Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 13271/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică din 30 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: F. M. P.
Grefier: M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. A. si M. M. V. și pe pârâta P. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrată din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 30.06.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2014 sub nr. dosar_, reclamanții M. A. si M. M. V. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA au solicitat ca prin hotărâre se se dispună următoarele:
- Constatarea caracterului nul absolut si abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 3.2, art. 4 si art. 5 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.4 21902J_/29.11.2007 ;
- Obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii incepând cu data incheierii contractului de credit si până în prezent, raporta la evolutia indicelui Libor la 3 luni si marja fivă a băncii ;
- Obligarea pârâtei la calcularea si perceperea pe viitor a dobânzii raportat la variatia indicelui Libor la 3 luni si marja fixă a băncii de la data incheierii contractului ;
- Obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor incasate abuziv, fără temei legal, in baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de acordare si cu titlu de dobândă excedentară ;
- Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit si eliminarea acesteia ;
- Stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF – L. la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului ;
- Denominarea in moneda națională a plăților, in virtutea principiului din Regulamentul valutar, conform căruia pretul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenti se plăteste in moneda natională ;
- Cu cheltuieli de judecată.
In motivare, s-a arătat că între reclamanți în calitate de Împrumutati, și pârâtă s-a încheiat Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 21902J_/ 29.11.2007, prin care banca le-a acordat un credit pentru nevoi personale în cuantum de 27.373,50 CHF, ce urma să fie rambursat în 120 luni. În prevederile contractuale cuprinse în cadrul contractului de credit au fost stipulate în sarcina reclamanților o . îndatoriri contractuale ce au fost inserate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 193/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și care, totodată, contravin prevederilor Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE și, respectiv, actului național de transpunere a acesteia - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările și completările ulterioare.
Au invederat că instituirea unei marje variabile a băncii, ca de altfel toate celelalte clauze ale contractului de credit, nu au fost negociate cu reclamanții, fiind aduse la cunoștința consumatorilor într-un formular tipizat, cu precizarea din partea reprezentaților băncii „că acestea sunt condițiile de creditare aprobate de conducerea unității bancare și că nu pot fi negociate cu clienții”..
Totodată, având în vedere Hotărârea C.J.U.E., pronunțată în cauza C-26/13, solicită să se constate ca fiind abuzivă clauza prevăzută la pct.8.1 al Capitolului II din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 21902J_/29.11.2007, conform căreia „împrumutatul și/sau împrumutatul solidar vor rambursa împrumutul și dobânda aferentă în rate lunare egale (denumite Anuități) (...), în valuta în care a fost acordat împrumutul”, precum și la pct.13.1 al Capitolului II din Contractul de împrumut pentra nevoi personale nr. 21902J_/29.11.2007, potrivii căruia „împrumutatul și/sau împrumutatul solidar își asumă riscul politic, riscul de forță majoră (...)”.
Au mentionat că nici această clauză nu a făcut obiectul unei negocieri individuale cu prilejul încheierii contractului de credit. Clauza în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al valutei în care a fost contractat creditul a fost impusă de bancă, fără posibilitatea prevederii concrete a riscurilor asumate de către împrumutat, care, dacă ar fi fost în cunoștință de cauză și ar fi putut să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care urmau să rezulte din această obligație în ceea ce îl privește, respectiv dacă ar fi avut posibilitatea de a negocia efectiv modul în care urma să se oblige, nu ar fi fost de acord în mod evident cu o astfel de clauză, care instituie o obligație pecuniară împovărătoare în ce îl privește, constând în plata, în cadrul ratelor împrumutului, a sumelor rezultate din diferența dintre cursul de schimb la momentul acordării creditului și cursul de schimb în momentul achitării ratelor, respectiv care creează un câștig nejustificat pentru împrumutător în raport de prestația efectiv executată de acesta. în acest sens, arătăm că suma de bani acordată de împrumutător avea la momentul acordării un echivalent în moneda națională, echivalent pe baza căruia se stabilea de altfel costul de achiziție al unui imobil.
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările și completările ulterioare, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE.
În probațiune, au solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate în acest sens contractul de credit, actul adițional la contractul de credit, grafic de rambursare, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
La data 22.12.2014, pârâta P. B. ROMÂNIA SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 si urm. Cod proc. civilă, art. 4, art. 8-13 din Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE, art. 2 pct. 24 din O.G. 21/1992, art. 117 din O.U.G. 99/2006, art. 969 din Codul civil.
In apărare, a arătat faptul că clauzele contractuale nu au un caracter abuziv, că au fost negociate intre părti, că reclamantii au avut posibilitatea de a opta intre mai multe tipuri de credit pe piata financiar-bancara, că dobânda bancara împreună cu comisionul de acordare credit reprezintă pretul contractului de credit, că a fost respectat echilibrul contractual.
În dovedire, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba testimonială cu un martor.
In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantilor, răspunsurile fiind la filele 167-167 dosar, proba cu expertiza specialitatea contabilitate, raportul de expertiză întocmit de expertul Ș. G. fiind depus la filele 183-188 dosar.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține:
Între reclamanții M. A. si M. M. V., în calitate de Împrumutați, pe de-o parte, și pârâta S.C. P. B. ROMANIA S.A. (denumită în continuare „Banca” sau „P.”), în calitate de Împrumutător, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 21902J_/29.11.2007, prin care banca le-a acordat un credit pentru nevoi personale în cuantum de 27.373,50 CHF, ce urma să fie rambursat în 120 luni (10 ani).
Dobânda a fost stabilită de tip „variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja băncii; indice de referință: LIBOR la 3 luni; Marja: 7,95% puncte procentuale pe an, variabilă;”
În speță, creditul deținut la P. B. ROMÂNIA SA este aliniat la prevederile OUG nr. 50/2010, prin Act aditional (filele 91-93) fiind aduse următoarele modificări: eliminarea comisionului de rambursare anticipată, fixarea marjei din componenta dobânzii, pe toată durata derulării contractului de credit; perceperea unui comision unic pentru servicii suplimentare prestate la cererea clientului, pe parcursul derulării contractului de credit, plafonarea dobânzii penalizatoare pentru anumite cazuri justificate, conform art. 38 (3) din OUG nr. 50/2010.
Din probatoriul administrat se observă faptul că deși s-a stipulat că marja băncii este variabilă, de la momentul contractării până în prezent, marja băncii a fost fixă - 7,95% puncte, conform inscrisului de la fila 91, precum si raportului de expertiză contabilă (fila 185 si fila 211 dosar).
În drept, instanța reține faptul că Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către cumpărător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”.
Prin urmare, reglementarea analizată asigură protecția a consumatorilor angajați în raporturi juridice generate de contracte de adeziune încheiate cu profesioniști, acestea având un conținut prestabilit și care se încheie în mod curent prin aderarea consumatorului la clauzele impuse, fără o negociere directă a acestora.
Art. 4 din Legea 193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Ca atare, din textul normativ enunțat, reglementat de legislația românească în consens cu dispozițiile Directivei 13/93, rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții:
(1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată;
(2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
(3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
În privința caracterului nenegociat al clauzelor contractuale instanța are în vedere, în primul rând, dispozițiile legale din legislația specială internă (art. 4 alineatele 2 și 3 din Legea 193/2000) potrivit cărora o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Prin urmare, prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară.
În cauză pârâta a produs o asemenea dovadă.
De altfel, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, esențială pentru acest aspect este dovada asupra posibilității consumatorului de a influența natura ei (de a putea obține excluderea acestei clauze din convenția de credit).
În privința condițiilor privind dezechilibrul contractual în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe, instanța reține că acest dezechilibru contractual presupune alterarea armoniei contractuale care este dată, în special, de echivalența și reciprocitatea prestațiilor; în analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conținutul drepturilor sau obligațiilor părților, valoarea la care acestea se raportează, precum și existența clauzelor prin care nu se acordă aceleași drepturi ambelor părți contractante.
Cu referire la buna credință instanța are în vedere considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Prin urmare în cauză trebuie analizat dacă, prin inserarea clauzelor contestate, au fost vătămate interesele legitime, patrimoniale ale reclamantului.
I. Astfel, o clauză contestată de către reclamant, conform cererii de chemare în judecată este cele prevăzute de art. 3.2 din Secțiunea II intitulată „Dobânda” din contractul părților. Se solicită în acest context și obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului de credit și să ajusteze nivelul dobânzi conform prevederilor contractuale și legale.
În primul rând, se consideră că, față de tipul de produs bancar oferit reclamantului și condițiile particulare stipulate, aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, și nu oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente și, implicit dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantului.
Așa cum se arăta și în cuprinsul pct. I din considerentele prezentei hotărâri, pârâta a acordat reclamantului un credit de 27.373,50 CHF, pe o durată de 10 ani, iar dobânda a fost stabilită de tip „variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja băncii; indice de referință: LIBOR la 3 luni; Marja: 7,95% puncte procentuale pe an, variabilă;”.
Așadar, reclamantul a beneficiat de creditare, însă formula de determinare a dobânzii a fost una explicită, fiind compusă din: indicele de referință LIBOR la 3 luni și Marja de 7,95% puncte procentuale pe an.
Cu privire la această din urmă componentă a dobânzii, reclamantul a cunoscut încă de la momentul contractării faptul că aceasta are un caracter variabil și a acceptat o astfel de ipoteză.
Astfel, instanța apreciază că, în lipsa unor motive pertinente, instanța de judecată nu poate cenzura voința părților, respectiv caracterul variabil al marjei, ci poate doar eventual constata caracterului abuziv al unei astfel de clauze, cu consecința înlăturării acesteia din contract, urmând ca părțile, prin același acord de voință exprimat la încheierea contractului să negociere în continuare condițiile de derulare a contractului.
În niciun caz însă instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților, prin determinarea unei noi formule de calcul, indiferent că se solicită acest lucru pentru trecut sau pentru viitor.
În același sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care în interpretarea dispozițiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, CJUE a pronunțat și Hotărârea din 14.06.2012, în cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA împotriva Joaquin Calderon Camino, statuând că „articolul 6 alin. 1 din Directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze”.
În motivarea acestei hotărâri, Curtea a reținut că din textul articolului 6 alin. 1 din Directivă rezultă că „instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzei abuzive, în masura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic”.
Din această interpretare dată de CJUE rezultă fără echivoc că, în situația în care instanța națională constată caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator, aceasta are doar posibilitatea de a înlătura aplicabilitatea acelei clauze, contractul urmând să continue fără respectiva clauză, în măsura în care este posibil. În niciun caz reglementările comunitare nu permit instanțelor naționale să modifice clauzele contractuale considerate abuzive.
Or, în speță, conform probelor administrate, Banca nu a majorat marja, aceasta a rămas fixă, iar prin Actul adițional de aliniere la prevederile OUG nr. 50/2010, instanța constată că în prezent există definită o formulă clară de calcul a dobânzii și anume „indicele de referință, LIBOR CHF la 3 luni, la care se adaugă marja fixă a Băncii, pe toată durata derulării contractului de credit, marja valabilă la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, respectiv la data de 21.06.2010”.
Pentru considerentele expuse, instanța constată ca fiind neintemeiate primele patru capete ale cererii de chemare in judecată cu privire la dobândă/dobândă excedentară/recalculare dobândă/marja fixă de la incheiere contract credit.
II. Referitor la cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv a Clauzei prevăzute la art. 4 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 21902J_/29.11.2007, referitoare la perceperea unui comision de acordare credit în cuantum de 5% din suma împrumutată:
Instanța constată că pentru creditul pus la dispoziție, banca a prevăzut la pct. 4 intitulat „Comisionul de acordare” din Capitolul II și la teza întâi din Capitolul III intitulat „Termenii împrumutului” ale Contractului de împrumut pentru nevoi personale nr._14193 din 28.01.2008, încheiat între părti, perceperea unui comision de acordare credit în cuantum de 5% din suma împrumutată reclamanților (valoarea concretă a comisionului de acordare fiind de 1.303,50 CHF). Așadar, practic banca nu a acordat un credit de 27.373,50 CHF, ci un credit cu 1.303,50 CI1F mai mic, fiind însă percepută dobândă, pe întreaga perioadă de rambursare (120 luni) calculată la suma (neacordată în realitate) de 27.373,50 CHF.
Potrivit art. 36 alin. (l) din OUG nr. 50/2010, cu modificările și completările ulterioare, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.”Așadar, comisionul de acordare credit nu se regăsește între comisioanele exhaustiv enumerate de lege ca permise, context în care se constată că legiuitorul, în procesul de transpunere a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului a recunoscut, practic, comisionului de acordare credit caracterul de clauză abuzivă.
Este vădit neîntemeiată invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât consumatorul nu consideră ca fiind abuziv prețul serviciilor de care a beneficiat, ci faptul că este obligat să plătească, pe lângă prețul reprezentat de dobânda lunară, diferite comisioane, pentru care nu primește o contraprestație, clauza prin care sunt stabilite obligații de plată suplimentare prețului reprezentat de dobânda curentă nefiind exclusă de la verificarea caracterului abuziv, cu atât mai mult nu este exprimat în mod clar și inteligibil conținutul serviciului pentru care este perceput comisionul (cum este cazul comisionului de acordare).
Perceperea de către bancă a comisionului de acordare a creditului, care a fost în procent de 5% din valoarea creditului acordat creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, comisionul de acordare fiind în valoare de 1.303,50 CHF.
In consecință, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 21902J_/29.11.2007 referitoare la perceperea unui comision de acordare credit în cuantum de 5% din suma împrumutată, și în consecință, dispune înlăturarea acestei clauze abuzive din contract și obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei de 1.303,50 CHF încasată cu titlu de comision de acordare credit,.
III. Referitor la cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 21902J_/29.11.2007, referitoare la perceperea unui comision de rambursare în avans, instanța o va admite având în considerare motivele expuse mai sus referitor la comisionul de acordare credit si prevederile art. 36 alin. (l) din OUG nr. 50/2010. În consecință, va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 21902J_/29.11.2007, referitoare la perceperea unui comision de rambursare în avans, dar față de Actul Aditional de Aliniere la prevederile OUG nr. 50/2010 (filele 91-93 dosar), va constata rămasă fără obiect solicitarea de eliminare din contract a acestei clauze abuzive. In acest sens, instanța reține faptul că reclamanții nu au achitat un asemenea comision, precum și că, anterior formulării cererii de chemare în judecată, unitatea bancară, prin adresa din data de 17.08.2010 a eliminat comisionul de rambursare anticipată, acesta neputând fi pretins de la client nici pentru viitor (fila 91).
IV. Referitor la petitul 5 privind constatarea ca fiind abuziv a clauzei de risc valutar si eliminarea acestei:
Raportat la clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar, aceste clauze țin de aplicarea si prevederea in mod expres in cuprinsul contractului dintre parți a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel căruia i se opune (in speța de față, deprecierea este suportata de reclamanți).
Instanța va retine, insa, ca acest fapt era cunoscut de către reclamanți la data încheierii convenției de credit sau cel puțin trebuia cunoscut, reclamanții fiind obligati la a depune un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului obligațional.
Analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de împrumut a fost făcuta de reclamanți anterior acordării creditului, având in vedere solicitarea unui credit pentru satisfacerea unor nevoi personale, fara obligația de a justifica utilizarea sumei obținute cu titlu de credit, prin urmare, rezulta fara dubii ca reclamanții si-au asumat aceste riscuri ale produsului de creditare.
Instanța retine ca reclamanții au avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (naționala, in valuta etc), alegând, in final, din portofoliul de produse bancare oferite de banca, creditul pentru nevoi personale cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivit nevoilor lor. Astfel, în speța de față, instanța va retine că acordarea creditului in moneda CHF s-a făcut la solicitarea reclamantilor.
Așadar, instanța constată că, la contractarea creditului, împrumutații au optat pentru acordarea unui credit în CHF - credit mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale - dintr-o paletă largă de oferte de creditare - credite în Lei, Euro, USD, imobiliare, ipotecare. Această opțiune a fost făcută conștient de către reclamanți, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât si de alți furnizori de produse bancare: cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, etc.
Prin urmare, instanța nu va retine susținerea reclamanților referitoare la lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului și riscul valutar, fiind evident faptul că a fost opțiunea reclamantilor de a accesa un credit in CHF.
Întrucât cele trei condiții pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret, de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se retine lipsa de negociere în speța de față, instanța va concluziona că aceste clauze cuprinse în art. 8.1 și art. 13.1 din Contractul de împrumut nr. 21902J_/29.11.2007nu sunt abuzive.
În ce privește mărirea cursului francului elvețian – CHF -, instanța va retine că această creștere a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii, clauzele in discuție nefiind modificate unilateral de către pârâtă
De asemenea, se impune a fi reținut și faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricărui împrumut in valuta de către orice persoana fizica si juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in funcție de moneda in care se acorda creditul si de evoluția sa pe piața financiara.
In speță, reclamanții nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lor.
Raportat la speța dedusă judecății, instanța arată că reclamanții si-au însușit convenția de credit in cuprinsul căreia este inserata clauza cu caracter general privind suportarea riscului valutar, aceasta fiind o clauza chiar foarte succint si ușor de parcurs, fiind necesar doar un minim de interes si de atenție. La acea dată, banca pârâtă Raiffeisen B. SA oferea mai multe produse bancare - tipuri de credite -, din care potențialii clienți sa își aleagă tipul de credit care corespunde in cea mai mare măsura preferințelor si necesitaților lor.
In aceste condiții, creditele se acorda in lei sau in valuta; in diferite tipuri de valuta; pentru nevoi personale sau pentru un anumit scop (de ex. achiziționare de imobile) etc. De altfel, în sistemul nevoilor, care este unul dinamic și nelimitat, obținerea unui credit nu constituie o necesitate primară pentru un consumator, reprezentând o opțiune la care unele persoane recurg, iar altele nu, în funcție de aspirațiile și motivația fiecărui individ, de interesele economice ale fiecăruia în parte.
Clauza privind riscul valutar, clauză cu conținut clar și inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina și practica judiciară, clauză perfect admisibilă și în speță, având în vedere durata îndelungată a contractului dintre părți (120 luni), în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condițiilor socio-economice, față de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.
În ceea ce privește posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situație subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toți clienții băncii. In plus, instanța va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau si de către banca.
În speța de față, nu s-a reclamat însă că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Banca nu a impus reclamantilor suportarea riscului valutar, ci din contra, în cazul în care cursul CHF-L. ar fi scăzut de-a lungul timpului, riscul ar fi fost suportat in egala măsură si de către banca pârâtă, menținându-se aceeași valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plații.
Prin urmare, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantilor. La data scadenta a ratei lunare, aceasta era obligată sa depună suma datorata in franci elvețieni, deoarece suma împrumutata a fost tot in franci elvețieni si, conform înțelegerii parților, rambursarea se face in aceeași moneda.
Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - L., pentru a putea fi imputata băncii pârâte o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile parților. Ori reclamanții au acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut . de cea in care își încasează venitul.
Clauzele contractuale incriminate de către reclamanți, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în franci elvețieni - CHF, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, in cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeași suma de bani in aceeași valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si respectiv încasarea ratelor de credit in valuta nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art. 2 si 3, coroborat cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar.
Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii săi externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.
V. Referitor la solicitarea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF –L. la momentul semnării convenției de credit, respectiv denominarea in moneda naională a plăților, instanța va retine ca acele clauze incriminate de reclamanți sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art. 1.578 si art. 1.584 din Vechiul Cod Civil).
Astfel, instanța va reține că, între părțile litigante s-a încheiat o convenție de credit, prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare, a împrumutat reclamanților suma de 27.373,50 CHF, prin urmare este vorba despre un contract de împrumut de consumație, având ca obiect o sumă de bani.
In conformitate cu prevederile art. 1584 din Codul civil 1864 (aplicabil in speță in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plății.
Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeași monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 din Codul civil vechi). Atât Vechiul cod civil (art. 1.578), cât și Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."
Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."
Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în CHF, astfel încât si rambursarea sa se va face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în actiune. ,,Denominat’’ înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.
Aceasta este de altfel diferența esențială dintre situația dedusă judecății în prezentul dosar și situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii. În timp ce în Ungaria reclamanții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.
Pentru toate argumentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea de rambursare (anticipată sau la scadentă) a creditului la nivelul cursului de schimb valabil în momentul acordării creditului, precum si obligarea pârâtei la restituirea sumei în plus achitată, generată de costurile de conversie și de riscul de schimb valutar.
Cu respectarea principului disponibilității, isntanța va lua act că reclamantii și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
În temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, față de solutia ce se va pronunța (admitere în parte), instanța va obliga reclamanții să plătească pârâtei cheltuielile de judecată în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariul avocatial, dovedit prin factura si extras de cont din iunie 2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulata de reclamanții M. A. si M. M. V., domiciliati in București, Int. Birsei, nr. 2, ., ., sector 3, și cu domiciliul ales la CA C. in București, Calea Rahovei, Electromagnetica, nr. 266-268, .. 2, ., în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în București, sectorul 1, .. 29-31, si cu sediul ales la SCA Țuca Z. și Asociații, in Bucuresti, . America House, Aripa de Vest, nr. 4-8, etaj 8, sector 1.
Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.421902J_/29.11.2007, referitoare la perceperea unui comision de acordare credit în cuantum de 5% din suma împrumutată, și în consecință, dispune înlăturarea acestei clauze abuzive din contract și obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei de 1.303,50 CHF încasată cu titlu de comision de acordare credit.
Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.421902J_/29.11.2007, referitoare la perceperea unui comision de rambursare în avans, dar față de Actul Aditional de Aliniere la prevederile OUG nr. 50/2010, constată rămasă fără obiect solicitarea de eliminare din contract a acestei clauze abuzive.
Respinge cererea în rest, ca neîntemeiată.
Ia act că reclamantii și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Obligă reclamanții să plătească pârâtei cheltuielile de judecată în cuantum de 1.000 lei, conform art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
F. M. PitulacMarius T.
Red:P.F.M/Th.red:P.F.M/M.T.
5EX /29.12.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
|---|
