Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 11083/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. B.
GREFIER: C. I. Ț.-F.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe contestatorul D. C. O. și pe intimatul C. de A. C. Oxana, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de 08.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.02.2015, sub nr._, contestatorul D. C. O. a formulat, în contradictoriu cu intimatul C. de A. C. Oxana, contestație la executare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 170/2015 al B. T. B. O., precum și anularea executării silite înseși, iar, pe cale de consecință, să se dispună întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia, în sensul de a obliga pe intimat la restituirea sumei de 4.863,27 lei.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, la data de 01.09.2011, a fost încheiat contractul de asistență juridică nr._/2011 pentru rezolvarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr._/299/2010 în care avea calitatea de pârât, dosar ce se afla în recurs. Contestatorul a precizat că obiectul cauzei a fost chemarea sa în judecată de către asociația de proprietari din care făcea parte un imobil proprietate personală, pentru plata unor cheltuieli pe care asociația pretindea că i le datorează. Contestatorul a menționat că în primă instanța cererea a fost admisă, motiv pentru care a apelat la serviciile avocatei Oxana C. pentru a-l reprezenta în recurs. Urmare a discuțiilor purtate cu avocatul, a fost încheiat contractul de asistență juridică având ca obiect prestarea de activități juridice – asistare și reprezentare în recursul ce a făcut obiectul dosarului nr._/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 și în acțiunea în constatare ce a format obiectul dosarului nr._/299/2011, acțiune pe care a introdus-o la sugestia avocatului care a prezentat-o ca fiind mijlocul procedural prin intermediul căreia va putea obține soluționarea favorabilă a recursului anterior menționat.
Contestatorul a precizat că în cuprinsul contractului a fost prevăzut atât un onorariu fix, pe care l-a achitat în două tranșe (01.09.2011 și 03.10.2011), cât și un onorariu de succes. Acesta a susținut că, deși i-a solicitat avocatului înmânarea unui exemplar original al contractului, i s-a comunicat că acest lucru nu este posibil, deoarece exemplarul original trebuie depus la dosar, motiv pentru care i s-a înmânat o fotocopie. A mai arătat că în baza contractului a fost reprezentat la judecarea pe fond a acțiunii în constatare, acțiune respinsă de Judecătoria Sectorului 1 București. De asemenea, judecarea recursului în dosarul nr._/299/2010 a fost suspendată până la soluționarea acțiunii irevocabile a acțiunii în constatare, respectiv până la data de 02.06.2014.
În continuare, contestatorul a arătat că, la data de 04.06.2014, înainte de repunerea pe rol a recursului, avocatul i-a trimis prin e-mail factura prin care solicita plata onorariului de succes, motiv pentru care, la data de 25.06.2014, a transmis prin e-mail solicitarea de a fi respectate clauzele contractuale și pentru a aștepta soluționarea recursului pentru a putea vedea dacă onorariul va fi datorat sau nu, atașând fotocopia contractului din care reieșea obligația de a finaliza recursul în dosarul nr._/299/2010.
Contestatorul a menționat că prin corespondența ulterioară purtată pe e-mail cu avocatul i s-a solicitat în continuare plata onorariului sau, în caz contrar, i s-a comunicat că se va demara executarea silită. La data de 30.06.2014, contestatorul a solicitat să-i fie comunicat ce urmează să facă pentru repunerea pe rol a dosarului nr._/299/2010, solicitare la care nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care a înțeles să denunțe unilateral contractul de asistență juridică, notificând în acest sens avocatul la data de 22.08.2014.
La primul termen din recurs din data de 02.10.2014, după soluționarea dosarului care a dus la suspendarea judecării cauzei, Cabinetul de avocat C. Oxana nu s-a prezentat, acesta fiind reprezentat de către un alt avocat. Prin decizia civilă nr. 3043R/02.10.2014, Tribunalul București a admis recursul său, iar din motivarea hotărârii rezultă că soluția nu a fost ca urmare a motivelor invocate de către avocat sau ca urmare a deciziei nr. 926/02.06.2014 pronunțate în soluționarea acțiunii în constatare, ci ca urmare că prin sentința civilă nr. 6397/25.03.2012 pronunțată în dosarul nr._/299/2012, proces inițiat de un alt proprietar, a fost reținut cu autoritate de lucru judecată că asociația de proprietari nu are capacitate de folosință.
În continuare, contestatorul a arătat că intimatul a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică, iar, la data de 10.02.2015 a primit înștiințarea privind instituirea măsurii popririi pentru suma de 4.863,27 lei sumă compusă din 2.728 lei debit conform titlului executoriu și 2.135 lei cheltuieli de executare silită. A menționat că i-a fost comunicată și copia contractului de asistență care fusese modificat fără acordul său, fiind inserate mențiuni referitoare la datele de identificare ale intimatului, respectiv la obiectul contractului (unde a fost adăugată mențiunea „de depus cerere de suspendare” care a limitat și denaturat scopul inițial al contractului) și onorariu (unde a fost adăugată mențiunea „aferent cererii de suspendare”).
Astfel, contestatorul a susținut că executarea silită este nelegală și netemeinică, având în vedere că asupra contractului de asistență juridică nr._/2011 au fost operate în mod unilateral o . modificări care influențează în mod esențial înțelegerea părților și viciază acordul de voință încheiat inițial. De altfel, contestatorul a arătat că, și în măsura în care contractul nu ar fi fost falsificat prin adăugarea unor mențiuni suplimentare, acesta nu putea servi ca temei al executării silite, în condițiile în care recursul ce a format obiectul dosarului nr._/299/2010 nu a fost admis ca urmare a diligențelor depuse de către intimată.
De asemenea, a mai arătat că onorariul de succes în cuantum de 2.728 lei nu ar fi putut fi pretins pentru soluționarea favorabilă a dosarului nr._/299/2010, având în vedere că litigiul esențial avut în vedere era recursul din dosarul nr._/299/2010.
În subsidiar, contestatorul a solicitat cenzurarea cheltuielilor de executare silită stabilite prin încheierea din 26.01.2015 în dosarul de executare nr. 170/2015, având în vedere că, potrivit art. 39 alin. 5 pct. 7 din Legea nr. 188/2000 nu prevede cheltuieli privind consultanță pentru întocmirea dosarului, astfel încât suma de 248 lei impusă cu acest titlu este nelegală. De asemenea, a arătat că suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de transport este vădit nejustificată în condițiile în care nu există nicio argumentare care să conducă la ideea că executorul a avut nevoie de suma de 1.000 lei cu acest titlu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711, art. 722 și următoarele C.pr.civ.
În susținerea cererii, contestatorul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: chitanța nr. 74/01.09.2011 (fila 9), chitanța nr. 78/03.10.2011 (fila 10), chitanța nr. 2797/09.09.2011 (fila 10), contract de asistență juridică nr._/2011 (fila 11), factura nr. 1142/04.06.2014 (fila 16), corespondență e-mail (filele 17-28), notificare din 22.08.2014 (fila 29), dovadă de comunicare (fila 30), contract de asistență juridică din data de 09.07.2014 (filele 31-32), decizia civilă nr. 3043R/02.10.2014 (filele 33-36).
Cererea a fost legal timbrată, conform chitanțelor depuse la dosar (filele 169-170).
La data de 30.03.2015, prin serviciul registratură, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că în luna septembrie 2011 la cabinetul său s-a prezentat contestatorul, iar, în urma discuțiilor purtate cu acesta, în vederea câștigării recursului ce forma obiectul dosarului nr._/299/2010, pentru a se constata inexistența dreptului de proprietate comună a imobilului, s-a stabilit necesitatea formulării unei acțiuni în constatare, respectiv depunerii unei cereri de suspendare a recursului în dosarul nr._/299/2010. Intimatul a învederat că s-a angajat doar să formuleze și să susțină cererea de suspendare, întrucât era absolut evident că soluționarea favorabilă a recursului va rămâne doar o formalitate în cazul câștigării acțiunii în constatare. A mai susținut că, deși nu intra în obligațiile sale, a formulat și motivele de recurs pentru a se putea formula cererea de suspendare.
În continuare, intimatul a precizat că a fost agreat onorariu fix și onorariu de succes în cuantum de 2.200 lei + TVA în prezența a doi martori, iar contestatorul a semnat contractul. De altfel, intimata a menționat că acesta a recunoscut cuantumului onorariul de succes, dar a încercat într-un mod total neonest să condiționeze plata acestuia prin a determina cabinetul să îl reprezinte și în repunerea pe rol a recursului din dosarul nr._/299/2010, așa cum rezultă din corespondența depusă la dosar. A mai menționat că a formulat acțiunea în constatare, a obținut certificat de grefă și a formulat cererea de suspendare a judecării recursului în dosarul nr._/299/2010, iar prin încheierea din 14.06.2012, Tribunalul a dispus suspendarea până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/299/2011 având ca obiect acțiunea în constatare.
Intimatul a precizat că soluția asupra acțiunii în constatare a fost miza reală de care depindea soluția în recurs. A mai arătat că dosarul având ca obiect acțiune în constatare a durat 3 ani de zile, fiind parcurse toate căile de atac și fiind depus maximul diligențelor pentru a administra un probatoriu vast și complex, astfel încât contestatorul a obținut inclusiv cheltuielile de judecată, respectiv onorariul fix achitat până la acea dată.
Intimatul a arătat că, la solicitarea soției contestatorului, deși nu avea această obligație, a formulat și cererea de repunere pe rol a recursului. Astfel, având în vedere că soluția în recurs a fost favorabilă, intimatul a emis și comunicat factura fiscală aferentă onorariului de succes conform contractului de asistență juridică, însă i-a fost solicitat să asigure reprezentarea și în dosarul de recurs. Astfel, a depus toate deciziile legalizate în dosarul nr._/299/2011 și o vastă documentație în susținerea probatoriului împreună cu cererea de repunere pe rol și concluziile de admitere a recursului. Cu toate acestea, contestatorul a continuat să trimită mesaje jignitoare și, deși un avocat din cadrul biroului său s-a prezentat să susțină repunerea pe rol și concluziile de admitere, contestatorul a revocat-o în ședință publică.
În continuare, intimatul a precizat că nu se invocă nici un motiv de nelegalitate a executării silite, contestatorul necontestând existența sau cuantumul onorariului de succes, ci doar munca prestată în favoarea acestuia. Astfel, a arătat că prin contractul de asistență juridică s-a obligat să asigure asistarea și reprezentarea juridică în formularea unei acțiuni în constatare prin care să se constate că imobilul contestatorului nu poate face parte din asociația de proprietari, respectiv formularea unei cereri de suspendare a judecății în dosarul nr._/299/2010 aflat în recurs până la soluționarea acțiunii în constatare, iar onorariul de succes a fost stabilit de comun acord la suma de 2.200 lei plus TVA, aferent dosarului având ca obiect acțiune în constatare, acest dosar fiind miza.
Intimatul a susținut că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel: a formulat acțiunea în constatare care a făcut obiectul dosarului nr._ și a obținut câștig de cauză; a formulat cerere de suspendare în dosarul nr._/299/2010 și a obținut suspendarea judecării acestei cauze, a solicitat inclusiv repunerea pe rol a recursului, a depus concluzii scrise și s-a prezentat la termenul din recurs; a recuperat cheltuielile de judecată în dosarul având ca obiect acțiune în constatare. Astfel, deși contestatorul a avut câștig de cauză în ambele dosare datorită efortului depus de cabinetul său, acesta a încercat să se eschiveze prin diverse tertipuri de la plata onorariului de succes.
În consecință, intimatul a apreciat că executarea silită demarată în vederea recuperării onorariului de succes neachitat este legală și temeinică, iar prin contestația la executare nu se invocă nici un motiv de nelegalitate a executării silite, contestatorul necontestând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, fondul dreptului sau semnătura acestuia, ci doar munca prestată în favoarea acestuia.
În ceea ce privește cenzurarea cheltuielilor de judecată, intimatul a arătat că aceste cheltuieli sunt puse în sarcina debitorului conform art. 699 alin. 2 C.pr.civ., și reprezintă atât cheltuielile propriu zise efectuate de executor (cheltuieli de transport, expediere prin poștă a actelor), cât și onorariul avocatului și executorului, conform art. 669 alin. 3 pct. 3 C.pr.civ., aceste cheltuieli nefiind excesive față de cuantumul creanței.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201, art. 715 alin. 3 C.pr.civ.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: încheiere din 05.11.2013 dată de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2011 (filele 56-58), încheiere din 12.11.2013 dată de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2011 (fila 58), decizia civilă nr. 1138/A/19.11.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2011 (filele 58-64), încheiere din 15.05.2014 dată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/299/2011 (filele 65-67), decizia civilă nr. 926/02.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/299/2011 (filele 68-75), cerere de recurs (filele 76-80), cerere de suspendare a judecății (fila 80), cerere de repunere pe rol (filele 81-83), extras portalul instanțelor de judecată (filele 92-93), decizia nr. 15/20.01.2015 (filele 94-95).
La data de 09.04.2015, prin serviciul registratură, intimatul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: încheiere din 14.06.2012 dată de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2010 (fila 101), referat din 23.03.2015 (fila 102).
La data de 20.04.2015, prin serviciul registratură, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținere din cererea de chemare în judecată.
La data de 22.05.2015, prin serviciul registratură, B. T. B. O. a depus, la solicitarea instanței, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 170/2015 (filele 114-167).
La data de 08.06.2015, prin serviciul registratură, contestatorul a depus concluzii scrise.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
La dosarul cauzei au fost atașate dosarele nr._/299/2010 și nr._/299/2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că prin încheierea din 26.01.2015 (fila 123), B. T. B. O. a admis cererea creditorului C. de A. C. Oxana și a încuviințat executarea silită simultană asupra bunurilor mobile, prin poprire asupra sumelor de bani, veniturilor, titlurilor de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile, pe raza circumscripției Curții de Apel București, împotriva debitorului D. C. O., pentru recuperarea creanței în cuantum de 2.728 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de asistență juridică nr._/01.09.2011 învestit cu formulă executorie prin încheierea din data de 11.12.2014 dată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014 (fila 120 verso) și a cheltuielilor de executare ocazionate cu executarea silită.
Analizând contestația la executare, prin prisma susținerilor contestatorului, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație la executare în termen de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Instanța reține că, prin înștiințarea privind măsura popririi emisă la data de 02.02.2015 în dosarul de executare nr. 170/2015 (fila 125), contestatorul a fost înștiințat că s-a dispus înființarea popririi asupra conturile pe care le deține, până la concurența sumei de 4.863,27 lei creanță totală, sumă compusă din 2.728 lei debit conform titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr._/01.09.2011 și 2.135,27 lei cheltuieli de executare.
Analizând titlul executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr._/01.09.2011 (fila 11 și fila 121), instanța constată că există două variante ale acestuia. Astfel, copia depusă în dosarul de executare (fila 121) conține mențiuni suplimentare referitoare la obiectul contractului (unde este adăugată mențiunea „de depus cerere de suspendare”) și la onorariul de succes (unde este adăugată mențiunea „aferent acțiunii în constatare”). Având în vedere că prin contestația la executare contestatorul a susținut că mențiunile suplimentare au fost adăugate fără consimțământul său, iar exemplarul depus la dosar odată cu cererea de chemare în judecată nu cuprinde și mențiunile indicate anterior, instanța urmează să analizeze în ce măsură intimatul și-a îndeplinit obligațiile stabilite în contractul de asistență juridică în varianta depusă de către contestator.
Așa cum rezultă din art. 1.1, obiectul contractului de asistență juridică nr._/01.09.2011 (fila 11) a fost reprezentat de „acțiune în constatare și recurs dosar nr._/299/2010”. De asemenea, părțile au stabilit de comun acord plata unui onorariu fix în cuantum de 2.000 lei și a unui onorariu de succes în cuantum de 2.200 lei + TVA (art. 2 din contract).
Instanța reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 20.09.2011, sub nr._/299/2011, contestatorul D. C. O. a solicitat, în contradictoriu cu Asociația de Proprietari „Complex de Locuințe” și S.C. Consol S.A., constatarea faptului că imobilul situat în București, . nr. 1A, casa 21, sector 1, nu deține cote părți de proprietate imobiliară comună forțată și perpetuă cu nicio altă proprietate și nu face parte din nici un condominiu în sensul Legii nr. 114/1996 și Legii nr. 230/2007, respectiv din Asociația de Proprietari „Complex de Locuințe”.
Prin sentința civilă nr._/15.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011 modificată prin decizia civilă nr. 1138/A/19.11.2013 a Tribunalului București (filele 58-64), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 926/02.06.2014 a Curții de Apel București (filele 68-75), a fost admisă cererea contestatorului și a fost constatat că imobilul proprietatea sa nu are în compunere cote părți de proprietate forțată și perpetuă cu nici o altă proprietate, nu este cuprins în niciun condominiu și, astfel, nu face parte din Asociația de Proprietari ,,Complex de locuințe”.
Analizând înscrisurile depuse în dosarul nr._/299/2011, instanța reține că D. C. O. a fost reprezentat de către intimatul din prezenta cauză, așa cum rezultă din împuternicirea avocațială . nr._/2011 (fila 10), emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/01.09.2011. Astfel, instanța reține că intimatul a formulat și depus cererea de chemare în judecată, a asigurat reprezentarea la termenele de judecată atât în etapa fondului, cât și în apel și recurs, a formulat cerere de apel, a depus întâmpinare la cererea de recurs, a depus înscrisuri și note scrise și a formulat concluzii orale.
Pe cale de consecință, având în vedere activitatea depusă de către avocat în dosarul având ca obiect „acțiune în constatare” instanța constată că intimatul a dat dovadă de diligență și a îndeplinit în mod corect obligațiile asumate prin contractului de asistență juridică nr._/01.09.2011.
În ceea ce privește dosarul nr._/299/2010 – etapa recursului, instanța constată că intimatul a formulat și a depus cererea de recurs și cererea de suspendare a judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/299/2011, s-a prezentat la termenul din data de 14.06.2012 unde a pus concluzii orale asupra cererii de suspendare, a formulat și a depus cerere de repunere pe rol și un set de înscrisuri și s-a prezentat la termenul de judecată din data de 02.10.2014, termen la care contestatorul a anunțat faptul că a înțeles să revoce avocatul (referat din 23.03.2015 – fila 102).
Prin încheierea din 14.06.2012 dată de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2010 (fila 23 – dosar recurs), instanța a dispus, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/299/2011, reținând că litigiul privind constatarea inexistenței condominiului are legătură cu soluționarea recursului și „soluția ce ar urma să fie pronunțată atârnă de modul de soluționare a dosarului nr._/299/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București”.
De asemenea, prin decizia nr. 3043R/02.10.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2010 (filele 33-36), instanța a admis, în mod irevocabil, recursul formulat de contestator împotriva sentinței civile nr._/30.06.2011 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, a anulat sentința recurată și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosință. Pentru a ajunge la această soluție, Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 6397/25.03.2012 pronunțată în dosarul nr._/299/2012, rămasă definitivă și irevocabilă, Judecătoria Sectorului 1 București a constatat nulitatea absolută a acordului de asociere privind constituirea Asociației de Proprietate „Complex de Locuințe”, a statutului și a actului constitutiv, astfel încât, a constatat, cu respectarea autorității de lucru judecat, că asociația de proprietari nu are capacitate de folosință.
Deși contestatorul a susținut că intimatul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, având în vedere că soluția în recurs a fost pronunțată în baza unui alt dosar civil, și nu în baza dosarului nr._/299/2011, instanța apreciază că aceste susțineri sunt neîntemeiate. Astfel, având în vedere munca efectiv prestată de către intimat (așa cum a fost detaliată anterior), instanța constată că intimatul a depus toate diligențele necesare în obținerea unui rezultat favorabil pentru clientul său. De asemenea, instanța apreciază că nu are relevanță faptul că în motivarea recursului Tribunalul nu a făcut referire la dosarul nr._/299/2011, în condițiile în care prin încheierea din 14.06.2012 se reținuse deja că soluția în recurs depinde de modul de soluționare a acțiunii în constatare, iar lipsa capacității de folosință a asociației de proprietari trebuia analizată cu prioritate față de inexistența părților de proprietate forțată și perpetuă a imobilului contestatorului cu alte proprietăți.
Așa cum rezultă din art. 129 alin. 6 din Statutul profesiei de avocat, avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat, care poate consta într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.
Reținând considerentele expuse anterior, instanța apreciază că atingerea rezultatului favorabil pentru contestator a survenit ca urmare a muncii prestate de către avocat, atât în dosarul nr._/299/2011, cât și în dosarul nr._/299/2010 – etapa recursului, susținerile în sens contrar ale contestatorului nefiind întemeiate. Astfel, instanța apreciază că intimatul este îndreptățit la plata onorariului de succes în cuantum de 2.200 lei + TVA, așa cum a fost stabilit în contractul de asistență juridică nr._/01.09.2011.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, conform art. 669 C.pr.civ., debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare silită sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
Instanța reține că, prin încheierea din 26.01.2015 întocmită în dosarul de executare nr. 170/2015, au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum total de 2.135,27 lei, dintre care: 248 lei – consultanță întocmire dosar de executare silită (TVA inclus); 338,27 lei - onorariu executor judecătoresc (TVA inclus), 500 lei – cheltuieli necesare desfășurării executării silite (TVA inclus); 49 lei – taxe poștale și 1.000 lei onorariu avocat în faza executării silite.
Instanța constată că art. 39 alin. 5 pct. 7 din Legea nr. 188/2000, invocat de către contestator cu privire la suma de 248 lei reprezentând consultanță întocmire dosar de executare silită, a fost abrogat, iar Ordinul nr. 2550/2006 al Ministerului Justiției privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești prevede că, pentru consultații cu privire la întocmirea actelor execuționale, se poate percepe un onorariu de maxim 200 lei (cu TVA – 248 lei). Astfel, susținerile contestatorului în sensul că suma de 248 lei a fost percepută în mod abuziv sunt vădit neîntemeiate.
De asemenea, deși contestatorul a susținut că executorul a stabilit cheltuieli de transport în cuantum de 1.000 lei, instanța reține că prin încheierea din 26.01.2015 nu au fost stabilite sume cu acest titlu, motiv pentru care va înlătura afirmațiile contestatorului sub acest aspect, constatând că în dosarul nr. 170/2015 cheltuielile de executare au fost stabilite în mod legal.
Pe cale de consecință, reținând toate aceste considerente, instanța apreciază că cererea formulată de contestator având ca obiect contestație la executare este neîntemeiată.
Conform art. 723 alin. 1 C.pr.civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cu toate acestea, având în vedere soluția ce va fi pronunțată cu privire la contestația la executare, instanța constată că și cererea privind întoarcerea executării este neîntemeiată.
Pe cale de consecință, pentru considerentele reținute anterior, instanța va respinge cererea, ca neîntemeiată.
Conform art. 717 alin. 2 C.pr.civ., instanța sesizată cu contestație la executare va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea. Astfel, având în vedere aceste dispoziții legale, instanța va obliga contestatoarea la plata către B. T. B. O. a sumei de 83,24 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.
În ceea ce privește plata cheltuielile de judecată, instanța reține că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Așa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorarii avocați sau experți, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Având în vedere că, potrivit art. 249 C.pr.civ., partea trebuie să-și probeze susținerile, iar intimatul nu a făcut dovada achitării cheltuielilor de judecată, la dosar neexistând înscrisuri din care să rezulte plata unei anumite sume cu acest titlu, instanța va respinge cererea intimatului de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, B. T. B. O., după rămânerea definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de contestatorul D. C. O., cu domiciliul în București, . nr. 1A, casa 21, sector 1, CNP_, în contradictoriu cu intimata C. de A. C. Oxana, cu sediul în București, .-30, sector 1, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 717 alin. 2 C.pr.civ., obligă pe contestator la plata către B. T. B. O. a sumei de 83,24 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.
Respinge cererea intimatului de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. B. C. I. Ț.-F.
Red./Thred.: SB
4ex/16.06.2015
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2015/2015.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2015/2015.... → |
---|