Acţiune în constatare. Sentința nr. 7364/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 7364/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 7364/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7364/2015

Ședința publică de la 23.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-C. H.

GREFIER: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții T. F. și T. C. M. în contradictoriu cu pârâta B. G. SOCIETE GENERALE S.A., având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 02.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă și când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.proc.civ., instanța a amânat pronunțarea.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.07.2014 sub numărul de dosar_, reclamanții T. F. D. și T. C. M. au chemat în judecată pe pârâta B. G. Societe Generale SA solicitând instanței să constate caracterul abuziv al prevederilor:

- art. 8 teza a doua din Condițiile speciale ale Contractului de credit nr. 2923/_ din 29.11.2006, precum și art. 4.1 lit. b);

- art. 3.4 privind dobânda variabilă din Condițiile Generale ale Contractului de credit nr. 2923/_ din 29.11.2006;

- art. 7 teza a II-a din Condițiile particulare ale contractului de credit nr._/19.12.2011 precum și art. 4.1 lit. b) din Condițiile generale ale contractului menționat.

De asemenea, reclamanții au solicitat anularea clauzelor contractuale abuzive, obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate sub titlu de comision de gestionare a creditului încasat în mod nelegal și dobânda excedentară, la care se vor adăuga dobânzile legale aferente, calculate de la data încasării până la data restituirii integrale și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că în calitate de împrumutați/garanți ipotecari au încheiat cu pârâta Contractul de credit nr. 2923/_/29.11.2006 și Actul Adițional nr.1/02.06.2010, în baza căruia au contractat creditul de nevoi personale nenominalizate cu opțiunea de reîncărcare, în valoare de 40.000 euro. De asemenea, între părți a fost încheiat Contractul de credit nr._/19.12.2011 în vederea reeșalonării creditelor pentru suma de 1935 euro.

Referitor la clauzele abuzive, reclamanții au arătat că nu au avut posibilitatea negocierii clauzelor, întregul act fiindu-le impus în forma convenită de bancă, acest aspect rezultând din faptul că toate convențiile de credit conțin clauze similare.

Clauza prevăzută la art. 3.4 reprezintă o clauză abuzivă, după cum au apreciat reclamanții, întrucât permite băncii să modifice unilateral dobânda în detrimentul împrumutaților și nu este raportată la un indicator precis, individualizat, ci se menționează generic „în funcție de costurile resurselor sale”, fiind de netăgăduit că piața monetară evoluează diferit în funcție de indicele de raportat.

S-a apreciat că modalitatea de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea împrumutaților de a putea verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. Prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceste clauze încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îi prejudicieze pe consumatori, au apreciat în continuare reclamanții. De asemenea, au apreciat că astfel de clauze creează, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât sunt abuzive, din perspectiva art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Referitor la comisionul de gestionare lunară a creditului, reclamanții au arătat că art. 8 teza a II-a din Contractul de credit nr. 2923//_/19.11.2006 și art. 7 teza a II-a din Contractul de credit nr._/19.12.2011 prevăd obligația de plată a unui comision de gestionare a creditului lunar de 0,12%, respectiv a unui comision de administrare de 0,40% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Contractului de credit. Față de acestea, reclamanții au apreciat că terminologia folosită în convenția de credit nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat cu pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de gestionare/comision de administrare. În continuare, s-a apreciat că atâta timp cât motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cuprinsul condițiilor generale, această clauză este abuzivă și intră sub incidența Legii nr. 193/2000.

Totodată, reclamanții au arătat că eventualele apărări ale pârâtei în sensul includerii comisionului de gestionare/administrare/risc în prețul contractului și în sensul imposibilității analizării caracterului abuziv al acestuia, conform Directivei 93/13/CEE nu pot fi reținute ca întemeiate, deoarece actul comunitar invocat vizează clauze care sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Mai mult, s-a arătat că prevederile reprezintă clauze abuzive de la . Convențiilor de credit, astfel cum sunt definite de art. 4 din Legea 193/2000. Convenția de credit nu definește „comisionul de gestionare/comisionul de administrare” nefiind indicat ce serviciu sau risc acoperă, în condițiile în care riscurile aferente creditului sunt deja suportate de către împrumutat, prin intermediul diverselor mecanisme contractuale și garanții constituite.

Reclamanții au apreciat că din convențiile de credit rezultă în mod neechivoc că acesta este de fapt o dobândă deghizată. De asemenea, s-a solicitat a se constata faptul că acest comision de gestionare a creditului a fost redenumit „comision de administrare lunară”, reclamanții apreciind că acesta este comisionul de risc, redenumit comision de administrare, în urma numeroaselor acțiuni în justiție și hotărâri civile favorabile consumatorilor. În continuare, s-a apreciat că din interpretarea dispozițiilor contractuale, rezultă că acest comision acoperă un risc al băncii inexistent, ulterior datei acordării creditului, respectiv riscul „pentru punerea la dispoziție a creditului”.

În drept au fost invocate prevederile Legii 193/2000, OUG 50/2008, Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba cu expertiza contabilă pentru determinarea cuantumului sumelor de restituit.

Prin cererea precizatoare depusă la 25.07.2014 reclamanții au precizat petitul 1 al cererii introductive solicitând instanței să constate caracterul abuziv al:

- art. 8 teza a II-a din Condițiile speciale ale Contractului de credit nr 2923/_ din 29.11.2006 garantat cu ipotecă asupra imobilului apartament nr. 30, ..1, et.5, din ., sector 2 și art. 4.1 lit. b) ;

- art. 3.4 privind dobânda variabilă din Condițiile Generale ale Contractului de credit nr. 2923/_;

- art. 7 teza a II-a din Condițiile particulare ale Contractului de credit nr._ din 19.12.2011 precum și art. 4.1 lit. b) din Condițiile Generale ale acestui contract.

Cât privește petitul 3 al cererii de chemare în judecată, reclamanții au indicat suma a cărei restituire o solicită, respectiv 2577,93 euro, reprezentând contravaloarea comisionului de gestionare, plătit de reclamanți în cuantum de 0,17% aferent perioadei 07.01._13. Suma de 2577,93 euro este compusă din valoarea comisionului de gestionare aferent fiecărei luni din perioada contractuală menționată și reprezintă echivalentul sumei de 11.308,605 lei calculată la cursul valutar BNR – 4.3867 de la data înregistrării cererii de chemare în judecată 02.07.2014. De asemenea, reclamanții au solicitat restituirea sumei de 4502,957 euro, echivalentul sumei de 19.753,121 lei, reprezentând dobânda excedentară percepută în mod nelegal de bancă, în temeiul clauzelor contractuale abuzive.

Reclamanții au menționat că la data de 12.06.2009 au semnat Actul Adițional nr.1 prin intermediul căruia a fost modificată formula dobânzii, stabilindu-se o dobândă indexabilă egală cu Euribor 3M plus marja fixă în cuantum de 7 puncte procentuale.

Reclamanții au apreciat că formula corectă a dobânzii de referință ar fi trebuit să fie compusă din indicele de referință Euribor de la momentul semnării contractului de credit, respectiv 29.11.2006, la care se adaugă marja fixă a băncii, pe care reclamanții au calculat-o ca fiind 5,295 puncte procentuale ori nu 7 astfel cum în mod eronat a stabilit-o banca.

S-a precizat că în perioada 07.01._09 reclamanții au plătit cu titlu de dobândă suma de 18.487,21 euro, aplicându-se formula de calcul cu marja de 7 puncte procentuale, reclamanții apreciind că dobânda ce ar fi trebuit plătită este în cuantum de 13.984,253 euro. Față de cele arătate, reclamanții au menționat că rezultă o diferență de 4502,957 euro reprezentând dobândă excedentară, percepută în temeiul unor clauze abuzive.

Prin întâmpinarea depusă la 04.09.2014 intimata a solicitat respingerea cererii ca nefondată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1, excepția de netimbrare a cererii privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de gestionare/administrare a creditului și a dobânzii excedentare, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul de cerere privind obligarea sa la restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins abuzive privind comisionul de gestionare a creditului și dobânda variabilă.

În prezentarea situației de fapt, intimata a arătat că prin contractul de credit nr. 2923/29.11.2006 B. GSG Sucursala Sibiu a acordat reclamanților un credit pentru nevoi personale nenominalizate în valoare de 40 000 euro, pentru o perioadă de 300 luni. Creditul a fost garantat cu imobilul proprietatea reclamanților și a fost acordat cu o dobândă variabilă de 8,65% pe an și un comision lunar de gestionare de 0,12%. Inițial numărul contractului a fost trecut greșit, dar ulterior eroarea a fost rectificată, numărul corect fiind 2923/29.11.2006, indicat și de reclamanți în acțiune. Ca urmare a adresei din 17.03.2005 formulată de reclamant cu privire la variația dobânzii, după analiza cererii, banca a propus reclamanților aplicarea la credit a unei dobânzi indexabile calculată pe baza indicelui monetar Euribor la 3 luni plus 7 puncte procentuale, mai avantajoasă față de dobânda de 8,65% de la data acordării creditului. S-a subliniat că la data semnării actului adițional din 12.06.2009 dobânda variabilă pentru credit era de 10%, iar Euribor avea o valoare de 1,048 la care se adăuga marja fixă a băncii de 7pp, rezultând dobânda indexabilă de 8,048%. Reclamanții au fost de acord cu modificarea dobânzii în dobândă indexabilă, sens în care s-a încheiat actul adițional nr. 1/12.06.2009.

Reclamanții au solicitat reeșalonarea integrală a datoriei și acordarea unei perioade de grație de 12 luni, astfel că s-a încheiat actul adițional nr. 2/02.06.2010 prin care părțile, de comun acord, au reeșalonat întreaga datorie în sumă de 40.120 euro pe o perioadă de 258 luni, începând cu data de 02.06.2010 și până la data de 02.12.2031, fiind acordată perioadă de grație la dobândă de 12 luni. Prin același act părțile au convenit să se mențină dobânda indexabilă stabilită pe baza indicelui monetar Euribor la 3 luni plus 7 pp marjă fixă. Pentru creditul reeșalonat s-a convenit un comision de gestionare lunară de 0,17% calculat ca procent din soldul creditului reeșalonat.

A arătat pârâta că la 16.09.2010 a intrat în vigoare Actul adițional nr.2 la contractul de credit nr. 2923/29.11.2006 cuprinzând modificările impuse de aplicarea dispozițiilor legale prevăzute de OUG 50/2010, astfel că a fost reiterată clauza de dobândă indexabilă stabilită în funcție de indicele monetar Euribor la 3 luni plus 7 pp marja fixă a băncii și a fost modificată denumirea comisionului de gestionare a creditului în comision de administrare a creditului, calculat tot ca procent de 0,17% din soldul creditului și a fost eliminat comisionul de rambursare anticipată a creditului.

Reclamanții au solicitat la 16.12.2011 refinanțarea sumei restante, astfel că a fost încheiat contractul de credit_/19.12.2011 în baza căruia suma de 1935 euro a fost refinanțată pe o perioadă de 120 luni cu dobândă indexabilă stabilită pe baza indicelui Euribor la 3 luni plus 8,5 pp marja fixă a băncii. Comisionul lunar de administrare a creditului a fost de 0,40% calculat la soldul creditului.

Banca pârâtă a precizat că datoria reclamanților ce derivă din cele două contracte este în cuantum total de 51.636,08 euro.

În apărare, pârâta a mai arătat că actul adițional întocmit ca urmare a OUG 50/2010 nu a fost semnat de către reclamanți, aceștia semnalând băncii că refuză să semneze prin reclamația nr. 708/17.09.2010, astfel că în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. 95 alin.5 din OUG 50/2010 se consideră ca fiind acceptat tacit.

În ce privește analiza clauzei privind comisionul de gestionare, pârâta a analizat perioada cuprinsă între data încheierii contractului de credit și . OUG 50/2010, menționând că perceperea unui astfel de comision nu era interzisă la momentul încheierii contractului de credit, cuantumul și scopul perceperii fiind indicate în mod explicit în cuprinsul contractului. Cât privește perioada de după . OUG 50/2010 și acceptarea tacită a actului adițional din data de 16.09.2015, pârâta a arătat că din punct de vedere al legalității comisionului de administrare credit, perceperea lui este legală, fiind reglementată în mod expres prin art. 36 alin. 1 și 3 din OUG 50/2010.

Referitor la susținerile reclamanților cu privire la clauzele care reglementează plata unui comision de urmărire riscuri, pârâta a precizat că nu a perceput niciodată clienților săi comision de risc.

S-a apreciat de către banca pârâtă că, clauza privind comisionul de gestionare/administrare a fost exprimată clar și inteligibil, în condiții de transparență, iar susținerile reclamanților privind pretinsa existență a unei dobânzi mascate prin perceperea unui atare comision nu sunt reale.

De asemenea, s-a menționat că acest comision de gestionare/administrare credit se percepe pentru activitățile de gestionare/administrare, monitorizare și urmărire restituire credit, iar dobânda pentru punerea la dispoziție a creditului, astfel încât cele două costuri nu se confundă.

Din analiza clauzei privind dobânda pârâta a arătat că dobânda a fost renegociată de părți prin actul adițional 1/2009, devenind indexabilă, stabilită pe baza indicelui Euribor la 3 luni plus 7 pp și a fost menținută și prin actele adiționale nr. 2/02.06.2010 și nr. 2/16.09.2010.

Pârâta a arătat că părțile au încheiat un contract de credit și acte adiționale în care au stabilit prin clauze clare, neechivoce și inteligibile rata dobânzii și modalitatea de calcul a acesteia pe durata utilizării și rambursării creditului, în mod previzibil pentru consumator, prin descrierea în concret atât a noțiunii de dobândă cât și a modalității de calcul a acesteia. Au fost invocate prevederile Legii 193/2000, pârâta apreciind că din modul în care este formulată regula și excepția rezultă că banca poate să își rezerve dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii cu condiția ca în contract să stipuleze o clauză clară, neechivocă privind determinarea motivului întemeiat care o poate îndreptăți să modifice dobânda convenită.

Mai mult, banca pârâtă a menționat că prin promovarea acțiunii se tinde la modificarea unilaterală, retroactivă a contractului de credit cu dobândă, ceea ce ar încălca prevederile art. 969 C.civ. în vigoare la data încheierii contractului, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Totodată, s-a subliniat că prin actul adițional nr. 1/2009 dobânda a fost renegociată și stabilită printr-o formulă de calcul ce cuprinde numai variabile pe care reclamanții le pot cunoaște și verifica pe întreaga durată de derulare a creditului, iar singura parte variabilă a formulei de calcul care de astfel determină și caracterul indexabil al dobânzii constă în procentul ce reprezintă indicele de referință Euribor.

Cât privește aspectele legate de obligarea băncii la restituirea sumelor reprezentând comision de gestionare achitat neîntemeiat în baza pretinselor clauze abuzive plus dobânda legală de la data încasării până la data plății efective și a dobânzii excedentare, pârâta a apreciat că pretențiile reclamanților sunt nedovedite.

Referitor la prevederile Legii nr. 193/2000 pârâta a apreciat că clauzele contractuale contestate nu se circumscriu cerințelor prevăzute de lege, făcând o analiză în ceea ce privește lipsa dezechilibrului semnificativ între părțile contractante în detrimentului împrumutatului, buna-credință a băncii în reglementarea clauzelor contractuale și negocierea clauzelor.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 și următoarele C.proc.civ., Legea nr. 193/2000, OUG nr.50/2010, art. 969 și 970 C.civ.

În dovedire s-a solicitat interogatoriul reclamanților, proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 22.09.2014 reclamanții au solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă iar pe fondul cauzei admiterea cererii așa cum a fost formulată.

La termenul din data de 06.11.2014 instanța, după deliberare, a respins excepțiile invocate de pârâtă pentru considerentele expuse în încheierea de la acel termen (f.1-2 vol.II).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și interogatoriul părților, proba cu expertiza contabilă, solicitată de reclamanți, fiind respinsă ca neutilă cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, analiza fondului cauzei.

Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., deliberând cu prioritate asupra excepției tardivității formulării cererii modificatoare, invocată de pârâtă, instanța constată următoarele:

La termenul din data de 02.04.2015, reclamanții au depus o cerere de majorare a câtimii sumei a cărei restituire o solicită cu titlul de comision de gestionare la cuantumul de 3449,35 euro, echivalentul a 15.131,92 lei la data înregistrării acțiunii, cererea fiind formulată și oral la termenul din data de 05.03.2015.

Potrivit dispozițiilor art. 204 C.proc.civ., (1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când:

1. se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii;

2. reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii;

3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;

4. se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.

(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.

Este de reținut că, potrivit art. 30 alin. 5 C.proc.civ., constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare. În reglementarea anterioară, în aplicarea art. 132 alin. 1 și 2 C.proc.civ. 1865, jurisprudența făcea distincție între noțiunile de cerere modificatoare (ce includea și cererea completatoare) și cerere precizatoare, aceasta din urmă vizând exclusiv îndreptarea greșelilor materiale, mărirea sau micșorarea câtimii obiectului cererii, pretinderea contravalorii obiectului pierdut sau pierit ori înlocuirea cererii în constatare cu o cerere în realizare sau invers.

În prezent, noul cod prevede în art. 204 o reglementare similară, denumirea marginală a articolului fiind „modificarea cererii de chemare în judecată”.

Instanța apreciază că distincția dintre cererea modificatoare și cererea precizatoare existentă în practică sub imperiul reglementării anterioare subzistă și în actualul Cod de procedură civilă, acestea fiind însă reunite sub denumirea de cerere adițională, întrucât, în substanță, ambele constituie modificări ale cererii inițiale, chiar dacă au un regim juridic diferit. Astfel, reformularea în cadrul art. 204 C.proc.civ. a textului alin. 2 al art. 132 C.proc.civ. 1865 în sensul eliminării tezei conform căreia cererea nu s-ar considera modificată dacă ar interveni situațiile limitativ prevăzute de lege pentru precizarea cererii a avut ca rațiune numai faptul că și cererea precizatoare este, în esență, o cerere modificatoare, regimul juridic al acestora fiind menținut.

Așadar, dispozițiile art. 204 alin. 3 C.proc.civ. referitoare la necesitatea exprimării acordului expres al tuturor părților pentru modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. 1 vizează exclusiv cererea modificatoare, iar nu și pe cea precizatoare, similar reglementării anterioare.

Cererea adițională în discuție formulată de reclamanți oral la termenul din 05.03.2015 și în scris la termenul din 02.04.2015 are obiectul specificat limitativ de art. 204 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., nefiind supusă regimului juridic statuat de alin. 1 și 3 ale art. 204 C.proc.civ. Cererea precizatoare poate fi formulată oricând până la momentul închiderii dezbaterilor, mărirea sau micșorarea cuantumului obiectului cererii presupunând cu necesitate o cerere patrimonială. O astfel de cerere a fost formulată și de reclamanții din prezenta cauză care au majorat cuantumul sumei a cărei restituire au solicitat-o cu titlul de comision de gestionare la 3449,35 euro, echivalentul a 15.131,92 lei la data înregistrării acțiunii, nefiind vorba de schimbarea obiectului cererii.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge excepția tardivității formulării cererii modificatoare, nefiind aplicabile dispozițiile alin. 3 al art. 204 C.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 29.11.2006, pârâta B. – G. SOCIETE GENERALE S.A., în calitate de împrumutător, și reclamanții T. F. D. și T. C. M., în calitate de împrumutați, au încheiat convenția de credit nr. 2923/_ (f. 7-16), având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 40.000 EUR, pentru o durată de 300 luni, începând cu data de 07.12.2006 și până la data de 07.12.2031, pentru o dobândă variabilă de 8,65% pe an și un comision lunar de gestionare a creditului de 0,12%. Termenele de restituire a sumei împrumutate au fost stabilite prin graficul de rambursare a creditului.

Prin Actul adițional nr. 1 încheiat la data de 12.06.2009 (f. 17, f. 144) a fost modificat pct. 7 din contractul de credit, convenindu-se o dobândă indexabilă stabilită pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 7,00 puncte procentuale marjă fixă, dobânda calculându-se la soldul creditului și încasându-se lunar, înaintea oricăror plăți, începând cu luna următoare și până la rambursarea integrală a creditului.

Prin Actul adițional din data de 02.06.2010 (f. 18-19, f. 146-149) părțile au corectat eroarea cu privire la numărul și data încheierii contractului de credit în sensul că numărul contractului este 2923, iar data corectă a încheierii este 29.11.2006, au convenit reeșalonarea întregii datorii de 40.120 EUR pe o perioadă de 258 luni începând cu data de 02.06.2010 și până la data de 02.12.2031, au menținut tipul de calcul al dobânzii indexabile (EURIBOR la 3 luni + 7 puncte procentuale marjă fixă) și au stabilit că împrumutatul va plăti băncii un comision de gestionare lunară a creditului, calculat ca procent din soldul creditului reeșalonat, la data încheierii actului adițional comisionul fiind de 0,17% din soldul creditului reeșalonat (art. 4 lit. a) din actul adițional).

La data de 19.12.2011, pârâta B. – G. SOCIETE GENERALE S.A., în calitate de împrumutător, și reclamantul T. F. D., în calitate de împrumutat, au încheiat convenția de credit nr._ (f. 26-41), având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 1935 EUR, pentru o durată de 120 luni, începând cu data de 19.12.2011 și până la data de 19.12.2021, pentru o dobândă indexabilă stabilită pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 8,5 puncte procentuale marjă fixă și un comision lunar de administrare a creditului în valoare de 0,40% din soldul creditului. Termenele de restituire a sumei împrumutate au fost stabilite prin graficul de rambursare a creditului.

Legea aplicabilă în cauză:

Având în vedere că încheierea contractului de credit nr. 2923 și a actelor adiționale la acesta a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți născute în baza acestui contract sunt guvernate de Codul civil din 1864 și de Codul comercial - în vigoare la momentul nașterii obligațiilor, astfel cum rezultă din art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.

În ceea ce privește contractul de credit nr. _/19.12.2011, având în vedere că data încheierii acestuia este ulterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil, raporturile juridice dintre părți născute în baza acestui contract sunt guvernate de Noul Cod Civil.

Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții având calitatea de consumatori în sensul art. 2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice parte la un contract încheiat în afara activității lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.

La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convențiilor).

Instanța reține că, la momentul la care actele adiționale ale contractului de credit nr. 2923 și convenția de credit nr._ au fost încheiate, art.4 din Legea nr.193/2000 conținea și alin.(6) (evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil), acest alineat fiind introdus la data de 31.12.2007, prin Legea nr.363/2007.

Aplicarea în cauză a Directivei nr.93/13/CEE:

Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege națională.

Pentru ca o directivă să beneficieze totuși de efect direct (înțeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale), în situația în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să îndeplinească trei cerințe cumulative: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei a expirat, iar statul nu a transpus directiva sau a transpus-o incorect; 2) prevederea invocată este clară, precisă, necondiționată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerințe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiție în mai multe cauze: C – 41/74 V. Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. Însă, în cauză, niciuna dintre părți nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.

Cu toate acestea, instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma art.4 alin.(2) din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.

Cerințele calificării unei clauze contractuale drept ”abuzive”:

Potrivit art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 193/2000, ”o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelorbunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”, ”o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.

Astfel cum art. 4 alin. (3) din Lege stabilește, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevede că ”orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE transpus în art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000, „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.

Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.

Convențiile de credit nr. 2923/29.11.2006 și nr._/19.12.2011 încheiate între părți au caracterul unor contracte standard preformulate, în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, deoarece întrunesc toate trăsăturile generale ale unor contracte de adeziune anterior menționate: între reclamanți, partea contractantă aflată în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primilor, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanții; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamanții doar manifestându-și voința de a încheia convenția.

Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), și nici nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a „alege” moneda creditului, de a citi (studia și analiza) condițiile contractuale oferite de bancă, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, nici în privința contractelor care fac obiectul prezentei cauze, nici în privința contractelor similare încheiate, deși sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art.4 alin.(2) din Lege.

Pârâta nu a făcut dovada negocierii directe a contractelor cu reclamanții, în acord cu dispozițiile art. 4 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 193/2000, existența unei perioade de timp de la data formulării cererii de creditare și până la semnarea contractelor nedovedind existența unor negocieri privind clauzele contractuale.

Așadar, contrar susținerilor pârâtei, instanța apreciază că prevederile contractuale criticate de reclamanți nu au fost negociate între părți. Astfel, nu există identitate între caracterul special al condițiilor convenției de credit și caracterul negociat al acestora. Condițiile au fost calificate drept ”particulare” doar ca urmare a faptului că acestea cuprind elementele care diferențiază acest contract de altele din aceeași categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor și al comisioanelor etc.). Iar faptul că reclamanții au acceptat să semneze convenția de credit în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că au renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.

Pentru motivele de fapt și de drept anterior menționate, instanța reține caracterul de adeziune al contractelor de credit încheiate între părți, și deci caracterul nenegociat al tuturor clauzelor contestate de reclamanți.

Clauzele contractuale criticate de reclamanți:

1. Comisionul lunar de gestionare/ de administrare a creditului

A.1. Art. 8 teza a II-a din Condițiile particulare ale convenției de credit nr. 2923/29.11.2006 vizează comisionul lunar de gestionare a creditului și prevede: „Împrumutatul va plăti băncii: (...) comision lunar de gestionare a creditului, la data prezentei: 0,12%”.

Art. 4.1 lit. b) din Condițiile generale ale convenției de credit nr. 2923/29.11.2006 vizează, de asemenea, comisionul lunar de gestionare a creditului și prevede: „Împrumutatul va plăti Băncii, după caz, conform Condițiilor Particulare, următoarele comisioane, potrivit Listei de tarife și comisioane standard ale Băncii: b) comision de gestionare a creditului, în sumă fixă sau calculat ca procent din soldul creditului, plătibil în frecvența prevăzută în Condițiile Particulare, conform Listei de tarife și comisioane standard în vigoare la data încasării”.

A.2. Art. 7 teza a II-a din Condițiile particulare ale convenției de credit nr._/19.12.2011 vizează comisionul lunar de administrare a creditului și prevede: „Împrumutatul va plăti băncii: (...) comision lunar de administrare a creditului, în valoare de: 0,40% din soldul creditului”.

Art. 4.1 lit. b) din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/19.12.2011 vizează, de asemenea, comisionul lunar de administrare a creditului și prevede: „Împrumutatul va plăti Băncii, după caz, conform Condițiilor Particulare, următoarele comisioane: b) comision lunar de administrare a creditului, în sumă fixă sau calculat ca procent din soldul creditului, plătibil în frecvența prevăzută în Condițiile Particulare”.

Raportat la obiectul cererii cu soluționarea căreia a fost învestită, instanța reține, în prealabil, dispozițiile relevante din Legea nr. 193/2000. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1), orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, potrivit art. 1 alin. 3, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, potrivit art. 4 alin. 2, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale situației de fapt din speță, instanța constată, pe de o parte, că respectivele clauze contractuale privind comisionul de gestionare/de administrare nu au fost negociate direct cu reclamanții, ci sunt preformulate. Mai mult, reține instanța că pârâta nu a făcut dovada negocierii directe a contractului cu reclamanții, în acord cu dispozițiile art. 4 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 193/2000.

Pe de altă parte însă, instanța apreciază că respectivele clauze contractuale nu creează în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În primul rând, comisioanele de gestionare și de administrare au fost determinate în mod transparent, clar și precis la momentul încheierii contractelor și actelor adiționale, iar formula lor de calcul este prezentată în mod clar și fără posibilitate de interpretare, banca neavând posibilitatea, în mod unilateral, de a modifica cuantumul acestor comisioane în funcție de criterii neverificabile. Clauzele referitoare la comisioanele de gestionare/ de administrare au fost redactate în termeni clari și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru determinarea respectivelor comisioane. Cuantumul comisioanelor a fost cuprins și în graficele de rambursare primite de reclamanți la momentul încheierii contractului de credit.

În al doilea rând, comisionul fiind o componentă a costului creditului, pe lângă dobândă, instanța apreciază că orice client prudent și diligent ar fi trebuit să îl ia în considerare în alegerea produsului de creditare. În speță însă, alegând aceste produse doar pentru că „la momentul respectiv păreau cele mai avantajoase” (răspunsul la întrebarea 5 din interogatoriul luat reclamantei), că „li s-a părut în regulă să semneze acele contracte” (răspunsul la întrebarea 8 din interogatoriul luat reclamantei) și că „nu au avut de ales” (răspunsul la întrebarea 6 din interogatoriul luat reclamantului), nu se poate reține că reclamanții au manifestat prudență și diligență. În plus, încercarea reclamanților de înlăturare a acestor comisioane din conținutul contractelor de credit la aproximativ 9, respectiv 4 ani de la încheierea acestor contracte și după plata fără rezerve a acestora în această perioadă vine, în opinia instanței, în contradicție cu principiile fundamentale ale dreptului civil reglementate de art. 969 și art. 970 C.civ. 1864/ art. 1270 Noul cod civil potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege și convențiile trebuie executate cu bună-credință.

În al treilea rând, stabilirea și perceperea unui comision de gestionare /administrare nu erau interzise la momentul încheierii contractelor de credit, nici pe parcursul derulării acestora până în prezent, ci dimpotrivă au fost și sunt permise în mod expres prin OUG nr. 50/2010, respectiv art. 36 potrivit căruia „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.”

În al patrulea rând, nedefinirea noțiunilor de „gestionare”/ „administrare” în contracte și neprecizarea operațiunilor pentru care se percepe un astfel de comision nu pot atrage caracterul abuziv al acestui tip de comision. Reclamanții nu au dovedit că au solicitat explicații pârâtei la momentul încheierii contractelor cu privire la activitățile acoperite de acest tip de comision.

Astfel, comisionul de gestionare/administrare este perceput, cum de altfel îi este și denumirea, pentru administrarea creditului, respectiv pentru operațiunile efectuate pentru întreținerea lunară a creditului, cheltuieli pentru mentenanța bazei de date, pentru raportări, pentru arhivare, pentru evaluări periodice ale clientului/creditului.

În al cincilea rând, cuantumul total al comisionului de gestionare/ administrare nu demonstrează caracterul abuziv al clauzei care îl reglementează. Un procent lunar de 0,12% (modificat în 0,17% prin actul adițional la contractul de credit nr. 2923 încheiat de părți la data de 02.06.2010), respectiv 0,40% aplicat la soldul creditului rămas de rambursat în urma scadenței lunare anterioare nu creează un dezechilibru între obligațiile părților contractuale. Astfel cum s-a reținut anterior, cuantumul acestui comision ar fi trebuit luat în considerare anterior semnării contractului de credit, ca și componentă a costului creditului. Faptul că reclamanții consideră în prezent acest comision prea mare nu poate conduce la înlăturarea acestuia din contract, în virtutea celor două principii antemenționate (art. 969 și art. 970 C.civ./ art. 1270 Noul Cod civil).

Prin urmare, apreciind că perceperea comisionului de gestionare/ administrare nu prezintă un caracter abuziv, instanța urmează a respinge cererea sub acest aspect, comisioanele percepute nefiind supuse restituirii.

1. Art. 3.4 din Condițiile generale ale contractului de credit nr. 2923/29.11.2006 vizează ajustarea dobânzii variabile și prevede: „Pe parcursul utilizării și rambursării creditului, Banca poate indexa procentul de dobândă în funcție de costurile resurselor sale. Noul procent al dobânzii va fi afișat la sediul Băncii la data intrării în vigoare a modificării și se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii. Împrumutatul va lua la cunoștință de modificarea dobânzii prin afișările făcute la sediul Băncii, împrumutatul având și posibilitatea de a fi informat la cerere prin extrasul de cont, care va fi pus la dispoziție în mod gratuit.”

Instanța reține că prin art. 7 din Contractul de credit nr. 2923/29.11.2006 s-a stabilit o dobândă variabilă de 8,65% pe an. Aceasta a fost aplicabilă până la încheierea Actului adițional din data de 12.06.2009 (f. 17) prin care a fost modificat art. 7 din contractul de credit, convenindu-se o dobândă indexabilă stabilită pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 7,00 puncte procentuale marjă fixă.

În ceea ce privește dobânda, având în vedere că a fost contestată clauza prevăzută de art. 3.4 din Contractul de credit nr. 2923/29.11.2006, instanța constată că cererea de chemare în judecată vizează perioada cuprinsă între data încheierii contractului de credit și data încheierii actului adițional din data de 12.06.2009 prin care părțile au convenit o dobândă indexabilă stabilită pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 7,00 puncte procentuale marjă fixă.

Prin art. 3.4 anterior redat, pârâta și-a atribuit dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în funcție de „costurile resurselor sale”. În Contractul de credit nu există nicio clauză în care să se menționeze formula de calcul și modalitatea în care aceasta poate varia.

Anexa la Legea nr.193/2000 stabilește cu caracter exemplificativ prevederile contractuale care au caracter abuziv, printre acestea fiind și cea care: ”a) dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”.

De asemenea, art.1 alin.(1) din Lege prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Or, legea are în vederea indicarea/ specificarea expresă în contract a „motivului” în funcție de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică, fapt care poate duce la invocarea de către bancă – în mod unilateral și discreționar – a unor motive pentru modificarea contractului.

Analizând conținutul art. 3.4 din contract, instanța constată că, în ceea ce privește dobânda contractuală, stipularea unei dobânzi în cuantum variabil nu este prin ea însăși incompatibilă cu principiul loialității contractuale și nu reprezintă o clauză abuzivă. Însă, în concret, prin art. 3.4 din contract, părțile nu au prevăzut niciun criteriu obiectiv de modificare a dobânzii, evoluția acesteia neputând fi verificată.

Criteriul indicat, respectiv „costurile resurselor băncii” nu respectă dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000, fiind echivoc, neclar și imposibil de verificat și de cenzurat. În acest sens, instanța reține că pârâta nu a înțeles să indice în mod clar în contract care este semnificația acestei sintagme pentru a putea fi supusă verificării de către consumatori și de către instanță. Utilizarea acestui criteriu vine în contradicție cu cerința bunei-credințe de care face vorbire art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. În speță, a rezultat că nivelul dobânzii s-a menținut sau a crescut, ca urmare a aplicării acestui criteriu netransparent și în detrimentul consumatorilor.

Astfel, dacă reclamanții au putut afla de la data încheierii convenției posibilitatea modificării ratei dobânzii, condițiile acestei variații, respectiv sintagma ”în funcție de costurile resurselor băncii”, nu a fost definită în mod clar, fără echivoc. Costurile resurselor băncii reprezintă un criteriu pur subiectiv, exclus așadar oricărei aprecieri din partea clienților băncii sau a instanței, și nu oferă nicio limită pentru bancă în majorarea ratei dobânzii.

Cazurile în care o convenție poate fi amendată prin manifestarea de voință a unei singure părți trebuie să fie clar exprimate, neechivoce, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a-și prefigura de la început condițiile în care o astfel de modificare poate interveni, iar instanța să aibă posibilitatea ca, la cerere, să poată aprecia asupra existenței și temeiniciei acestora. Având în vedere formularea deosebit de generală, instanța consideră că art. 3.4 din contractul de credit nu este clar, fără echivoc, ci permite pârâtei să modifice discreționar rata dobânzii curente pentru motive necunoscute de reclamanți, care scapă aprecierii acestora și eventualului control al instanței, contrar principiului bunei-credințe și creând un vădit dezechilibru contractual. Schimbările semnificative pe piața monetară au un caracter vag, putând da cu ușurință naștere la creșteri abuzive a ratei dobânzii.

În speță, modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat, care să nu depindă de voința discreționară a pârâtei. Astfel, trebuie avut în vedere că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care ne raportăm, iar pârâta va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale și defavorabil reclamanților.

Nu poate fi primit nici argumentul privind necesitatea introducerii în contractul de credit a unei clauze care să îi permită pârâtei modificarea unilaterală a ratei dobânzii, având în vedere costurile pe care o bancă trebuie să le suporte, riscurile la care băncile sunt expuse, durata contractuală foarte mare. Costurile pe care banca le suportă sunt acoperite atât ca urmare a perceperii dobânzii stipulate în contract, cât și ca urmare a constantei adaptări a ofertei de creditare la condițiile economice, de notorietate fiind ajustarea ratei dobânzii și a comisioanelor la situația economică națională și internațională, în contractele de credit nou încheiate.

Dobânda este inclusă în prețul contractului. Însă, potrivit art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000 și din art.4 alin.(2) din Directiva nr.903/13/CEE, pentru a fi exclusă de la aprecierea caracterului abuziv, clauza contractuală referitoare la prețul contractului trebuie să fie exprimată „clar și inteligibil”. Or, în cauză, reclamanții au invocat tocmai formularea neclară, neinteligibilă, a posibilității de modificare a ratei dobânzii.

Reclamanții nu au avut posibilitatea de a negocia clauza privind modificarea dobânzii, din moment ce aceasta nu a fost clar exprimată (prin ipoteză, reclamanții nu puteau face judecăți de valoare cu privire la o dispoziție contractuală pe care nu au putut-o înțelege). Iar susținerea pârâtei, potrivit căreia prin faptul că reclamanții au consimțit să semneze convenția de credit, au acceptat implicit și posibilitatea modificării (discreționare) a dobânzii vădește pe deplin reaua – credință a băncii.

Astfel, instanța reține că nu a intervenit acceptarea tacită a modificării ratei dobânzii în temeiul clauzei cuprinse la art. 3.4 din contractul de credit.

Instanța are în vedere că exprimarea consimțământului reprezintă manifestarea unilaterală de voință a părții în sensul de a încheia, modifica sau stinge un raport juridic, fiind una dintre condițiile esențiale ale actului juridic. Această manifestare de voință poate fi expresă sau tacită, însă trebuie să rezulte în mod neechivoc din atitudinea părții. Tăcerea poate valoarea consimțământ atunci când există o prevedere contractuală în acest sens, dacă aceasta nu este echivocă și conferă părții posibilitatea de a-și manifesta în mod liber voința de a modifica contractul.

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ dintre părți, trebuie reținut că nu rezultă din niciun înscris de la dosar că pârâta și-ar fi asumat în egală măsură un minim risc decurgând din evoluția pieței monetare. În măsura în care aceasta interpretează clauzele contractuale în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei-credințe.

Noile rate ale dobânzii au fost stabilite de bancă, în mod unilateral, în lipsa unor prevederi contractuale care să conțină indicii obiectivi avuți în vedere la efectuarea acestei majorări și formula de calcul aplicată.

Instanța stabilește că prin explicațiile oferite pe parcursul procesului, pârâta nu a reușit să justifice existența unei motivații temeinice care să genereze modificarea unilaterală a ratei dobânzii lunare și care să poată fi verificată în mod obiectiv.

Astfel, banca a invocat costul depozitelor EUR, dobânda medie depozite EUR (răspunsul la întrebarea 7 din interogatoriul luat pârâtei), deși aceste elemente nu au legătură cu creditul acordat anterior reclamanților și nu sunt menționate în cuprinsul contractului. Prin creșterea dobânzii, pârâta a urmărit să își recupereze de la clienții captivi, care au contractat anterior credite pe o perioadă lungă de timp, pierderile provocate de criza financiară, transferând riscurile propriei activități asupra acestora.

Pe de altă parte, instituția financiară nu a preluat pierderile suferite de clienții săi, în special prin creșterea cursului valutar, astfel încât aceștia sunt obligați să restituie împrumutul la nivelul la care l-au contractat în EUR, cât și să suporte și o dobândă majorată în mod unilateral de către bancă, pentru a susține activitatea acesteia.

Totodată, instanța reține că pârâta nu a indicat o formulă de calcul pentru dobânda aplicată la momentul încheierii contractului de credit și pentru cea modificată pe parcursul derulării acestuia (până la încheierea actului adițional din 12.06.2009), astfel încât nu se poate verifica dacă modificarea s-a efectuat în mod obiectiv, prin raportare la creșterea anumitor elemente componente, sau dacă procentul a fost ales în mod arbitrar.

Instanța subliniază că actele normative din domeniul protecției consumatorilor nu cuprind nicio dispoziție care să permită băncilor modificarea arbitrară a ratei dobânzii de la momentul încheierii contractului.

Potrivit art. 9³ lit. g din O.G. nr. 21/1992, introdus prin art. II pct. 9 din O.U.G. nr. 147/2008 care a intrat în vigoare la 28.12.2008, în contractele de credit cu dobândă variabilă banca este obligată să aplice următoarele reguli: 1. variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru; 2. dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract; 3. formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia.

Or, variația ratei dobânzii contravine flagrant dispozițiilor legale imperative în vigoare la acea dată, întrucât este stabilită pe baza voinței exclusive a furnizorului de servicii financiare, fără a se raporta la indici de referință variabili și menționați în contract, fără a fi unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice și fără a fi stabilit un nivel peste care să nu poată fi majorată.

În consecință, instanța apreciază că art. 3.4 din contractul de credit nr. 2923/29.11.2006 reprezintă o clauză abuzivă în ceea ce privește posibilitatea pârâtei de a modifica marja în funcție de „costurile resurselor sale”, în sensul lit. a) din Anexa la Legea nr.193/2000.

Sancțiunea incidentă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale:

Potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, ”clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea.

Instanța apreciază că prevederile Legii nr. 193/2000 nu ocrotesc doar interesele particulare ale consumatorilor, ci interese generale (protecția consumatorilor împotriva tendinței comercianților de a abuza de poziția dominantă economic a acestora), având un evident caracter imperativ, iar sancțiunea prevăzută de art.6 în cazul stipulării de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este nulitatea absolută.

În consecință, având în vedere caracterul abuziv al art. 3.4 din contractul de credit nr. 2923/29.11.2006 în ceea ce privește posibilitatea pârâtei de a modifica marja în funcție de „costurile resurselor sale”, constatat anterior, în temeiul art. 6 din Legea nr.193/2000, instanța va declara nulitatea absolută parțială a acestei clauze.

Caracterul de contract cu executare uno ictu al convenției de credit:

Actele juridice cu executare succesivă sunt definite ca fiind actele a căror executare presupune mai multe prestații eșalonate în timp din partea debitorului. Convenția de credit având un caracter sinalagmatic, ambele părți au calitatea de debitor și, respectiv de creditor. În aceste condiții, pentru a fi acte juridice cu executare succesivă, ar trebui ca prestațiile ambilor contractanți (debitori) să aibă această trăsătură.

În cauză, prestația la care pârâta s-a obligat – acordarea unei sume de bani către reclamanți – a fost executată dintr-o dată. În consecință, convenția de credit nr. 2923/29.11.2006 nu este un contract cu executare succesivă, ci dintr-o dată (uno ictu).

Caracterul retroactiv al efectelor nulității și restituirea sumelor percepute de pârâtă ca urmare a majorării ratei dobânzii:

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea dobânzii excedentare, având în vedere cele reținute anterior cu privire la nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în art. 3.4 din contract, instanța apreciază întemeiată solicitarea reclamanților.

Astfel, având în vedere caracterul de act juridic cu executare dintr-o dată al convenției de credit, în cauză este posibilă și permisă restituirea prestațiilor efectuate de reclamanți în temeiul clauzei privind majorarea dobânzii ca urmare a deciziei băncii care urmează a fi anulată, potrivit principiului restitutio in integrum.

Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la art. 3.4 din contractul de credit încheiat între părți – nulitatea absolută parțială a acestei prevederi – în aplicarea principiului retroactivității (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) și a principiului restabilirii situației anterioare (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit), instanța va dispune restituirea prestațiilor efectuate de către reclamanți în baza acestei clauze abuzive anulate. În cazul contractelor sinalagmatice, restituirea prestațiilor executate are la bază instituția plății nedatorate.

Instanța constată întrunirea în cauză a condițiilor plății nedatorate, în cazul executării unei obligații nule: existența unei plăți – sumele achitate de solvens (reclamanți) ca urmare a majorării ratei dobânzii; și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată – prevederea contractuală anulată apare ca și când nici nu ar fi existat. De asemenea, instanța reține faptul că accipiensul (pârâta) a fost de rea – credință, cunoscând caracterul abuziv parțial al clauzei stipulate la art. 3.4 și prevederile Legii nr.193/2000 (nemo censetur ignorare legem), și este ținut astfel și la plata dobânzii legale.

În continuare, având în vedere aceleași considerente privind modul greșit de calcul și percepere a dobânzii pentru perioada 29.11.2006 – 12.06.2009 (data încheierii actului adițional prin care a fost modificat pct. 7 din contractul de credit, convenindu-se o dobândă indexabilă stabilită pe baza indicelui monetar EURIBOR la 3 luni + 7,00 puncte procentuale marjă fixă), instanța va constata existența în patrimoniul reclamanților a unei creanțe față de pârâtă, constând în dobânda încasată excedentar.

Pentru determinarea acestui cuantum, instanța are în vedere că la momentul încheierii acordului de voință dintre părți, în contract s-a stipulat nivelul dobânzii de 8,65%. În condițiile în care, așa cum s-a reținut anterior, nivelul dobânzii poate varia doar în funcție de LIBOR, iar LIBOR (3M) la data încheierii contractului era de 3,63, instanța apreciază că diferența nu poate constitui decât elementul care rămâne fix pe toată durata contractului, element denumit ulterior în legislație (O.U.G. nr. 50/2010) „marja băncii”. De altfel, această formulă de calcul a fost inclusă în actul adițional încheiat de părți la 12.06.2009 și este în acord cu optica legiuitorului cuprinsă în O.U.G. nr. 50/2010.

Faptul că în contractul de credit nu s-a prevăzut expres ca în dobânda de 8,65% este cuprinsă și marja băncii nu poate conduce la concluzia că dobânda nu cuprinde și acest element câtă vreme marja băncii este elementul determinant pentru bancă la încheierea contractului de credit ce stabilește profitul băncii pentru punerea la dispoziția împrumutatului a sumei de bani. Astfel încât, instanța nu îmbrățișează opinia pârâtei în sensul că nu ar putea fi făcut un asemenea calcul pentru perioada în litigiu.

Astfel, utilizând formula dobânda= LIBOR 3M + marja băncii (5,02 pp), instanța constată că pârâta trebuie să restituie reclamanților, pentru perioada 29.11.2006 – 12.06.2009, diferența dintre dobânda percepută și dobânda calculată după următoarea formulă: marja fixă de 5,02% + valoarea indicelui EURIBOR la 3 luni, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate, până la data plății efective a acestui debit.

Instanța va face aplicarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil și va lua act de manifestarea de voință a părților de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității formulării cererii modificatoare, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea formulată de reclamanții T. F. și T. C. M., ambii cu sediul procesual ales la SCPA Bădita și P. – Splaiul Unirii nr. 16, ., sector 4 în contradictoriu cu pârâta B. G. SOCIETE GENERALE S.A. cu sediul în București, .. 1-7, sector 1, astfel cum a fost modificată.

Constată nulitatea absolută parțială a art. 3.4 din Condițiile generale ale contractului de credit nr. 2923/29.11.2006 în ceea ce privește posibilitatea pârâtei de a indexa procentul de dobândă în funcție de „costurile resurselor sale”.

Obligă pârâta să restituie reclamanților, pentru perioada 29.11.2006 – 12.06.2009, diferența dintre dobânda percepută și dobânda calculată după următoarea formulă: marja fixă de 5,02% + valoarea indicelui EURIBOR la 3 luni, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate, până la data plății efective a acestui debit.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Ia act că părțile și-au manifestat voința de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-C. HlihorElena S.

Red.ICH/Tehnored.ICH, ES/16.11.2015

Printat – 2 exemplare

Comunicări - 3

← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7410/2015. Judecătoria...		Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Sentința nr. 6485/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Pretenţii. Sentința nr. 7409/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Sentința nr. 7365/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Sentința nr. 7410/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 7606/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 7623/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Pretenţii. Sentința nr. 7708/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 7636/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI