Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1157/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1157/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 1157/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr._

Sentința civilă Nr. 1157/2015

Ședința din camera de consiliu de la 23 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE -A. C.

GREFIER- A. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. R. SA sediul ales LA SCA IOFCIULESCU & T. și pe pârâta O. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, reclamant prin avocat M. Gramada cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data 21 ianuarie 2015 a fost depusă de către pârâta o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, după care,

Reclamanta, prin apărător, arată instanței faptul că din întâmpinare și din verificările efectuate, pârâta nu figurează ca având un debit sau restanțe și solicită respingerea pe fond a cauzei ca urmare a celor relatate.

Instanța ia act de cererea de renunțare la judecată depusă la dosarul cauzei și de cele susținute de reclamantă prin apărător în ședință. Respinge solicitarea pârâtei de acordare a unui termen de judecată, având în vedere cererea de renunțarea a reclamantei.

Instanța rămâne în pronunțare în temeiul art. 406 C..

INSTANȚA

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 06.08.2014 sub nr. dosar_, reclamanta S.C. B. ROMANIA S.A. a chemat în judecată pe pârâta O. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 833,08 lei, cu titlu de debit principal, la care se adaugă penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data introducerii acțiunii. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată în valoare de 450 lei.

În altă ordine de idei, având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată în scris de către societatea reclamanta, precum și împrejurarea că această cerere a fost susținută și în fața instanței, prin apărător ales, în temeiul art. 406 din noul C.pr.civ., instanța va lua act de faptul că reclamanta renunță la judecarea cererii înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art.406 alin.1 C.pr.civilă, ia act de cererea de renunțare la judecată având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamant B. R. SA, cu sediul ales la SCA IOFCIULESCU & T., în București, sector 2, .. 16-18, parter, . cu pârâta O. M. cu domiciliul în comuna Babaita, ..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.01.2015.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. C.

A. H.

Red./tehnored.: C.A./H.A.

4 ex./02.03.2015

Operator de date cu caracter personal 4904

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1157/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI