Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 11192/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. A. C.

GREFIER A. A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. și pe pârât A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect acțiune in regres.

Dezbaterile in fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 25.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 09.06.2015.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 11.08.2014 sub nr._ reclamantul STATUL ROMÂN prin MJINISTERUL FINHANȚELOR - DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. a chemat în judecată pe pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 253.562, 14 lei reprezentând partea de daună ce îi incumbă, respectiv ½ din suma totală pe care Statul Român și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților au fost obligați în solidar prin decizia civilă nr. 4149/10.10.2012 a Curții de Apel B. și pe care Statul român a plătit-o creditorului C. A..

În motivare se arată că prin decizia civilă nr. 4149/2012 a Curții de Apel B., au fost obligați, în solidar, Statul Român și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumelor de 158.341,28 lei, 237.511,92 lei actualizată cu i9ndicele de creștere a prețurilor, cheltuieli de judecată în fond și recurs.

Se mai arată că prin ordinele de plată nr. 422/08.05.2013 și nr. 590/7.06.2013, creditorului i-a fost achitată suma de 507.124,327 lei reprezentând debit actualizat cu dobânda legală și indicele de inflație, precum și cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii au fost depuse, în fotocopie, înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 06.04.2015, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 1 București, față de valoarea obiectului cererii introductive de 253.562,14 lei.

Analizând excepția invocată, excepție absolută, de procedură și dilatorie, instanța constată că obiectul prezentei cereri depășește valoarea de 200.000 lei, precum și faptul că litigiul are natură civilă, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j din noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 95 pct. 1 din același cod, care dau în competența de primă instanță a tribunalului cererile evaluabile în bani al căror obiect are o valoare de peste 200.000 lei.

Având în vedere dispozițiile legale menționate, urmează ca instanța să admită excepția de necompetență materială și, în baza art. 132 alin. 1 și 3 din noul Cod de procedură civilă, va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Declină în favoarea Tribunalul București competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., ..7, jud.B., cod fiscal_ în contradictoriu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚĂILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.06.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. A. C. A. A. V.

Red. M.A.C./Th.red.M.A.C../A.A.V./ 23.06.2015 / 2 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI