Pretenţii. Sentința nr. 8652/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8652/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 8652/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 8652/2015
Ședința publică de la 08 Mai 2015
Completul compus din:
Președinte A. A.
Grefier I. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamantul S. U. DE URGENȚĂ ELIAS și pârâtul R. N. Ș., pârâta S.C. F. E. S.R.L., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 24.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 08.05.2015:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.10.2014 sub nr._/253/2014, reclamantul S. U. de Urgență Elias a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților R. N. Ș. și S.C. F. Expert SRL la plata sumei de 3491,84 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare cu persoana vătămată N. C..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin sentința penală nr. 426/2014 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, pârâtul R. N. Ș. a fost achitat, iar în temeiul art. 25 alin. 5 C.p.pen., instanța a lăsat nesoluționată latura civilă a reclamantului.
În drept, reclamantul a invocat prev. art. 2224 C.civ. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
La data de 19.01.2015, reclamantul R. N. Ș. a formulat cerere de introducere în cauză în calitate de pârât a S.C. asigurare ROMÂNEASCĂ ASIROM S.A. întrucât cu aceasta avea contract de asigurare de răspundere civilă auto pentru pagubele produse terților.
La termenul de judecată din data de 30.01.2015, pârâtul prin apărător a formulat cerere de renunțare la solicitarea de introducere în cauză a S.C. ASIGURARE ROMÂNEASCĂ ASIROM S.A.
La același termen de judecată instanța a luat act de această cerere de renunțare formulată de pârâtul R. N. Ș. prin avocat (având mandat expres în ceea ce priveste cererea de renunțare, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei fila 30).
Prin încheierea de ședință din data de 20.02.2015, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului R. N. Ș., invocată de acesta prin apărător, ca nefondată, pentru motivele precizate în cuprinsul încheierii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 426/16.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p. cu referire la art. 4 C.p. în referire la art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 5 N.C.p., pârâtul R. N. Ș. a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 din C.p. în vigoare la data săvârșirii, ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor art. 196 din N.C.p. În baza art. 25 alin. 5 C.p.p. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată în cauză de partea vătămată N. C..
În considerentele sentinței penale anterior indicata s-au reținut următoarele:
Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. de art.184 al.1 și 3 din vechiul C.p.
Potrivit art. 184 alin. 1 și 3 din vechiul Cod penal, infracțiunea consta în fapta de lovire sau alte violențe, care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile și mai mici de 60 de zile, săvârșită din culpă și ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități.
Instanța, analizând fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, sub aspectul încadrării juridice prin prisma noului cod penal, în vigoare de la 01.02.2014, a constatat că infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184, alin. 1, 3 din Codul Penal de la 1969, nu mai era considerată infracțiune în actuala reglementare decât în anumite circumstanțe, având în vedere că au fost modificate elementele constitutive ale acesteia..
În contextul arătat, instanța a avut în vedere că potrivit art. 196 alin. 1 din noul cod penal, fapta prevăzută la art. 193 alin. 2 noul Cod penal, săvârșită din culpă de către o persoana aflata sub influenta băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește, iar potrivit art. 196 alin. 2 noul Cod penal, fapta prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal -respectiva fapta constând în vătămarea corporală care a cauzat una din următoarele consecințe: o infirmitate;leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;un prejudiciu estetic grav și permanent;avortul sau punerea în primejdie a vieții persoanei -săvârșită din culpă, se pedepsește.
Instanța a reținut că din concluziile raportului de expertiză medico-legală reiese că partea vătămată N. C. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale, ce nu au pus în primejdie viața victimei și că nu i-au provocat o infirmitate posttraumatică și nici vreo altă consecință menționată în disp. art.194 al.1 Cod penal.
Față de probele administrate instanța a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat petentul nu întrunește, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 Cod penal, reținând astfel că potrivit art. 4 din Legea 286/2009 privind Codul penal, legea penala nu se aplica faptelor săvârșite sub legea veche, daca nu mai sunt prevăzute de legea noua, iar conform art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009, dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penala de dezincriminare sunt aplicabile si in situațiile in care o fapta determinata, comisa sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorita modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, ceruta de legea noua pentru existenta infracțiunii
Potrivit art. 1357 Codul civil, (1) cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare; (2) autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
În speță, instanța apreciază că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtul R. N. Ș., accident rutier, producerea unui prejudiciu - traumatismele produse persoanei vătămate N. C., astfel cum rezultă din expertiza medico-legală efectuată în cauza penală, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, în acest sens concluzionând raportul de expertiză medico-legală, și vinovăția pârâtului în producerea accidentului rutier, acesta răspunzând și pentru cea mai ușoară culpă.
Chiar dacă pârâtul nu a fost tras la răspundere penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, fiind dispusă achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 din C.p. în vigoare la data săvârșirii, ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor art. 196 din N.C.p., acesta este autorul faptei ilicite constând în vătămarea corporală ca urmare a nerespectării normelor privitoare la circulația rutieră, vinovăția sa fiind relevată de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauza penală, ceea ce este de natură să angajeze răspunderea sa patrimonială, conform art. 1357 din Codul civil.
Totodată, conform art. 313, alin. 1 din Legea nr. 95 /2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Aceste sume vor fi recuperate de furnizorii de servicii medicale, care se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Prin urmare, reclamantul S. U. de Urgență Elias, în calitate de furnizor de servicii medicale are dreptul de a introduce o acțiune în despăgubiri împotriva persoanei care, prin fapta sa, a adus daune sănătății unei altei persoane.
Prin urmare, reclamantul poate solicita contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate de la pârât, autorul faptei ilicite ce a generat prejudiciul cauzat sănătății acesteia.
Din înscrisurile depuse la dosar (filele 4-8) rezultă faptul că cheltuielile cu spitalizarea părții vătămate N. C. au fost în cuantum de 3.491,84 lei.
În ceea ce privește răspunderea pârâtei S.C. F. Expert SRL, sunt incidente dispozițiile art. 1373 alin. 1 C.civ
Date fiind aceste dispoziții legale și situația de fapt existentă în cauză, se poate observa că sunt întrunite și condițiile angajării răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului.
Pe cale de consecință, instanța va admite cererea și îl va obliga pe pârâții la plata către reclamant a sumei de 3.491,84 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoana vătămată N. C..
Instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulata de reclamantul S. U. DE URGENȚĂ ELIAS cu sediul in București, ., sector 1, in contradictoriu cu pârâtul R. N. Ș., domiciliat in com. P., ., pârâta S.C. F. E. S.R.L cu sediul in ., . A, jud. Ilfov.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 3.491,84 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoana vătămată N. C..
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.05.2015.
P.,Grefier,
A. AlinaDinica I. I.
Red: A.A./Th.red:A.A./D.I.I.
5 EX / 04.06.2015
← Pretenţii. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Acţiune în constatare. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria... → |
---|