Actiune in regres. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 22092/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publica de la 20.11.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: I. V. A.-M.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. TIRIAC ASIGURĂRI S.A., pe pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. și pe intervenientul forțat S. T. B., având ca obiect actiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, reprezentată de avocat, conform împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta, prin avocat, depune la dosar dovada achitării debitului principal, concluzii scrise și dovada achitării onorariului de avocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Instanța, apreciind că înscrisurile solicitate de reclamantă sunt admisibile ca probă potrivit dispozițiilor legale și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul disp.art. 258 N.C.P.C. coroborat cu disp.art. 255 N.C.P.C. încuviințează proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța constată dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 27.04.2015, sub numărul de dosar _/299/2015, reclamanta S.C. A. TIRIAC ASIGURĂRI S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. solicitând, în contradictoriu și cu intervenientul forțat S. T. B. obligarea pârâtei la plata sumei de 742,56 lei, reprezentând despăgubiri, precum și a penalităților de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței și până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta îi datorează sumele solicitate în calitate de asigurător al persoanei vinovate (intervenient forțat) de producerea accidentului rutier în care a fost avariat autoturismul pentru care exista asigurare Casco și în temeiul căreia reclamanta a achitat asiguratului său despăgubirea, având astfel dreptul, în temeiul art. 2210 C. civ. și Ordinului CSA nr. 14/2011, să se subroge în drepturile asiguratului său. Reclamanta a mai precizat că pârâta are obligația să răspundă pentru pagubele provocate de asigurații săi, potrivit art. 49 și art. 54 din Legea nr. 136/1995.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2210 C. civ., Legea nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr. 14/2011.
Pentru dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată, conform art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.proc.civ., instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
La termenul din data de 20.11.2015, reclamanta a depus precizări scrise prin care a solicitat ca instanța să constate că primul capăt de cerere a rămas fără obiect,iar pârâta să fie obligată la plata penalităților de întârziere în cuantum de 2,97 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0.1% pe zi calculate pentru perioada 20.04._15, precum și la penalități de întârziere de 0.1% calculate la suma de 742,56 lei de la data formulării acțiunii și până la data achitării integrale a debitului, 12.08.2015, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1288,98 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, la data de 24.11.2014, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pentru care exista asigurare CASCO a fost avariat în urma unui accident de circulație în care a fost implicat și autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, asigurat RCA la pârâtă și condus de intervenientul forțat S. T. B., după cum rezultă din constatarea amiabilă de accident, reclamanta achitând asiguratului său CASCO despăgubirea în sumă de 742,56 lei.
Pârâta a fost avizată în scris la data de 20.03.2015 că are obligația să achite în termen de 15 zile de la avizare suma, pârâta achitând suma respectivă cu întârziere la data de 12.08.2015. Așadar, plata a fost efectuată de pârâtă ulterior introducerii cererii la instanța de judecată.
În drept, conform dispozițiilor art. 2210 alin. (1) C.civ. „În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, „Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
Raportând prevederile legale anterior invocate la situația de fapt reținută în cauză, instanța constată că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, răspundere ce se angajează în raportul civil delictual născut între asiguratul reclamantei și asiguratul pârâtei, intervenientul forțat, ca urmare a producerii accidentului rutier.
De altfel, îndeplinirea acestor condiții nu a fost contestată de societatea pârâtă, aceasta procedând la achitarea debitul principal constând în contravaloarea despăgubirilor acordate de societatea reclamantă asiguratului său.
De asemenea, instanța reține că în materia asigurării de răspundere civilă, art. 2210 alin. (1) C. civ. stabilește existența unor raporturi juridice între asigurător și terța persoană vinovată de producerea prejudiciului, născute prin subrogare, raporturi juridice ce izvorâsc ex delictu.
În consecință, achitând persoanei păgubite contravaloarea reparațiilor efectuate, potrivit contractului de asigurare facultativă, societatea reclamantă a preluat acțiunea de care asiguratul său beneficia, ceea ce îi conferă dreptul de a chema în judecată direct pe asigurătorul care răspunde pentru persoana vinovată de producerea prejudiciului.
În ceea ce privește susținerile pârâtei, care a arătat că nu ar datora penalitățile de întârziere deoarece a achitat despăgubirile anterior introducerii acțiunii la instanță, se poate observa că acestea sunt neîntemeiate, date fiind dispozițiile art.64 din Ordinul CSA nr.14/2011, referitoare la condițiile și termenele în care trebuia efectuată plata despăgubirii, sub sancțiunea calculării penalităților de întârziere, precum și la faptul că pârâta a plătit debitul principal ulterior îndeplinirii de datei scadente pentru achitarea acestuia.
Având în vedere că pârâta a plătit cu întârziere despăgubirile datorate și ținând seama de dispozițiile art. 64 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr.14/2011, instanța va constata că primul capăt de cerere privind plata debitului principal a rămas fără obiect, urmând a obliga pârâta la plata sumei de 2,97 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0.1% pe zi calculate pentru perioada 20.04._15, precum și la penalități de întârziere de 0.1% calculate la suma de 742,56 lei de la 27.04.2015 și până la data achitării integrale a debitului, 12.08.2015.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de natura litigiului, instanța reține că, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ., pârâta era de drept în întârziere cu privire la plata despăgubirilor pe care le-a achitat cu întârziere. Nefiind așadar îndeplinite condițiile prevăzute de art. 454 C.proc.civ., privind exonerarea de la plata în întregime a cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză și culpa procesuală ce incumbă pârâtei, instanța, în temeiul art. 453 alin. (1) C.proc.civ., va obliga pârâta urmează a fi obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 195,86 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 57,19 lei și onorariu de avocat în cuantum de 138,67 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. TIRIAC ASIGURĂRI S.A., având J40/_/1994, cu sediul ales în sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., având J_, cu sediul în sector 1, București, .. 5-7, . intervenientul forțat S. T. B., cu domiciliul în Pitești, ., ., ., J. Argeș.
Constată că primul capăt de cerere a rămas fără obiect ca urmare a achitării debitului principal.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2,97 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0.1% pe zi calculate pentru perioada 20.04._15, precum și la penalități de întârziere de 0.1% calculate la suma de 742,56 lei de la 29.04.2015 și până la data achitării integrale a debitului, 12.08.2015.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 195,86 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. V. A. M. A. D.
Red./Dact.Jud. I.V.A.M. /tehnored. A.D./02.12.2015/5 ex.
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2015/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|