată cu privire la acest comision. Totodată, în raport de această soluție, va respinge și capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii legale aferentă comisionului de acordare a creditului.
Legat de modul de calcul al dobânzii, art.5.1. din contract prevede că în primul an de creditare rata anuală a dobânzii curente este de 5,7% pe an. Începând cu cel de-al doilea an de creditare, rata dobânzii curente devine revizuibilă în conformitate cu politica Băncii, care poate modifica valoarea acesteia în mod unilateral, fără a exista consimțământul clientului (art.5.2.), urmând să aducă la cunoștința acestuia noua rată a dobânzii în modalitățile menționate la art.5.3.
Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzei invocată de reclamant, în analiza sa, instanța se va raporta la dispozițiile art.2 alin.3, art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000, redate anterior în cuprinsul hotărârii.
S-a menționat deja mai sus că actul juridic semnat de părți are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanții, ci au fost preformulate (în cea mai mare parte) de către bancă.
Clauza inserată la art.5.2. din contractul de credit, care permite Băncii modificarea unilaterală a valorii dobânzii, este apreciată de instanță ca ridicând probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat despre modificarea operată.
Conform art.1 lit.a din anexa la Legea nr.193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Or, motivul ”întemeiat” prevăzut în contractul supus analizei are în vedere două criterii: evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a Băncii, fără prezentarea altor elemente de identificare.
Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna.
Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, tot astfel o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce, atât timp cât convenția reprezintă legea părților, conform art.969 C.civ.
Motivul „în conformitate cu politica Băncii” nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs.
Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.
Împrejurarea - susținută de pârâtă - că ulterior, pe parcursul derulării contractului, a intrat în vigoare OUG nr.50/2010 care a adus unele precizări privind contractele de credit, nu validează clauza contractuală respectivă prin efectul legii, deoarece validitatea acesteia se apreciază în raport de momentul încheierii convenției.
Față de cele arătate, în baza art.14 și art.4 din Legea nr.193/2000, instanța va constata existența clauzei abuzive anterior analizate în contractul de credit nr. C_ din 09.01.2008.
În strânsă legătură cu această prevedere contractuală, instanța va analiza și dispoziția art.5.4. din convenție, care ridică, de asemenea, probleme sub aspectul echilibrului contractual, conferind clientului o poziție de inferioritate față de Bancă.
Practic, prin această dispoziție, clientul este prezumat că acceptă procentul de dobândă modificat în mod unilateral de Bancă în situația în care nu este în măsură să ramburseze ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în cel mult 10 zile de la data notificării, ceea ce este de natură să îl lipsească pe împrumutat de posibilitatea reală de a-și exprima poziția contractuală (fiind aproape exclusă posibilitatea rambursării întregului credit plus dobânzile aferente întrucât dacă ar fi dispus de un asemenea capital, cel mai probabil clientul nu ar mai recurs la serviciile Băncii).
Practic, toate riscurile contractului sunt în sarcina consumatorului. Toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clienților (criză, impreviziune) sunt suportate de client. Dobânda este variabilă în funcție de voința Băncii sau de fluctuațiile pieței financiare, întrucât printr-o clauză abuzivă pârâta și-a asigurat variația dobânzii în functie de acest element exterior voinței clientului, dar pe care Banca îl aplică și îl interpretează după cum are interes.
Prin urmare, și clauza amintită este sub efectul prezumției de clauză abuzivă, deoarece creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Prezumția de clauză abuzivă poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, facută de Bancă, a caracterului negociat al contractului, și nu doar a unuia sau altuia dintre detaliile acestuia, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este în sarcina sa prezinte probe în acest sens, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Față de aceste aspecte, instanța reține că art.5.4. din contractul dedus judecății conține clauze abuzive ce urmează a fi înlăturate.
În schimb, în ceea ce privește clauza prevăzută la art.5.3. din contract, instanța consideră că o asemenea prevedere contractuală nu poate fi privită, în sine, ca fiind abuzivă.
Astfel, dispoziția contractuală prin care se stipulează modalitatea de comunicare către împrumutat a deciziei Băncii cu privire la revizuirea dobânzii (prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondență specificată de acesta sau prin afișare la sediile unităților bancare) este pe deplin valabilă, fiind clar și inteligibil exprimată, fără formulări neechivoce, dând posibilitatea consumatorului să ia cunoștință și să-și exprime acordul cu privire la aceasta încă de la momentul semnării contractului (de altfel, instanța consideră că, în situația în care ar fi propus o altă metodă de notificare, Banca nu s-ar fi opus voinței clientului).
În consecință, instanța consideră că reclamanții și-au dat acordul pentru a fi înștiințati cu privire la deciziile Băncii în modalitățile amintite, iar potrivit art.969 C.civ. contractul este legea părților (câtă vreme nu se încalcă prin acesta prevederi legale imperative, ceea ce nu este cazul în speță), motiv pentru care instanța constată că această dispoziție contractuală nu ridică probleme din perspectiva Legii nr.193/2000.
De altfel, în cuprinsul acțiunii nu s-a invocat, în mod concret, vreun motiv pentru care art.5.3. ar avea caracter abuziv, toate argumentele reclamanților vizând, de fapt, posibilitatea modificării dobânzii în mod unilateral de către Bancă; pretinsul caracter abuziv al acestei clauze a fost invocat doar prin raportare la dobânda ce poate varia fără consimțământul împrumutaților – aspecte care sunt inserate la art.5.2.
Față de argumentele expuse, instanța va respinge ca nefondat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al dispoziției prevăzute la art.5.3. din contract.
În ceea ce privește solicitarea de restituire a sumei de 11,794,58 CHF, pretins plătită în plus de către reclamanți ca urmare a modificării cuantumului dobânzii și a dobânzii legale aferente în cuantum de 2.319,08 CHF, instanța apreciază că acest petit este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele argumente:
Deși s-a admis cererea reclamanților de constatare a caracterului abuziv al clauzelor inserate la art.5.2. și 5.4. din contract (conform celor reținute anterior), în opinia instanței, acest fapt nu dă dreptul reclamanților să solicite plafonarea dobânzii la cea inițial stabilită prin convenție, de 5,7%, întrucât ar însemna transformarea creditului cu dobândă variabilă într-unul cu dobândă fixă.
Or, acest lucru nu poate fi admis întrucât contravine înțelegerii părților (și voinței Băncii) și implicit prevederilor art.969 C.civ. – în vigoare la data semnării contractului de credit. Atâta vreme cât reclamanții au acceptat și și-au asumat obligația restituirii unui credit în valută cu dobândă variabilă, instanța nu poate interveni în contract pentru a modifica unul din elementele esențiale ale acestuia (dobânda fiind în sens larg parte a prețului) în sensul dorit de împrumutați, după 7 ani de la semnarea convenției.
Așa fiind, odată intervenit consimțământul părților cu privire la aplicarea unei rate de dobândă variabilă, este nefondată cererea (implicită a) reclamanților de stabilire a unei dobânzi fixe pe toată durata creditului.
Nu pot fi primite susținerile acestora în sensul că dobânda ar fi trebuit să scadă odată cu diminuarea indicelui de referință LIBOR conform art.5.2. din contract, întrucât prevederile contractuale amintite nu dau dreptul clientului să solicite reducerea dobânzii în situația în care scade valoarea LIBOR – din contră, prin acest articol s-a stipulat dreptul băncii de a modifica în mod unilateral dobânda (variabilă în conformitate cu politica sa), după bunul său plac.
De altfel, acesta a fost motivul pentru care s-a constatat caracterul abuziv al art.5.2. din contract; dacă ar fi fost reală afirmația reclamanților și această clauză ar fi permis sau impus reducerea dobânzii odată cu scăderea indicelui LIBOR instanța nu ar fi adoptat soluția amintită.
Însă în speță este vorba de 2 chestiuni distincte, întrucât soluția de admitere a caracterului abuziv al prevederii art.5.2. nu dă dreptul la reparație în sensul pretins de reclamanți.
Astfel, nu poate fi primită solicitarea reclamanților de recalculare a dobânzii în funcție de indicele LIBOR CHF de la data acordării creditului până în prezent, întrucât la momentul încheierii convenției de credit - 09.01.2008 - nu exista noțiunea de marjă a Băncii, iar dobânda nu era compusă din marja băncii și valoarea indicelui de referință LIBOR la 3 luni, formula de calcul a dobânzii fiind cea menționată la art.5.5. din contract (f.11).
A accepta cererea reclamanților ar echivala cu o modificare a contractului pe cale judecătorească, ceea ce nu poate fi admis, aceasta neputând fi realizată decât prin acordul părților, prin negocierea clauzelor contractuale, instanța neputându-se substitui voinței părților; de asemenea, dobânda constituie unul dintre elementele prețului contractual, astfel că prin anularea dobânzii, contractul ar deveni un împrumut cu titlu gratuit, ceea ce nu poate fi admis.
Stabilirea unei rate a dobânzii, la nivelul propus de reclamanți, nu este atributul instanței de judecată. Potrivit art.969 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, principiu din care rezultă obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părțile nu se pot sustrage și faptul că obligativitatea privește în primul rând părțile contractante. A considera altfel ar aduce atingere dispozițiilor art.969 C.civ.
Reține instanța că, abia prin dispozițiile art.37 din OUG nr.50/2010 s-a prevăzut, în ceea ce privește modul de calcul al dobânzii în contractele de credit cu dobândă variabilă, că marja ce va fi stabilită de Bancă, odată cu . act normativ, trebuie să rămână fixă pe toată derularea contractului, modificarea dobânzii urmând a se face doar în raport de evoluția indicelui de referință EURIBOR/LIBOR (în funcție de moneda în care se acordă creditul).
Pe de altă parte, dispozițiile OUG nr.50/2010 se aplică și contractelor de credit aflate în derulare, dar numai de la data intrării sale în vigoare - 01.09.2010 - astfel că nu produce efecte și deci nu poate influența modul de calcul al dobânzii pe perioada anterioară anului 2010.
Raportul de expertiză întocmit în cauză nu poate servi ca dovadă pentru admiterea acestui capăt de cerere, cu atât mai mult cu cât se bazează pe calcule ipotetice, care nu au la bază prevederile contractuale.
Astfel, deși expertul reține că nu există nicio mențiune în contractul de credit care să arate cum se calculează marja fixă a băncii și care este rata de referință LIBOR CHF la data semnării contractului (fila 99), totuși acesta determină - recurgând la un artificiu de calcul care nu își găsește suport în cuprinsul contractului semnat de părți - o marjă fixă a băncii de 2,95% ca diferență dintre rata dobânzii curente de 5,7% la data semnării contractului și rata de referință LIBOR CHF valabilă la 15.11.2007 de 2,755% (f.99,107), în raport de care stabilește apoi sumele ce ar fi fost plătite în plus de reclamanți ca urmare a majorării dobânzii la 6,99% începând cu 16.06.2008, respectiv la 6,56% din data de 16.02.2015.
Or, este evident că aceste calcule nu pot fi avute în vedere, această așa-zisă marjă fixă a băncii fiind determinată de expert fără niciun temei legal sau contractual (după cum s-a arătat, abia odată cu apariția OUG 50/2010 noțiunea de marjă a băncii și-a găsit consacrare legală), cu atât mai mult cu reclamanții nu au solicitat, restituirea sumelor achitate în plus față de dobânda inițială de 5,7%, ci în funcție de o pretinsă marjă de 2,95%, ce ar fi trebuit să rămână fixă.
Aceasta nu înseamnă că soluția instanței (prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prev. de art.5.2. din contract) devine lipsită de efecte juridice, întrucât, subsecvent acestei cereri, reclamanții ar fi putut solicita obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii pentru perioada menționată în raport de anumite criterii clare și obiective și/sau obligarea Băncii să justifice motivele care au determinat majorarea ratei dobânzii de la 5,7% la 6,99% (la data de 16.06.2008) precum și micșorarea dobânzii în ipoteza în care s-ar fi dovedit lipsa oricărui temei pentru modificarea unilaterală operată de pârâtă.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge acest capătul de cerere ca nefondat.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va admite în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, constatând caracterul abuziv al clauzei inserate la art.5.2. din contractul de credit nr.C_ din 09.01.2008, în ceea ce privește sintagmele „dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii; dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă (...) fără a exista consimțământul Clientului„ precum și al clauzei prevăzute de art.5.4. din contract și va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Văzând prevederile art.453 C.proc.civ. și soluția pronunțată în cauză, instanța va obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat achitat de reclamanți, acordat în măsura admiterii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea astfel cum a fost precizată privind pe reclamanții G. P. F. și G. M. L., ambii domiciliați în R., ., ., . și pe pârâta O. B. ROMANIA S.A. cu sediul în București, Calea Buzești, nr.66-68, sector 1, înregistrată la ORC sub nr.J40/_/1995, CUI_.
Constată caracterul abuziv al clauzei inserate la art.5.2. din contractul de credit nr.C_ din 09.01.2008, în ceea ce privește sintagmele „dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii; dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă (...) fără a exista consimțământul Clientului„ precum și al clauzei prevăzute de art.5.4. din contract.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. M.L.E.
4 ex/04.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8652/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Actiune in regres. Sentința nr. 8604/2015. Judecătoria... → |
|---|
