Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 10634/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr._/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ROGOZ OANA RAMONA
Grefier I. V. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. M. M. și pe pârât O. B. ROMANIA S.A., pârât O. F. SOLUTIONS B.V., pârât O. F. SOLUTIONS B.V. PRIN O. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, obligație de a face
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 02.06.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr._, format ca urmare a disjungerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta M. M.-M. în contradictoriu cu pârâtele O. B. ROMÂNIA SA și O. F. SOLUTIONS BV, înregistrată în inițial sub nr. de dosar_/3/2014, reclamanta a solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor incluse la următoarele articole din contractul de credit bancar C_ /7.05.2007, încheiat cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA: art.9.1, art.9.4, art.10.2, art.10.3, art. 13 lit b, art. II din actul adițional nr. 2/25.08.2011 și art.I din actul adițional nr.2 din 22.03.2012; să dispună obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în lei, conversia sumei făcându-se la data contractării fiecărui credit, la cursul CHF-leu indicat în anexa 1 coloana I la contractul de credit; cu cheltuieli de judecată.
În esență, reclamanta a arătat că sunt abuzive clauzele reclamate, fiind îndeplinite condițiile Legii nr. 193/2000 pentru a dispune în sensul arătat.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 193/2000.
Reclamanta a anexat înscrisuri în probațiune.
Pârâtele au formulat Întâmpinare, prin au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune anularea clauzelor indicate și obligarea pârâtei la conduita solicitată.
La Întâmpinare, pârâtele au anexat înscrisuri în probațiune.
Prin sentința civilă nr.1565/31.03.2015, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, arătând în esență că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este, potrivit cererii precizatoare din 16.02.2015, de 191.771,65 lei, prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit j C.pr.civ iar competența teritorială revine instanței de la domiciliul pârâtei O. B. România SA potrivit regulii generale de la art. 107 N.C.pr.civ.
Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, cauza a fost înregistrată la data de 22.04.2015, sub nr._ .
La primul termenul de judecată din 26.05.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 1 București.
Analizând cu prioritate această excepție, instanța reține următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Potrivit art. 95 pct.1 N.C.pr.civ., tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Prin această normă, legiuitorul a schimbat regula anterioară reglementată în art. 1 pct.1 din vechiul Cod de procedură civilă de la 1865, privind plenitudinea de competență a judecătoriilor. Așadar, prin Noul Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, a fost stabilită regula plenitudinii de competență a tribunalelor. Aceasta înseamnă că, ori de câte ori nu sunt incidente cazurile de excepție enumerate limitativ la art. 94 pct.1 lit.a)-h) N.C.pr.civ., care să atragă competența judecătoriei, cererea este de competența în primă instanță a tribunalului, ca urmare a aplicării regulii de la art. 95 pct.1.
În speță, reclamanta a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
Conform art.99 alin. 2 C.pr.civ., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Totodată, trebuie reținut că prin Decizia nr. 32/09.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție „transferă” caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial dedus judecații, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
Acțiunea referitoare la constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit bancar, are un caracter evaluabil în bani, în măsura în care reclamanta înțelege să valorifice prin aceasta drepturi de natură patrimonială.
Cu privire la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele: din anexa privind valoarea obiectului cererii de chemare în judecată depusă la dosarul cauzei la data de 16.02.2015-(fila 102 vol I dosar Tribunal), nu rezultă modul de calcul prin care s-a determinat valoarea de 191.771,65 lei, cu toate acestea, din calculul efectuat de instanță și din indicarea în tabelul de calcul a sumei de 92.000 CHF rezultă că determinarea acestei valori s-a făcut raportat la suma de 92.000 CHF și nu la suma totală de rambursat care este de 203.547,12 CHF.
Instanța reține însă că, dacă în privința efectelor deja produse ale contractului de credit, evaluarea pretențiilor poate fi făcută prin aplicarea diferenței între suma deja achitată, la cursul CHF-leu de la data achitării fiecărei rate și suma pe care reclamanții pretind că ar fi trebuit să o achite prin utilizarea cursului de schimb CHF-leu la data contractării creditului, cererea de revizuire a efectelor contractului încheiat și înghețarea cursului de schimb CHF-leu la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii convenției, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare în urma eliminării din contract a clauzelor abuzive, are incidență evidentă și asupra efectelor viitoare ale contractului.
În privința valorii acestei cereri, instanța reține că reclamanta a contractat un credit de 92.000 CHF cu obligația de rambursare, în 408 rate lunare, a sumei de 203.547,12 CHF, conform graficului de rambursare aferent contractului de credit.
Instanța apreciază că stabilirea valorii cereri se face la valoarea de rambursat, respectiv 203.547,12 CHF și nu la valoarea de 92.000 CHF întrucât nu aceasta din urmă este valoarea pe care reclamanta trebuie să o achite și pârâta să o primească, prin urmare, folosul patrimonial pe care îl urmărește reclamanta prin promovarea prezentei acțiuni este dat de diferența între suma pe care trebuie să o restituie pârâtei având în vedere cursul CHF-leu de la data promovării acțiunii și suma pe care ar fi trebui să o restituie pârâtei având în vedere cursul de schimb CHF-leu de la data contractării.
Scăzând din valoarea în lei a sumei de 203.547,12 CHF la data promovării acțiunii, respectiv din suma de 748.992,337 lei(la un curs de schimb CHF-leu de 3.6797 lei/CHF), valoarea în lei a sumei de 203.547,12 CHF la data acordării creditului, respectiv suma de 409.577,51 lei(la un curs de schimb CHF-leu de 2.0122 lei/CHF), rezultă o diferență de 339.414,82 lei, valoare care este evident mai mare de 200.000 lei.
Prin urmare, obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, aflându-ne în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care cererea de emitere a unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în lei, la cursul CHF-leu de la data contractării este de competența materială a Tribunalului.
Motivat de aceste considerente, făcând aplicarea dispozițiilor art. 99 alin 2 C.pr.civ, raportat la art.95 pct. 1 C.proc.civ., art.129 alin.2 pct. 2 C.pr.civ, art.130 alin.2 C.pr.civ și art.132 alin 1, 3 C.pr.civ instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin 1 C.pr.civ, instanța va înainta cauza Curții de Apel București în vederea soluționării acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta M. M.-M. cu domiciliul ales în sector 3, București, Splaiul Unirii, nr. 223, . cu pârâtele O. B. ROMÂNIA SA cu sediul în sector 1, București, . – 68, și O. F. SOLUTIONS BV cu sediul în Amsterdam, Fred.Roeskestraat 123 Olympic, Cod postal 1076, Olanda, în favoarea Tribunalului București.
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Înaintează cauza la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în sedință publică, azi, 2.06.2015.
Pentru Președintele de complet aflat în C.O. Pentru Grefierul aflat în C.O. semnează
Semnează Președintele Instanței Grefierul șef
Red/tehnored/RRO/IIV/15.07.2015 /5 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI | Actiune in regres. Sentința nr. 5477/2015. Judecătoria... → |
---|