Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9724/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9724/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 9724/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 9724/2015
Ședința din camera de consiliu de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. R.
GREFIER – M. U.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. S., reclamant A. S. domiciliu ales la av. M. I. și pe pârât I. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 21.05.2015 cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.11.2014 sub nr._, reclamanta A. S. a solicitat ca pe calea procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, să se dispună obligarea pârâtei I. C., la plata sumei de 500 de euro, echivalent în lei la data plății și a sumei de 250 lei.
În motivare reclamanta a arătat că la data de 06.07.2011 a împrumutat numitei I. C., suma de 500 de euro, urmând ca aceasta să-i înapoieze suma la Crăciunul anului 2011. Acest lucru nu s-a întâmplat, pârâta refuzând constant să-și achite obligația. De asemenea, în data de 20.04.2014 i-a împrumutat pârâtei și suma de 250 de lei, menționând faptul că-i va înapoia cât mai curând toată suma; fapt ce nu s-a materializat. S-a menționat faptul că a făcut o plângere la Secția 5 de Poliție și în urma demersurilor efecuate de Poliție, pârâta și-a recunoscut obligația față de reclamantă, dar acest lucru nu s-a concretizat. Mai mult, reclamanta i-a trimis o somație (prin avocat) – prin care i-a solicitat să-i dea un răspuns în termen de 10 zile de la primirea acesteia, pârâta a răspuns telefonic că îi va restitui însă nu dispune momentan de fonduri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1028 alin. 2 C.pr.civ.
Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză, prin care să-și exprime poziția procesuală față de cererea de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
După cum rezultă din înscrisul de la fila 7 coroborat cu somația nr. 46/22.10.2014 recepționată de pârâtă cu confirmare de primire, având în vedere și atitudinea procesuală a acesteia care nu a formulat întâmpinare și nu a contestat în nicio modalitate pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, instanța constată că reclamanta A. S. a împrumutat-o pe pârâta I. C. cu suma de 500 de euro, la data de 06.07.2011 și la data de 20.04.2014 cu suma de 250 de lei. Pârțile nu au materializat manifestarea lor de voință prin act scris.
În conformitate cu dispozițiile art. 2164 C.civ (1) În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora; (2) În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel.
Potrivit art. 1270 din Codul civil „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.
Instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1025 și următoarele din Codul de procedură civilă, în prezenta cerere aplicându-se procedura cu privire la cererile cu valoare redusă.
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a face, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației pârâtului, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două părți nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.
Față de cele arătate, instanța urmează să dispună obligarea pârâtei I. C. să plătească reclamantei A. S. suma de 500 de euro, echivalent în lei la data plății și suma de 250 de lei.
Având în vedere soluția pronunțată, în conformitate cu art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta, aflată în culpă procesuală și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru (200 de lei) și onorariu avocat (500 de lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecatăb privind pe reclamant A. S., sector 1, București, . A. S. domiciliu ales la av. M. I. sector 4, București, .. 3, ., . și pe pârât I. C., sector 1, București, ..
Obligă pârâta I. C. să plătească reclamantei A. S. suma de 500 de euro, echivalent în lei la data plății și suma de 250 de lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 21 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Pentru Judecător aflat în C.O
Semnează Președintele Instanței
RedRL/tehnRL/MU/13.07.2015
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9466/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria... → |
---|