Actiune in regres. Sentința nr. 8604/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8604/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 8604/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR.8604/2015

Ședința publică de la 08 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. A. C.

GREFIER A. A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamant S.C. A. T. ASIGURĂRI S.A. și pe pârât E. R. asigurare REASIGURARE S.A., intervenient C. A., având ca obiect actiune in regres.

Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 27.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 08.05.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 23.10.2014 sub numărul de mai sus, reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA și intervenientul forțat C. A. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 2.755,50 lei cu titlu de despăgubiri, 11,02 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente perioadei 19.10.2014 până la data de 23.10.2014, penalități de întârziere de 0,1% pe zi, până la data achitării debitului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 11.06.2014 intervenientul forțat a produs din culpa sa, un accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pentru care a fost încheiată cu reclamanta polița de asigurare CASCO nr._ în baza căreia s-a achitat asiguratului suma de 2755,50 lei cu titlu de despăgubiri.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 2210 din Codul civil, OG13/2011 și art. 22 din Legea 136/1995.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei copii certificate pentru conformitate de pe dosarul de daună.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a învederat că a achitat suma de 2755,50 lei și solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Cu privire la cheltuielile de judecată pârâta a solicitat reducerea onorariului avocațial în conformitate cu criteriile prevăzute la art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.

Instanța a încuviințat, pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

La data de 27.04.2015, reclamanta a învederat în cuprinsul concluziilor scrise faptul că pârâta a achitat debitul principal la data de 23.01.2015 astfel încât primul capăt de cerere a rămas fără obiect.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, data de 11.06.2014, în urma unui accident rutier produs din culpa exclusivă a intervenientului forțat, a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .

Pentru aducerea la starea inițială, autoturismul asigurat a necesitat efectuarea reparațiilor detaliate în devizul nr._ din data de 07.07.2014, întocmit de . SRL (filele 19 – 22).

În baza poliței de asigurare CASCO nr._, reclamanta a achitat asiguratului său indemnizația de asigurare, conform extrasului de cont aflat la fila 37.

Se reține că acțiunea cu care reclamanta a învestit instanța se întemeiază pe dispozițiile art. 2210 cod civil care reglementează regresul asigurătorului, în speță al asigurătorului CASCO, prin subrogare în drepturile asiguratului său, în contra asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Conform art. 2210 Cod civil intitulat „Subrogarea asigurătorului”: În limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

În conformitate cu dispozițiile art. 49 din Legea 136/1995: „Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare…”

Punerea în aplicare a acestei dispoziții legale este realizată de art. 39 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29.11.2011, aprobată prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA în vigoare la acea dată, conform căruia: „ 1) În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, precum și modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, respectiv costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate.

2) În situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere.

3) Eventuala diferență de despăgubire, rezultată din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asiguratul persoană vinovată, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depășește limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de asigurare.”

Conform art. 64 din acest act normativ: „ 1) După acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciată va preciza modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal ori în contul bancar al unității de specialitate. 2) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata.

(3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.

(4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”

În această ipoteză, obligația de plată ce incumbă asigurătorului RCA este o obligație legală iar plata constă în despăgubirile al căror cuantum și modalitate au fost stabilite și constatate, în conformitate cu prevederile art. 2210 Cod civil, art. 49 din Legea nr. 136/1995 și a dispozițiilor din Norma 2011 în aplicarea acestora.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că întinderea și modalitatea legală de stabilire a despăgubirilor sunt în sarcina asigurătorului care efectuează plata acestora, după caz, asigurătorului CASCO, pentru propriul asigurat, în situația unei asigurări CASCO, sau asigurătorului RCA, pentru terța persoană îndreptățită legal, în situația unei asigurări RCA.

Despăgubirile se stabilesc și se efectuează de asigurătorul care efectuează plata în temeiul contractului de asigurare conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, fie în baza documentelor pe care textul le prevede în conformitate cu legislația în vigoare, fie prin hotărâre judecătorească în conformitate cu dispozițiile art. 45 din Normă 2011.

Art. 45 din Norma 2011 prevede că despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazurile în care se formulează pretenții de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepția lipsei de folosință a mijloacelor de transport cu care persoana prejudiciată își realizează obiectul de activitate și pentru care deține licență și autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor produse la mijloacele de transport, se formulează pretenții de despăgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre prețioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poștale, timbre, precum și pentru dispariția sau distrugerea banilor, nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse.

În speță reclamantul în calitate de asigurător CASCO, a plătit asiguratului său despăgubiri stabilite în conformitate cu documentele și criteriile prevăzute de lege și norma de aplicare a acesteia.

Întrucât pârâta în calitate de asigurător RCA, nu a efectuat plata în condițiile reglementate de art. 64 alin. (2) din Norma 2011, asigurătorul CASCO a intentat acțiunea în justiție de față împotriva asigurătorului RCA, cale procedurală reglementată de această normă în favoarea sa, pentru datoria devenită scadentă în condițiile acestui text, solicitând și penalitățile pe care alin. (4) al art. 64 le instituie pentru situația neîndeplinirii obligației de plată la termenele prevăzute la alin. (2) și (3).

Termenele de plată sunt de cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de actele justificative, sau de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor întemeiate asupra sumelor solicitate dacă au fost formulate în termenul de cel mult 15 zile, în caz contrar, asigurătorul RCA nemaiputând emite obiecții, datoria devenind scadentă. Obiecțiile la care referă alin. (2) lit. a) al art. 64 din Normă nu constituie o cauză de exonerare a plății, plata trebuie efectuată: „..asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel..”,ci de amânare a exigibilității creanței.

Instanța constată că pârâta nu a formulat obiecții în termenul de 15 zile de la data avizării scrise care în speță este data de 18.09.2014, data înregistrării la societatea pârâtă a cererii de despăgubire (fila 6).

În ceea ce privește perioada pentru care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata penalităților, se constată că aceasta a solicitat calcularea penalităților de la data expirării celor 30 de zile de la data depunerii cererii de despăgubire, respectiv 19.10.2014 și până la data de 23.10.2014 și în continuare până la data 23.12.2014, data achitării debitului principal.

Față de aceste considerente instanța apreciază că pârâta datorează în temeiul art. 64 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, suma reprezentând reactualizarea despăgubirii cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere pentru perioada menționată.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 2210 din noul Cod civil și al art. 64 din Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța va admite în parte cererea, va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma 11,02 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 19.10.2014 și până la data de 23.10.2014 și penalități de întârziere aferente debitului principal, de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 24.10.2014 și până la data plății debitului principal, respectiv 23.12.2015.

În temeiul art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța urmează să o oblige la plata către reclamantă a sumei de 726,29 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat conform ordinului de plată din data de 19.11.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA, cu sediul în București, ..80-84, sector 1 și cu sediul ales la Societatea civilă de avocați „ C. & C.” în ..80-84, parter, sector 1, nr. de ordine la Registrul Comerțului J40/_/1994, cod unic de înregistrare_ în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, ..10, Global City Business Park, jud.Ilfov, înmatriculată la ORC sub nr.J_, CUI_ și intervenient forțat C. A., cu domiciliul în com.Dumbrăvița, ., jud.B., CNP_.

Respinge ca lipsit de obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2755,50 lei reprezentând despăgubiri.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 11,02 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 19.10.2014 – 23.10.2014.

Obligă pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 2755,50 lei, începând cu data de 24.10.2014 până la data de 23.12.2014.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 726,29 lei din care 217,89 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și 508,40 lei reprezintă onorariu avocațial.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. A. CONSTANTINOFALICE A. V.

RED. M.A.C./TH.RED. M.A.C./A.V./29.05.2015/ 5 EXEMPLARE

A fost comunicată reclamantei . SA, la sediul ales la Societatea civilă de avocați „ C. & C.” în ..80-84, parter, sector 1, pârâtei . REASIGURARE SA, la sediul în Voluntari, ..10, Global City Business Park, jud.Ilfov și intervenientului forțat C. A., la domiciliul în com.Dumbrăvița, ., jud.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 8604/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI